Speranţa: o tragedie

Un articol de DANA PÎRVAN-JENARU

Shalom Auslander, Speranţa: o tragedie, traducere şi note de Carmen Scarlet, Editura Univers, 2014

 

Speranţa: o tragedie este romanul cu care LuciaT a ales să înceapă coordonarea (revitalizarea) colecţiei Globus a Editurii Univers. Autorul, Shalom Auslander, nu este cunoscut cititorilor români, aceasta fiind prima traducere din opera sa. Născut în 1970 în America, Auslander a crescut într-o familie care i-a oferit o educaţie religioasă iudaicã strictă, impactul (manifestat mai ales ca defulare, ca atitudine nonconformistă) fiind vizibil în cele trei cărţi publicate până acum: volumul de proză scurtă Beware of God (2006), volumul de memorialistică Foreskin’s Lament (2007) şi romanul Hope: A Tragedy (2012). Auslander este perceput în lumea literară ca un reprezentant al umorului negru (chiar macabru), ireverenţios, cu atât mai mult cu cât temele abordate sunt dintre cele mai sensibile, viziunea sa asupra evreităţii, asupra identităţii sau asupra Holocaustului putând fi uşor catalogată drept ofensivă ori vexantă.
În romanul Speranţa: o tragedie, paradoxurile îşi nasc o lume a lor, cinismul şi cruzimea alternând rapid, uneori în cadrul aceleiaşi fraze, cu scene şi replici amuzante. În spatele umorului se află însă oroarea, realul şi irealul se întrepătrund, iar tragediile istorice îşi trimit umbrele într-un absurd existenţial nu mai puţin crud. Fiecare personaj din această carte îşi are propria cameră de tortură, însă privirea care pătrunde acolo iese încărcată şi cu involuntare hohote de râs. Această tehnică a paradoxului – ce funcţionează ca forţă de manifestare irepresibilă a vieţii sau ca formă de camuflare a absurdului – este resimţită încă din titlu, care face trimitere la una dintre obsesiile personajului principal, o idee a unui prieten, aceea că cele mai grave forme de manifestare a răului sunt provocate de oamenii optimişti. Exemplul care tot revine şi susţine această ipoteză este chiar Hitler, lagărele de exterminare neputând veni de la un pesimist. Speranţa este văzută ca slăbiciune, ea provoacă insomnii sau hrăneşte furia, iraţionalul ei putând împinge oamenii la eşecuri demoralizatoare. Cu această idee personajul central nu se poate împăca, totuşi.
Protagonistul, evreul Solomon Kugel, este un doctor nevrotic de patruzeci de ani, obsedat de moarte (de fapt, mai mult de ultimele cuvinte pe care ar trebui să le spună înainte de a muri, spre a-i oferi vieţii un sens, spre a nu o lăsa să se termine cu puncte de suspensie). Romanul îi oferă cititorului şi o colecţie de vorbe de pe patul morţii ale unora dintre cele mai cunoscute figuri din lumea cultural-istorică, strecurate imprevizibil în firul narativ. Bărbatul se mută, în căutarea liniştii şi a unui nou început, cu familia – soţia, fiul şi mama – într-o casă dintr-un orăşel anodin. Misiune imposibilă, în primă fază din cauza mamei alienate, a cărei moarte prezisă şi aşteptată întârzie să apară, dar şi din cauza unui incendiator necunoscut. În plus, în pod o găseşte pe nimeni alta decât pe Anne Frank, bătrână, nespălată, duhnind a hoit, scheletică şi îndărătnică, hrănindu-se cu resturi şi chiar cu pisica vecinilor. Are însă un calculator la care scrie un roman care să nu fie mai prejos decât jurnalul vândut în treizeci şi două de milioane de exemplare. Oscilând între a o da afară (apar mustrările de conştiinţă, tocmai el, un evreu…) şi a o lăsa în continuare în pod, renunţând la liniştea de altfel imposibilă a familiei, Kugel îi va afla mai târziu povestea: Anne Frank era o supravieţuitoare, se prefăcuse moartă şi evadase, însă editorul jurnalului său o convinsese să rămână moartă de dragul jurnalului. Pornind de la această situaţie, Auslander ridică implicit mai multe întrebări: câţi dintre noi am adăposti azi în propria casă un supravieţuitor al holocaustului? În ce măsură o carte devine celebră datorită condiţiilor tragice în care a fost scrisă şi în ce măsură mai contează cu adevărat persoana fizică a scriitorului în faţa cifrelor de vânzări? Ideea supravieţuirii Annei Frank nu este însă inedită, ea apărând pentru prima dată la Philiph Roth, în The Ghost Writer (1979), identitatea acesteia fiind învăluită în aceeaşi aură a incertitudinii, puse în discuţie fiind, de asemenea, chestiuni ce privesc relaţia dintre viaţă şi literatură ori identitatea evreiască. Stilul însă este altul, ca şi efectele asupra cititorului.
Una dintre reuşitele romanului o reprezintă construirea scenelor prin care autorul incriminează exploatarea sentimentului de vină colectivă, atitudine vizibilă în special în mentalitatea mamei. Aceasta trăieşte într-o lume imaginară, încărcată cu rude victime ale holocaustului care, în realitate, nu aveau nici în clin nici în mânecă cu tragedia. În numele acestei dureri cere respect şi compătimire. Se naşte astfel o subtilă critică la adresa celor care se folosesc de istorie, inventează traume, ignorând astfel realul prezentului, responsabilităţile cotidiene. Paginile romanului conţin o descriere necruţătoare a mamei, dar şi a sentimentelor fiului care aşteaptă eliberarea adusă de moartea acesteia. Auslander recurge la simboluri sacre ale memoriei holocaustului – lampadarul şi săpunul (care ar conţine ca materie primă părţi din corpul victimelor) – în scene de un umor întunecat, menit să facă diferenţa între realitatea memoriei şi manipularea acesteia. Satira la adresa celor care încearcă să capete legitimare şi autoritate publică prin tragedia trăită de înaintaşi este una cu impact. Cine are mai mulţi morţi în holocaust?! – asta ar fi întrebarea esenţială pentru viaţa unora incapabili să se definească altfel decât prin asocierea cu o istorie la care nu au luat parte.
Simbolistica fotografiei soldatului care zâmbeşte în faţa morţii, iluzia speranţei din spatele morţii puiului de căprioară, cumpărarea şi aşezarea regulată de către doctor a legumelor în grădina din care urma să le „culeagă“ constant mama sa, ca rod al seminţelor plantate de ea – sunt o parte dintre scenele cu potenţial de semnificaţie. Pe de altă parte, o oarecare exagerare resimţită în repetarea unor scene sau în surplusul de cinism al unor glume, precum şi previzibilul personajelor, care devin de la un punct schematice în paranoia lor, afectează valoarea romanului, fără a-i răpi meritul de a fi o carte tulburătoare, spărgătoare de icoane, bazată pe efectul absurdului comico-sarcastic şi al distanţei critice pe care o implică acesta.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper