Gândirea strategică. Noi provocãri

Un articol de Ion Brad

George Cristian Maior, Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Rao, Bucureşti, 2014

 

 

Am citit cu interes, ani la rând, în revista Cultura, o suită de eseuri dedicate evoluţiei relaţiilor internaţionale. Acestea au alcătuit o carte, pe care o citim şi recitim acum, în cea de a II-a ediţie, revăzută şi adăugită – Incertitudine. Gândire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI. Despre modul ei de alcătuire, autorul face aceste precizări:
„Faţă de prima ediţie, am adăugat subiecte de reflecţie noi, unele dintre acestea ieşite din tiparele clasice ale analizei relaţiilor internaţionale («pornind de la Asimov»), dar sugestive pentru a reflecta plaja extraordinar de largă din care putem extrage sensuri şi semnificaţii relevante în efortul de a gestiona incertitudinea. Luate individual, anumite eseuri pot părea, din anumite puncte de vedere, perimate, însă grupate laolaltă, consider că formează un tot unitar şi reflectă evoluţia gândirii, a viziunii proprii asupra sistemului global de putere, a interdependenţelor şi echilibrelor care s-au conturat de la începutul secolului al XXI-lea până în prezent“.
Între timp, am citit cu creionul în mână şi am comentat pe larg, în revista Acasă (nr. 1-2 din 2013) volumul acestui mare specialist în domeniul serviciilor speciale şi al politicii internaţionale, volum intitulat Noul aliat – Regândirea politicii de apărare a României la începutul secolului XXI.
Aşadar, în ambele cărţi, cititorul se poate apropia de teme care, însumând experienţele trecutului recent, prelungit într-un prezent, de-atâtea ori tulbure şi tulburat, ne dezvăluie ipoteze, întrebări şi unele răspunsuri legate de viitor – toate, privindu-ne direct şi pe noi românii, în interiorul alianţelor actuale (Uniunea Europeană şi NATO), dar, cred eu, şi în afara lor.
Tocmai fiindcă este vorba de o tematică specială, de mare anvergură şi stringentă nevoie de înţelegere, dacă nu deplină, oricum necesară chiar şi pentru un fost diplomat dintr-o altă epocă importantă a politicii româneşti, am apelat la cuprinzătorul studiu introductiv semnat de universitarul Vasile Sebastian Dâncu. Voi reproduce aici doar câteva fragmente semnificative din acest text, el însuşi memorabil:
„Cartea lui George Cristian Maior, Incertitudine, apărută la Editura RAO, este un eveniment care marchează intrarea României pe o hartă a contribuţiilor ştiinţifice care, din păcate, în ţara noastră apar rar şi în foarte puţine domenii. Noua gândire privind arta strategiei include în ultimii ani tot mai multe distincţii şi chiar trei Premii Nobel, toate obţinute prin contribuţii care leagă decizia, conflictul şi teoria jocurilor. Fie că este vorba de conflicte militare sau de competiţia economică, acest nou domeniu interdisciplinar al ştiinţelor sociale atrage atenţia şi mai ales este solicitat să rezolve probleme practice. Este vorba de noile provocări la care este obligată să răspundă gândirea strategică. Prima provocare este legată de viteza schimbărilor, interdependenţele tot mai profunde care creează o sporită vulnerabilitate societăţilor; apariţia cyberspaţiului, realitate nouă, ca dublura unei realităţi care este greu de controlat, se adaugă multiplicării actorilor, mijloacelor de conflict şi vulnerabilităţilor.“
„Concluzia lui George Cristian Maior este foarte clară: este nevoie să regândim conceptul de balanţă de putere pentru secolul XXI. Dacă pe talerele balanţei au fost puşi la început doar agenţi statali, în contextul globalizării, agenţi non-statali cum ar fi şefii unor multinaţionale financiare sau transnaţionale, precum şi capii unor grupări teroriste au un impact uneori decisiv asupra politicilor statale.“
„Fost artizan al negocierilor şi pregătirilor armatei române pentru integrarea în NATO, Maior face dovada că în lumea de astăzi strategia nu e doar militară, că este necesară o alianţă între teoreticieni şi practicieni, situaţie în care uneori teoreticienii ajung să facă lucruri practice. Autorul ne demonstrează că, în faţa noilor ameninţări, trebuie deschise şantiere strategice – că este urgentă trecerea de la a spune la a face.“
„Maior fixează deosebit de expresiv şi apăsat schimbarea de paradigmă; dacă în paradigma clasică urmărirea obţinerii hegemoniei, echibrul ulterior de putere – ambele apanaje ale statelor puternice, bine înarmate şi stabile – erau sursele principale de conflict, în paradigma post-modernă statele slabe, sărace, fără forţă de decizie în plan internaţional sunt cele care constituie ameninţări latente sau directe la adresa securităţii globale.“
„Un alt aspect pe care autorul îl întăreşte este acela că dezvoltarea tehnologiei şi progresul economic nu sunt sinonime cu progresul moral sau politic la nivel internaţional. Incertitudinea impregnează fiecare aspect ce ţine de globalizare, lucru care face un demers analitic foarte dificil, în acelaşi timp demonstrând că nu este înţelept a ignora limitele politicii internaţionale şi a supraestima validitatea unei soluţii universale.“
Urmărind modul în care George Cristian Maior, ca un fin epistemolog, îşi plasează întregul demers sub metafora incertitudinii, profesorul clujean Vasile Sebastian Dâncu conclude: „Indiferent de modul în care intuiţia noastră va duce mai departe pistele de reflecţie şi interogaţiile ambasadorului George Maior, lucrarea lui – Incertitudine – este o lucrare memorabilă, deschizătoare de şcoală în condiţiile emergenţei unei noi gândiri strategice. În plus, este o lucrare ce dovedeşte un mare curaj, şi nu mă refer aici doar la curajul de a pune incertitudinea ca principiu metodic în construirea cadrului pentru descifrarea dinamismului lumii contemporane. Acolo unde altădată a fost pusă îndoiala ca principiu director, a pune incertitudinea ca singură variabilă cunoscută a viitorului este un gest intelectual de mare forţă şi încredere în sine“.
Cu o astfel de călăuză, am parcurs ceva mai uşor cele 24 de capitole ale cărţii, cu titluri atât de atractive, încât ar merita să fie enumerate aici, spre a satisface curiozitatea firească a celor care nu vor ajunge la lectura integrală a volumului. Prin toate, autorul, blindat cu o bibliografie naţională şi internaţională excepţională, îşi închină eforturile înţelegerii unei gândiri strategice de tip nou, în care se amestecă elemente tradiţionale ale jocului de putere clasic cu relaţiile noii cunoaşteri a puterii, mult mai fluidă în sistemul internaţional actual, când se creează noi ordini şi noi legimităţi. Renunţarea la puncte fixe şi la repere rigide, favorizează viteza şi adaptabilitatea la noile situaţii şi evoluţii. Prin înţelegerea acestor factori, în evoluţia lor multiplă şi complicată, s-ar putea ajunge la ceea ce – ne spune autorul – ar fi „o gândire strategică izvorâtă din înţelepciune“ şi care „ar trebui să contribuie la reducerea incertitudinii, care ne va apăsa şi în viitor în ceea ce priveşte construcţia stabilităţii şi a ordinii pe care ne-o dorim“.
Ţin să remarc inspiraţia autorului de a include în volum patru hărţi color, originale şi demne de tot interesul:
1. Europa în Primul Război Mondial, cu sistemul de alianţe militare în 1914 – Puterile Centrale, Tripla Alianţă, Aliaţi slavi ai Rusiei şi minorităţile naţionale în Austro-Ungaria;
2. Harta lumii în al Doilea Război Mondial (toamna anului 1942) cu Aliaţii, coloniile, teritoriile ocupate şi sfera de influenţă a Aliaţilor, Regimul de la Vichy şi coloniile controlate de acesta, Uniunea Sovietică, sateliţii şi sfera acesteia de influenţă, statele Axei, Coloniile, teritoriile ocupate şi sfera de influenţă a Axei, Statele neutre;
3. Harta lumii în timpul Războiului Rece (1980) NATO, alţi aliaţi ai SUA, statele nealiniate, Pactul de la Varşovia, state socialiste aliniate cu URSS, alţi aliaţi ai Uniunii Sovietice, Gherile comuniste, Gherile anti-comuniste;
4. O geografie a haosului. Competiţia între marile puteri tradiţionale, puterile emergente, accesul la resurse, fluxuri de criminalitate organizată, ciocnirea civilizaţiilor.
Un labirint color, din care ieşi năucit de atâtea schimbări şi raporturi de forţe, încă în evoluţie, în vârtejul cărora au fost şi sunt implicate milioane şi miliarde de oameni, ţări şi continente, triburi şi naţiuni care au plătit şi plătesc, de atâtea ori cu sânge şi dezastre, ceea ce era şi nu era, devenind acum incertitudine.
Păcat că nu am spaţiu să relev noutatea unor idei cuprinse în Anul 1989, în Idealism, în Realism, cu analiza atâtor evenimente recente, care nu doar au afectat, adeseori tragic, viaţa şi istoria ţărilor din vechiul sistem comunist, dar n-au lăsat niciun colţ al pământului neatins de focul lor.
Capitolul cel mai atractiv pentru mine a fost cel referitor la Diplomaţi, soldaţi şi strategi în secolul XXI. Vechi şi noi roluri, cu subdiviziunea lui Noul soldat diplomat: o paradigmă periculoasă sau necesară?. E vorba mai ales de terorism, spaima lumii civilizate.
Este încă un merit al revistei Cultura că a cultivat şi cultivă în paginile ei dezbateri pe asemenea teme şi prin condeiul unor colaboratori speciali, ca domnul George Cristian Maior.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper