Academiile astăzi

Un articol de DAN BERINDEI

Au trecut mii de ani de la grădina lui Akademos, dar Academiile, într-o formă sau alta, continuă să fiinţeze. Ele reprezintă sau ar trebui să reprezinte societăţi savante, care strâng sub cupolele lor pe cei mai înţelepţi oameni de litere şi ştiinţă din ţara respectivă. Totodată, ele înseamnă o importantă punte către lume, prin reuniunile pe care le organizează şi prin membrii străini, importante personalităţi, pe care ele îi cheamă în rândurile lor. De asemenea Academiile, republici ale literelor şi ale ştiinţelor, sunt datoare să întreţină un climat de bună înţelegere şi de colaborare în ţările lor, dar şi pe planul umanităţii, să pregătească lumea de mâine în care marile ambiţii cuceritoare şi de dominaţie vor trebui să facă loc comprehensiunii reciproce şi înţelegerii universale ca alternativă la pieirea planetei. Sunt într-un fel înainte-mergătoarele lumii de mâine, în care progresele tehnice vor trebui neapărat însoţite de înţelepciune şi de colaborare onestă, altfel sfârşitul lumii îl va grăbi chiar omenirea!
Recent a avut loc la Viena, organizată de Academia de Ştiinţe a Austriei, o reuniune a reprezentanţilor Academiilor central-europene, la care am fost invitat din partea Academiei Române, pentru a dezbate soarta societăţilor savante sub impactul Războiului Rece, de fapt de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi până în a doua parte a anilor cincizeci şi prima parte a anilor şaizeci din secolul al XX-lea. Factori de echilibru şi de înţelegere, Academiile au trecut prin încercări şi mutaţii decisive în acea perioadă, dar în general au reuşit să înfrunte furtunile vremurilor.
Deşi societăţi savante şi nepolitice, aceste Academii au plătit greu tribut în unele ţări. Ele au fost supuse denazificării – cazul chiar al Germaniei şi al Austriei – şi cele aflate în zona intrată sub dominaţie sovietică au trebuit să treacă prin procesele comunizării. Supravieţuirea lor, într-o formă sau alta, a avut loc atunci, dar încercările prin care au trecut au fost grele. În Germania împărţită între marile puteri învingătoare a avut loc denazificarea, dar ruperea timp de decenii a părţii răsăritene a ţării a avut urmări şi pe planul vieţii academice, deşi au avut loc şi încercări de a se menţine o unitate „savantă“, chiar şi în condiţiile existenţei a două state germane până în 1990. În fostele ţări satelite ale colosului sovietic Academiile au fost desfiinţate sau supuse unor procese de transformare, ceea ce s-a întâmplat şi cu Academia noastră. Soarta lor a fost reglementată la Moscova ca un moment al preluării acestor ţări sub dominaţie sovietică. Din comunicările susţinute, atât de reprezentanţii Ungariei, cât şi de subsemnatul, a reieşit aproape surprinzător „planificarea“ trecerii celor două Academii la o nouă fază a existenţei lor. Până şi numărul de secţii a fost identic şi chiar denumirile ce li s-au dat, în ambele ţări au fost aceleaşi, fiind evidentă „porunca“ venită din altă parte! De asemenea, trecerea unor membri titulari activi în rândul membrilor de onoare a fost o formulă utilizată şi la Bucureşti, şi la Budapesta, evident „sugerată“ din Răsărit!
Dar din dezbateri a reieşit şi stăruitoarea silinţă a academiilor prizoniere sau în unele ţări – ca la Varşovia – „nou născute“ de a-şi conserva caracterul academic şi ştiinţific, de a fi chiar în regimuri totalitare instituţii purtătoare de lumină, şi nu de întuneric. Între ele s-au reluat sau s-au stabilit contacte şi în mod evident s-au depus străduinţe de apropiere, încercându-se totodată să fie întreţinute legături cu „ceilalţi“, cu lumea academică „capitalistă“. Mai trebuie amintit că şi în ceea ce i-a privit pe guvernanţii „roşii“, aceştia s-au arătat mai „toleranţi“ faţă de relaţiile externe ale Academiilor, fără îndoială şi cu dorinţa de a trage foloase din existenţa acestor canale externe. Mai este însă adevărat că circa o jumătate de deceniu după instaurarea noii ordini impuse de sovietici aceste legături au fost aproape total înăbuşite, până când probabil că s-a considerat că se pot repune în mişcare, fiind şi ele transformate în arme ale regimului!
După perioada represivă cea mai dură, cu evidente consecinţe şi în mediul academic (în România: arestări, ani grei de detenţie, scoateri din slujbe, naţionalizări de bunuri şi decese – numai la Sighet au murit patru academicieni!), după moartea lui Stalin, treptat, s-a instalat un climat ceva mai relaxat, care a dus la parţiala restabilire a vechilor funcţiuni ale Academiilor. Mai trebuie remarcat că noile regimuri au considerat că investiţii în această direcţie sunt „rentabile“ şi acest lucru s-a reflectat şi în situaţia mediului academic. Dar până atunci, pretutindeni în zona de dominaţie sovietică tributul plătit a fost extrem de greu. Similitudini au reieşit din reuniunea de la Viena, ca şi dimensiunile unor procese, dar şi faptul că în general Academiile au reprezentat instituţii în care s-a lucrat şi care s-au dovedit utile în societăţile lor.
În cursul dezbaterilor am sentimentul că am fost de folos nu numai prin dimensiunea contribuţiilor, ci în egală măsură prin puterea mărturiilor. Prin vârsta mea eram un martor încă viu al realităţilor unei epoci din fericire revolute, greu de înţeles pentru oamenii din zilele noastre, care n-au apucat sau au apucat doar fragmentar perioada cea mai dură a dominaţiei noului sistem instalat la capătul celui de-al Doilea Război Mondial într-o parte a lumii. Filtrul timpului este necruţător. Sunt lucruri care s-au petrecut şi care în ochii martorului, cu trecerea a peste o jumătate de veac, încep să se estompeze. Întâlniri ştiinţifice de acest fel sunt utile în a trezi amintiri care păreau şterse şi prin aceasta în a da posibilitatea de a reconstrui fapte şi întâmplări trecute.
Oricum, a reieşit însemnătatea pe care viaţa academică a avut-o în acei ani ai Războiului Rece, când spectrul unei conflagraţii necruţătoare se profila, putând duce la o ciocnire teribilă a puterilor atomice şi la o dispariţie a vieţii pe planetă. Pământul era ca o insulă în mijlocul furtunii şi aceasta, uneori iminentă, ameninţa existenţa umanităţii. Din fericire, s-a ajuns totuşi la un compromis, care s-a repercutat şi în activitatea Academiilor zonei periclitate, şi acestea au putut trece la o nouă fază a existenţei lor. Încordarea celor două lumi s-a menţinut, dar ideea de coexistenţă paşnică s-a impus, nu doar în vorbe, ci şi în unele fapte. Între altele, în activitatea Academiilor, în sprijinul pe care ele l-au primit şi mai ales în orientarea lor şi într-un surplus de libertate ştiinţifică pe care l-au obţinut.
Astăzi, într-o lume a marilor schimbări, după hotărâtorul an 1989, în lumea virtuală care a primit dezvoltări neînchipuite, înfruntându-se nenumărate provocări şi avându-se de rezolvat atâtea probleme cruciale, Academiile pot avea un rol deosebit de important. Ele însumează ştiinţă la înalt nivel în multiple domenii, strâng personalităţile cele mai de seamă, abordează, uneori, probleme de mare însemnătate, sunt un teritoriu de dialog şi înţelegere, exprimând vârfurile de cunoştinţe şi inteligenţă ale naţiunilor şi, în acelaşi timp, oferind ocaziile unui constructiv dialog internaţional. Aerul lor puţin vetust şi tradiţional le dă un farmec suplimentar, mai ales când el este dublat de cultivarea celor mai înaintate idei şi de puterea lor de creativitate. De aceea, Academiile trebuie conservate şi apărate, ele reprezentând garanţia unui sănătos mers înainte al umanităţii!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper