Profil de critic şi teoretician al literaturii

Un articol de Vasile Spiridon

Preocupat de relaţiile literaturii cu societatea şi cunoscut îndeosebi prin volume de sociologie a literaturii – Literatură şi societate (1982) şi Critica sociologică (1983) –, Ion Vasile Şerban rămâne cel mai important teoretician român al criticii de această orientare. Din cauza morţii sale relativ premature, au rămas nefinalizate câteva mari proiecte şi neadunate între copertele unor cărţi: numeroase studii asupra prozei ruse, introduceri la traduceri româneşti ale unor mari romane din ultimele două secole, precum şi alte articole şi eseuri diverse de mare actualitate nu numai la acea vreme, publicate în ziare şi în revistele culturale. O bună parte dintre aceste texte, recuperate în culegerea Studii despre literatura rusă şi alte eseuri (Editura Universităţii din Bucureşti, 2013), întregesc profilul intelectual al unuia dintre distinşii profesori ai universităţii bucureştene, graţie eforturilor depuse de soţia sa, Zemira Şerban, şi de reputatul critic şi istoric literar Ion Bogdan Lefter (care semnează şi prefaţa).
Titlul ales de îngrijitorii ediţiei este motivat de faptul că Ion Vasile Şerban avea în intenţie să-şi publice în volum studiile despre prozatorii ruşi. Dar, reţinându-se pentru sumar şi un text al profesorului despre poezia lui Serghei Esenin („Sunt ultimul poet cu satu-n glas“), s-a preferat extinderea referinţei din titlu. Multe dintre articolele recuperate au apărut în volume colective, în revistele didactice şi în cele literare şi de cultură. Este prezent şi un studiu inedit, scris de cândva proaspătul absolvent de facultate Ion Vasile Şerban, despre culegerea Poezii populare din Transilvania, alcătuită în 1893 de
I.G. Bibicescu.
Textele alese de editori sunt grupate în şapte secţiuni, pe criterii de omogenitate tematică, şi sunt intitulate adecvat: Spiritul rus în timpuri mai vechi şi mai noi (L.N. Tolstoi,
I.S. Turgheniev, Bulat Okudjava, Artiom Vesiolîi, Mihail Bulgakov, Alexandr Soljeniţîn, Valentin Rasputin); Despre critici, istorici literari, teoreticieni, comparatişti (D. Caracostea, Emilian I. Constantinescu, Adrian Marino,
Al. Piru, Dumitru Micu, Gelu Ionescu, Ion Coteanu); Despre poeţi şi poezie (Alfred de Vigny, M. Eminescu, Alexandru Vlahuţă, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Serghei Esenin); Studii teoretice; Metodica predării literaturii în şcoală (noţiuni de critică, teorie şi istorie literară); Istoriografie şi folclor; Articole de opinie (citez câteva titluri: Ideea naţională la românii din mileniul trei, Politică şi tehnocraţie, Orizontul ratării, Europa şi cei şapte ani de-acasă, Rătăciţi în tranziţie, Între inerţii şi iluzii).
Prefaţa la Sonata Kreuzer şi alte povestiri de L.N. Tolstoi (De la romanul realist tradiţional la începuturile prozei moderne), unde sunt radiografiate crizele de conştiinţă provocate marelui prozator de nedreptăţile sociale, prevesteşte osatura a ceea ce Ion Vasile Şerban îşi numea în proiect „cartea cu ruşi“. Studiile prezente în prima secţiune a culegerii se remarcă prin documentarea cu acribie, prin interpretările pertinente şi îndeosebi prin atitudinea simpatetică faţă de copleşitoarele realizări ale spiritului rusesc, ale literaturii ruse nu o dată aflate în cumpăna vremii. Prin consecinţele sale dezastruoase pe plan social, politic şi cultural, Marea Revoluţie din Octombrie (să o numim tot astfel) a frânt destinul de excepţie al literaturii ruse, care a rezistat totuşi „unei asemenea hemoragii mortale“ până la sfârşitul anilor ’20, când s-au impus temeinic noile norme dirijate hege(de)monic din sfera ideologiei. Sinuciderea (potrivit unor cercetări şi constatări), în 1930, a lui Vladimir Maiakovski este considerată pe drept cuvânt de Ion Vasile Şerban a fi o dată simbolică pentru literatura rusă, redenumită sovietică. Este anul după care se va intra în „hibernarea lungă“, presărată cu experienţe artistice novatoare, dar şi cu situaţii tragice. Autorul studiilor conturează cu fidelitate atmosfera vieţii literare sovietice/ruse, obligată să intre în iureşul unor transformări dureroase şi încercând la modul disperat să supravieţuiască.
Culegerea de faţă încearcă să completeze un profil de critic şi teoretician al literaturii (preocupat în profunzime de concepte, curente, ideologii şi genuri), restituind editorial, între coperte de carte, şi texte publicate în periodice sau ca prefeţe, postfeţe ori contribuţii în volume colective. Şi totodată îl (re)legitimează ca pe unul dintre cei mai importanţi exegeţi români ai literaturii ruse, alături de Ion Ianoşi, Valeriu Cristea şi Lucian Raicu (exceptându-i, desigur, pe slaviştii de „meserie“).
Cunoscând, încă de pe când îi eram student, temeinica pregătire profesională, autoritatea scrisului, seriozitatea intelectuală şi nejucata modestie a exigentului profesor Ion Vasile Şerban, apreciez ca fiind binevenită publicarea – întru totul recuperatorie – a unor scrieri postume, cuprinse în culegerea Studii despre literatura rusă şi alte eseuri.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper