O lucrare necesară

Un articol de Ion Brad

Mihai Cimpoi, Mihai Eminescu – Dicţionar Enciclopedic, Ed. „Gunivas”, 2013, Chişinãu

 
Am ajuns cu întârziere să mă bucur că am în faţă această carte unică, la noi, ca şi în străinătate, dedicată geniului naţional al poeziei româneşti şi universale. Am ascultat vorbindu-se şi am citit ici-colo câte ceva despre originalitatea şi valoarea acestui dicţionar, pe care-l privesc, simbolic, ca pe o invitaţie de a urca spre vârful unui munte, vrăjit şi vrăjitor, greu accesibil. Codrul – motiv frecvent în poezia eminesciană – îl învăluie de jur-împrejur. Şi nu de-acum, ci de peste o sută de ani, de când criticii şi istoricii literari – în frunte cu G. Călinescu – şi-au dedicat energiile şi inteligenţa în descifrarea şi limpezirea tuturor tainelor ascunse în opera lui Mihai Eminescu. A fost nevoie de toată munca lor – exemplu de dăruire eroică fiind Perpessicius – pentru ca, în sfârşit, să vină, înalt şi masiv, acest Mihai-basarabeanul, să fixeze căile şi jaloanele de acces spre vârful ameţitor al cunoaşterii, înţelegerii şi admiraţiei vieţii şi evoluţiei ei, în timp şi spaţiu, a „Luceafărului”.
Funcţionează, de la bun început, cele două motto-uri, aşezate sub prima dintre cele patru fotografii cunoscute ale lui Mihai Eminescu.
Primul: „Lucrarea ce un artist mare ca Eminescu o lasă este, cu toate calităţile şi defectele ei, ceva sfânt, fiindcă ea se-ntrupează pipăit, şi pentru o viaţă mai deosebită decât chiar a neamului său întreg, gândire şi simţire de veacuri ale acestuia, şi de aceea, fără teamă şi exagerare, s-a putut zice că o aşa lucrare e patrimoniul omenirii întregi, nu numai a unui neam” (I. L. Caragiale).
Al doilea: „Să se vorbească despre Eminescu mai des şi cât mai des e o datorie. El e doar unul dintre ctitori şi ziditori. De ce să fim reticenţi? E mai mare ca toţi” (Tudor Arghezi).
Sunt dator să adaug imediat că, umăr la umăr cu Mihai Cimpoi, criticul şi istoricul nostru literar cel mai competent, Eugen Simion, a contribuit plenar, prin studiile sale, dar mai ales prin lupta încununată de succes de-a pune la îndemâna specialiştilor şi a tuturor iubitorilor de Eminescu, comoara întreagă a manuscriselor sale. De aceea, el era cel mai în drept să aprecieze importanţa elaborării şi publicării cărţii monumentale a colegului sau eminescolog:
„Mihai Cimpoi, autor al unei Istorii deschise a literaturii române basarabene, publică acum acest dicţionar enciclopedic eminescian, pornind de la biografia poetului şi ajungând la mitul poetului. În acest spaţiu critic vast intră, constant, conceptele, stilurile literare ce se pot regăsi în opera lui Eminescu (operă, la rândul ei, de întâlnire şi sinteză a marilor curente filosofice şi literare din veacul său!), sunt definite, apoi, limba şi stilul eminescian şi, într-un compartiment, eminescianismnul. Este analizată opera în toată alcătuirea ei şi modul în care a fost receptată de-a lungul timpului. O lucrare, dar, vastă, primejdios de vastă, îndrăzneaţă, o lucrare necesară. Ea apare în cultura română într-un moment în care Eminescu este disputat, zgomotos şi inutil, de detractorii de serviciu şi zelatorii de serviciu, deopotrivă de înverşunaţi şi aberanţi… Mihai Cimpoi îi primeşte pe toţi, am sentimentul, cu spiritul lui lucid şi drept, cu înţelepciunea lui de basarabean din clasa lui C. Stere şi cu sufletul lui, cum am zis mai înainte, de nobil răzeş, profund, trecut prin multe, păţit, hârşit de o istorie brutală. Eminescu este pentru toţi cei ce gândesc ca el nu numai un mare poet, dar şi un stâlp de rezistenţă al spiritualităţii naţionale. Dicţionarul pe care l-a alcătuit vine să reconfirme acest punct de vedere, după mine just, pentru că el exclude atât vanităţile şi rătăcirile localismului orb, cât şi cosmopolitismul arogant şi represiv faţă de miturile spiritualităţii naţionale”.
Aşadar, o carte care, ca un detaşament de luptă, este chemată şi menită să limpezească raportul de forţe dintre lumea cunoscătorilor şi iubitorilor operei şi vieţii lui Mihai Eminescu şi cea încăpăţânată, ignară şi tăgăduitoare, mai ales gălăgioasă, oricât de redusă ar fi, care ţine să-l continue în calomnie pe canonicul Grama şi oarecum pe Al. Macedonski.
Înaintea altor consideraţii, desprind şi acest citat din amplul Argument al lui Mihai Cimpoi:
„Procedând la elaborarea prezentului dicţionar cu conştiinţa că interpretările din cel de-al doilea plan, superior, pot exploda lumea exactă eminesciană, instituită în operă, am căutat totuşi să demonstrăm prioritar unitatea ei şi să aplicăm o grilă ontologică. El este, dincolo de «schema organică» pe care o căutăm – dincolo de cantonările exegetice în sursierism, pesimism de speţă schopenhaueriană, în romantism (fiind considerat «ultimul mare romantic» sau «romanticul desăvârşit»), în special în romantismul thanatologic şi elegiac (criticul cubanez Salvador Bueño îl consideră, la apariţia traducerilor spaniole ale lui Rafael Alberti şi Maria Tereza Leon, cel mai mare poet elegiac al lumii) – un poet la care identificăm o rostire esenţială a  fiinţei (în sens heideggerian). Bineînţeles că este şi o personalitate intelectuală singulară în literatura română şi cu vocaţia indiscutabilă a europenităţii şi universalităţii”.
Dacă în Tabelul cronologic aflăm, notate sobru, datele vieţii lui Mihai Eminescu şi ale familiei sale, în schimb Portretul sinteză pare o cameră cu pereţii de oglinzi, în care se răsfrânge făptura poetului, văzută de el însuşi, ca şi de alţii, încă din timpul vieţii. Toate izvoarele documentare sunt cercetate şi semnalate în paginile dicţionarului eminescian. Sute de nume, de izvoare, de texte ilustrative. La fel, Biografia, Arborele genealogic al Eminovicilor, Strămoşii poetului începând de la 1675, apoi Personalitatea, Anturajele, astfel că ajungem la Mitul Eminescu şi descifrarea tainelor sale.
Sinteze noi, convingătoare, vorbesc despre Integrări tipologice şi caracteriale – Clasicismul, Romantismul, Barocul, Simbolismul, Clasicitate şi modernitate, cu trimiteri la poeziile sau versurile care ilustrează contactul Poetului cu aceste curente, el rămânând „ce-a fost: romantic”.
Celelalte capitole: III. Cultura lui Eminescu, în care sunt cuprinse „Personalităţi istorice, figuri culturale, autori citaţi sau traduşi, eroi literari; Filosofia, Istoria, Sociologia, Religia, Pedagogia, Limbi, Gramatica sanscrită, Expresii celebre (cu trimitere la locul în care figurează), Proverbe româneşti, Proverbe din manuscrisele lui Eminescu, Vorbe, Văduva, Vânzătoriu, Vârsta, Vrăjmaşi, Vrednicie, Proverbe, asemănări, locuţiuni, diverse zicale, cimilituri; IV. Eminescianismul, Stilul eminescian, Limbajul po(i)etic eminescian, Dicţionarul de rime; V. Opera lui Mihai Eminescu: Poezia, Note (poeziile în ordine alfabetică), Variante, Exerciţii & moloz, Texte aferente şi variante, fragmente, exerciţii, încercări timpurii; Proza, Note (titlurile lucrărilor), Poezia populară, Traduceri, Poezii traduse, Traduceri filosofice, istorice şi ştiinţifice; Publicistică, Subiecte abordate, Colaborări la ziare şi reviste; Caietele Eminescu, Note de curs, Note de lectură, Excerpte, Transcrieri; Corespondenţa; VI. Odiseea receptării, În viziunea marilor scriitori români (pagini extraordinare!), Omagii lirice. Antieminescianismul. Detractorii; VII. Eminescologia, Eminescologi, Eseişti, Traducători; VIII. Eminescu, erou literar, Prezenţa în istorii literare, Dicţionare şi enciclopedii, Eminescu şi muzica, Eminescu în artele vizuale, În viziunea marilor pictori ai lumii, Eminesciana cinematografică, Eminescu în filatelie, Eminescu în medalistică; IX. Ediţii importante ale operei, Ediţii în limbi străine (35), Ediţii multilingve. Un mare avantaj pentru cercetătorii străini: rezumatul amplu este tradus în germană, engleză, franceză, italiană, spaniolă, rusă. Se adaugã o bogată bibliografie, indice de opere eminesciene, indice de nume şi, în Am enumărat anume toate aceste capitole, titluri şi subtitluri pentru a avea din nou în faţă munca unui savant eminescolog, adică acele trasee evocate iniţial de-a străbate „Codrul eminescian” până în piscul muntelui nemuritor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper