Brooklyn nous appartient: Blood Ties de Guillaume Canet

Un articol de CĂTĂLIN OLARU

Remake al lui Les liens du sang al regizorului Jacques Maillot, ecranizare din 2008 a romanului omonim al lui Bruno şi Michel Papet în care unul din rolurile principale îi revine actorului Guillaume Canet, Blood Ties e regizat de data aceasta de Canet, care îşi asumă de asemenea rolul de co-scenarist, împreună cu James Gray. Acestuia din urmă, proiectul îi vine ca o mănuşă. Din nou, ca în precedentele The Yards (2000) şi We Own the Night (2007), în centru e comunitatea, care îşi reclamă dreptul de a dicta alegerile individuale ale membrilor ei, pe baza unui set de reguli al cărui principal imperativ e conservarea stării de fapt.

blood-ties
Pe de o parte, colegii lui Frank (Billy Crudup) dintr-o secţie de poliţie din Brooklyn  îi impun acestuia din ce în ce mai multe condiţii, toate îndepărtându-l din ce în ce mai tare de fratele său, Chris (Clive Owen), proaspăt eliberat din închisoare. Lui Frank i se tot zice ce să facă, iar acesta, până la un punct, se execută. De partea cealaltă a baricadei, lui Chris i se propun noi şi noi lovituri. Oricât s-ar împotrivi acesta, comunitatea are câştig de cauză. La final, şi unul, şi celălalt părăsesc această paradigmă, nemulţumindu-şi semenii. Fiecare din cei doi fraţi se sacrifică de dragul celuilalt, părăsind mediul căruia îi aparţin prin două demisii, una propriu-zisă – Frank abandonează cariera de poliţist – cea de-a doua simbolică, Chris se sustrage carierei infracţionale tocmai prin intermediul unei infracţiuni, una pentru care ştie că va fi pedepsit.
Ce e mai cu seamă interesant e că regizorul francez nu adaugă aproape deloc sclipici acestui lumi altfel destul de gri. Cu excepţia primei scene, în care o poantă politically incorrect e urmată de o descindere în forţă a poliţiei, personajele sale nici nu sunt filmate în prim plan, rostind genul de replici memorabile pe care le spun de obicei infractorii în filme atunci când li se dedică prim planuri, nici nu au curăţenia aia fizică şi morală a unor actori ca scoşi din cutie care întâmplarea face că acum joacă roluri de mafioţi. De pildă, Frank are mai multe pete în trecutul său, şi niciuna nu e genul de pată pe care, dacă te uiţi la ea în soare, nici n-o vezi. Exemplul cel mai evident e relaţia lui politically incorrect cu Vanessa (Zoe Saldana), pe care a părăsit-o pentru că nu se făcea să fie văzut cu o parteneră de culoare. Soţia lui Chris, pe de altă parte, e o prostituată narcomană, şi singura concesie pe care o face Canet e că în rol o distribuie pe Marion Cotillard (la fel cum rolul Natalie îi revine lui Mila Kunis, al cărei botic de pisicuţă nu prea o califică pentru partitura cu pricina).
Dacă Blood Ties introduce ceva nou în cinema-ul de acţiune (dacă nu cumva în cinema în general, cel puţin după ştiinţa mea), acel ceva e ceea ce s-ar putea numi flashback-ul comun. După ce tocmai a ucis cu sânge rece trei oameni în cadrul unui jaf, lui Chris i se propune să participe la o nouă lovitură, moment în care, pe acorduri ale formaţiei Cream, începe să se deruleze flashback-ul, care ocupă mai întâi un pic mai mult de jumătate de ecran, apoi întreg cadrul (e una din rarele situaţii când montajul filmului impresionează pozitiv). Îl vedem, astfel, pe Frank, cu mulţi ani în urmă, trădându-l pe Chris, care e prins de poliţie în timpul unei spargeri. Flashback-ul e urmat de o scenă în care Frank i se destăinuie lui Vanessa, undeva pe nişte stânci, la ocean. Evenimentul, se înţelege, îi va fi marcat pe amândoi: pentru Chris, e începutul unei lungi cariere de infractor şi al unei relaţii conflictuale cu oamenii legii, pentru Frank, marchează alegerea taberei opuse şi un sentiment de culpabilitate care va determina alegerile lui ulterioare (printre altele, demisia din poliţie, singurul mod de a-şi acoperi fratele). Iată o situaţie în care acelaşi procedeu face ca un film să fie concomitent extrem de convenţional din punct de vedere narativ (e faimosul „circle of being” al lui Syd Field, autoritate necontestată în materie de îndrumare practice pentru scenarişti) şi totuşi, dacă nu revoluţionar, cel puţin relevant din punct de vedere istoric.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper