Farmecul operetei clasice

Un articol de COSTIN POPA

Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi a propus în iulie, la încheierea stagiunii 2013-2014, premiera popularei operete Contesa Maritza de Emmerich Kálmán, într-o producţie semnată de regizorul Cristian Mihăilescu. S-a dorit marcarea a 90 de ani de la prima audiţie absolută, dar şi înlocuirea vechii montări din oraşul de pe Dunăre, care data de 32 de ani.

Untitled-2
Cu portofoliu solid de spectacole lirice la activ, remarcate îndeosebi în teritoriul comic (şi nu numai), autorul mizanscenei ne-a obişnuit cu montări vii şi incitante, alerte, definite printr-o teatralitate amănunţită şi vivace. Aşa a fost şi acum, Mihăilescu abordând cunoscuta lucrare într-o exclusivă cheie clasică, renunţând – parcă – la inventivele găselniţe care îi erau atât de proprii. Totul s-a concentrat pe veridicitatea expunerii suculentei trame, cu toate naivităţile, comicul, poezia care fac deliciul melomanilor. A susţinut-o prin mişcarea scenică antrenantă şi deosebit de cursivă, prin personaje bine conturate, cu potrivit ajutor venit din partea dansului (merituoasă coregrafia dinamică a clujeanului Mihai Mândruţiu).
A fost ca o restituire a unei lumi de demult, uitate, aceea a operetei tradiţionale. Mâna regizorului s-a recunoscut în detaliile prin care a caracterizat eroii, prin modul natural, firesc în care i-a făcut să se relaţioneze în atitudini elocvente, cu rezultantă imediată într-un spectacol cuceritor, care s-a derulat ca dintr-o singură răsuflare, ca un vârtej. A fost subliniat în repetate rânduri de aplauze cadenţate ce au însoţit ritmurile şlagărelor lui Kálmán, împlinind o realizare cu care scena lirică gălăţeană se poate lăuda.
În paralel cu regia, aprecierea merge şi către creatoarea decorurilor şi a costumelor, tânăra scenografă Andreea Săndulescu. Ambientul unic pentru toate cele trei acte a fost un pavilion vitrat a cărui perspectivă se deschidea spre un parc cu copaci seculari, cu un superb frunziş ruginiu. De fapt, ideea de natură a guvernat, mai ales că şi marea majoritate a costumelor au fost ornate cu flori, într-o coloristică diversă, armonios aleasă şi plăcută la vedere.
Distribuţia a mizat mult pe tineri şi faptul s-a văzut prin dezinvoltura mişcării, plăcerea şi bucuria de a juca, dar şi prin prospeţimea vocilor. Au fost protagonişti soprana Nicoleta Maier (Contesa Maritza cu glas rotund, strălucitor şi aleasă ţinută princiară), tenorul Valentin Vasopol (Tassilo, cu alură de june prim şi voce baritonală, frumos conturată timbral), soprana Adelina Diaconu (discretă şi simpatică Liza), tenorul Adrian Mărginean (excelent actor pentru compoziţia comică rezervată lui Zsupan, pe care l-a înzestrat şi cu un glas sonor, plin de lirism), mezzosoprana Lăcrămioara Crihană (culoare vocală interesantă în mult prea micul – pentru ea – rol Manjia).
Tinereţea nu înseamnă întotdeauna perfecţiune. Emoţiile şi-au mai pus amprenta asupra primelor intrări în scenă, sunete ingolate s-au mai strecurat, unele acute – atâtea câte sunt – au mai fost emise „în spate“ sau „deschis“, afectând omogenitatea registraţiilor, proza – deşi foarte cursiv derulată – a mai şchioapătat în rostirea, în accentuarea convingătoare. Dar tinereţea mai înseamnă şi studiu. Aşa încât perspectivele sunt bune, pornind de la calităţi vocale semnificative şi de la talent actoricesc.
În alte roluri, Ionuţ Negrişanu (Ioţa, cu o bună tentă comică), Mitică Belciugan (sfătosul Ceko), Viorel Huru (Berko), Daniel Nistor (Carl), Florina Nistor (Ibi).
Corul (pregătit de Daniel Nistor) şi Orchestra teatrului au fost dirijate de Eugen Dan Drăgoi, care şi-a adus o contribuţie importantă la fluenţa spectacolului. De câteva ori însă sonorităţile instrumentiştilor le-au depăşit pe cele ale unor solişti, deşi aceştia erau ajutaţi de microfoane. Cred că un echilibraj va fi necesar în viitor, în condiţiile renunţării la amplificarea electronică, total improprie. Mai ales într-un auditorium mic precum cel gălăţean.
Notez numele excelenţilor „lăutari“ din scenă, Nelu Badea (vioară), Marcel Smocov (clarinet), Viorel Heisu (contrabas), ca şi al soliştilor balerini Ana Badea, Oana Manolea, Bogdan Parvu. În scop de remarcă.
După cum observ că managementul teatrului, directorul general dr. Teodor Niţă, a reuşit să alcătuiască două distribuţii complet distincte pentru cele două spectacole consecutive care au încheiat stagiunea. Şi asta în condiţiile în care a trebuit asiguraţi câte zece interpreţi în fiecare seară. Forţele Teatrului Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi nu sunt neglijabile.
În producţii recente, la Cluj-Napoca (Văduva veselă), Timişoara (Silvia), Craiova (din nou Silvia) şi, iată, la Galaţi, opereta montată în stil clasic a sedus din nou publicul şi a readus parfumul de odinioară al unui gen extraordinar de îndrăgit, nu numai de vârsta a treia, cum se obişnuieşte să se spună. Sălile au fost pline şi cu tineri entuziaşti. Au fost pledoarii pentru tradiţie. Revigorarea operetei, deloc muzeală, ci în spirit original autentic, dezbărată de inovaţiile şocante sau stridente, este necesară. Aşteptăm replica Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ din Bucureşti care, din toamnă, va beneficia de o nouă şi modernă sală şi îşi va relua, desigur, şi marele repertoriu care i-a adus renumele de decenii, din timpurile legendarilor săi cântăreţi-actori.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper