„Văduva veselă“ clujeană cucereşte publicul

Un articol de COSTIN POPA

Venind în întâmpinarea preferinţelor melomanilor, pasionaţi în egală măsură de operă şi de operetă, conducerea Operei Naţionale Române din municipiul de pe malul Someşului s-a gândit să programeze ca următoare nouă producţie, după premiera cu Tannhäuser, un titlu îndrăgit din literatura de operetă, Văduva veselă de Franz Lehár. A fost o iniţiativă lăudabilă, bine pusă în pagină şi consistent apreciată de public, în care apreciatul tenor Tiberius Simu a apărut în dublă ipostază, ca regizor al spectacolului – un debut absolut – şi, la a doua reprezentaţie, ca interpret al rolului Contelui Danilo Danilowitch. Aşadar, a avut în mână cheile succesului. Le-a folosit cu prisosinţă.
Noua montare clujeană place, iar reuşita se sprijină pe redarea fără provocări, tradiţională, pe aspectul atractiv al platoului, pe jocul scenic complex, ce îmbină momentele lirice cu gagurile şi antrenul în care dansul de cabaret îşi îndeplineşte de minune rolul. Nu uit interpretarea muzicală. De fapt, totul a fost la înălţime şi a concurat la instaurarea bunei dispoziţii, la absorbirea cu nesaţ a suculentelor replici şi poante, la pulsaţia în ritmul muzicii. Aplauzele cadenţate, chiar la scenă deschisă (septetul „Ah, femeia!“ sau French cancan-ul din ultimul act), nu au lipsit.
Se vede, se simte, regizorul a lucrat cu minuţiozitate la conturarea profilurilor personajelor, nu puţine, le-a şlefuit atitudinile (doar câteva au fost manieriste), zicerile replicilor de proză (naturale, cu extrem de puţine sincope), mişcările (statismul corului a fost evitat pe cât s-a putut) şi a obţinut maximum de autenticitate. El însuşi a conturat un Danilo cu elegantă ţinută nobiliară, cu alură romantică de june-prim, poetic şi pătimaş. Partenera directă, soprana Nicoleta Maier, a fost încântătoarea Hanna Glawari, distinsă, graţioasă, cu adresare bine articulată, dar şi subtilă. În rolul Valencienne, soprana Oana Şetriuc a avut o prezenţă plină de cochetărie, iar Camille de Rossilonş, prin întruchiparea oferită de tenorul Ştefan Korch, s-a arătat suficient de galant.
În mod obligatoriu trebuie notate numele celorlalţi interpreţi, individualităţi bine configurate: impunătorul prin prezenţă şi sonoritate Florin Sâmpelean (Baronul Mirko Zeta), Bogdan Nistor (Vicontele Cascada), Florin Pop (Raoul de St. Brioche), Ştefan Zelei (Bogdanowitch), Elena Potopea (Sylviane), Radu Pintea (Kromow), Henrietta Almaşi (Olga), Gelu Moldovan (Pritchitsch), Anca Aluaş (Praskowia). Senzaţia actoricească a serii a fost Ruslan Bârlea în rolul Njegus, de la rostirea plină de haz a cupletelor la… neaşteptatul moment de step, în care a excelat.
Scenografia reputatei artiste Viorica Petrovici s-a restrâns la delimitarea unui spaţiu simetric, în care o mare scară centrală a avut în laturile scenei decoruri stilizate, construite din simple profile metalice, întrucâtva modificate între acte. Ingeniozitatea a venit prin fundalul rezervat unei oglinzi translucide care a dat interesante efecte de forme şi lumini. Spectacolul scenic vizual s-a remarcat însă prin costumele desenate de aceeaşi Viorica Petrovici, recunoscută maestră a design-ului vestimentar în producţiile de operă şi nu numai. Să nu uităm că artista a fost nominalizată acum doi ani la unul dintre Premiile César.
Culorile şi desenele variate, fără uniformizări, extravaganţa şi bogăţia, detaliile riguros armonizate au fost inundate în ultimul act, „Chez Maxim’s“, de roşul aprins, orbitor, al costumelor din cabaretul parizian în care balansoarul nu lipseşte. Bine structurat în planuri diverse, scena a făcut loc grupurilor de petrecăreţi: grizete, oaspeţi, dansatori. O remarcă trebuie să meargă, obligatoriu, către coregrafia Feliciei Şerbănescu.
Muzical, spectacolul a fost solid pregătit de experimentatul şef de orchestră Gheorghe Victor Dumănescu şi preluat în cea de-a doua seară de tânăra baghetă a lui Vlad Agachi, un dirijor cu prestaţii anterioare pe podiumuri de concert, dar pe care teatrul liric îl atrage frenetic. Aşa încât i s-a oferit debutul la pupitrul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Bun demers! Vlad Agachi a condus cu vervă şi exuberanţă, cu gestică largă, spectaculoasă şi eficientă, cu atenţie la evidenţierea nuanţelor, cu tempi corecţi şi rubato-uri bine ancorate în stilistica lui Lehár. Antren general! Vlad Agachi este un nume a cărui evoluţie se cere urmărită şi valorizată şi în teritoriul pe care-l iubeşte atât de mult.
Sub bagheta sa, Tiberius Simu şi-a expus timbralitatea sa frumos colorată, de fermecător lirism, legato-ul impecabil de inspiraţie belcantistă. Poate că registrul inferior al vocii ar fi trebuit să sune mai pregnant în unele pasaje. Şi Nicoleta Maier are un glas rotund, bogat şi strălucitor. A cântat cu aplomb, vibrant, cu accentuări potrivit plasate şi în care rafinamentele în pianissimo îşi vor face loc în continuare. Mă gândesc acum doar la finalul celebrului „Vilja-Lied“, altminteri o arie tălmăcită în plină nostalgie. O autentică voce de subretă, vivace şi pătrunzătoare a înfăţişat soprana Oana Şetriuc. Au fost suficiente câteva acute pentru ca tenorul Ştefan Korch să-şi prezinte autoritar cartea de vizită: uşurinţă în emisie, strălucire, penetranţă. Păcat că registrul mediu pierde din luminozitate, rămâne opac. Chestiune de tehnică şi studiu.
În sublinierea bunei realizări a spectacolului nu trebuie uitate meritele dirijorului corului Operei, Corneliu Felecan.
Aplauzele de la deschiderea cortinei, ovaţiile din final au anunţat durabilitatea pe afiş a noii producţii clujene.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper