SF înaintat, USR înapoiat

Un articol de MIHAI IOVÃNEL

 

Îi dau dreptate lui Paul Cernat, care, într-un dosar din Steaua (coordonat de Alex Goldiş) dedicat „dispariţiei“ cronicii literare, scria următoarele: „singurele cărţi care încă mă motivează să scriu despre ele sunt cele de critică şi istorie literară, de teorie şi analiză culturală, de eseu şi nonficţiune politică, cărţi care încearcă să înţeleagă lumea şi cultura în care trăim. Beletristica, în schimb, mă deprimă: „bătrînii“ au obosit, „tinerii“ nu prea pot, cei din generaţia medie şi-au atins limitele, iar limitele sunt, în mod evident, sub nivelul celor din interbelic sau din perioada dezgheţului poststalinist“.
În schimb, m-a enervat un articol al lui Dan Doboş, scriitor SF, care susţinea, referitor la autorii science-fiction din România, că „Nu Manolescu e de vină că n-am fost în stare să scriem ceva demn de luat în seamă! Nu fraţilor, nu suntem ţinta unei conspiraţii culturale. Pur şi simplu, refuzând să ne raportăm la cultura înaltă, măcar şi pentru a avea repere şi asumându-ne condiţia de nişă, am ajuns să ne credem cu mult mai buni decât suntem. Cu rare excepţii, produsele science fiction-ului românesc nu întrunesc criteriile estetice care să ne califice la accesul în «Liga I» a literaturii. Asta nu înseamnă că avem mai puţin talent sau mai puţină cultură. Nu. Înseamnă că trebuie să ieşim printre literaţi şi să ne expunem punctelor lor de vedere. Le acceptăm sau nu, dar măcar să le cunoaştem! Ştiu, din proprie experienţă, că uneori ustură. Dar mai ştiu că prefer să fiu la mijlocul plutonului celor buni decât cel mai bun dintr-un cerc închis“ (http://revista-galileo.ro/dan-dobos-despre-filit-si-romcon-simt-nevoia-sa-spun-lucrurilor-pe-nume/).
Deşi proza română în general o duce prost, nu acelaşi lucru se poate spune despre proza SF. De fapt, niciodată SF-ul românesc nu a dus-o mai bine.
Sebastian A. Corn, Silviu Genescu, Costi Gurgu, Michael Haulică, George Lazăr, Florin Pîtea, Liviu Radu, Cristian-Mihail Teodorescu, Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu – toţi aceştia (şi nu doar ei) sunt scriitori români contemporani de primă mână. Un critic sau istoric literar îi poate lăsa deoparte doar invocând dreptul la ignoranţă.
Şi totuşi: în România, un scriitor de valoarea lui Liviu Radu – unul dintre povestitorii cei mai creativi şi mai profesionişti pe care îi avem – este încadrat de către Uniunea Scriitorilor la secţia „literatură pentru copii şi adolescenţi“. Este un scandal. Nu că aş dispreţui literatura pentru copii şi adolescenţi; dar dispreţuiesc retardarea taxinomică a USR. Presupun că şi Sebastian A. Corn tot la secţia „Gica Iuteş“ ar intra dacă i s-ar face onoarea să fie primit (dacă nu cumva i s-a făcut deja) – deşi mă întreb, nu chiar în glumă, câţi dintre membrii biroului conducător al USR deţin capacitatea intelectuală necesară pentru a înţelege ceva din textele lui Corn.  

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper