Mondialul surprizelor?

Un articol de GEORGE NEAGOE

Nicidecum, suntem în norma fotbalului, care a funcţionat şi până la inventarea formatului Champions League (în 1992), şi până la Turneul final din SUA (1994, cu 24 de echipe). Desigur, vorbim despre globalizare. Totuşi, se adună la masă bogaţii (tot mai puţini şi mai burduşiţi), iar toleraţii stau înghesuiţi pe laviţă. Şi, cum grămada cere vârf, „societăţile“ defavorizate – cluburile şi statele deopotrivă – devin indisponibile la scurtă vreme de la începerea competiţiei. Problema cea mare, la nivelul României fotbalistice, este regretul că nu ne aflăm în Brazilia. Nu merităm. Toate cele 32 de participante ne surclasează. Când am jucat cu Algeria, scuza jucătorilor noştri a fost că ţara africană – vezi, Doamne, în curs de dezvoltare?! – ne prinsese într-o zi proastă. De fapt, ei avuseseră o zi mai slabă. Unde evoluează fotbaliştii algerieni? Întrebarea e formulată greşit. Unde joacă majoritatea lor ca titulari? Internazionale Milano, Napoli, Valencia, FC Porto. Când vom avea şi noi încă douã-trei pe lângă Vlad Chiricheş, atunci să fim mofturoşi.
Dovadă că africanii au făcut un meci modest cu „tricolorii“ e partida lor inaugurală cu Belgia. Feghouli şi colegii se lungiseră pe tot terenul, ţinând de rezultat ca plăieşii lui Ştefan cel Mare la Războieni. Numai că belgienii păstrează încă motoarele răcite şi vor dovedi ce pot după optimi. Cu algerienii au demonstrat că degeaba pârjoleşti terenul înaintea unei armate disciplinate, în componenţa căreia se află soldaţi cu bastonul de mareşal în raniţă. România prea trage la barbut. Belgia mizează pe Hazard. Dar lângă el se află alţi „copii“. Cum ar zice antrenorii noştri – investiţi cu autoritate la apelul de seară –, aceşti băieţi trebuie să mai crească. Au doar 25 de ani. Încă pot învăţa. Când au debutat Dobrin, Balaci, Hagi şi Adrian Ilie? Sau Cătălin Munteanu, care a atins vârful de formă la 21 de ani? Vă aduceţi aminte ce jucători a aruncat Ladislau Bölöni la Sporting Lisabona sau la Stade de Rennes? Cristiano Ronaldo, respectiv Petr Èech. Aşa a procedat cu Axel Witsel, care la majorat era titular indiscutabil la Standard Liège, obţinând în 2007-2008 trofeul de campion al Belgiei. Witsel, pe numele căruia în română se pot face glume de şantier, ne lasă pe noi să ne uităm ca la poarta nouă. La 25 de ani îl concurează pe colegul său de la Man United, Marouane Fellaini, pentru titlul de posesor al celui mai bogat „cuib de berze“ de pe cap. Îl mai au şi pe Dries Mertens, care, pe vremea când, în 2010, se forma la FC Utrecht, îl adormea pe Tătăruşanu, dintr-o lovitură liberă. Însă zona lor de stabilitate e apărarea. Kompany va marca sigur de trei ori până în semifinală.
Să continuăm cu armatele. Armada Roja. Pare înecată, traversând într-un vapor Oceanul Atlantic, ca România în 1930, la prima competiţie, găzduită de Uruguay. După ce ai cucerit Campionatul European (2008 şi 2012) şi Cupa Mondială (2010), evident că te caliceşti şi te aştepţi să mai meargă o tură. Vicente del Bosque nu mai încape de el însuşi. Chiar dacă va fi demis, federaţia spaniolă nu dispune de o soluţie de rezervă. Guardiola? Nu mai ţine figura să supraveghezi două vestiare. De când Mircea Rednic şi Ioan Andone făceau rocada de la Dinamo la Rapid şi retur, trebuie cumpătare. Iar Guardiola vrea echipe gata formate, pe care să le epuizeze. Real Madrid nu a mai avut un manager bun până la Carlo Ancelotti taman de la del Bosque, inventatorul lui San Iker. Aşadar, va continua cu naţionala Spaniei, deşi a comis greşeli că nici după citirea molitvelor nu va fi iertat. Cum să păstreze în Brazilia atmosfera şi ritmul, când el începe cu patru mijlocaşi centrali?! Busquets, Xabi Alonso, Xavi şi Iniesta. Iar primii doi şi jumătate sunt defensivi. Cealaltă jumătate a lui Xavi a pierit în 2012. Nu mă îndoiesc de calităţile lui del Bosque, dar s-a mulţumit ca un context mai larg de constrângeri şi de prejudecăţi să-l gândească pe el. Pe Iniesta îl iubeşte toată ţara, indiferent de simpatiile pentru cluburi. El a dat golul în prelungirile din 2010, în finala cu Olanda. Şi arată că e un fotbalist moderat, isteţ, util, căruia i se va reproşa voalat că a jucat slab, preferându-se eufemismul atribuit lui Hagi: „în nota echipei“. Iniesta va conduce echipa la următorul turneu. În 2008, la 32 de ani, Marcos Senna îi educa pe Iniesta şi pe Fàbregas (ultimul nu ştiu de ce nu a prea fost utilizat acum). Mi-ar plăcea un mijloc de tip romb pentru 2016: Busquets – Iniesta, Thiago Alcantara – Isco. Pe Xavi nu putea să-l supere del Bosque. Dacă l-ai introdus din primul minut pe Casillas, care a reprezentat Realul în 24 de meciuri oficiale în sezonul precedent şi a primit 12 goluri, atunci te bizuieşti şi pe titanul de altădată. Apoi, Xavi şi Casillas sunt prieteni devotaţi. Nu-şi permitea del Bosque să intre dihonia între ei. Dacă ai pus două piese indispensabile de la Barcelona, ai loc şi pentru a treia, un mijlocaş ordonat, calm şi precis, care a ajuns să recupereze baloanele ratate de Gerard Piqué, fundaşul central, care, dacă se lăsa de fotbal anul trecut, nu era regretat de nimeni. Ar fi avut timp mai mult pentru familie. I-ai găsit rolul lui Xavi, la 34 de primăveri, îl aşezi alături pe Xabi Alonso de 33. E creierul lui Real Madrid şi echipa naţională trebuie armonizată.
Compromisurile au culminat cu psihoza Diego Costa. A prins şi el un sezon bun, iar Atletico l-a vândut fără ezitări la Chelsea. Aşa se fac afacerile. La 26 de ani, brazilianul naturalizat s-a irosit. Le reamintesc „cunoscătorilor“ că accidentarea lui Diego Costa e aceeaşi suferită de Robben, în 2009, la Real Madrid şi care a tot recidivat până în 2012. Îi lipseşte clasa, nu are execuţie şi-l suspectez că se topeşte după ciocolată ca Raul Rusescu. Seamănă prea tare la constituţia feţei şi a gâtului ca să mă înşel. Spania a venit în Brazilia fără vârf. Torres joacă din amintirile de la Liverpool. Villa a fost adus pentru cã del Bosque avea un tricou liber printre cele 23 disponibile. Simplul fapt că federaţia s-a grăbit să-l ademenească pe Diego Costa arată că umblă după un vârf de atac. Eu îl recomand 9 fals pe Fàbregas, jucând în spate cu Juan Mata, nu cu David Silva, mirific la Man. City, dar ineficient în naţională. Să intre în circuit Iker Munian de la Athletic Bilbao. Fac prinsoare că la Chelsea golgheter iese Hazard sau Fàbregas, iar Diego Costa ajunge rezerva lui Demba Ba. Adaug un ultim amănunt. Isteria că Spania dispune de o sumedenie de mijlocaşi le-a luat minţile tuturor comentatorilor şi suporterilor. Purceaua e moartă de mult în coteţ şi se numeşte apărare. Sergio Ramos, stoper? Da, pentru că nici Real, nici Spania nu au găsit un lateral dreapta corespunzător. Mai bine asiguri defensiva cu un capricios, dar imprevizibil şi bătăios, decât să-l pui să are banda. Da, fiindcă nici Real, nici Spania nu au găsit un stoper de acelaşi calibru, aşa încât Ramos să dea 10-12 goluri pe sezon şi centrări impecabile. Cine a văzut cum a câştigat Real titlul în 2007-2008 va pricepe imediat.
Alte surprize? Nu Iranul i-a încurcat pe argentinieni, ci Messi. Trebuie să acceptăm că un jucător uriaş, cu simţ al golului şi viziune, se potriveşte doar la o echipă. Iar echipa lui e Barcelona. Tiki-taka spaniol nu merge şi pentru că le lipseşte piesa de rezistenţă. Ştiu atâţia jucători formidabili care au încurcat naţionalele. Eric Cantona nu se potrivea la francezi. Olanda a ajuns în finala Mondialului din 1978 fără participarea lui Johan Cruyff. ştiu, e imposibil să te dispensezi de Messi la 27 de ani. Dar organizezi jocul altfel. Nu cu Leo, care figurează vârf pe foaie şi are poziţia lui Xavi sau Pirlo pe teren. Atacanţii argentinieni sunt parcă instruiţi înadins să joace în bandă. Agüero (în stânga) se calcă pe tibie cu Angel di María, trecut ipotetic mijlocaş ofensiv central. Higuain (în dreapta) se încurcă singur, fiind cam şleampăt. Dar schema e ca la Barcelona în vremurile bune. Pedro şi Villa se dădeau „în lături“ din ordinul pontifului Maiorescu-Messi. Când Villa n-a mai aplicat cerinţa să plece pe culoarul din dreapta, rămânând fixat ca destinatar al ultimei pase, s-au parafat actele de transfer la Atletico Madrid. Şi aşa cumetria Maradona-Agüero-Messi impune legile. Înţeleg că Barcelona îi dă târcoale canibalului uruguayan Luis Suárez. Poate îl muşcă pe Lionel sau măcar îl aleargă să se dezmeticească. Îmi pare rău că nu l-a prins pe nea Imi Ienei. Să-l fi dus în cantonament la Forban, să facă „bucăţi“ printre nămeţi. Dacă scapă teafăr, pricepe Messi că postul lui adevărat este cel de mijlocaş de buzunar pe banda dreaptã. Aşa a marcat cu Iranul. Ştia poziţia în teren. Poarta nu se deplasa. Preluare, minge aproape de picior, capul în pământ, spatele vârât în plexul urmăritorului iranian, şut cu efect. Gol. Mai nimic în realitate. Când se vor trezi argentinienii, îşi vor face planuri pentru 2018. Atunci Leo va fi ca de 31 de ani. Exact câţi a avut Cruyff la propria retragere. Nu vârsta, ci forma contează.
Tiki-taka n-a murit. E o splendoare la Barcelona cu Messi şi cu Alexis Sánchez, pentru că extrema chiliană stă lipită de partea dreaptă a terenului. Dar ceasul ei de execuţie sună acum tic-tac, tic-tac. Spaniolii sunt ticăiţi. Responsabilii din federaţie tac.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper