O viaţă în slujba Şcolii. Profesorul A.Gh. Olteanu la 75 de ani

Nu-mi este uşor să-mi amintesc acum cu exactitate când şi cum l-am cunoscut pe profesorul Aurică Olteanu, cel care, iată, împlineşte, la început de Cireşar (n. 9 iunie 1939), 75 de ani de viaţă. Destul să spun că în 1966 am devenit colegi în cadrul colectivului de Folclor condus, cu înţelepciune şi prestanţă, de profesorul nostru Mihai Pop, bun cunoscător de oameni şi sprijinitor al celor care meritau să fie ajutaţi. Profesorul revenise cu vreo zece ani în urmă la Universitate, îşi (re)cucerise poziţia de prim-rang în învăţământul superior şi în cercetare, condusese elaborarea primei sinteze despre „Folclorul literar” în Istoria literaturii române, vol. I, Editura Academiei, 1964, sub redacţia lui G. Călinescu, şi îşi crease o serie de fideli, mai ales printre tineri, în promoţia în care a absolvit
A.Gh. Olteanu fiind şi alţi „folclorişti”, între care actualul academician Sabina Ispas, Gheorghe Deaconu şi Ioan St. Lazăr, de la Vâlcea, printre cei mai cunoscuţi.
Numai că oamenii erau şi atunci, ca şi acum, şi ca întotdeauna „sub vremi”, iar colegul A.Gh. Olteanu a trebuit să plece, după un an sau doi, de la Universitate în învăţământul preuniversitar, la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, unde a făcut o strălucită carieră didactică, dând generaţii de absolvenţi, dintre care mulţi au devenit studenţi la Facultatea de Limba şi Literatura Română (acum de Litere) şi, la rândul lor, profesori. Cu plăcere mi-o amintesc pe fiica sa, Anca, unul dintre vârfurile şcolii bucureştene de astăzi.
O anume frustrare trebuie să-l fi încercat atunci, dar a trecut peste aceasta cu multă demnitate şi fără resentimente vizibil afişate. Este adevărat că profesorul Mihai Pop a atenuat, cu discreţie şi „boierie”, dificultatea momentului, l-a primit imediat la doctorat, ceea ce a făcut ca, nu doar formal, colegul Aurică Olteanu să rămână, pentru un număr de ani, în atmosfera vieţii universitare. Îmi amintesc de prezenţa lui la Cercul de Folclor din Facultate, condus de Mihai Pop, şi chiar de o scurtă participare într-o cercetare de teren, la Şuici, judeţul Argeş.
I-a păstrat lui Mihai Pop o frumoasă amintire, exprimată într-o pagină plină de sensibilitate, intitulată Un aristocrat, în publicaţia CERC. Revistă de etnologie, vol. III, nr. 1, iarna 2007, la centenarul naşterii Profesorului, pagină încheiată astfel; „…Mihai Pop, care venea de la ţară – era totuşi fiu de preot – a fost, pentru cine l-a cunoscut cu adevărat, aristocratul prin excelenţă. Un aristocrat al Ideii şi al relaţiei interumane”.
Calitatea de doctor în filologie, obţinută în 1977, cu teza publicată sub titlul Structurile retorice ale liricii orale româneşti, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1985, i-a consolidat prestigiul în rândul profesorimii bucureştene. A funcţionat, ani în şir, ca director al Liceului „Dimitrie Cantemir” (acum Colegiul Naţional „Cantemir-Vodă”), ca inspector de specialitate, metodist pe Capitală şi autor de manuale şcolare, în realizarea cărora avea avantajul experienţei didactice, la catedră, al contactului direct, nemijlocit, cu „beneficiarii” respectivelor manuale, elevi şi profesori deopotrivă, cu toţii mulţumiţi de nivelul ştiinţific al acestora şi de adecvarea perfectă la cerinţele şcolii şi la nivelul de înţelegere al elevilor. A fost curând cooptat în rândul colaboratorilor statornici ai publicaţiilor Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, Limbă şi literatură şi Limba şi literatura română.
De fapt, A.Gh. Olteanu are profesoratul în sânge, şcoala, catedra sunt o vocaţie, locul, mediul în care s-a simţit cel mai bine şi profesia pe care a onorat-o cu desăvârşire. Dacă nu mă înşel, şi nu mă înşel, înainte de a intra la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1961-1966) a funcţionat o bucată de timp ca profesor suplinitor în judeţul Prahova, de unde e de fel, din localitatea Mireş, care m-a avut şi pe mine de câteva ori ca oaspete. La Mireş, A.Gh. şi soţia lui, Mari, altminteri bucureşteancă din Militari, se simt ca-n sânul lui Avram, exercitând o pedagogie caldă cu albinele din mica lor stupină, cu florile şi pomii şi legumele din grădină, cu vecinii şi cu neamurile, pline, ele însele, de multă bună-cuviinţă ţărănească.
Paralel cu munca la catedră,  sărbătoritul nostru din aceste zile s-a aplecat asupra textului literar ca obiect de studiu, dincolo de sau deasupra simplei interpretări şcolăreşti, desfăşurând subtile exegeze ale unor teme, motive fundamentale, de cele mai multe ori având puncte de contact cu literatura orală. A publicat constant, după 1990, volume exegetice precum Folclor şi literatură cultă, 1994, Reflexe folclorice în literatura scrisă, 2000, Perenitatea textului literar. Analize, sinteze, comentarii de literatură română, 2003, ediţii comentate (Cronicarii, ţiganiada de Ion Budai Deleanu, ambele în 1995) şi manuale şcolare (între care unul, pentru clasa a X-a, la Editura Didactică şi Pedagogică, 2000, 2005, 2011, la care am colaborat şi eu, alături de profesorul Vasile Teodorescu, trecut în lumea umbrelor. De aceiaşi autori, un manual mai „special”, un unicat aproape, făcut pentru Şcoala de Arte şi Meserii –, o iniţiativă prea repede îngropată de diriguitorii învăţământului românesc de azi).
Tot rod al unei colaborări este şi volumul Basme populare româneşti, antologie, cronologie, notă asupra ediţiei, repere bibliografice şi glosar de Iordan Datcu, Nicolae Constantinescu şi A.Gh. Olteanu, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, douã volume, Bucureşti, 2008, lucrare distinsă cu Premiul „Perpessicius” pentru ediţii critice, decernat de Muzeul Naţional al Literaturii Române în 2010. Munca la elaborarea acestei antologii a însemnat un adevărat laborator de creaţie – şi nu mă joc aici cu vorbele –, pentru că a impus, pe lângă volumul imens de muncă fizică, de citire şi recitire a mii de pagini din marea mulţime a colecţiilor de basme publicate în circa 150 de ani de istorie a acestora, găsirea unor criterii şi principii de selectare a textelor şi de ordonare a acestora, proces în care meticulozitatea, seriozitatea, cunoştinţele lui A.Gh. Olteanu. au fost esenţiale pentru reuşita finală. De altfel, autorul se exersase cu ceva timp înainte, punând la dispoziţia elevilor şi a profesorilor câteva modele de analize literare strânse în volumele menţionate mai sus, mai cu seamă în Reflexe folclorice în literatura scrisă, Editura Humanitas Educaţional, 2000, în al cãrui cuprins se aflã un amplu capitol de „Epică în proză – basme”, în care reţine şi comentează două basme „populare” din colecţiile lui Petre Ispirescu şi G.Dem. Teodorescu şi trei basme „de autor” din scrierile lui Eminescu şi Ion Creangă, însoţite de comentarii sintetice, bine strunite.
Academicianul Eugen Simion, care „ornează” cu un scurt „Cuvânt înainte” volumul Folclor şi literatură cultă din 1994, subliniază, cu multă înţelegere, particularităţile scrisului critic al conjudeţeanului său, arătând că: „Meritul lui A.Gh. Olteanu este de a reactualiza subiectul (din Meşterul Manole – n.n.) şi de a sintetiza, într-un studiu didactic superior, opiniile estetice şi etnografice. El face mai mult decât atât: propune un model de analiză didactică şi, din compararea textelor, pune în evidenţă variabilele şi invariabilele creaţiei în funcţie de timp şi stil individual”.
Îmi îngădui să cred că, repetând în formularea de mai sus, adjectivul „didactic” („studiu didactic superior” şi „analiză didactică”), prefaţatorul nu a avut în nici un caz o intenţie minimalizatoare („didactic” = „şcolăresc”), ci – dimpotrivă – a căutat dimensiunea cea mai semnificativă a scrisului profesorului
A.Gh. Olteanu, aceea de slujitor devotat al şcolii româneşti, al literaturii orale şi scrise în limba română. De altfel, cel mai recent volum al sărbătoritului se cheamă chiar Şcoala şi literatura. Studii didactice, dar nu numai…, 2011, recenzat elogios de colegul său de la Inspectorat, prof. dr. Marin Iancu, în publicaţia miraculos supravieţuitoare a Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, revista Limbă şi literatură, vol. I-II, 2012, ţinută în viaţă de prof. dr. Mircea Frânculescu, coleg de an şi prieten apropiat al lui
A.Gh. Olteanu.
La mulţi ani, Domnule Profesor şi iubite coleg!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper