Noua lume a teatrului

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

Perform Iaşi: prima dată când asist la un festival al teatrelor independente. Nu unul care invită producţiile de stat de la sălile studio, acolo unde tinerii pot să se mai joace puţin, ca să dovedească şi directorii, cu acte în regulă, că au încurajat noua generaţie. Aici e cu totul altceva. E teatru şi nu e teatru. Adică nu e genul ăla stătut unde intri şi după două minute creierul ţi-e cuprins de o amorţeală călduţă în care totul e cunoscut: tipurile de personaje sunt cunoscute, chiar şi când autorii sunt foarte tineri, că şi ei mor după scheme cunoscute, situaţiile sunt cunoscute, luminile sunt cunoscute… ce mai, un înveliş pe care-l ştii până-n măduvă. Aici senzaţiile sunt altele. Mintea ţi se deschide, la început, de mirare. Oricum, compătimeşti cu trup şi suflet alături de tinerii artişti, mai ales când, după ce i-ai văzut performând pe viaţă şi pe moarte, ai şansa să-i asculţi. Cătălin Mândru îmi arată camerele care nu se văd de la Teatrul Fix: „uite cabina actorilor, aici vom face spaţiu de instalaţii…” Are planuri concrete şi meticuloase. Andrea Gavriliu povesteşte că e a şasea reprezentaţie cu Zic Zac într-o lună. În şase oraşe diferite! A slăbit trei kilograme şi se chinuieşte să mai pună ceva pe ea. Nu dansul frenetic alături de Ştefan Lupu o oboseşte cel mai tare, ci faptul că trebuie să încarce şi să descarce decorul înainte şi după fiecare spectacol. Şi mai e şi organizarea: corespondenţa cu festivalurile, mărunţişurile administrative. Dar bine că e, cât şi-a dorit să aibă un spectacol de succes! Acum urmează Zürich, pentru care trebuie să pregătească textul în engleză. Iar la anul, Florenţa. Oare cum or să-şi traducă ei combinaţiile de jumătate de proverb plus jumătate din alt proverb? S-au gândit, au soluţie.
E vineri noaptea. În weekend, trezoreria nu are program. Cei doi actori-directori, Octavian Jighirgiu şi Florin Caracala (unul, patruzeci, altul, ceva peste douăzeci de ani), nu au de unde să scoată bani pentru onorarii şi deconturi. Ar vrea să se achite pe loc faţă de artişti: sunt tineri şi sigur au nevoie de bani. Nu se panichează. Discută. Caracala îl întreabă pe Jighirgiu: „Câţi bani mai ai pe cardul personal?”. „Nu mai am. Dar tu?” „Nici eu.” „Ce ne facem?” „Facem chetă la prieteni”, propune Caracala. Dar prietenii lor sunt la început şi nu câştigă aşa nişte sume într-un an întreg. Mie situaţia mi se pare disperată. Dar ei sunt tineri şi disperarea nu-şi are locul. Loc are numai entuziasmul că fac ceva pentru artiştii tineri şi pentru comunitate. Caracala e încrezător: imposibil să nu găsească o soluţie. Îl văd pe Octavian Jighirgiu scanând mental setul de variante posibile. Caracala scoate atuul din mânecă: „Ne amanetăm maşinile personale. Dobânzile nu sunt mari pentru trei zile”. Nu ştiu piaţa amaneturilor, dar am o frică instinctivă de ea. Mă întreb ce Doamne iartă-mă de director de teatru naţional şi-ar amaneta bunurile lui pentru o producţie a teatrului în care crede. Până acum n-am auzit de vreunul. Dar mi-aduc aminte de atâtea situaţii în care tinerii artişti povesteau învolburaţi despre cum au luat cabluri sau te miri ce le trebuia din puţinii lor bani, ca să le iasă spectacolul. Cum să nu-i iubeşti? Cum să nu te înclini în faţa lor, când „Măria sa, regizorul” din teatrele de stat cheltuieşte sume uriaşe, cât pentru douăzeci de spectacole de tineri, pentru ca, după câteva reprezentaţii, montarea să fie casată?
S-a făcut patru dimineaţa. Caracala se duce să mai scrie câteva contracte, apoi la şase să-i ia pe actori de la gară. Doarme două ore, face un duş şi se întoarce la treabă. Îi întreb pe el şi pe Octavian Jighirgiu dacă nu sunt obosiţi. Nici vorbă! Au destul timp să doarmă după festival. Mă gândesc că e aşa… o fiebinţeală de primă ediţie. Oare la anul or să mai aibă chef s-o ia de la capăt? „Oho, şi încă cum! Bani să găsim noi!”. Şi dintr-odată, după mult timp, mă străbate un val de încredere. Băieţii aceştia au viziune, au energie, plus o mare de entuziasm. Nu-i sperie nimic. Alături de asemenea oameni teatrul merită trăit. Din plin!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper