Micuţland

Un articol de CORNELIA MARIA SAVU

„Realitatea ar trebui interzisă“
Eugen Suciu, Ţeasta

Nu e un tărâm dintr-o poveste, chiar dacă mai multe, din ce în ce mai multe poveşti de viaţă şi de artă îi desenează, în ultima vreme, harta viu colorată. Micuţland e ţara oamenilor mari care vor să fie oameni mici. Copilaşi bătrânei legănaţi de vise, precum personajul din baladă. Sau bătrânei copilaşi cărora le-ar fi plăcut ca natura să-i fi lucrat în miniatură, ca să-l parafrazez pe poet. Şi dacă nu s-a întâmplat aşa, au găsit ei cum să se descurce. Că doar diminutivita le era la îndemână…
Intri într-un magazin cu de toate şi ce-ţi aud urechile – pânică/ pâinică, sălămior, căşcăvăluţ, berică, vinuţ. Ajungi cu întârziere la adunarea de scară, tocmai când vecinul de la trei spune iritat – când primesc bănuţii, achit şi restanţa. Te duci, cu inima strânsă, la spital, să-ţi vezi un prieten grav bolnav, care nu mai are multe zile de trăit. Asistenta, jovială, îi aranjează perna întrebându-l gingaş – vă e fomică, v-aţi luat pastiluţele? Apoi, aferată, îl somează – puneţi-vă la loc tubuleţul! Vrei să cumperi un cadou pentru nounăscuta unor apropiaţi. Vânzătoarea te chestionează uşor agasată – câţi anişori are bebiţa? Patruzeci, îţi vine să strigi, dai din mână şi te pierzi printre rafturile cu hăinuţe roz. Încerci să vezi o emisiune de ştiri la televizor. Prezentatoarea vorbeşte, vorbeşte şi dintr-o dată simţi nevoia s-o corectezi. Spui: mituţă, şăntăjel, dosărele, mitinguţ/ mitingel, crizică, părăduţă, ba treci şi prin alte limbi – newsele, summituţ şi schimbi pe Mezzo, cu sonorul dat la maximuţ.
În agitaţia târgului de carte, lângă un stand cu ediţii masive, cartonate, cineva te îmbie cu cărtici/ cărţele (cel mai nou triumf editorial!) pe care să le citeşti cu trei perechi de ochelari una peste alta şi cu o lupă deasupra. Dacă nu-ţi plac, atunci poate opera omnia de buzunăraş sau enciclopedii de poşeţică… sau albumaşe de portofeluţ. Peste drum, o doamnă înmătăsată cere două trei romănele pentru mătuşica de nouăzeci de ani, că altfel pleacă la plimbărică şi nu mai ştie să se întoarcă acăsuţă.
Câţiva tineri artişti te invită la un experiment vizual. În faţa unui perete goluţ sunt atârnaţi ursişori şi rebiţei (iepuraşi englezei), frăţiori de dinozăuraşi ierbivorei găsiţi în Micuţland, care nu i-ar fi plăcut deloc, dar deloc, lui Spielberg şi, să fim drepţi, nici lui Grigore Antipa. Jucăriuţele din pluş sunt spânzurate cu lănţicuri (cam grosuţe). Un junel coafat rastafariuţ (codiţe multişoare) dă muzică din butonele. Artiştii se reped şi lipesc pe varul peretelui stickerele, un fel de lucrărici pentru viitoarele muzeuaşe. Eu stau într-un colţişor şi mă gândesc la ce mi-a povestit, cu câteva zile în urmă, fiica unei prietene, venită de la Paris, unde îşi are familia, să-şi vadă mama. S-a gândit s-o ajute şi s-a dus ea să-i achite dările. Să vă dau o facturiţă? a întrebat-o amabil funcţionara. Nu, că n-am firmuliţă, i-a răspuns prompt fiica prietenei mele (absolventă de filologie). Apoi a rămas încremenită între ghişee, îmbrâncită de cetăţenii care se aşezau la o nouă coadă. Crezi că diminutivita se ia chiar atât de repede? m-a chestionat ea îngrijorată. N-am putut să-i spun decât: Bun venit în Micuţland!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper