Aristotel la CNA. Cât de „molipsitoare“ poate fi o reclamă?

Un articol de VICTOR POPESCU

Într-un clip publicitar de curând interzis, două vedete, Smiley şi Pavel Bartoş, se „dau“ cu plăcile pe un tren în viteză. Secvenţa se încheie cu un mesaj pentru tinerii eventual interesaţi de pachetul oferit de cabliştii de la Romtelecom: „Acţiunea tare e molipsitoare“.  În mod ironic, efectul „molipsitor“ al chiar acestui spot a devenit motiv de dispută. În această primăvară, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) primeşte o adresă de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Guvernului, care constată „o creştere neobişnuită a numărului de cazuri grave de copii sau adolescenţi electrocutaţi pentru că s-au urcat pe garniturile de tren aflate sub liniile de alimentare cu înaltă tensiune“ (cf. Mediafax). Una dintre ipoteze e că spotul publicitar „Skateboarders“ a devenit atât de molipsitor, încât puştii au încercat acrobaţiile pe propria lor piele.
CNA interzice imediat reclama, iscând o dispută mediatică. Majoritatea CNA votează pentru oprirea difuzării spotului pentru că „stimulează comportamente dăunătoare sănătăţii“. O singură voce (Christian Mititelu, fostul director al BBC România) se opune, susţinând că nu există studii care să demonstreze că reclama ar fi cauzat cu adevărat tragicele incidende, iar poziţia sa va fi reluată şi în spaţiul public.
Cine are dreptate? Susţinătorii argumentului „nu există studii“ nu mi se par convingători. Ideea preluării sugestiei din clip e totuşi plauzibilă (dar cu o nuanţă pe care o voi preciza mai jos); mai mult, nu există nici cercetări care să arate că acele tragice teribilisme s-ar fi petrecut independent de spot. La rândul ei, nici poziţia CNA nu mi se pare acceptabilă – eroii din reclamă parodiază în mod explicit filmele de acţiune (există deci un motiv suplimentar de distanţare faţă de clovneriilor lor). În plus, CNA se bazează, tacit, pe o teorie desuetă asupra efectelor media: ideea că televizorul ne „spală“ minţile şi ne anulează discernământul. Nici chiar tinerii telespectatori, mai creduli desigur, nu cred că pot fi hipnotizaţi atât de uşor. Ei nu vor porni, somnambulic, spre gară, ci vor discuta în prealabil între ei (vor mai fi şi voci temătoare în aceste grupuri), se vor uita pe „net“ să afle cum stau de fapt lucrurile acolo sus pe tren etc.
Sociologul David Le Breton povesteşte despre căţăratul pe acoperişul trenurilor care circulă în viteză ca parte din ritualurile de trecere ale adolescenţilor din Brazilia zilelor noastre (Passions du risque). Deci, cu sau fără clip, tentaţia există – iar sugestia clipului ar putea fi periculoasă doar în acest context al dorinţei de demonstrare a bărbăţiei. De aceea, între intransigenţa CNA şi laxism, aş alege proverbiala cale de mijloc a lui Aristotel. O decizie prudentă, care să ţină cont de pericolul potenţial de influenţare mediatică, ar fi plasarea, la finalul spotului, a unui avertisment care să precizeze că au existat recent o serie de victime electrocutate, mesaj cu atât mai util, cu cât spotul circulă, oricum, şi pe internet.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper