Valeriu Cristea, „bagaje pentru paradis“

Un articol de C. Stănescu

Un portret admirabil şi foarte pertinent al tipului de critică pe care l-a întruchipat Valeriu Cristea, marele monograf al lumii personajelor lui Dostoievski şi cartograful ingenios şi subtil al spaţiului în literatură, citesc în Contemporanul sub semnătura lui Adrian Dinu Rachieru. Nici unul, mi se pare, dintre marii critici ai „cercului“ în care s-a mişcat printre cărţi Valeriu Cristea n-a lăsat o imagine mai verosimilă despre autorul Bagajelor pentru paradis dec#t aceasta, surprinsă de la distanţă, de un „intrus“ în respectivul cerc de elită al criticilor rom#ni de epocă: „Înainte de orice, la Valeriu Cristea, un critic cu fibră de moralist, impresionează bucuria lecturii şi capacitatea de a surprinde nuanţele cu declarată intensitate emotivă, explor#nd viaţa sufletească. El a iubit literatura cu «naivitatea» unui «simplu» cititor, departe de acel plictis superior, purt#nd rictusul îndeplinirii unei obligaţii nesuferite, afişat de alţii. Poate că Valeriu Cristea, din acest punct de vedere, urma pilda lui Ibrăileanu – cel mai cititor dintre criticii noştri; pentru protagonistul Vieţii Rom#neşti intrarea în paradisul lecturii era precedată de lungi preparaţii, inclusiv a satisfacerii unor tabieturi. Valeriu Cristea lasă impresia că nu citeşte doar pentru a scrie; mai mult, criticul vede în această fatală deformare profesională o trădare a marilor sărbători ale lecturii, prilejuindu-i plăcerea reveriilor şi a excursiilor livreşti, deopotrivă în spaţiul închis, intim şi protector sau în cel deschis, fascinant şi anxios. Deşi «acul de viespe» nu i-a lipsit, Valeriu Cristea scria fără bila inflamată; şi nici cu gura pungită de acreală. Sinceritatea pare să fi fost arma acestui împătimit lector, miz#nd pe încrederea în «omul care face critică», un om «neobişnuit de bogat» (evident, nu în sens material)“. Cu siguranţă, Valeriu Cristea „urma pilda lui Ibrăileanu“ – cel mai mare cititor dintre criticii rom#ni dintotdeauna, iar sinceritatea lecturilor lui exprimă incoruptibila lui fidelitate exemplară, „mistică“ am putea spune, faţă de marile cărţi ale literaturii rom#ne şi universale. Raporturile sale cu Cartea – „cărţile au suflet“, spune într-un r#nd şi Nicolae Manolescu – nu sunt relaţii de serviciu, dar intime, afectuoase, surprinzătoare şi capricioase, ca între îndrăgostiţi. Cărţile sunt însoţitorii şi interlocuitorii lui permanenţi într-o viaţă în care lectura n-are concediu de odihnă. Practic#nd un soi personal al „criticii de identificare“, Valeriu Cristea n-a fost, precum alţii, un excursionist egal, impasibil, impersonal şi „obiectiv“ printre cărţi, ci, lăs#ndu-se, cu o imensă plăcere, sclavul, protectorul şi „protejatul“ lor, le-a descoperit chiar sufletul vital ce le ţine în viaţă. În toate acestea Valeriu Cristea îi seamănă lui Ibrăileanu: marele cititor deopotrivă de sensibil şi comprehensiv la eposul tolstoian „doldora“ de fapte, în coridoarele labirintului dostoievskian şi, mai ales, atras de „inteligenţa pură, jocul cu idei“ şi „aventurile inteligenţei“ din Crima lui Sylvestre Bonnard,  capodopera fără pereche a lui Anatole France, roman „arhivistic“ şi „uscat“ aflat aparent la antipodul „prea plinului“ Tolstoi. Sufletul bogat al marilor cititori ca Ibrăileanu sau Valeriu Cristea găseşte în asemenea capodopere antinomice linii secrete, legături periculoase şi punţi de comunicare: lectura „compasională“ de identificare în (cu) spaţiul protejat şi protector al marilor cărţi afla în ele suficientă (!) viaţă vie ca să le păstreze aproape şi să le înconjoare cu preţuirea lor permanentă. Pentru asemenea cititori de tip „vampiric“ cărţile nu mor niciodată: doar cititorii mai dispar. Citind aventura personajelor lui Dostoievski „ascunse“ şi convieţuind unul într-altul, divulg#ndu-şi sufletul dublu pe care-l conţin, Valeriu Cristea procedează ca un „detectiv“ în imperiul ficţional al cărţilor, dar şi ca unul dintre personajele lor: spionul e cel spionat, urmărit şi urmăritor în acelaşi timp. Performanţa acestui tip de cititor cu inimă caldă şi minte lucidă constă în capacitatea uriaşă de a-i cuprinde şi de a şi-i asuma ca pe nişte alteri: mereu „eu sunt altul“. E felul lecturii lor de a se lăsa confiscaţi de o existenţă livrescă, tumultuoasă şi contradictorie ca însăşi viaţa. Lectura unor critici precum Ibrăileanu şi Valeriu Cristea e aceea a unui cititor cald şi ataşant care se „murdăreşte“ fără silă estetică de viaţa ce colcăie în marile cărţi pe care acest cititor în salopetă de lucru o simte, cum scrie undeva autorul „Adelei“, „umedă“, v#scoasă, noroioasă: plină de petele inebranlabile lăsate de „frecarea“ cu viul. Sunt, în fine, şi ceilalţi cititori, din ce în ce mai mulţi astăzi, în care plăcerea lecturii e ucisă odată cu stoarcerea cărţii de „zoaiele vieţii“: cititori inteligenţi subtili şi postmoderni care însă lasă în urma lor cartea ca o rufă stoarsă fără niciun gust sau miros. În consecinţă, cartea citită de ei nu are putere de influenţă, cum credea că trebuie să aibă Ibrăileanu scriind ca un îndrăgostit despre, bunăoară, Anatole France: „Omul, după d#nsul, e o fiinţă slabă, mizerabilă, ridicolă, încă un antropoid, m#nat de foame, de frică şi de omor. (Nu e o concepţie displăcută lui Marx! Din contra…) Pentru satisfacerea foamei, se luptă, se sf#şie – individ cu individ, clasă cu clasă, popor cu popor. Priveliştea aceasta îi supără inteligenţa, estetica – şi probabil morala, vreau să zic generozitatea. Înlocuirea acestei lumi cu alta, în care foamea să nu mai fie satisfăcută prin gheare, prin cuţite şi prin tunuri, cu cortejul lor: ura, minciuna şi calomnia trebuie să-i convină perfect. Şi să viseze la această transformare, înt#mplă-se ea m#ne, poim#ne, ori peste o mie de ani. Terminul îi era indiferent, căci nu era politician. Probabil îl socotea îndepărtat, căci ştia că p#nă să ajungă acolo antropoidul trebuie să se mai cioplească. Dar cum de credea el în posibilitatea realizării acestui vis? Credea, fiindcă era un sceptic. Pentru un sceptic totul fiind posibil … Şi, în sf#rşit – ideea de justiţie puternică la un om at#t de inteligent. Căci injustiţia, ofensă adusă logicii şi matematicii, e o durere pentru inteligenţă, indiferent de alte cauze, c#nd sufletul omului nu e putred“. Acest omagiu suprem adus inteligenţei suferitoare, „c#nd sufletul omului nu e putred“, i se cade şi unui aşa de mare cititor al sufletului din cărţi cum a fost Valeriu Cristea, contemporanul nostru despre care scrie cum am văzut că scrie Adrian Dinu Rachieru în Contemporanul (2014). Valeriu Cristea va fi resimţit acut spre sf#rşitul vieţii lui ofensa pe care injustiţia o aduce logicii şi matematicii, provoc#ndu-i „o durere pentru inteligenţă“. Înconjurat de tăcere suspectă şi profund nedreaptă, criticul a suferit o drastică marginalizare notată şi comentată astfel de eseistul din revista Contemporanul: „Cum modestia neprefăcută şi orgoliul justificat se cumpănesc în scrisul lui Valeriu Cristea, el răm#ne, s-a spus, «un pieton sentimental» în critica noastră. Onest, dificil, inflexibil om de st#nga, fără a fi fost membru de partid, Valeriu Cristea în anii postdecembrişti a fost marginalizat, dezaprobat, stigmatizat pentru opţiunile lui politice. «Un chinez», clama furioasă Monica Lovinescu, trecut pe lista neagră alături de alte nume sonore, într-o epocă de frenetică aliniere şi cosmetizare, de reciclare a «dalmaţienilor». Travers#nd «o stranie orbire» (după N. Manolescu), criticul «apolitic» n-a rămas dator, denunţ#nd militantismul înflăcărat al doamnei-dispecer de la Paris (Cui i-e frică de Monica Lovinescu?, în Adevărul nr.422/1991). Au fost ani grei, de recluziune, traversaţi cu intensitate şi m#hnire, retrăind, bănuim, în paralel, excluderea studenţească (din 1959), «povestiţi» fulgurant, lamentativ, în Bagaje pentru paradis (1997)“. Paradoxal, „anii grei“ din prima tinereţe, povestiţi în Bagaje pentru paradis, se întorc şi năvălesc peste el spre senectute, după ’90, într-o nouă, nedreaptă şi tristă marginalizare: o formă de excludere dăruită de contemporanii şi prietenii săi după ce „cercul“ de orgolii tinute multă vreme sub capac a explodat şi s-a rupt în bucăţi. „Bagaje“ pentru paradis…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper