Târgul de pe Muntele Găina

Scriam în urmă cu trei ani despre aşa-numitul „târg al fetelor” că se numără printre puţinele manifestări de civilizaţie tradiţională care, pe de o parte, au suscitat mult interes, iar pe de alta, s-au păstrat vii până astăzi. În acest caz, faptul s-a datorat întâi de toate complexităţii lui care l-a plasat pe un loc privilegiat atât în viaţa comunităţilor tradiţionale zonale, cât şi în percepţia şi preocupările celor din afara acestora (călători, cercetători, literaţi, jurnalişti şi chiar oameni politici) (cf. Ioan Godea şi Narcisa Ştiucă, Târgul de fete, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011).
În ce a constat esenţa care a asigurat prestigiul Târgului de pe Muntele Găina? Iată întrebarea la care îmi propun să răspund.
O abordare eficientă a unei manifestări tradiţionale atât de complexe nu poate fi făcută fără raportarea la altele similare ce caracterizează întreaga arie culturală românească, iar, în trecut, chiar şi pe cea europeană. Mai întâi trebuie făcută distincţia între nedeia montană (pastorală) şi nedeia-hram.
Cea dintâi a avut de timpuriu un accentuat caracter economic şi punea în evidenţă – în opinia multor cercetători – profilul pastoral esenţial al civilizaţiei româneşti. Cea de-a doua, cu valenţe religioase, prezintă o amplă răspândire marcată în acelaşi timp de o varietate de denumiri zonale şi locale, cât şi de funcţii extrem de interesante. Astfel întâlnim sărbători şi tradiţii comunitare cu accente identitare: ruga bănăţeană, govia oltenească (de la cuvântul slav care desemnează „mireasa / logodnica”), maialul în Ţara Bârsei, Ţara Oltului şi câteva aşezări din Mărginimea Sibiului (termen provenit din germană: Maifeier, Majalis, sărbătoarea de mai şi hram), bulciul / bâlciul (răspândit atât în Ţara Loviştei, cât şi în zona Buzăului, cel mai celebru fiind însă Bulciul sărutului de la Hălmagiu-Arad; cuvântul bolcsu în limba maghiară având sensul originar de hram bisericesc). Alte două denumiri atestate fac trimitere şi la practici magico-rituale sau cultice; este vorba despre ciumarca mehedinţeană şi despre curbanul dobrogean (termen de origine turcă ce desemna jertfa animalieră săvârşită la sărbători).
În ciuda diversităţii terminologice zonale, putem desprinde un model comun al acestui tip special de sărbătoare comunitară. Nedeile-hram sunt puternic legate de viaţa religioasă a aşezărilor, dar păstrează în acelaşi timp componente arhaice evidente, legate deopotrivă de cultul vegetaţional şi de cel al morţilor. Este vorba despre împletirea sensurilor creştin religioase – concretizate în participarea întregii comunităţi la slujba desfăşurată în biserică şi continuată cu procesiunea pe hotarul satului, despre prezenţa componentei postfunerare (un indiciu indubitabil al vechimii nedeilor) şi a celei iniţiatic juvenile şi prematrimoniale (participarea fetelor şi a feciorilor la riturile agrare, precum şi la joc, urmate de acte de „tocmeală” sau de „credinţare” a acestora, pecetluite în anul următor prin căsătorie).
Putem vorbi şi în vechea desfăşurare a târgului de pe Muntele Găina despre un „scenariu ceremonial” care îngloba segmente specifice nedeilor-hram („feştania”, slujba religioasă săvârşită pe plai şi masa comună a participanţilor încetăţenite pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea), nedeilor pastorale şi târgurilor de ţară (comercializarea produselor specifice economiei rurale) şi petrecerilor de pe hotarele satelor plasate la sfârşitul ciclului agrar sau la marile sărbători creştine (procesiunea tinerilor înveşmântaţi de sărbătoare, petrecerea cu cântec şi joc, licitaţia „odoarelor” fetelor – „eşantioane” din lăzile de zestre –, alegerea „miresei rugii” şi, nu în ultimul rând, tatonările în vederea peţirii şi chiar schimbul de daruri echivalent cu „încredinţarea” sau logodna).
Deşi nu a fost niciodată un fenomen unic, Târgul de la Găina a generat polemici şi etichetări. Nu putem exclude componenta prematrimonială – care a dat şi numele manifestării –, dar nici nu o putem absolutiza. Într-o epocă în care folcloriştii „coregeau” creaţiile notate convinşi fiind că numai astfel le puteau reda „strălucirea originară”, în care tradiţiile erau privite ca vestigii ale unei epoci de mult apuse şi nu de puţine ori apreciate ca „eresuri”şi „superstiţii” izvorâte din „neştiinţa poporului”, era firesc oarecum ca un călător străin (romancierul Jókai Mór) să descrie un asemenea fenomen ca pe un fapt straniu. La aceasta ar mai trebui adăugată şi problema traducerii/ interpretării sintagmei léanyvásár („târg de fete“) aflat în variaţie liberă încă din secolul al XVIII-lea cu expresia locală tradiţională târgu fetilor consemnată de Michael Conrad von Heydendorff. Prin utilizarea uneia sau a celeilalte, pe de o parte, autorii s-au plasat pe o poziţie outside/ inside faţă de civilizaţia românească, iar, pe de alta, au lăsat să transpară scopul consemnării (beletristic, publicistic, documentar, etnografic, politic etc.).
Un răspuns târziu la invitaţia lui Iosif Vulcan de a da replica în paginile revistei Familia vine de la Traian Mager, care privea fenomenul din perspectivă sociologică: „Acest târg care, ca orişice târg, se reduce la mărunţişuri casnice, mâncăruri şi băutură, oferă cel mai bun prilej tineretului pentru a încheia cunoştinţe, – ba practic cum e munteanul: de ce nu s-ar fi putut binecuvânta căsătorii la faţa locului? Iernile sunt grele în munţi şi câşlegile nu sunt cel mai bun timp de nuntit”.
În opinia mea este puţin probabil ca Târgul de pe Găina să fi fost un vestigiu bimilenar al cadrului în care să fi avut loc căsătoriile prin cumpărare şi mai curând sunt tentată să dau dreptate prozatorului I. Slavici, care afirma: „Odinioară trebuie să fi fost altmintrelea. În timpul de faţă însă, după părerea moţului numai o încredinţare care s-a săvârşit pe culmea Găinei poate să aducă noroc; prin urmare, datina, care şi acuma se observă cu cea mai mare stricteţe, trebuie să aibă o origină raţionabilă”.
Raportarea acestei manifestări tradiţionale la altele similare poate risipi frustrările şi obsedantul complex de inferioritate induse de amatorii de subiecte picante de senzaţie de la mijlocul secolului al XIX-lea. Un prim racord l-a realizat I. Conea care a reprodus note despre Le foire des amoureux (Târgul îndrăgostiţilor) din localitatea Givet (regiunea franceză Ardennes), un al doilea îl găsim la Tache Papahagi, care trimite la una dintre lucrările celebre ale sociologului Marcel Granet, Fêtes et chansons anciennes de la Chine, şi, în fine, menţiuni interesante face folcloristul Ion Muşlea, vizând culturi mai apropiate de români (înţelegerile dintre părinţi la târgul sârbilor din Székesfehérvár) sau mai îndepărtate („târgurile de căsătorie” ale vechilor prusaci şi cele „de dare a mâinii” din Anglia şi Scoţia).
Conchizând, apreciez că Târgul de pe Găina, azi mai mult o sărbătoare câmpenească nescutită nici chiar de exploatări electorale decât un târg de fete, a fost un veritabil şi prestigios cadru de socializare nu numai pentru că era amplasat la întretăierea căilor de acces montane, ci mai ales pentru că perpetua practici tradiţionale în crearea alianţelor, fiind atât un târg de două ţări, un cadru al întâlnirilor prematrimoniale, cât şi o nedeie a nedeilor, adică o sumă a sărbătorilor săteşti care, părăsind vetrele originare, au urcat pe plai într-o reunire festivă, solemnă şi strălucitoare.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper