Preţul scriitorului

Un articol de C. STANESCU

Cât valorează un scriitor? – e întrebarea pe care şi-o pune Mircea Mihăieş într-o Actualitate din România literară, nr.23/ 2014. Cât „valorează“ el astăzi: ce cotă de piaţă şi de bursă are un scriitor, cât preţuieşte în lei/ dolari/ euro „marfa“ pe care o reprezintă – ar mai trebui numaidecât precizate pentru ca întrebarea să n-o ia razna către preţul estetic sau artistic care, în ochii unui anumit public, manelizat, nu mai ajunge nici la doi bani. Subiectul întrebării e actual, e la modă, ţinând cont şi de coincidenţa lui neîntâmplătoare cu Târgul de carte, Bookfest 2014 tocmai încheiat. Ce preţ mai are, aşadar, scriitorul? „Prima cifră care îmi vine în minte: zero“ – scrie cu realism negru Mircea Mihăieş înainte de a trece rapid în revistă „sursele de venit“, modice sau fictive, ale scriitorilor, mulţi, pe care-i cunoaşte: „Despre dreptul de autor se vorbeşte ca despre o substanţă periculoasă“, iar „singura compensare“ pe care o mai primesc unii vine dinspre premiile literare. În urma unei anchete personale constată că acestea ajung, în medie, la o mie şi cinci sute de lei pe cap de scriitor premiat: „ce poţi face cu atâţia bani?“ Un răspuns ar fi: să mai scrii o carte şi să visezi la… Nobel. Dar, mai constată „contabilul“ de nevoie, unele premii sunt strict simbolice: „Nici premiul Goncourt nu e unul bănos (el a rămas la valoarea simbolică de 10 euro)“. E drept că un premiu, dacă e prestigios cum e Goncourt, face să crească vânzările, ajungând la zeci şi sute de mii de exemplare. În rest, din asemenea socoteli rezultă însă că astăzi scriitorul este printre cei mai prost plătiţi „meseriaşi“ din lumea românească: ce-i de făcut? După ce deplânge scăderea dramatică a costului de piaţă al scriitorului contemporan, Mircea Mihăieş vine cu un exemplu contrar care-ţi taie răsuflarea: „Există însă un autor care valorează o avere. El se numeşte Salman Rushdie. În primăvara lui 1989, ayatollahul Khomeini a pus pe capul lui fără să clipească un preţ de un milion şi jumătate de dolari. Suma a crescut de mai multe ori. Obligat să trăiască ani în şir în diverse ascunzători (îndeosebi în Anglia), Rushdie a devenit o cause célèbre, o unitate de măsură a libertăţii din lumea contemporană. Amănuntele – palpitante şi înfricoşătoare – ale anilor petrecuţi sub protecţia serviciilor secrete şi a jocurilor politice pe marginea destinului unui scriitor a cărui vină a fost doar aceea de a fi scris o carte – sunt povestite de Rushdie însuşi în volumul memorialistic Joseph Anton, publicat în 2012 şi tradus imediat în româneşte de Editura Polirom“. Ajuns pe lista neagră a musulmanilor radicali din cauza Versetelor satanice – pe care zadarnic, în semn de căinţă, le-a abjurat –, Rushdie trăieşte sub sabia fanatismului orb, a violenţei şi a primitivismului ce înalţă ruguri pentru arderea cărţii, demonstrează furios şi cer asasinarea „vinovatului“. Ca să „valoreze o avere“, Salman Rushdie a trebuit să treacă printr-o tragedie: în preţul libertăţii, incalculabil, intră cota de fanatism a unei societăţi primitive şi ignorante, ca şi factorul de risc maxim asumat de „victimă“, pe capul căreia s-a pus preţul unei averi uriaşe, de milioane de dolari. Într-o judecată cinică, rezultă că Premiul cel mai mare la care poate râvni un scriitor este reprezentat de cheltuielile cu condamnarea lui la moarte şi cu arderea cărţii pe rug. Nu e un caz fără precedent, istoria inchiziţiilor de tot felul furnizează numeroase exemple asemănătoare. Faţă de acestea, constată Mircea Mihăieş, diferenţa, enormă, o face efectul solidarităţii, al alianţei mutuale şi prieteniei cu victima fanatismului de orice fel, rasist, religios şi politic. În preţul fabulos al lui Salman Rushdie, aurul ce a cântărit inestimabil este aurul solidarităţii care, din păcate, nu se întâlneşte pe toate drumurile, nici măcar la vârful societăţilor civilizate şi al elitelor decidente: „Mi-am reamintit, citind un articol din Vanity Fair, de felul în care s-a raportat la tragedia lui Rushdie familia, prietenii (cei mai mulţi au refuzat să aibă fie şi cel mai firav contact cu el), establishment-ul literar. Acesta s-a împărţit între cei care au găsit prilejul de a se răfui (…) Una din luările de poziţie impresionante a fost cea a lui Graham Greene, considerat atunci cel mai mare scriitor englez în viaţă, care l-a întâmpinat de Rushdie «plin de entuziasm»“. La polul opus, aminteşte Mircea Mihăieş, s-a aflat John Le Carré, „celebrul autor de romane poliţiste“. Şi mai dă câteva cazuri revoltătoare de hiene din elită care s-au repezit să-l sfâşie „cu ocazia“ Versetelor satanice, pe cel condamnat la moarte pentru o carte la sfârşitul secolului XX. Ar fi superfluu şi didacticist să extindem semnificaţiile şi „învăţămintele“ din tragedia scriitorului anglo-indian asupra altor societăţi şi spaţii literare în care solidaritatea e pe cartelă, privită chiorâş şi îngânată, ca şi ura, „de porunceală“, iar proporţiile unor certuri provinciale se văd ridicate la pătrat de rivalităţi canine şi invidii feroce. Ura literară are de altminteri un dosar istoric considerabil şi în tradiţia surorii noastre mai mari, cum citeam într-o carte apărută la Paris în anii trecuţi. Iar premiile, ei bine, adesea ele sunt un „scandal“ şi un ingredient teribil al urii literare. Destul să menţionăm că, dacă premiile nu aduc fericirea, din contră, ele pot ucide cariere promiţător începute. Premiul cel mare sugerat de optimistul Mircea Mihăieş în finalul instructivului său articol rămâne însă un deziderat la care se poate visa: „Există, aşadar, şansa ca preţul scriitorului să fie altul decât cel pe care l-am anticipat. Preţul unui scriitor e direct proporţional cu valoarea prietenilor care-l susţin. O valoare care, în unele cazuri, s-ar putea să fie inestimabilă. Faptul că Salman Rushdie e în viaţă în ciuda enormei sume puse pe capul lui e o dovadă“. Atâta doar că există numeroase „valori“ al căror preţ nu merită cât face prietenia ce li se acordă cu încălcarea flagrantă a adevărului, dar aici începe o altă discuţie: despre prietenia care calcă în picioare adevărul, umilindu-l. Preţul scriitorului rămâne o enigmă şi, inestimabil, e adesea fără nicio legătură cu valoarea lui pe care prietenii fideli şi prietenia oricât de fierbinte nu i-o pot atribui ori spori, dar nici nu i-o pot retrage.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper