Atacul asupra literaturii: din afară şi dinăuntru

Un articol de TEODORA DUMITRU

Sau despre o nouă ediţie a Colocviului Naţional al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată

 

În zilele de 11 şi 12 iulie a.c., la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, a avut loc Colocviul Naţional al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România (ALGCR). Tema oferită dezbaterilor în acest an a fost Ce discipline pentru literatură? – formulă care şi-a propus să chestioneze realitatea „invadării“ domeniului literaturii dinspre domenii non-literare ca antropologia, sociologia, filosofia, psihologia etc., discipline care „aleg literatura ca termen de referinţă generală şi aplicată, ca loc de testare metodologică, de ilustrare a unor ipoteze generale în domeniile lor proprii de activitate“. Punctul nodal al discuţiilor, emblematic pentru tradiţia criticii şi a istoriei literare româneşti, este păstrarea (sau nu) a specificităţii estetice a literaturii, odată înglobată în conglomeratul disciplinelor non-literare.
Ediţia de acest an a beneficiat şi de prezenţa unor invitaţi străini de prestigiu: profesorul Jean-Marie Schaeffer, director de lucrări la CNRS şi EHESS, Paris, specialist în estetică filosofică, teoria genurilor, teoria artelor, teoria ficţiunii ş.a., profesoara Helena Carvalhão Buescu, de la Universitatea din Lisabona, specialistă în istoria modernităţii (secolele XVIII-XX), în literatură comparată şi world literature, Annick Louis, conferenţiară la Universitatea din Reims, membră a Centre de Recherches sur les Arts et le Langage (CRAL) şi cadru didactic la EHESS, Paris, interesată de studierea „epistemologiei literarului“ şi specialistă în opera şi biografia lui Jorge Luis Borges, Christian Moraru, profesor de engleză la University of North Carolina, Greensboro, în a cărui arie de interes au intrat teoria critică, literatura americană contemporană, literatura comparată, moştenirea postmodernismului, istoria ideilor.
Evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti; parteneri au fost Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Editura Tracus Arte şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“; parteneri media – revistele Cultura şi Observator cultural –, iar sponsori, casa de avocatură „Muşat & asociaţii“.
Colocviul s-a deschis prin câteva scurte alocuţiuni ale conf. univ. dr. Oana Murăruş (decanul Literelor bucureştene), prof. univ. dr. Liviu Papadima (prodecan) şi prof. univ. dr. Mircea Martin – preşedintele ALGCR.
Lucrările au debutat cu o expunere a profesorului Paul Cornea, membru fondator şi preşedinte de onoare al ALGCR, care a făcut un scurt istoric al asociaţiei şi al oamenilor ce i-au marcat devenirea (Adrian Marino, Adriana Babeţi, Cornel Ungureanu, Monica Spiridon, Al. Călinescu, Irina Mavrodin, Dan Grigorescu, Al. Muşina ş.a.). Arogându-şi un statut apolitic, dar în spirit democratic, umanist şi europenist, asociaţia şi-a propus, a amintit venerabilul profesor, să contribuie la dezvoltarea studiului teoretic şi comparat al literaturii şi să funcţioneze, în genere, ca un stimulent al cercetării literare, prin organizarea unei conferinţe anuale, a unor simpozioane şi colocvii, prin editarea de cărţi. O componentã importantã o reprezintă decizia acordării unor premii care să răsplătească bunele realizări din domeniul teoriei şi comparatismului românesc, altminteri neglijate pe piaţa cărţii. Admiţând că ne aflăm într-un context nu tocmai favorabil artelor, culturii şi cercetării ştiinţifice umaniste în genere, Paul Cornea a ţinut să arate, în final, că trebuie profitat la maximum de orice oportunitate, de acest „acum“ încă suportabil, pentru a ne salva valorile. Soluţia e, ca şi altădată, să ne „cultivăm grădina“.
În prelegerea sa intitulată Quelles disciplines pour la littérature?, profesorul Mircea Martin constată, la rândul său, că literatura şi-a pierdut importanţa, locul central avut în cultura noastră, o cultură eminamente literară (literarocentristă), şi rolul său fondator în educaţia cetăţenilor şi în formarea virtuţilor morale. Alături de Norbert Elias şi alţi gânditori ai contemporaneităţii, Mircea Martin observă o indezirabilă cădere a valorii simbolicului – pe care multă vreme literatura l-a promovat – în societatea postmodernă, concomitent cu diminuarea apetitului tinerilor pentru consumarea textului literar, a cărui „utilitate“ nu mai e recunoscută azi. Mircea Martin arată că schimbarea a început chiar din interiorul domeniului, între 1980 şi 1990, odată cu aşa-numita cotitură culturală (Cultural Turn), când literarul pierde teren în faţa politicilor culturale responsabile de apariţia acelui „conglomerat disciplinar ireductibil“ numit „studii culturale“, al unor abordări eminamente exterioare limbajului, marcate de implicarea tot mai vădită a puterii în jocul de forţe al culturii. După cum sintetizează Mircea Martin, punctul tare al studiilor culturale e tocmai „politizarea“ tuturor formelor de cultură. Din această perspectivă, cercetarea literară românească s-ar afla într-un dublu decalaj cronologic: pe de o parte suntem importatori întârziaţi (cu măcar două decenii) a acestei noi filosofii din Statele Unite (decalaj care ne dă, în schimb, răgazul de a medita la efectele acestui tip de abordare a literaturii), pe de altă parte suntem nişte „precursori“ ai fenomenului, care au resimţit din plin efectul ideologiei şi al politizării literaturii în deceniile de comunism. Convingerea profesorului Martin este că România, care a trăit deja experienţa politizării literaturii, nu va putea primi „studiile culturale“ decât ca pe un déjà-vu generator de „confuzii de valori“. O diferenţă importantă de context – care nu transpare în practica importării în mediul universitar românesc a acestei grile de abordare a literaturii – este, arată Mircea Martin, faptul că, în spaţiul lor originar, nord-american, „studiile culturale“ au o accentuată conotaţie anti-capitalistă, care nu se regăseşte în discursul preponderent neoliberal al academicilor români. Postcolonialismul n-a fost adoptat, aici, şi ca anti-capitalism, ci cumva în afara reflecţiei ideologice: în România, acest tip de coerenţă ideologică şi de angajare socio-politică a cercetătorului lipseşte, observă profesorul Martin. Concluzia este că studiile culturale nu mai au ca obiect literatura (concediind, prin urmare, teza autonomismului estetic), care rămâne să fie disputată de alte domenii. Sunt argumente cărora au încercat să le opună o altă perspectivă academicianul Solomon Marcus (după care avansul noilor modalităţi de valorificare a literaturii reprezintă o fază normală, consonantă cu întreg procesul de globalizare care ne caracterizează epoca, proces sesizabil şi în alte discipline), Ioana Zirra, de la catedra de Limba Engleză a Universităţii bucureştene (care a arătat că, în spaţiul românesc, se încearcă, nu fără succes, punerea în paralel a postcolonialismului cu postcomunismul) şi Mihaela Ursa, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, care a ridicat problema unor producţii literare neexperimentate în formele tradiţionale al literaturii (iPhone novels, cibernetic poetry etc.) şi a (non)integrării lor în domeniul cercetării literare, aşa cum a fost ea practicată până acum.
Comunicarea profesorului Jean-Marie Schaeffer – Pour une approche esthétique de la littérature – a debutat prin clarificarea conceptului de estetică: un tip de experienţă, nu o disciplină. Schaeffer leagă, de altfel, experienţa estetică de fenomenul receptării, nu al creaţiei artistice propriu-zise. Experienţa literar-estetică este abordată, la acest gânditor, prin prisma psihologiei cognitiviste, ca o experienţă estetică multidimensională, „experienţa“ neconfundându-se cu „funcţia“, de vreme ce experienţa estetică poate avea mai multe funcţii – sociale, existenţiale etc. – , chiar dacă acestea nu sunt „estetice“ în accepţia tradiţională a termenului. Specificul experienţei estetice – la lectura unui text ca Finnegans Wake al lui Joyce, de pildă – ar consta, explică profesorul Schaeffer, într-o colaborare complexă între atenţie, înţelegere şi competenţă, respectiv o educare a atenţiei, a competenţelor de înţelegere şi de identificare a posibilităţilor unui limbaj. Experienţa estetică se disociază, în optica lui Schaeffer, de explorarea standard a realităţii, mizând pe (sau identificându-se cu) o întârziere sau o lentoare a procesului de categorizare, i.e. de decriptare a obiectului estetic/ literar. Această teorie a receptării estetice ca „întârziere a categorizării“, tradusă în termeni banali prin aşteptarea „de a nu înţelege din prima“ un text abordat prin prismă estetică, a fost apropiată de Mircea Martin de conceptul de „înstrăinare“ sau „defamiliarizare“ prin care formaliştii ruşi distingeau o proprietate specifică literarului.
Expunerile profesorilor Cornea, Martin şi Schaeffer au fost urmate de intervenţii ale numeroşilor participanţi, organizate, în prima zi, pe trei secţiuni, iar a doua zi, pe cinci secţiuni.
Smaranda Vultur, de la Universitatea din Timişoara, a vorbit despre relaţia dintre antropologie şi literatură (Le regard anthropologique dans/ sur la littérature), Corin Braga, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a conferenţiat despre arhetipocritica postmodernă, Caius Dobrescu, de la Universitatea din Bucureşti, a abordat interdisciplinaritatea din câmpul cercetării literare ca experienţă holistică (From Intellectual History to a History of Thought as a Holistic Experience. For a New Understanding of Interdisciplinarity in Literary Studies), iar Mihaela Ursa a propus un nou concept operaţional – intermedialitate – considerat capabil să dezvolte soluţii pentru integrarea unor forme de discurs inedite în câmpul literarului. Într-o altă secţiune, Helena Buescu, de la Universitatea din Lisabona, a dezbătut tema „cosmopolitismului european“ (European Cosmopolitanism Reconsidered), iar Solomon Marcus a conferenţiat despre relaţia dintre literaturã şi ştiinţe (A Hidden Literature). În aceeaşi zi au mai susţinut comunicări Adrian Lăcătuş, de la Universitatea Transilvania din Braşov (The Self-disciplination of Literature. On the Experimental Science of Prose in the Alternative 70s and 80s and its Political Conditioning), Cătălin Ghiţă, de la Universitatea din Craiova (Neo-Thematic Criticism: Towards the Reformation of an Established Model), Raluca Dună, de la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ (Imaginaţie, memorie, (re)lectură în opera lui Matei Călinescu), Cristina Balinte, de la aceeaşi instituţie (Pe marginea cărţilor. Mihai Ralea şi etica lecturii scriitorilor străini), Bogdan Creţu, de la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi (Literatură şi cunoaştere: realitatea ca proiect imaginar), Alexandru Matei, de la Universitatea Lumina din Bucureşti (Les études littéraires et les langues nationales: une écologie), Crina Bud, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare (Etudes comparatives et adaptation(s)), Paul Cernat, de la Universitatea din Bucureşti (Les études littéraires et la tentation multidisciplinaire), Adriana Stan, de la Universitatea Babeş-Bolyai (Curba lingvistică. Liniile unei coabitări strategice) ş.a.
A doua zi a colocviului a debutat cu prelegerea Indisciplined Literature: Aesthetics and Critique after the „Wanning of Affect“ susţinută de profesorul Christian Moraru. Autor al conceptului de cosmodernism, universitarul american de origine română a conferenţiat despre bazele unei noi estetici într-o epocă neo-post-postmodernă, trăită „la umbra bombei“ şi într-o ideologie a relativismului. Moraru discută despre emoţia estetică prin prisma impactului ei real (corporeal), a transformărilor produse în om şi în societate, a efectelor afectelor, mizând pe apropierea semantică dintre motion (mişcare) şi emotion (emoţie). Din acest punct de vedere, ca discurs al schimbării şi pentru schimbare, arta este şi trebuie să fie „politică“, nu însă „politizată“ şi nici lipsită de autonomie, susţine Christian Moraru, literatura în sine fiind parte a acelor „hărţi cognitive“ prin care omul (îşi) descrie realitatea. Astfel, Mircea Cărtărescu reprezintă pentru conferenţiarul american un „mare scriitor corporealist deleuzian“, iar personajul Mircea, din Orbitor, „un Marcel postcomunist“.
Universitara franceză cu rădăcini argentiniene Annick Louis a avut în prim-planul comunicării sale „obiectul literar“ (L’objet littéraire, espace de refondation des littératures comparées?), aflat, acum mai mult decât altădată, într-o fază de redefinire şi căutare. Annick Louis caută, prin urmare, răspunsuri la întrebarea „Cum mai poate literatura să-şi negocieze astăzi locul în topologia cunoaşterii?“ şi oferă, în prelegerea sa, un model de definire a „obiectului literar“ (ca alegere determinată de o serie de parametri, între care tradiţia interpretativă, ca produs intelectual şi instituţional etc.) şi a obiectului literaturii comparate. Deşi pornită de la premise nu tocmai optimiste în legătură cu viitorul disciplinelor literare, concluziile spre care poartă discursul lui Annick Louis nu îndreptăţesc disperarea: dacă o disciplină trebuie să fie instituţionalizată pentru a exista şi a rezista, cunoaşterea – şi literatura e cunoaştere – n-are nevoie de această ipoteză; destinul literaturii ca disciplină poate sta sub semnul întrebării, dar literatura, ca formă de cunoaştere, va continua să marcheze istoria umanităţii.
A doua zi a colocviului a continuat printr-o serie la fel de incitantă de comunicări, între care aceea ţinută de Letiţia Guran, de la North Carolina A&T State University, care a pus pe tapet problemele şi soluţiile provocate de ascensiunea aşa-ziselor „umanioare digitale“ (Digital humanities: New Critical Paradigm, Method or Fad), comunicarea Simonei Drăgan, de la Universitatea din Bucureşti, unde a fost discutat raportul dintre literatură/ ficţiune şi istorie, (Literature in the Historical Discourse.
A Theoretical Approach), abordarea conceptului de distant reading al lui Franco Moretti propusă de Alex Goldiş (De la studiul calitativ la cel cantitativ în noile istorii literare), precum şi comunicările prezentate de Carmen Muşat, de la Universitatea din Bucureşti (Identitatea narativă a personajelor palimpsest), Bianca Burţa-Cernat, de la Institutul
„G. Cãlinescu“ (Reprezentarea revoltei în discursul literar), Roxana Ghiţă, de la Universitatea din Craiova (O nouă „viaţă“ pentru ştiinţele literare: apelul programatic al lui Ottmar Ette şi implicaţiile sale), Katharina Rusch şi Bogdan Niţă, de la Universitatea din Viena (The Comparative Narratology Between Cinema and Novel – a Phenomenological Inquiry on Narrativity), Lucia-Terzea Ofrim, de la Universitatea din Bucureşti (Literatura: document sau instrument al antropologiei?), Andreea Coroian, de la Universitatea Babeş-Bolyai (Abordări contemporane ale literaturii: ecologii, ideologii, emoţii), Doru Pop, de la Universitatea Babeş-Bolyai (Cinematic Tools in Interpreting the Literary Text), Ileana Mihăilă, de la Universitatea din Bucureşti (Le roman historique et le roman-en-tant-qu’histoire), Doris Mironescu, de la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi (Deconstrucţia şi reconstrucţia istoriei în romanul românesc actual), Ştefan Firică, de la Universitatea din Bucureşti (Literary Geography / Topoanalyis / Psychogeography and the Art of Wandering.
A Case Study: Camil Petrescu’s Fiction) ş.a.
Într-una dintre cele mai consistente ediţii ale sale, atât prin numărul şi calitatea participanţilor, cât şi prin deschiderea internaţională, colocviul s-a încheiat cu decernarea premiilor ALGCR. Au fost recompensate lucrări de Cătălin Ghiţă (secţiunea literatură comparată), Ilinca Ilian (teorie literară) şi Magda Răduţă (debut).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper