Muster, triumful voinţei

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Nu este o păcăleală, cu toate că evenimentul s-a petrecut la 1 aprilie. În 1989, la acea dată, tenismenul austriac Thomas Muster bătea la porţile celebrului Top Ten ATP. În faptul serii, el îl învinsese în cinci seturi pe francezul Yannick Noah în semifinala turneului de la Key Biscaine, Florida, actualul Masters 1000 de la Miami. A doua zi urma să dispute finala în compania lui Ivan Lendl, redevenit lider mondial. Pentru Muster, rezultatul era formidabil şi părea să-i deschidă porţile afirmării. Destinul hotărâse însă altceva. Cel puţin pentru moment…
Împreună cu antrenorul său şi alături de un fotograf austriac, Thomas ia loc în maşina pusă la dispoziţie de organizatori, un Pontiac. Aşa cum relatează Patrick Proisy, autovehiculul era condus de Michelle Boyd, o voluntară a turneului. În drumul de la Crandon Park spre hotel călătorii opresc în parcarea unui restaurant din Bayside. Muster tocmai deschide protbagajul Pontiacului spre a-şi lua termobagul, când soarta îşi întoarce faţa de la vienez. O maşină masivă, de tip Continental, pierde drumul, o apucă pe contrasens, intră în parcare şi, în plină viteză, acroşează Pontiacul în zona în care se află Muster. Thomas nu apucă să se ferească, fiind lovit din spate şi aruncat cinci metri mai departe. Cursa nebună a maşinii agresoare nu se opreşte decât într-un zid. Continentalul fusese furat de un anume Robert Norman Sobie, un descreierat în vârstă de treizeci şi şapte de ani, care avea permisul suspendat şi efectuase jaful şi fuga sub influenţa alcoolului! Tenismenul este transportat de urgenţă la Spitalul Mercy din Miami, iar diagnosticul nu lasă nici o umbră de îndoială asupra gravităţii rănilor: două ligamente ale genunchiului stâng sunt distruse, iar pielea arată atât de rău în acea zonă, că o intervenţie chirurgicală de urgenţă este practic imposibilă.
Paradoxal, sportivul a declarat că nu-i poartă pică involuntarului agresor… Thomas a spus că a avut pur şi simplu ghinion şi că deşi accidentarea este gravă, este tânăr şi se poate reface. Este primul semn al unei teribile lupte cu soarta şi timpul, marcă a unei incredibile încrederi în sine. Întors la hotel, Muster îşi face bagajul pentru a lua avionul spre Viena a doua zi, dis-de-dimineaţă.
În capitala Austriei, campionul este operat de o somitate a domeniului, profesorul Bigenjurst. Savantul este optimist, dar nu-l vede pe jucătorul de tenis revenind pe teren mai devreme de şase luni. Şi acesta este un pronostic pozitiv. Thomas Muster îşi începe recuperarea şi reeducarea într-o clinică de lângă Innsbruck condusă de doctorul Dumgl. Vecin de salon îi este celebrul pilot austriac de Formula 1 Gerhard Berger, ce tocmai suferise un accident urât pe circuitul de la Imola. Refacerea nu decurge în ritmul dorit de Thomas, musculatura piciorului stâng este în bună măsură distrusă. Pentru a accelera procesul refacerii, tenismenul recurge la serviciile unui tâmplar, care-i construieşte o bancă din lemn pe care să-şi imobilizeze piciorul bolnav. Astfel fixat, el reîncepe antrenamentele, folosind o maşină de aruncat mingile, spre care se întinde cât poate.
În iulie, sportivul vienez lasă deoparte cârjele. Reîncepe adevăratele antrenamente, încercând să se deplaseze cât mai bine, cât mai rapid. Primele încercări sunt dureroase, iar rezultatele dezamăgitoare. Parcă ar reînvăţa alergarea, acesta este sentimentul. Doar că Thomas este un monstru de voinţă şi încăpăţânare. La doar cinci luni de la teribilul accident, el reintră în circuitul ATP, jucând dublu alături de polonezul Wojtek Fibak la Geneva şi calificându-se în semifinale. Câteva zile mai târziu, la Barcelona, Muster ia startul la simplu, înfruntându-l pe Henri Leconte, abia revenit şi el după o operaţie la spate. Această dispută a convalescenţilor este câştigată de Muster, austriacul avansând până în sferturi de finală. Pe 2 octombrie, el împlineşte douăzeci şi doi de ani. Practic, Thomas trăieşte atunci revelaţia unei a doua vieţi, a unui nou început.
Debutul sezonului 1990 ne arată un austriac flămând de victorii. El se impune în turneele de la Adelaide, Cairo, Agadir şi Casablanca, câştigă Foro Italico şi se califică în semifinală la Roland Garros. Sare pe locul şapte ATP, duce echipa Austriei în semifinala Cupei Davis, când îi bate la simplu şi pe Agassi, şi pe Chang. Astfel a arătat filmul rezumat al unui accident îngrozitor, completat însă cu o revenire senzaţională. Ce a urmat ţine însă de textura unui destin excepţional, pe care nimic nu-l poate deturna de la sensul său prescris. Muster avea să câştige Roland Garrosul, să devină lider mondial şi să domine câţiva ani tenisul pe zgură, ceea ce nu era deloc puţin lucru dacă ţinem seama de pleiada extraordinarilor „zgurişti” spanioli. Povestea vienezului este însă una a tăriei de caracter şi a conştiinţei unei valori pe care nimic nu o poate împiedica să strălucească.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper