Case, muzici şi praline

Un articol de CRISTINA BOGDAN

 

Constanze von Nissen, văduvă Mozart. Cuvintele din finalul prozei scurte Triunghi amoros a lui Eric-Emmanuel Schmitt luminează retrospectiv povestea, invitând la rampă protagoniştii. Dintr-o dată, „pramatia boemă“ şi „danezul“ – etichete sugestive folosite de eroină pentru a-şi denumi partenerii de viaţă – capătă identităţi precise, intrând în pielea „reală“ a celor pe care i-au interpretat, în text, aluziv. De o parte şi de alta a femeii prezentate abia la sfârşitul nuvelei se aşază primul şi cel de-al doilea soţ: compozitorul Wolfgang Amadeus Mozart şi diplomatul (înnobilat cu titlul de baron) Georg Nikolaus Nissen.

Untitled-1
Nu ştiam, atunci când am coborât din avionul de München şi m-am urcat în maşina care avea să mă ducă la Berchtesgaden (orăşel din Alpii bavarezi, la numai treizeci de kilometri distanţă de Salzburg), că nuvela pe care o citisem în timpul zborului urma să-mi ritmeze câteva din ceasurile vacanţei care tocmai începuse.
Există spaţii care rămân impregnate de amintirea celor care le-au locuit, după cum există oraşe ce se nutresc din fantomele pline de farmec ale celor care le-au străbătut cândva, conferindu-le strălucire şi impunându-le pe harta lumii, sub zodia unei anumite arte sau descoperiri. Salzburg-ul este un exemplu potrivit în acest sens, căci cetatea cu linii baroce (inclusă pe lista monumentelor UNESCO în 1997) rămâne infuzată obsesiv de urmele muzicianului născut aici la jumătatea veacului al XVIII-lea. Cele două case în care familia Mozart a locuit consecutiv, o piaţă din inima oraşului vechi (care poartă numele artistului şi îi înalţă impunător spre cer statuia, ridicată în 1842 de către regele Bavariei, Ludwig I), mormintele surorii (din cimitirul mănăstirii Sf. Petru), soţiei şi tatălui (din cimitirul bisericii Sf. Sebastian) configurează un traseu în care bastonul călătorului este înlocuit de acordurile unor melodii ce declanşează aproape automat imaginea copilului-minune. Sălile de concert, spaţiile muzeelor sau ale bibliotecilor, edificiile cultice şi pieţele oraşului se metamorfozează, organizat sau întâmplător, în podiumuri ale rememorărilor muzicale. Seară de seară, în timpul verii, turiştii urcă pe jos sau cu funicularul spre fortăreaţa albă, veche de mai bine de nouă sute de ani (Hohensalzburg), pentru a se bucura de spectacolele susţinute în Sala de Aur. Din program nu pot lipsi compoziţiile lui Mozart, căci spiritul său tutelar pare a fi cel care îi pune în mişcare pe muzicieni şi pe turişti deopotrivă. Iar dacă o bucată celebră precum Eine kleine Nachtmusik ar putea fi uitată de copiii ajunşi din voinţa părinţilor la concert, gustul pralinelor învelite în staniolul ce poartă chipul artistului îl face să fie uşor recognoscibil chiar şi pentru cei ce nu sunt melomani. Vândute în cutii sub formă de viori, bomboanele de ciocolată şi de marţipan propun sinestezic subjugarea (îndulcirea) simţului auditiv, prin intermediul celui gustativ. Memoria papilelor participă, în felul ei, la construirea piedestalului pe care este amplasat compozitorul. Excelenţa lor consfinţeşte (dacă mai era nevoie!) geniul celui care le-a împrumutat efigia.
Cel mai aglomerat muzeu din Salzburg (deşi urbea nu duce lipsă de reşedinţe princiare, castele sau pinacoteci) este cel înfiinţat în casa vopsită în galben, de la numărul 9 de pe Getreidegasse, unde s-a născut, pe 27 ianuarie 1756, viitorul muzician, în familia lui Johann Georg Leopold Mozart şi a soţiei sale, Anna Maria. Venit pe lume în ziua sărbătoririi Sfântului Ioan Gură de Aur, copilul a fost botezat Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus (ultimul prenume însemnând cel „iubit de Dumnezeu“, ceea ce în latină se traduce prin Amadeus). Dacă primul nume aminteşte de Sfântul patron al zilei de naştere, celelalte două evocă figura bunicului matern (Wolfgang) şi a naşului de botez (Theophilus). De la căsătoria lor din 1747 (oficiată în Catedrala din Salzburg), timp de douăzeci şi şase de ani, soţii Mozart au locuit la etajul al treilea al acestei clădiri unde li s-au născut cei şapte copii dintre care au ajuns la vârstă adultă numai doi, Maria Anna, alintată Nannerl (1751-1829) şi talentatul compozitor (1756-1791).
Instalat astăzi pe trei niveluri ale imobilului, muzeul este mai mult decât o casă memorială. El rescrie, prin intermediul figurilor cărora încearcă să le restituie consistenţa, viaţa din oraşul de pe râul Salzach, din veacul al XVIII-lea. Portrete, obiecte, tablouri, scrisori, instrumente muzicale (printre care vioara şi clavecinul la care a interpretat Mozart în copilărie), piese de mobilier sau articole de vestimentaţie prelungesc povestea familiei, integrând-o în atmosfera epocii. Dintre nenumăratele detalii care te urmăresc după ce părăseşti încăperile acestei vizitate Geburtshaus, îmi stăruie în minte două: primul se leagă de maniera ironic-jucăuşă a artistului de a compune scrisori, cel de-al doilea de numeroasele călătorii întreprinse de-a lungul şi de-a latul Europei, însumând aproape o treime din scurta lui existenţă. Încă de la vârsta de şase ani, Mozart a călătorit împreună cu familia sa, fiind prezentat la diverse curţi europene şi compunând pentru personaje aparţinând elitelor sociale ale vremii. Unele dintre sălile muzeului conţin vitrine cu artefacte folosite în timpul peregrinărilor, precum şi cu traseele itinerariilor (pe care apar marcate cele peste două sute de localităţi în care a poposit). Călătoria în secolul al XVIII-lea era o aventură în sine, distanţele parcurse în timpul unei zile fiind reduse (căci se circula încet, cu circa 5,5-7,5 kilometri pe oră), iar pericolele de diverse naturi (contaminarea cu felurite boli, atacurile răufăcătorilor asupra diligenţelor etc.) ameninţau constant voiajorii. De altfel, mama muzicianului, Anna Maria (născută Pertl), a murit pe 3 iulie 1778, la Paris, în timpul unei expediţii în care îşi însoţea fiul (soţul ei fiind reţinut, din pricina funcţiei ocupate, la Salzburg).
Finalul călătoriilor mundane este marcat de piatra de mormânt care consfinţeşte trecerea. Stabilit la Viena din 1781 (unde se va căsători cu Constanze Weber, un an mai târziu), Mozart nu a oferit oraşului natal gloria de a înscrie pe lista popasurilor obligatorii locul său de odihnă eternă. În schimb, apropiaţii lui îşi dorm somnul de veci în cimitirele de aici. La intrarea în catacombele mânăstirii Sf. Petru, la picioarele panoului de la 1660, înfăţişând un întunecat Dans macabru, se află piatra funerară care acoperă rămăşiţele pământeşti ale surorii lui Mozart, Nannerl, ea însăşi o talentată muziciană, revenită la Salzburg după moartea soţului (a trăit, spre sfârşitul vieţii, din lecţiile de muzică pe care le dădea).
Amenajat după modelul acelor Campi santi din lumea italiană, în timpul arhiepiscopului Wolf Dietrich, la finele veacului al XVI-lea, cimitirul Sf. Sebastian, este cunoscut pentru că adăposteşte monumentul funerar al doctorului Theophrastus Bombastus Paracelsus († 1541), dar şi lespezile câtorva dintre reprezentanţii familiei Mozart. Pe crucea centrală care atrage irezistibil privirile, inscripţia aminteşte de persoana care s-a îngrijit de posteritatea artistului, împreună cu cel de-al doilea soţ, devenit (în mod straniu!) biograful primului: Constantia von Nissen, wittnvé Mozart.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper