Întâlnire memorabilă la Braşov: cu Alexandru Muşina, in absentia

Un articol de RAMONA HĂRŞAN

Conferinţa Naţională „Viaţa şi opera lui Alexandru Muşina“, Ediţia I, Braşov, 17-18 iulie 2014

 

 

Pe 17 şi 18 iulie 2014 a avut loc la Universitatea „Transilvania“ din Braşov Conferinţa Naţională Viaţa şi opera lui Alexandru Muşina, prima ediţie a unui eveniment care, ca şi colocviul dedicat lui Gheorghe Crăciun, va deveni, aşa cum este firesc, (încă) o tradiţie de onoare şi de suflet a filologiei braşovene. Avându-i printre iniţiatori pe regretatul Andrei Bodiu, organizată de Facultatea de Litere cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, în cadrul ediţiei a IV-a a proiectului Excelenţă Culturală Academică Braşoveană – manifestarea s-a dorit a fi (şi a fost), înainte de toate, i.e. dincolo de (supra)încărcătura emoţională a cărei apăsare s-a făcut, inevitabil, simţită, o întâlnire academică de nivel înalt a celor care l-au cunoscut îndeaproape pe Alexandru Muşina sau care i-au fost discipoli. Un număr de aproximativ douăzeci de contribuţii din ţară şi din străinătate au celebrat memoria şi activitatea scriitorului, teoreticianului şi profesorului în care invitaţii au avut ocazia (şi şansa) să comemoreze, în primul rând, un maestru sau un prieten. Au făcut-o, însă, aşa cum o cere „spiritul“ „Şcolii de la Braşov“ (adică tocmai acel spirit atât de îndatorat gândirii fondatorilor săi): fără niciun fel de concesii în planul rigorii ştiinţifice, cu conştiinţa clară a faptului că omagiul cel mai potrivit – şi mai rezistent în timp – nu poate fi decât apropierea substanţială, semnificativă, de ceea ce omul Alexandru Muşina a lăsat în urmă la despărţire.
Întâietatea acordată „la cuvânt“, în cadrul acestei prime ediţii, apropiaţilor săi (în exclusivitate nume cu greutate ale filologiei româneşti) şi discipolilor direcţi din diferite generaţii (mergând de la generaţia primilor şi deja de mult iluştrilor „învăţăcei“ de la „Cenaclul 19“, la cea a – încă – tinerilor conferenţiari universitari de la Braşov şi până la cea a doctoranzilor) nu numai că nu a impietat asupra ţinutei ştiinţifice a evenimentului, ci, dimpotrivă, a venit să confirme, mai degrabă, încă o dată, calitatea şi autoritatea unui mod – dobândit (şi) prin influenţa directă a celui omagiat – de a gândi literatura şi studiul literaturii. Comunicările, grupate în şapte secţiuni de lucru, s-au coagulat tematic, în linii mari (şi în proporţii grăitor de echilibrate), în jurul principalelor dimensiuni (sau personae) ale profilului său cultural: scriitorul (poet şi romancier), personalitatea ştiinţifică (eseist, teoretician al literaturii, analist cultural) şi mentorul (profesorul, creatorul de şcoală).
În ceea ce priveşte moştenirea poetică, Virgil Podoabă a vorbit despre „himera Operei“, structurând o „reţea obsedantă“ de topoi poetic-existenţiali a cărei lectură este menită să conducă spre nucleul „autentic“ al Textului, spre „experienţele ontorevelatoare“ ale poetului; Dumitru Chioaru s-a referit punctual la volumul Regele dimineţii, în care a descoperit ceea ce el numeşte „o deviere neoexpresionistă“ a „postmodernismului“ caracteristic scrisului lui Alexandru Muşina din anii ’80, iar comunicarea lui Daniel Pişcu a urmărit (cu un condei critic impregnat de o afecţiune discretă) ideea de „ironie tandră“, tipic optzecistă, schiţând un „domiciliu al dragostei“ tipic muşinian în Tea şi Aleea Mimozei nr.3. Lucrarea lui Cătălin Badea despre Fantasticul în opera lui Alexandru Muşina, cu ilustrări centrate în paralel pe volumul postum de versuri Dactăr Nicu and his Skyzoid Band şi pe Nepotul lui Dracula a deschis linia dezbaterilor critice (de)spre roman – o zonă de discuţie marcată de contribuţiile lui Vasile Spiridon (al cărui demers a pornit de la analiza detaliată a secvenţei de la Roata norocului) şi Christian Moraru, de la University of North Carolina, care, deşi nu a putut fi prezent în persoană, a trimis spre lectură publică o lucrare extrem de provocatoare referitoare la implicaţiile „jocului serios“, cultural, cu stereotipul vampiric pe care îl practică discursul romanesc muşinian.
O perspectivă „de graniţă“ – de data aceasta plasată între gândirea teoretică şi scrisul lui Alexandru Muşina – a fost şi cea propusă de Caius Dobrescu, care a tratat în paralel o concepţie aparte, subtil non- sau anti-foucauldiană a politicului şi reprezentarea ei particulară în poezie.
O a doua „fracţiune“ tematică însemnată a fost, desigur, cea a demersurilor critice dedicate laturii teoretice şi ştiinţifice a activităţii lui Alexandru Muşina. Grupate mai degrabă în cea de a doua zi a conferinţei, lucrările Georgetei Moarcăs (despre relaţia dintre real, experienţă şi emoţie în teoria poeziei) şi Ruxandra Ivăncescu (o promiţătoare analiză având în centru opoziţia obsesivă autenticitate-artificialitate definită ca „spaimă de reificare“), ale lui Adrian Lăcătuş (despre iluziile şi deziluziile proiectului etic muşinian de dinainte şi de după momentul 1990), Romulus Bucur (care, pornind de la discuţia despre limba latină ca limbă a „Europei viitoare“ a circumscris pe scurt teoriile muşiniene ale limbajului şi relaţia lor cu politica spaţiului euroatlantic) şi Alexandru Funieru (concentrată asupra principiului esenţial al primatului „argumentului etic“ în gândirea teoretică a lui Alexandru Muşina) au deschis puncte şi zone noi de investigaţie.
Ultimul „grup tematic“ a fost cel alcătuit de contribuţiile având ca punct de pornire rememorarea, evocarea unor fapte biografice „revelatorii“ (cum le-ar numi Virgil Podoabă); se disting, însă, şi în interiorul acestei „categorii“ două direcţii exploratorii principale. Una dintre ele se axează în jurul relaţiilor epistolare ale lui Alexandru Muşina, precum contribuţia tulburătoare a profesorului Livius Ciocârlie despre corelaţiile posibile între avatarurile singurătăţii (ale „crizei relaţiilor de contact“), nevoia de comunicare şi „vocaţia de a stimula“ din fundalul spectacolului intelectual al scrierilor lui Alexandru Muşina, sau cea a lui George Ardeleanu, care, „pornind de la nişte dedicaţii“, a (re)pus în discuţie problema corectei „canonizări didactice a generaţiei ‘80“. Cealaltă sub-direcţie, avându-l de data aceasta în centru pe mentorul şi creatorul de şcoală Alexandru Muşina, cu politicile didactice şi instituţionale pe care le-a practicat – şi alcătuind astfel, în sine, o arie de cercetare specifică colocviului de la Braşov – a fost reprezentată de introducerile biografic-memorialistice realizate de Marius Oprea şi Ruxandra Pop (ale căror intervenţii s-au focalizat – din perspective diferite – asupra profilului de mentor al lui Alexandru Muşina) şi de lucrările Rodicăi Ilie şi Senidei Poenariu Miricescu (care şi-au propus să recompună, prin deducţie, structura şi logica internă a cursurilor de folclor şi respectiv de scriere creatoare).
Sigur că, dincolo de sumara prezentare de faţă, măsura întregii desfăşurări intelectuale de forţe şi a subtilităţii abordărilor se pierde undeva printre „clasificările“ tematice (propuse aici numai în spiritul unei ordini – propriu-zise – a discursului), iar substanţa secvenţelor de discuţii (de cele mai multe ori extrem de întinse, de provocatoare şi de „vii“) nu poate fi, nici ea, recuperată. Ar fi de „salvgardat“, poate, mai mult decât sugestia lui Virgil Podoabă de a realiza o arhivă concretă a „Şcolii de la Braşov“, care să reunească, pentru început, operele complete ale lui Alexandru Muşina şi Gheorghe Crăciun; dar dezbaterile se vor regăsi, din fericire, în mare parte, într-un volum dedicat lui Alexandru Muşina ce va include (şi) comunicările colocviului în forma lor scrisă.
Se impun, mai degrabă, înainte de final, câteva cuvinte despre atmosfera generală a conferinţei şi despre (micro-)evenimentele conexe. Aşa cum era de aşteptat, deschiderea condusă de Adrian Lăcătuş, decanul Literelor braşovene, a marcat şi punctul cel mai sensibil al (re)întâlnirii cu Alexandru Muşina, începând cu momentul festiv dedicat decernării premiilor Concursului de Debut în Poezie care îi poartă numele. Realizat cu sprijinul familiei scriitorului, cu contribuţia generoasă a doi sponsori care au preferat să rămână anonimi şi cu colaborarea Editurii „Tracus Arte“ din Bucureşti, concursul este un proiect care vine să continue activitatea profesorului de scriere creatoare şi a intrepidului promoter cultural care a fost Alexandru Muşina. Tinerii poeţi Sabina Comşa (câştigătoare a Marelui Premiu cu volumul/manuscrisul Bypass) şi Ioan Şerbu (căruia juriul i-a acordat premiul special „Budila-Express“ cu Dăpemute) au primit cu emoţie (autentică) posibilitatea de a-şi publica primele plachete. A urmat un intermezzo video impresionant – realizat de Tania Muşina (fiica poetului) şi Bogdan Condurache –, care a precedat la rândul său un scurt, dar vibrant cuvânt de deschidere transmis de profesorul Mircea Martin. Un moment aparte a fost şi lansarea, în încheierea primei zile de conferinţă, a numerelor tematice dedicate lui Alexandru Muşina din revistele Euphorion şi Vatra, prezentate de Dumitru Chioaru şi Virgil Podoabă.
Impresionant – chiar în pofida atmosferei estivale şi/ sau activităţilor didactice obligatorii ale sfârşitului de an universitar (care au făcut o concurenţă mai degrabă neloială lucrărilor colocviului) – a fost şi numărul celor prezenţi în asistenţă, al colegilor de catedră ai lui Alexandru Muşina, al foştilor învăţăcei, dar şi al studenţilor care nu au avut şansa să îl cunoască decât prin intermediul legatului său scriptural. Ceea ce, din nou, spune în chip evident ceva despre Muşina-omul de cultură, dar şi despre „Sandu“ (cum îi spuneau prietenii apropiaţi) – omul pur şi simplu.
În chip de încheiere, voi relua o „zicere“ a lui Mircea Zaciu pe care o amintea Virgil Podoabă în cadrul uneia dintre dezbateri („zicere“ care se datorează, de altfel, tocmai prestigiului instituţional pe care l-au conferit „cetăţii“ Literelor braşovene un Alexandru Muşina sau Gheorghe Crăciun): anume, că „Filologia e la Braşov“. Şi în mod sigur, Filologia a şi fost la Braşov zilele acestea. Cu Alexandru Muşina, (chiar şi) in absenţia.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper