Tragica zbenguială a celor doi îndrăgostiţi din lift

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

El are optsprezece ani, ea mai are trei săptămâni până să-i împlinească. Se pregătesc de bac. Până atunci, însă, ei îi vine ideea să facă dragoste, pentru prima oară, în liftul dintr-o fabrică părăsită. Pe mama ei o minte că doarme la o prietenă. Doar că liftul se blochează şi, cum în fabrică nu mai intră picior de om, nimeni nu le va auzi vreodată strigătele. Scrisă după un caz real, piesa Elevator îi aparţine tânărului actor de la Teatrul Odeon, Gabriel Pintilei. Lipsă de patetism, fluenţă, sută la sută realism – acestea par să fie calităţile care au atras în ultimii ani nu mai puţin de trei montări în Bucureşti. Ultima dintre ele a marcat un an de existenţă a Teatrului Mignon care, într-o perioadă relativ scurtă, a reuşit să însumeze unsprezece proiecte.

spectacol_8901 spectacol--8903

Foto: Adi Bulboacă

Micile inserţii verosimile despre avantajele şi dezavantajele de a avea o mamă plecată la muncă în Italia, care, în schimbul prezenţei şi al grijii materne, îi aduce fiului haine „de firmă“, sporesc doza necesară de realism. Pătura pe care fata, prevăzătoare, nu a uitat-o, bricheta care nu se aprinde, telefonul în jurul căruia orbitează singura lor şansă de supravieţuire, fără semnal, însă, în lift sunt obiectele care figurează povestea celor cinci zile petrecute în claustrare.
În stânga, de-a curmezişul scenei intime de la Mignon, liftul este sugerat de doi pereţi originali (furnizaţi, adică, de Ascensorul S.A.), pe care scenografii Raluca Boca şi Alexandru Potecă îi patinează meteşugit pentru a le da aerul de vechi. În acest spaţiu infim, personajele îşi derulează povestea celor câteva zile. Frângând adesea gesturile actorilor, coregrafia inspirată a lui Iulian Gliţă, care pedalează pe mişcări întortocheate, va induce subliminal senzaţia de claustrare.
Cum să faci un text filmic, cu dialoguri scurte şi secvenţe tăiate rapid şi mai ales cu obligoul strâmt şi apăsător al aceluiaşi spaţiu, să devină convingător dramatic şi uman – acesta pare să fi fost pariul (câştigat!) de regizorul Dorin Boca. Îndemânarea sa constă în tipica fişă de observaţie, în lipsa de patetism, în gradaţia bine controlată, în care nici o scenă nu rămâne lipsită de necesarele justificări şi mai cu seamă în balansul fin al acumulărilor survenite pe nesimţite. Iar cea mai mare reuşită rămâne un adevărat crescendo al armoniei în relaţia dintre cei doi tineri. Zilele petrecute în claustrare, fără apă, hrană şi toaletă, netezesc frecuşurile şi îi apropie pe cei doi străini cuplaţi la limita întâmplării, pe care, dincolo de curiozitate şi libido, prea puţine lucruri par să-i unească la început.
De la asperităţile iniţiale, de la spaima ei tradusă în tot spectrul iritării (provocată mai cu seamă de dorinţa băiatului de a fuma), de la micile isterii, personajul jucat de Florentina Năstase va fi acaparat, scenă cu scenă, de feminitate blândă, disperare (când el leşină de sete, delirează sau are frisoane) şi grijă. Expresivă în toate gesturile, actriţa creionează un întreg parcurs al maturizării de criză, la început neanunţat de reacţiile nepăsătoare ale fetei cochete care vrea să-şi impună voinţa. Pas cu pas, aceasta se diluează încet, pentru a se transforma în acceptare (spre sfârşit nici chiar intenţia lui de a fuma nu o mai deranjează) şi blândeţe. Micuţă când îşi evocă şi invocă mama, disimulându-şi curiozitatea flămândă şi inocenţa în întrebări cool când vrea să afle cum se face dragoste, fata nu se poate abţine să nu-şi chestioneze partenerul în privinţa biografiei sale sexuale. Care însumează nici mai mult, nici mai puţin decât cinci episoade şi jumătate. Pe măsură ce zilele trec, intimitatea, înţelegerea şi tandreţea dintre cei doi tineri vor fi tot mai mari, pentru a culmina cu scena în care el se prăbuşeşte în poala ei, în clasica postură de Pietà.
În rolul lui, Vlad Bălan, actor cu prezenţă plină, nu are nevoie de prea multe gesturi sau cuvinte ca să transmită un ce personal şi ca în jurul său să se închege întreg spaţiul. Credibil în nepăsarea şi în fronda specifică vârstei, băiatul care mimează (amuzant, bineînţeles) cunoaşterea erotică atunci când îşi etalează, la cererea ei, metodele de a se apropia de fete, ascunde tandreţea înnăscută a gesturilor protectoare.
Cu regie subtilă şi atentă, cu doi tineri actori talentaţi, Elevator, de la Teatrul Mignon, se dovedeşte un spectacol proaspăt, care curge uşor, stârnind empatia şi deopotrivă simpatia publicului.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper