„Esenţa teatrului este să asculţi cu trupul precum un animal şi să te distrezi“

Robert Wilson în dialog cu Lia Boangiu şi Luiza Mitu

 

The New York Times l-a descris pe Robert Wilson drept „o figură impozantă într-o lume a teatrului experimental şi un explorator al utilizării timpului şi spaţiului pe scenă“. Născut în Waco, Texas, Wilson este unul din cei mai importanţi artişti vizuali şi de teatru. Opera sa pentru scenă include în mod neconvenţional o varietate largă de medii artistice înglobând dansul, mişcarea, lumina, sculptura, muzica şi textul. Imaginile prezentate de acesta sunt frapante din punct de vedere estetic şi încărcate emoţional, iar spectacolele sale au câştigat aprecierea publicului şi criticilor din întreaga lume.
După educaţia de la Universitatea din Texas şi Institutul Pratt din Brooklyn, Wilson a fondat pe la mijlocul anilor ’60 colectivul artistic The Byrd Hoffman School of Byrds cu sediul în New York, şi acolo a creat primele spectacole de semnătură, printre care Deafman Glance (1970) şi A Letter for Queen Victoria (1974-1975). Împreună cu Philip Glass a scris opera Einstein on the Beach (1976).
Printre colaboratorii artistici ai lui Wilson se găsesc numeroşi scriitori şi muzicieni precum Heiner Mueller, Tom Waits, Susan Sontag, Laurie Anderson, William Burroughs, Lou Reed şi Jessye Norman. Şi-a pus amprenta pe capodopere precum Krapp’s Last Tape de Beckett, Madam Butterfly de Puccini, Pelle´as et Melisande de Debussy, Threepenny Opera de Brecht şi Weill, Woyczeck de Buchner, Fabulele lui Jean de la Fontaine şi Odiseea lui Homer.
Wilson a fost onorat cu numeroase premii de excelenţă, printre care o nominalizare la Premiul Pulitzer, două Premii Ubu, Leul de Aur la Bienala din Veneţia şi un Premiu Olivier. A fost ales in Academia Americană de Arte şi Litere, iar Franţa l-a pronunţat Commandeur des Arts et des Lettres.
Robert Wilson este fondator şi director Artistic al Watermill Center, un laborator al artelor spectacolului din Watermill, New York.

Lia Boangiu: Ce v-a făcut să alegeţi Rinocerii dintre toate piesele lui Ionesco?

Robert Wilson: Mai întâi pentru că am fost rugat să o fac şi apoi pentru că mi-a plăcut piesa.

L.B.: Trebuie să existe nişte obstacole de comunicare atunci când lucraţi cu o trupă nevorbitoare de limba engleză. Cum v-a învăţat experienţa să le depăşiţi? Au fost dificultăţi de acest gen şi cu trupa de la Craiova?

R.W.: Există întotdeauna dificultăţi, fie că vorbesc engleza sau nu. Pentru trupa de la Craiova, maniera mea de a face teatru este complet diferită de ceea ce au făcut în trecut. Dar au întâmpinat foarte deschişi provocarea. Au fost remarcabili.

Luiza Mitu: Cum trebuie un actor să-şi folosească corpul, vocea şi imaginaţia pentru a crea teatrul?

R.W.: În teatrul meu, un actor învaţă practic ceea ce trebuie să facă fizic şi verbal fără a se gândi la interpretare. Învaţă totul mecanic, iar apoi va găsi libertatea, iar această libertate va fi diferită în fiecare secundă, fiecare zi, fiecare noapte. Este important însă să rămâi deschis şi să te întrebi mereu despre ceea ce spui sau faci sau, dacă nu ştii ce este un lucru, să nu îl mai faci. Motivul pentru a munci este să spui: „Ce e acest lucru?“

L.B.: Viziunea dumneavoastră asupra teatrului seamănă cu cea a teoreticianului de teatru Edward Gordon Craig. El visa la un teatru unde actorul este o marionetă perfectă care nu iese niciodată din personaj, care nu lasă emoţiile să interfereze cu ceea ce are de spus sau de făcut pe scenă. Dumneavoastră aderaţi la această idee? Consideraţi că un control absolut e ceea ce poate duce la un teatru perfect?

R.W.: Da, numai atunci când ai control total devii cu adevărat complet liber.

L.B.: Ce aşteptări aveţi de la un actor? Dar de la un grup de actori cu care trebuie să lucraţi?

R.W.: Actorii cu care lucrez în prezent la Rinocerii lui Ionesco au un minunat simţ al sincronizării şi prin urmare au cu toţii umor. Dacă nu putem râde, nu ar trebui să facem teatru.

L.M.: Ce i-aţi spune, aşadar, unui tânăr aspirant la meseria de regizor? Dar unui actor în devenire?

R.W.: Dacă munceşti destul de mult şi din greu vei găsi ceva. De nouă din zece ori te gândeşti că nu va merge, până când se întâmplă ceva.

L.M.: În decursul vieţii dumneavoastră, după atâtea căutări, tatonări şi realizări aţi creat o şcoală, aveţi epigoni sau nu v-a interesat aşa ceva?

R.W.: Nu mă interesează să am o şcoală a operei mele. Acestea fiind zise, în decursul anilor am învăţat multe lucruri repetându-le iar şi iar. Am dobândit anumite talente repetându-le iar şi iar. Nu învăţăm niciodată ceva în mod complet. Chiar dacă cineva începe să cânte Mozart la doi ani, la optzeci şi doi de ani încă învaţă.

L.B.: Aţi spus că dacă aţi fi studiat teatrul, nu aţi face genul de teatru pe care îl faceţi. Cum credeţi că v-a ajutat această experienţă? Aţi simţit vreodată că are dezavantajele ei?

R.W.: Nu am simţit niciodată că are vreun dezavantaj. Pentru mine, cea mai bună metodă de a învăţa este să fac. Doar învăţăm să mergem mergând.

L.B.: Un cunoscut filosof polonez, Leszek Kolakowski, spunea: „Nu putem fi siguri decât de propria noastră incertitudine“. Dumneavoastră de ce sunteţi sigur?

R.W.: De fiecare moment. Singura constantă este schimbarea. Fiecare secundă este diferită de cea de dinainte.

L.M.: În spectacolele dumneavoastră lumina joacă un rol crucial. Lumina este cea care structurează timpul şi spaţiul unde actorii joacă şi tot lumina este cea care creează un alt prag al percepţiei. Există vreo influenţă sau sincronicitate între maniera dumneavoastră de a folosi lumina şi cea a lui Claude Régy?

R.W.: Nu îmi este familiară maniera lui Régy. Einstein a spus: „Lumina este măsura tuturor lucrurilor“.

L.B.: Aţi menţionat cu alte ocazii că l-aţi cunoscut pe Ionesco. El a spus despre dumneavoastră: „Wilson a mers mai departe decât Beckett“. Aţi regizat o piesă de Beckett, iar acum una de Ionesco. Cum aţi compara cele două experienţe? Întâlnirea cu cei doi v-a influenţat în vreun fel opera?

R.W.: Ambii dramaturgi au avut o influenţă asupra operei mele. Cred că operele celor doi sunt foarte similare şi în acelaşi timp foarte diferite.

L.B.: Scriitorul antic Petronius ne previne că hazardul îşi are, desigur, raţiunea sa. Ce raport găsiţi între intenţionalitate şi hazard în opera dumneavoastră?

R.W.: Dificultatea şade în a fi conştient de fiecare secundă şi în a o păstra vie şi periculoasă. Ca şi cum ai ţine un pahar cu apă chiar pe muchia mesei şi în orice clipă ar putea cădea. E ca şi cum ai sta în faţa unui urs Grizzly şi l-ai privi în faţă.

L.M.: Credeţi în „Eterna reîntoarcere“ de care vorbea Nietzsche în viziunile sale? Există, în opinia dumneavoastră, o circularitate a operei de artă sau se poate ieşi din capcană printr-un salt unic?

R.W.: Când a fost rugat să repete ceva ce tocmai zisese, Albert Einstein a răspuns: „Nu există nici un motiv să repet ceea ce abia am spus pentru că totul e un singur gând“.

L.M.: Una dintre ambiţiile lui Ionesco a fost aceea de a scoate teatrul din zona intermediară care este, cum însuşi afirmă, „nici pe de-a-ntregul artă, nici cu totul plan superior al gândirii“. Care este, în viziunea dumneavoastră, esenţa teatrului?

R.W.: Esenţa teatrului este să asculţi cu corpul precum un animal şi să te distrezi.

L.B.: Când era pe patul de moarte, Gertrude Stein a fost întrebată de prietena sa: „Gertrude, care este răspunsul?“. Ea a deschis ochii şi a şoptit: „Care este întrebarea?“. Când a fost întrebat în cursul vieţii ce le-ar spune oamenilor într-un asemenea moment de despărţire, L.F. Céline a ricanat: „Doamne, ce greoi erau…“ Puteţi să faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi să ne spuneţi ce cuvinte aţi lăsa ca adio lumii?

R.W.: „Sper că în totalitatea operei mele teatrale am adus amuzament şi câteva râsete de-a lungul timpului.“

L.B.: Ce vă motivează să continuaţi să regizaţi, să creaţi instalaţii de artă şi aşa mai departe? În opera dumneavoastră încercaţi să descifraţi viaţa sau să adăugaţi ceva la complexitatea ei?

R.W.: Să faci teatru şi artă este un mod de viaţă. Nu există zile în care să mă trezesc dimineaţa, să mă duc acasă şi să fac altceva. Viaţa mea este munca mea.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper