Poroşenko şi Ucraina de ciocolată

Un articol de OLGA GRĂDINARU

Duminică, 25 mai. ucrainenii şi-au exprimat dreptul de vot; de data aceasta nu pentru o nouă regiune autonomă şi pro-rusă, ci pentru alegerea preşedintelui ţării (sau al teritoriului ucrainean ce recunoaşte legitimitatea acţiunii şi a consecinţelor Maidanului). Petro Poroşenko, favoritul din cursa prezidenţială, a câştigat detaşat; Iulia Timoşenko, fostul prim-ministru şi victimă a fostului preşedinte ucrainean demis, i-a urmat, diferenţa fiind sugestivă.
Regele ciocolatei contra
Reginei gazului
Se pare că negocierile ruso-ucrainene pentru livrarea şi costul gazului, conduse cândva de temerara Timoşenko, n-au fost uitate atât de uşor de poporul ucrainean, acestea fiindu-i cât se poate de favorabile situaţiei financiare a sus-numitei. Deşi Poroşenko nu este novice pe arena politică ucraineană, concepţia generală asupra averii acestuia este (deocamdată) una pozitivă. Diferenţa dintre Poroşenko şi Timoşenko nu constă, totuşi, în igiena financiară, ambii câştigându-şi titlul de „rege al ciocolatei“, respectiv de „regină a gazului“, în contextul generalizat al corupţiei post-sovietice, ci în coerenţa discursului. Deşi toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale au făcut parte din corul „Ucraina unită“, fiecare avea strategiile sale mai mult sau mai puţin coerente şi realiste pentru atingerea acestei finalităţi dezirabile.
Iulia Timoşenko nu şi-a dezminţit temperamentul vulcanic şi nici nu şi-a revizuit stilul abrupt şi sacadat de comunicare vizavi de principala şi unica sursă de gaz a ţării sale. Întreaga sa campanie electorală a fost construită pe resursele inepuizabile ale urii umane împotriva variantei moderne a asupritorului şi a tăbărâtorului popor slav înfrăţit, în speţă a conducătorului acestuia – Vladimir Putin. „Unitatea Ucrainei“, „recuperarea Crimeei“, „integrarea UE şi NATO“ au fost refrenurile memorabile ale fiecărui candidat, însă vocea de soprană stridentă a Iuliei Timoşenko putea aiuri orice ascultător. Domeniul în care Timoşenko s-a aventurat să interpreteze un „solo“ a fost cel dureros al autonomiei estice pro-ruse a Ucrainei, refuzând categoric orice discuţie în acest sens şi chiar ameninţând orice rusofil sau rusofon de pe teritoriul independentei Ucraine. În contrast, Petro Poroşenko a promis să ofere autonomia dorită de estici, puteri bugetare şi concesii lingvistice zonei Donbass în urma unor negocieri.
În ceea ce priveşte recuperarea Crimeei, Poroşenko mizează pe demonstrarea legală, constituţională şi internaţională a statutului peninsulei ca fiind pământ ucrainean, în ciuda reformelor aduse deja de Rusia pe acest teritoriu şi a prezenţei oficialilor ruşi în Crimeea de ziua alegerilor prezidenţiale ucrainene. Iulia Timoşenko vorbea despre o posibilă (dar improbabilă) recuperare financiară a Crimeei şi despre „capcana“ metaforică în care s-a prins Putin, punând piciorul pe teren ucrainean şi dezvăluindu-şi „adevărata faţă“. Indiferent de abordare, perspectivele unei Crimei din nou ucrainene scad odată cu fiecare lună petrecută sub oblăduirea Maicii Rusii. Cât despre adevărul juridic, constituţional, acesta poate servi drept bilet spre moarte financiar-politică profeţită cu atâta zel de „doamna de fier“ a Ucrainei pentru „liderul de oţel“ de la Kremlin. Altfel spus, Ucraina poate muri cu dreptatea în mână, însă cu o expresie de seninătate (sau senilitate) pe chip, cu certitudinea că a dus lupta cea bună, însă nu neapărat cea indicată în condiţiile date. Iar „capcana“ reprezentată de Crimeea poate însemna moartea politică a mai multor părţi implicate.
Orice intenţii de recuperare a peninsulei Crimeea pot fi uşor spulberate de noi conflicte stringente în Est şi de eventuala lor extindere spre Sud. În subsidiar, Moscova poate scoate din sertar câteva (in)discreţii despre trecutul (a)politic al actualului preşedinte ales al Ucrainei şi poate începe o campanie de decredibilizare la care s-a dovedit a fi suficient de pricepută în circumstanţele geopolitice din ultimul an. Embargoul rus asupra ciocolatei „Roshen“ din august 2013 poate ascunde şi alte aspecte afară de cele ale ingredientelor din ciocolata produsă de fabrica lui Petro Poroşenko.
Moştenirea ucraineană şi
dulcele vis al Ucrainei unite
şi independente
Atât Obama, cât şi Putin şi-au exprimat dorinţa de colaborare cu noul preşedinte ucrainean, cu drepturi constituţionale reduse în urma ultimelor modificări. Dorinţa de colaborare este singurul numitor comun al celor doi în ceea ce priveşte direcţia şi viitorul Ucrainei, iar lui Poroşenko îi revine sarcina deloc uşoară de a găsi un echilibru între Vestul şi Estul propriei ţări şi între interesele conflictuale ale marilor actanţi politici referitoare la Ucraina. Noul preşedinte ucrainean promite atât normalizarea relaţiilor cu Rusia, cât şi recuperarea Crimeei, atât orientarea occidentală, cât şi autonomia zonei estice. În acest context, ar fi indicat ca din palmaresul ciocolatierului să nu lipsească şi aptitudini de jongleur, întrucât activitatea sa poate fi uşor dezechilibrată şi amărâtă prin supralicitarea oricăruia dintre ingrediente. Moştenirea culturală slavă, identitatea naţională conflictuală, trendul de orientare occidentală, lipsa unei ideologii naţionale, refuzul de a recunoaşte meritul partenerului vital al Ucrainei sunt tot atâtea piese ce aşteaptă a fi aranjate în ordinea cuvenită conform unei agende realiste şi pragmatice.
Moştenirea ucraineană din anul 2014 este cu mult mai grea şi mai complicată decât cea din 2004 şi decât cea din 2010. Cu siguranţă, unitatea şi independenţa Ucrainei nu erau un subiect fierbinte atunci şi ţara nu forfotea de alegeri de diverse forme şi proporţii cu subiecte atât de variate, controversate şi contradictorii. Deşi gazul reprezenta un subiect spinos în fiecare perioadă menţionată, Crimeea nu era pe lista discursurilor electorale, lipsind şi subiectul federalizării sau al autonomiei zonei estice a ţării, cu explozii specifice unui război civil şi discutabile implicaţii ale unor forţe para-militare.
Dacă „Ucraina unită“ a fost leitmotivul campaniei prezidenţiale ucrainene, atunci „Ucraina independentă“ reprezintă refrenul ironic al campaniei de (dez)informare ruse. Indiferent de perspectivă, elementul comun din cele două sintagme este „Ucraina“, astfel încât noul preşedinte ales al Ucrainei şi-ar putea cântări opţiunile sau, tehnic vorbind, opţiunea oferită de Rusia atât de aluziv şi sugestiv. În definitiv, conducerea unei ţări nu este echivalentă cu conducerea unei fabrici (sau nave, cum s-a dovedit şi în cazul plaiului mioritic) şi, oricât de dulci par promisiunile electorale, realitatea copleşitoare aduce un iz amărui. „Ucraina unită şi independentă“ este acum un dulce vis dificil (dacă nu imposibil) de realizat şi, oricare ar fi preţul, acesta va fi, cu siguranţă, amar.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper