Dincolo de Pământ. Gravity 3D: Misiune în spaţiu

Un articol de CRISTIANA TODERAŞCU

Regizat de Alfonso Cuarón, Gravity 3D: Misiune în spaţiu cucereşte rapid nu numai premii Oscar, Globul de Aur sau Bafta, cât mai ales un public-spectator numeros, extrem de dornic de o apariţie 3D spectaculoasă, în care rolurile principale sunt jucate de Sandra Bullock şi George Clooney. Pelicula impresionează de la bun început prin imaginile şi efectele vizuale şi sonore de o fineţe greu de egalat. Privirea se aşază pe ecran şi acolo rămâne timp de nouăzeci de minute, pentru că imaginea joacă rolul primordial, iar povestea cade în plan secund.
Ceea ce se povesteşte în film pare destul de banal, căci totul este o reîmprospătare a unor subiecte uzate de-a lungul timpului în peliculele ce abordează problema ieşirii din spaţiu. Un medic aflat în prima sa misiune, Dr. Ryan Stone (Sandra Bullock), şi comandantul misiunii SDS 157, Matthew Kowalski (George Clooney), se află de o săptămână în spaţiu, la şase sute km de Terra, încercând să repare un panel de comunicaţii al staţiei spaţiale. Primele minute ale filmului sunt învăluite de o linişte profundă, întreruptă doar de vocile scăzute ale transmisiunilor interspaţiale şi ale celor doi protagonişti. Calmul dinaintea furtunii nu durează prea mult, căci Houston anunţă efecte secundare neintenţionate ale doborârii de către ruşi a unui satelit propriu. Evacuarea de urgenţă devine o iluzie, căci ciocnirile cu particulele sunt inevitabile. Urmează momente dramatice în care Ryan şi Matt încearcă să supravieţuiască. Dr. Stone este desprinsă de structură şi aruncată în spaţiu, locotenentul Kowalski o recuperează, cei doi se întorc la staţia spaţială doar pentru a constata că sunt singurii supravieţuitori. Filmul mizează pe mixajul dintre momentele dramatice, la limita supravieţuirii şi momentele amuzante, de relaxare totală în liniştea din afara planetei.
Lumea spaţială devine un turn de fildeş pentru Ryan, care se simte în siguranţă atunci când este izolată de problemele de pe Pământ. Liniştea şi mişcarea corpului uman în valurile de aer spaţial devin un fel de drog pentru o mamă al cărei copil de patru ani moare subit. Ryan evadează în spaţiu, pentru că acolo nu mai trebuie să se trezească de dimineaţă, să meargă la serviciu şi apoi să conducă înapoi spre casă, ascultând radioul din maşină. Pentru ea, misiunea aceasta este o uşă glisantă care o separă de problemele pământeşti ori de câte ori păşeşte spre ea.
Trimiterile la stările şi activităţile de pe Pământ sunt numeroase şi servesc ca puncte de sprijin pentru momentele de disperare şi renunţare la lupta din universul spaţial devenit duşman al vieţii. Există clipe în care totul se năruie, iar moartea apare ca o salvare: vezi resemnarea lui Ryan la scăderea oxigenului sub 1% sau la imposibilitatea pornirii Soyuz-ului. Pierderea în propriile gânduri la auzul lătratului de câine şi al cântecului de leagăn adresat bebeluşului de pe transmisie este echivalentă cu retragerea în moarte. Ryan elimină oxigenul din navă şi abandonează totul, aşteptând: Cântă-mi ca să dorm şi o să adorm.
Amintirile, însă, sunt cele care construiesc speranţele şi suscită dorinţa de supravieţuire. Astfel că Ryan decide să se salveze, chiar şi după ce îl pierde pe Matt (pe care, desigur, îl recuperează în visul sau halucinaţia ce-i va oferi soluţia la problema lipsei de combustibil din Soyuz). Dr. Stone riscă şi câştigă. Reuşeşte să aterizeze pe Pământ, în apă. Înoată şi ajunge la mal. Momentul emoţionant al strângerii nisipului în pumni este ca un flashback al gestului protagonistului Ion, din romanul cu acelaşi nume, scris de Liviu Rebreanu.
Subiectul filmului nu este unul singular, dar ceea ce face diferenţa între această peliculă şi altele, care nu au beneficiat de atâta rumoare şi succes, este tocmai maniera în care imaginea este folosită pentru crearea unor efecte cu adevărat surprinzătoare. Gravity este un film care merită văzut în varianta 3D. Iar dacă imaginea captează ochiul, atunci sunetul este stăpânul neîndoielnic al urechii spectatorului. Sunetul şlefuieşte filmul, îi conferă strălucire. Montajele şi mixajele, deci efectele şi contrastele sonore se simt puternic în momentele cele mai importante ale firului narativ. Poate că episodul final, al contactului cu apa, relevă cel mai bine talentul lui Mark Sanger şi Alfonso Cuarón. Coloana sonoră, de care s-a ocupat Steven Price, completează întregul peisaj.
Gravity 3D: Misiune în spaţiu este povestea luptei pentru supravieţuire, problematica fiind aceea a sentimentelor şi (i)raţiunii care apar în situaţiile-limită. Povestea este coafată de efecte vizuale şi sonore care o transformă într-o peliculă de excepţie. Neapărat de vizionat cu ochelari 3D.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper