Despre „fericirea obligatorie“ garantată. Dezbaterea „Ateism marxist şi etos religios“, organizată de IICCMER

Un articol de Oana Purice

Cel mai la îndemână argument al părinţilor nostalgici, când intră în polemică deschisă cu copiii care-au mai aflat câte ceva despre PCUS, Internaţionale, Congresul IX şi camera 4-spital de la Piteşti, este compararea doctrinei comuniste cu valorile creştinismului şi evidenţierea punctelor comune. Cu puţină nesiguranţă din partea celui tânăr şi cu o privire înţeleaptă a celui care „a trăit pe pielea lui“, discuţia pare încheiată. Însă lucrurile nu stau chiar aşa; au demonstrat-o (şi) Radu Preda, Nicolae Turcan şi Sorin Lavric la dezbaterea organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, pe  7 iulie, la librăria Cărtureşti Verona din capitală.
Sub titlul „Ateism marxist şi etos religios“, întâlnirea a avut ca pretext volumul lui Nicolae Turcan Marx şi religia. O introducere, publicat în 2013 la Editura Eikon şi făcând parte din colecţia Theologia Socialis. Nicolae Turcan este lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, fiind, cum îl descrie Radu Preda (preşedintele executiv al IICCMER), un teolog printre filosofi şi un filosof printre teologi. Relaţia dintre filosofie şi religie este o constantă a parcursului său intelectual, cea mai recentă carte făcând referire, în cuvintele autorului, la „ateismul lui Marx care promite vărsare de sânge cu aceeaşi pasiune maladivă cu care promite fericirea roşie viitoare. Karl Marx profetizează sfârşitul religiei în general, înşelându-se amarnic. Acesta propune o religie alterată în locul celei relevate; el vorbeşte despre alienare, dar alienează la rându-i cu asupra de măsură; el comite deicidul şi, fără să-i pese, instituie în locul rămas gol genocidul; el operează cu o falsă profeţie, cu o falsă schimbare a omului şi cu o falsă eshatologie. De aceea, rămânând pe poziţii teologice, am putea conchide că, purtând măştile demonului, ateismul marxian minte chiar şi atunci când pare a spune adevărul“.
Discuţia a fost deschisă de Radu Preda, care pleacă de la plasarea în context a invitatului de la Cluj şi a cărţii sale şi ajunge la problematici mai generale, cu impact direct asupra societăţii contemporane. Marx nu a fost nicidecum primul ateu, iar lui i-a urmat o întreagă varietate de discursuri ateiste, ajungând ca astăzi să nu mai conteze credinţa sau lipsa ei în sine, ci modalitatea în care se afirmă, se pune în discurs o anumită credinţă sau renegarea ei. Dacă Radu Preda chestionează asupra unui „ateism postmarxist“, Sorin Lavric are o intervenţie mai sistematică, dorind să puncteze care sunt practicile ce urmăresc reabilitarea marxismului în societăţile post-totalitariste.
Marxismul – manual de supravieţuire
Prima astfel de metodă este trecerea sub tăcere a lanţului cauzal care-l leagă pe Marx de comunism; departe de a fi un inocent filosof apropiat al teoriilor darwiniste, Karl Marx a fost, spune Sorin Lavric, un agent de propagandă, stând la baza procesului ce a culminat cu revoluţiile bolşevice. Acestea au fost precedate de apariţia internaţionalelor socialiste şi de înfiinţarea partidelor muncitoreşti, alcătuite în mare parte din indivizi alogeni, neintegraţi spaţiului în care se aflau. Ceea ce Lavric nu menţionează, dar constituie o neconcordanţă a comunismului, este faptul că liderii şi membrii originari ai acestor partide nu sunt muncitori, simpli proletari, ci intelectuali care şi-au asumat cauza unei pături sociale străine lor, dar eficiente în propagarea ideologiei. Existenţa acestor factori aflaţi în succesiune a fost contestată de promotorii teoriilor marxiste, la fel cum au fost negate şi fenomenele colaterale ale marxismului. Fără a insista suficient pe acest lucru (poate din cauza complexităţii subiectului care ar fi meritat el însuşi o dezbatere individuală), Sorin Lavric consideră că mişcările extremiste de dreapta au apărut ca o reacţiune la agresiunea bolşevică. În spaţiul de intervenţie restrâns, Lavric lansează o premisă intrigantă, dându-l ca exemplu pe Hitler, ca ecou apărut după 80 de ani la teoriile care au stat la baza Revoluţiei bolşevice. Opinie ce ar fi meritat dezvoltată şi analizată mai îndeaproape.
Dacă fenomenul de acţiune şi reacţiune al totalitarismelor este omis din câmpul actual, imaginea marxismului este perpetuată prin evocarea unor nume importante ale culturii internaţionale, adepte ale ideologiie lui Marx. Sartre, Derrida, reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt sau, de pe teren românesc, Radu Florian şi Constantin Ionescu Gulian sunt câteva dintre personalităţile pomenite, capabile să suscite adeziuni printre intelectualii prezentului. Cea de-a patra cale de reabilitare a marxismului este, conform lui Sorin Lavric, utilizarea reflexelor acestuia, cea mai nocivã fiind „corectitudinea politică“, „babilonia în forma unei lumi supuse“, care urmăreşte înlăturarea inechităţii prin subminarea centrelor de putere şi a ierarhiilor. Urmând aceşti paşi în demonstraţia sa, Sorin Lavric încheie şi răspunde la întrebarea lui Radu Preda, afirmând că nu există nicio legătură între marxism şi religie (creştinism), nefiind vorba de nicio eschatologie comunistă a unei societăţi complet fericite.
„Omul nou“ – născut prin crimă
Concluzia lui Lavric este preluată şi întărită şi de Nicolae Turcan, care aduce în discuţie un factor esenţial al teoriei lui Marx – violenţa. Între a fi religios şi a fi marxist nu poate fi niciun element de compatibilitate, de vreme ce ultima condiţie presupune instigarea la violenţă şi culminarea, deseori, în moarte. În timp ce religia (de cele mai multe ori, cei prezenţi înţeleg religia în forma credinţei creştine) invită la iubire de semeni, marxismul se bazează pe o violenţă continuă, de vreme ce, chiar şi când „duşmanii poporului“ au dispărut, acţiunea combativă nu încetează, fiind, la nevoie, inventaţi noi inamici. Dacă Turcan respinge ideea unei apropieri între marxism şi creştinism, nu neagă faptul că ideologia lui Marx preia formele, modul de organizare al unei religii, văzând ca justificat „şi“-ul ce leagă cele două concepte din titlul dezbaterii. Aceasta pentru că, aşa cum va completa Sorin Lavric, în lupta de substituire, un adversar împrumută din trăsăturile celuilalt, ajungând chiar să devină imaginea lui în oglindă, deci o entitate lipsită de conţinut (în spaţiu românesc, o prezentare detaliată a acestei pseudo-religiozităţi a marxismului o oferă Eugen Negrici în Poezia unei religii politice).
Până să ajungă la momentul intervenţiilor din public, participanţii aduc noi completări la fel de puternice, lăsând multe uşi deschise pentru viitoare întâlniri şi arătând o lipsă de menajamente faţă de formele înspre care se îndreaptă marxismul resuscitat. Radu Preda vorbeşte despre capitalul de utilitate cu care este învestită religia, considerând că argumentele care aduc în discuţie forme de guvernare mai sângeroase decât comunismul nu pot în niciun fel disculpa o ideologie care a pus crima la baza naşterii „omului nou“. Poate mai direct în declaraţiile sale, Sorin Lavric vorbeşte despre sentimentul de frustrare care poate determina aderarea la gândirea marxistă, fiind o justificare propice pentru înlăturarea păturii dominante şi înlocuirea ei; doar că această atitudine nu e decât „un snobism al egalităţii“, rezultatul fiind şi aici contradictoriu cu intenţiile, întrucât contestatarii, la rândul lor, vor deveni „de înlocuit“ pentru generaţiile următoare. Mai mult, acest „teribilism marxist“ poate fi cauzat şi de o neputinţă în faţa transcendentului şi a viziunii dincolo de prezentul imediat. Ar fi fost şi aici necesare unele detalieri şi nuanţări, însă timpul nu a permis-o.
De multe ori, asemenea întâlniri publice suscită interesul celor din public, care, însă, în loc să profite de ocazie şi să-şi lanseze nedumerirea sau întrebarea, se auto-învestesc cu funcţii de conferenţiari, ţinând la rândul lor prelegeri, parcă pentru a-i mustra pe organizatori cã nu i-au invitat. Situaţia a fost şi acum prezentă, însă, până la urmă, cu un câştig, întrucât invitaţii au avut ocazia să puncteze foarte bine diferenţa dintre materialismul dialectic promovat de marxism (opus idealismului) şi consumismul actual, capabil să îmbine atât o formă de materialism, cât şi dimensiunea transcendentă.
Deşi discuţia de la Cărtureşti Verona a atins puncte sensibile şi a deschis numeroase alte căi de cercetare şi dezbatere, nu au lipsit nici umorul, nici (auto)ironia, cei trei demonstrând că despre Marx, ateism şi etos religios se poate vorbi cu frunţile descreţite. Şi cu folos pentru cei care mai au de purtat polemici cu nostalgicii de-acasă.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper