Depolitizarea TVR-ului nu ajunge. Credibilitatea vine din interior

Un articol de VICTOR POPESCU

• 2004: Candidatul la preşedinţie Traian Băsescu şi alianţa D.A. promit să facă din depolitizarea televiziunii şi a radioului de stat o prioritate a viitoarei guvernări.
• 2009: Agenţia de Monitorizare a Presei „Active Watch“ organizează o masă rotundă pe tema „depolitizării serviciilor publice de radio şi televiziune“.
• 2010: Federaţia Românã a Jurnaliştilor „MediaSind“ face un „apel pentru depolitizarea radioului şi a televiziunii publice“.
• 2011: Victor Ponta, aflat în opoziţie, acuză TVR-ul că a devenit o „televiziune de partid“ şi că 85% dintre ştirile şi emisiunile TVR „plătite din banii noştri, ai tuturor“, au fost doar despre Băsescu şi Guvern.
• 2012: PDL-ul, ajuns în opoziţie, anunţă prin vocea Ralucăi Turcan: „Claudiu Săftoiu, din momenul în care a ajuns la conducerea televiziunii publice, a înfipt sigla USL deasupra TVR“.
• 2014, martie: Premierul Victor Ponta declară că e nevoie de o nouă lege pentru a „depolitiza conducerea TVR“.

Nu cred că acest an va aduce mult-promisa depolitizare a audiovizualului de stat (mă voi referi aici doar la TVR, nu şi la Radioul public). O dată pentru că lungul şir de angajamente politice neonorate este dezarmant – citatele prezentate sunt doar o fărâmă din şirul de promisiuni. Apoi, să nu uităm, se apropie prezidenţialele, perioadă în care depolitizarea televiziunii naţionale e ultimul lucru dorit pentru putere.
PRO TV dă ştiri mai bune
Incomodă pentru politicieni şi cerută vocal de sindicate şi de ONG-uri, depolitizarea TVR devine o sarcină şi mai urgentă în urma evoluţiilor din ultimii ani, când economia mass-media a intrat în recesiune, şi-a pierdut independenţa financiară (prin scăderea veniturilor din publicitate) şi a trebuit să facă o serie de compromisuri, depinzând adesea financiar de lobby-ul politico-economic. Când redacţiile editoriale din privat sunt tot mai împuţinate şi tot mai avide de ştiri lejere, presei de stat îi revine, în mod special, rolul de a suplini lipsa vădită de relevanţă şi echilibru din restul presei. „Majoritatea posturilor TV private şi-au abandonat misiunea şi fac propagandă sau divertisment vulgar. Cred că soluţia presei de calitate stă în zona nonprofit şi că TVR şi Radio România sunt obligate să facă jurnalism adevărat“, scria în martie pe blogul său Cătălin Tolontan, redactor-şef la Gazeta Sporturilor.
Aparent, s-ar spune că TVR-ul stă bine la capitolul credibilitate. 64% dintre telespectatorii români au încredere în acest post, relevă un studiu CURS din 2011. Însă 65% afirmă că au încredere şi în PRO TV, iar 61% găsesc că şi pe Antena 1 poţi conta. În plus, întrebat unde vede „cele mai bune ştiri“, publicul numeşte mai întâi PRO TV-ul (32%) şi abia apoi TVR 1 (23%). Spre comparaţie, într-un sondaj de la mijlocul anilor 2000, britanicii întrebaţi care sunt cele mai de încredere surse de ştiri au menţionat mai întâi BBC News (32%) şi, pe locul al doilea, la o distanţă respectabilă, canalul comercial ITV News (8%). Din păcate şi din multiple cauze, TVR-ul nu se poate lăuda cu acest plus de încredere faţă de concurenţii privaţi.
Când se termină ziua de lucru…
Ce-i de făcut? Cum se poate credibiliza TVR-ul? Să presupunem că legea de funcţionare ar fi în curând schimbată, pentru a tăia cordonul ombilical dintre Parlament şi conducerea televiziunii. Ar fi, desigur, un pas imens, dar insuficient. Ideea pe care vreau s-o ilustrez în continuare este că mediul organizaţional al TVR-ului are nevoie, pe lângă promisa depolitizare, de nenumărate ajustări şi calibrări deontologice interne. De fapt, e nevoie de o conştientizare şi asumare a statului de jurnalist public, reprezentant al unei instituţii imparţiale. Mă voi referi, cu titlu de exemplu, la două genuri de comportamente „imorale“ care încalcă vădit principiul neutralităţii politice a jurnalistului aflat în serviciul public: 1. implicare politică şi 2. activitatea publicistică partizană în presa privată.
O precizare, mai întâi. Ilustrările alese nu sunt nişte atacuri personale. Prin aceste exemple vreau doar să arăt că o credibilizare a postului public ar trebui să înceapă din interior, prin respectarea neutralităţii publicistice, şi nu din exterior – prin schimbarea legii de funcţionare a TVR. Un efect al neutralităţii jurnalistului de la stat este că el rămâne în „serviciul public“ şi după orele de program, fapt mai puţin asumat în cazurile de mai jos. E de dorit ca jurnalistul public să se gândească de două ori când înfierează pe Facebook cutare partid sau orientare religioasă, când participă la un talk show de la un post privat sau când se afişează la demonstraţii politice. „Când se termină ziua de lucru, dacă eşti ziarist la o instituţie publică, nu trebuie să-ţi scape un element esenţial, anume încrederea publică“, se preciza în 2012 într-un document de lucru din cadrul proiectului nord-american de autoreglementare „Editorial Integrity for Public Media (http://pmintegrity.org).
Cazul 1. Ziarişti în campanie
Anul trecut, corespondentul TVR în Republica Moldova, Doru Dendiu, activa în calitate de conducător al filialei Moldova a Partidului Mişcarea Populară, deşi Statutul Ziaristului din Societatea Română de Televiziune (îl voi numi pe scurt „Statutul“) afirmă răspicat că „nu pot face parte din rândul ziariştilor din televiziunea publică persoanele cu apartenenţă politică“ (art. 3). Organizaţia „ActiveWatch“ a sesizat Comisia de Etică şi Arbitraj a TVR, dar „până la data redactării acestui raport, Comisia de Etică şi Arbitraj nu s-a pronunţat în acest caz“, aflăm din Raportul acestei organizaţii, „Libertatea presei în România 2013“.
Încă un exemplu. În 2012, directorul de la acea dată al TVR Cluj, Romeo Couţi, îşi anunţa candidatura ca „independent“ pentru şefia Consiliului Judeţean din Cluj, „poziţia sa în postul public de televiziune fiind incompatibilă moral cu cea de politician în campanie, fie el şi independent“, cum nota napocanews.ro. Aici lucrurile se complică, pentru că nici „Statutul“ (care datează din 1999), dar nici complementarul Cod de Conduită (pe scurt: „Carta TVR“) adăugat în 2007 nu se referă explicit la această situaţie. Stufosul „Guideline“ al BBC ar putea oferi o sugestie la o viitoare actualizare a codurilor etice ale TVR. Orice jurnalist BBC care vrea să intre într-o campanie electorală (fie ea locală) trebuie să discute cu şefii săi „cât mai repede implicaţiile acestei candidaturi pentru responsabilităţile sale profesionale şi posibilul risc de a afecta imparţialitatea BBC“ (art. 15.4.22).
Cazul 2. Ziarişti de campanie
Director al Departamentului de Ştiri de la TVR, probabil cel mai sensibil departament la seismele politice, Rodica Culcer, a scris ani de-a rândul editoriale în Evenimentul zilei şi în revista 22. Deşi Comisia de Etică şi Arbitraj atrăgea atenţia încă din 2007 asupra acestei „lipse a echidistanţei politice“, doar pensionarea a pus capăt comentariilor politice (de dreapta) ale fostei şefe de la Ştiri. Comisia de Etică a TVR-ului şi-a bazat avertismentele pe articolul 5 al „Cartei“, unde se arată că jurnaliştii din televiziunea publică „nu trebuie să susţină un partid sau o formaţiune politică“ şi nici măcar „să susţină o temă care face obiectul unei controverse publice“. (Art. 5 este o reluare fidelă a art. 15.4.3 din „Guideline“-ul deontologic al BBC).
O problemă importantă este că această „Cartă“ din 2007 centrată pe activităţile extra-TVR ale ziariştilor săi şi pe eventualele conflicte de interese este, parţial, în contradicţie cu mai vechiul „Statut“, şi el în vigoare. Degeaba ceri unui jurnalist „de la stat“ să nu pledeze partinic în editoriale din presa scrisă, dacă art. 30 din „Statut“ precizează că „ziaristul din televiziunea publică are dreptul de a-şi exprima opiniile cu privire la viaţa socială şi politică printr-un discurs publicistic nepartizan, în limitele generale ale comentariului onest“. În vreme ce „Carta“ TVR interzice ferm exprimarea de opinii în dezbaterile publice (politice sau de alt leat), precizarea din codul mai vechi dădea tot dreptul doamnei Culcer să susţină că, de vreme ce opiniile sale o reprezintă (deci sunt „oneste“), nimeni nu-i poate interzice exprimarea publică a părerilor sale.
Etica
Cazul Rodicăi Culcer (fost jurnalist BBC) nu e singurul discutabil din perspectiva riscului de decredibilizare prin opiniile părtinitoare ale angajaţilor TVR. Spre exemplu, Radu Călin Cristea (format la Radio Europa Liberă) a continuat să scrie editoriale (favorabile adesea stângii politice) în Observator cultural chiar şi când a ocupat vremelnic, în a doua jumătate a lui 2012, postul de redactor-şef la Redacţia Literatură şi Arte din TVR. Acest ultim caz, după ştiinţa mea, nu a trezit critici apropo de un posibil conflict de interese.
Am pornit de la o temă vehiculată până la saţietate: depolitizarea TVR-ului. Şi am sugerat, prin cazurile alese, că o credibilizare necesită şi reglări deontologice fine, venite din interiorul TVR. Atâta timp cât cele două coduri („Statutul“ şi „Carta“) nu sunt respectate, armonizate şi actualizate, cât Comisia de Etică a TVR nu are o influenţă reală la nivel de management, cât sensul imparţialităţii nu e asumat de angajaţii (dar şi de colaboratorii constanţi) din televiziunea publică, o lege vizând depolitizarea nu va putea să ne convingă prea curând că poporul nu mai e „minţit cu televizorul“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper