Sub semnul definitivului

A devenit aproape un truism afirmaţia că tot ce iese de sub pana vrăjită a lui Iordan Datcu poartă girul seriozităţii, al disciplinei, al adevărului, al definitivului. Iar cine a avut norocul să intre în cercul nu strâmt, dar selectiv al „favoriţilor” s-a asigurat de cea mai bună protecţie în calea uitării şi a deprecierii. Este şi cazul unuia dintre cei mai importanţi cercetători ai folclorului românesc din a doua jumătate a secolului trecut, al XX-lea, l-am numit pe Adrian Fochi (1920-1985), a cărui operă a fost însoţită, de-a lungul vieţii şi după trecerea în nefiinţă, de protecţia binevoitoare şi binefăcătoare a domnului Iordan Datcu.
Acesta a fost redactor de carte la şase dintre cele şapte volume publicate de Fochi la Editura Minerva: George Coşbuc şi creaţia populară (1971), Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea: răspunsurile la Chestionarele lui Nicolae Densuşianu (1976), Estetica oralităţii (1980), Paralele folclorice. Coordonatele culturii carpatice (1984) – dintre antume, plus Valori ale culturii populare româneşti, vol. 1 (1987) şi vol. 2 (1988) – dintre postumele îngrijite de Rodica Fochi, soţia reputatului folclorist, şi însoţite de un succint „Studiu introductiv” semnat de Iordan Datcu. Al şaptelea, tot la Minerva, Mioriţa (texte poetice alese) (1980), are un alt redactor de carte. La acestea trebuie adăugată recuperarea aproape miraculoasă a celui de al doilea volum din Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc (1892-1904), ediţie îngrijită şi prefaţă de I.D., Editura Saeculum I.O., 2002, refuzată de la publicare de un redactor prea zelos.
Celelalte scrieri ale lui Fochi au apărut la Editura Academiei: Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte, 1964, 1.106
pagini (!); Doine şi strigături din Ardeal, 1968; Coordonate sud-est europene ale baladei româneşti, 1975, la Editura pentru Literatură, Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc, I, 1968, la Editura Univers, Femeia lui Putiphar (K 2111), 1982, la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Cântecul epic tradiţional al românilor, 1985. (Lista completă a tuturor scrierilor lui Adrian Fochi, în volumul din 2014, editat de Iordan Datcu, pp. 317-364).
Amplul articol consacrat lui Adrian Fochi în Dicţionarul etnologilor români, ediţia a III-a, revăzută şi mult adăugită, 2006, s.v., şapte coloane, constituie osatura „Introducerii” la volumul Adrian Fochi. Receptarea critică a operei şi bibliografie, RCR Editorial, 2014, 383 p., volum în care Datcu înregistrează cu acribia sa proverbială (aproape) toate cronicile, recenziile, luările de poziţie exprimate în scris, în legătură cu cărţile şi chiar cu studiile, cu articolele publicate în periodice de marele folclorist.
Nu am fost, precum C. Eretescu, un apropiat al lui Adrian Fochi, nu m-am bucurat de gestul tragerii de nasturele de la jiletcă în timpul convorbirilor pe stradă sau pe holurile Institutului de Folclor, nu am în biblioteca mea nici o carte cu autograful lui Adrian Fochi (cele două volume postume, îngrijite de Rodica Fochi, le-am primit de la aceasta, cu înscrisul „În amintirea autorului”, iar volumul al doilea din Bibliografie, de la Iordan Datcu, „cu aleasa preţuire a editorului”), dar nu cred că mi-a scăpat vreuna (Mioriţa. Tipologie, circulaţie, geneză, texte a apărut în vara lui ’64, când efectuam serviciul militar la Botoşani şi am rugat o fostă colegă de facultate să mi-o procure, fiind, dacă se poate zice aşa, începutul, „cărămida” de la temelia bibliotecii mele de folclor. Şi chiar ar merita să ne amintim că anul acesta se împlinesc 50 de ani de la apariţia şi a altor preţioase lucrări de folclor: sinteza Folclorul literar românesc din Istoria literaturii române, vol. I, Editura Academiei, sub redacţia lui G. Călinescu, în care Fochi semnează capitolele despre Mioriţa şi despre legendă, Balade populare româneşti, trei volume, de Al.I. Amzulescu şi prima antologie de colinde laice, La luncile soarelui de Monica Brătulescu).
Adrian Fochi este, incontestabil, una dintre stelele cele mai strălucitoare ale „Carului Mare” al folcloristicii româneşti de după Război, anii 1950-2000: Al.I. Amzulescu, Ovidiu Bîrlea, Adrian Fochi, Mihai Pop, la care ar putea fi adăugaţi, cu deplină îndreptăţire, şi Gheorghe Vrabie, Ovidiu Papadima, Emilia Comişel, Romulus Vulcănescu, Tiberiu Alexandru, ca să dăm doar câteva exemple. Dar cei patru, cu toate animozităţile, neînţelegerile, râcile care le-au înnegurat existenţele, au marcat decisiv o etapă importantă a folcloristicii româneşti, etapa deplinei sale maturităţi şi modernităţi. Iar ceea ce îi caracterizează pe toţi şi cu asupra de măsură pe Adrian Fochi este sentimentul covârşitor al solidităţii, al durabilităţii, al desăvârşitului, al definitivului, remarcat cu puterea de observaţie a etnologului şi notat cu forţa de expresie a scriitorului de Constantin Eretescu: „şAdrian Fochiţ Un om cu o putere de muncă ieşită din comun ş…ţ Îşi limita producţia zilnică la două pagini. Nici un rând mai mult, nici un singur cuvânt mai mult. ş…ţ Dar cele două pagini ale zilei erau definitive”.
Am spus că Iordan Datcu a înregistrat cu acribia sa proverbială aproape toate cronicile, recenziile, luările de poziţie exprimate în scris, în legătură cu cărţile şi chiar cu studiile, cu articolele publicate în periodice de marele folclorist Adrian Fochi – pentru că lui Datcu şi Rodicăi Fochi le-a scăpat o cronică a mea la un volum al lui Fochi, apărută în revista Argeş, anul IV, nr. 6 (37), iunie 1969, pe care o inserez aici.
Doine şi strigături din Ardeal de
I.U. Jarník şi A. Bârseanu
Istoria folcloristicii, ca şi istoria literară de altfel, se centrează în jurul unor momente de maximă importanţă, sinteze ale unor etape premergătoare, puncte de plecare pentru ceea ce va urma. Un astfel de moment l-a constituit apariţia colecţiei Doine şi strigături din Ardeal de Ioan Urban Jarník şi Andrei Bârseanu. În acelaşi an – 1885 – apărea o altă culegere monumentală: Poezii populare române de
G. Dem. Teodorescu.
Sub un anumit unghi, semnificaţiile celor două colecţii sunt convergente, marcând începutul culegerii şi publicării ştiinţifice, sistematice, a textelor poeziei noastre populare, ambele fiind rodul muncii unor oameni care adăugau simţământului patriotic, ce-l animase pe Alecsandri în alcătuirea colecţiei sale, o pregătire temeinică istorică şi filologică. Pe de altă parte, colecţia editată de Jarník şi Bârseanu aduce un plus prin caracterul antologic al pieselor, prin preferinţa aproape exclusivă pentru lirică, prin accentul pe care îl punea, din perspectiva creaţiei populare, asupra unităţii naţionale a românilor de dincolo şi de dincoace de Carpaţi.
Toate aceste aspecte sunt subliniate şi amplu documentate de Adrian Fochi, autorul recentei ediţii a Doinelor şi strigăturilor din Ardeal (Editura Academiei R.S.R., 1968). Primul capitol din cuprinzătorul „Studiu introductiv” este consacrat „Cărţii şi Oamenilor” şi dezbate o interesantă problemă de paternitate a operei. Este ştiut că autorii înscrişi pe coperta cărţii şapărute în 1885ţ sunt dr. I.U. Jarník – profesor la Universitatea din Praga şi profesorul braşovean A. Bârseanu, dar în prefaţa pe care acesta din urmă o semnează la prima ediţie, afirmă că: „Meritul de căpetenie pentru adunarea poeziilor populare cuprinse în colecţiunea de faţă îl are zelosul şi eruditul canonic mitropolitan din Blaj dl. Ioan M.şicuţ Moldovan”. Editorul stabileşte, azi, cu precizie, rolul şi contribuţia fiecăruia din cei trei coautori la realizarea cărţii în discuţie, adunând şi dezvoltând datele oferite de întinsa corespondenţă dintre aceştia, de manuscrisele, notele şi însemnările lor. Dezlegarea „misterului” îi face, se vede, plăcere cercetătorului, care nu scapă amănuntele, nu evită neclarităţile sau controversele, emite ipoteze pe care le demonstrează savant şi convingător. Totodată, navigând prin mulţimea de date, note, citate, trimiteri, care ar putea face loc aridităţii, editorul găseşte resurse şi pentru închegarea unor frumoase portrete morale ale celor trei coautori, subliniind modestia şi generozitatea lui I.M. Moldovanu, „patriotismul său lucid şi practic” (p. 14), erudiţia savantului ceh I.U. Jarník, admirator al creaţiei noastre populare, prieten statornic al poporului român, discreţia muncii de o viaţă a profesorului braşovean A. Bârseanu pentru ridicarea culturală a poporului său. Remarcabilă ni se pare, de asemenea, acuitatea cu care zbuciumata istorie a cărţii în discuţie este raportată la contextul cultural al epocii, implicând numele prestigioase ale unui T. Maiorescu,
Al. Odobescu, I. Bianu, P. Ispirescu şi alţii.
O perspectivă cu totul nouă asupra colecţiei, asupra modului de elaborare o deschide descoperirea, de către autorul ediţiei, a manuscriselor care au stat la baza ei. A. Fochi întreprinde o migăloasă, dar utilă muncă de descriere, descifrare, clasificare, repartizare pe culegători, pe zone sau localităţi şi pe genuri a materialului cuprins în manuscrise, pe care le compară cu textele colecţiei din 1885.
Laborioasa activitate a editorului scoate la lumină numele celor care au cules efectiv – elevii blăjeni ai lui I.M. Moldovanu, stabileşte perioada culegerii – între anii 1863-1874 – deci cu peste zece ani înainte de publicare, ceea ce conferă antologiei un plus de valoare, stabileşte sensul autenticităţii textelor publicate, cum, cât şi unde a operat condeiul primilor editori.
În sfârşit, de mare importanţă este publicarea materialului inedit, bogat, divers şi în bună măsură cu nimic inferior pieselor antologate în ediţia din 1885.
În stadiul actual al folcloristicii noastre, publicarea în ediţii critice definitive a marilor colecţii clasice de folclor este o necesitate, căci multe dintre ele devin din ce în ce mai greu accesibile; pe de altă parte, chiar dacă unele colecţii au fost republicate, ele au purtat pecetea ediţiilor de popularizare, fiind fragmentare şi lipsite total de ţinuta ştiinţifică cerută.
Calităţile pe care Adrian Fochi le vădise în volumul consacrat Mioriţei <1964> – pasionată şi profundă cunoaştere a producţiilor populare, excelentă informaţie, desăvârşită ştiinţă a lucrului cu textele – fac ca ediţia definitivă a Doinelor şi strigăturilor din Ardeal de Ioan Urban Jarník şi Andrei Bârseanu să constituie o reuşită editorială, un model şi un punct de plecare pentru alte ediţii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper