Oamenii speranţei

Un articol de CORNELIA MARIA SAVU

De imaginile acelea mi-am adus aminte zilele trecute ascultându-l pe prozatorul optzecist (şi foarte dăruit elevilor profesor de filosofie) care îmi povestea, uluit, un incident de receptare critică. Despre romanul său, apărut la o editură importantă, a cronicat şi o jună cu aplomb (şi cu mult mai puţină înzestrare pentru profesie). N-a scris de rău, nu şi-ar fi permis având în vedere numele care lăudaseră cartea înaintea ei. A lăudat-o şi ea (cam poticnit), dar nu s-a abţinut să pună întrebarea (retoric – înţepată) „ce vor înţelege tinerii despre comunism?“. Nu are rost să glosez asupra gogomăniei. Recunosc însă că întrebarea, scoasă din context, m-a incitat. Imediat i-a urmat alta: ce-am înţeles noi din/despre comunism? Şi mi-am adus aminte de imaginile acelea. Plafon jos de nori cenuşii. Noroi, burniţă, garduri de ciment înconjurând clădiri fantomatice cu geamuri oarbe. Şi o mare de oameni în ţarc, palizi, cu haine ude şi la fel de cenuşii precum cerul, agitând pancarte şi scandând până la epuizare: „O să fie cum vrea Lech! O să fie cum vrea Lech!“. Primplanuri cu mâini muncite şi feţe brăzdate. Câteva grosplanuri în care se disting forţele de represiune. Un cameraman alunecă pe noroi şi plonjează parcă în faţa scutierilor. Solidaritatea. Gdansk. Polonia. şi un om al speranţei. Muncitorul Lech Walesa. Acele imagini le-am auzit întâi. Seară de seară, Radio Europa Liberă transmitea despre rezistenţa de pe şantierul naval. Despre mitingurile Solidarităţii. Şi despre cel al cărui prenume însemna (atunci) speranţa. Apoi le-am văzut pe o casetă adusă (ilegal) de un polonez, universitar, traducător, care a predat, câţiva ani, în România. Erau imagini de televiziune. Secvenţe difuzate la jurnalul de ştiri al televiziunii publice! Cel care conducea echipa de filmare nu mai avea nevoie să ne fie prezentat, cu toate că nouă faptul ni se părea incredibil – Andrzej Wajda. Generalul Jaruzelski, care decretase starea de necesitate, a permis echipei să filmeze la Gdansk şi televiziunii publice să folosească aceste imagini. Pentru polonezi şi pentru lumea întreagă, omul speranţei avea acum chip, iar cuvintele lui aveau rezonanţă. Sigur că în studiouri se practica, seară de seară, cenzura. Sigur că Andrzej Wajda negocia la sânge, pas cu pas (sunt destule informaţii) corespondenţele care urmau să intre pe post. În vreme ce Lech Walesa chema intelectualii polonezi să se alăture Solidarităţii („pentru că e nevoie acum de inteligenţa şi cultura dumneavoastră şi vă vom apăra cu piepturile noastre“). Şi aceştia au făcut-o, spre onoarea lor). Iar noaptea dormea pe o masă din cantina şantierului, alături de politologul şi jurnalistul britanic Timothy Garton-Ash, care cred că nici nu mai ştia de câte ori intrase ilegal în Polonia, ajunsese la Gdansk, luase pulsul evenimentelor, fusese repede ridicat şi expulzat, pentru ca să revină, cu obstinaţie, la rezistenţa Solidarităţii.
După 1989, lui Andrzej Wajda i s-a reproşat, chiar vehement, compromisul cu generalul Jaruzelski. Lech Walesa a avut un mandat de preşedinte foarte criticat, mai ales pentru afacerile apropiaţilor săi. Intelectualii rezistenţi s-au despărţit, au intrat în politică sau au rămas intelectuali. Aşa cum au rămas şi amintitele imagini şi extraordinara şcoală de documentarişti creată de cineast.
Şi iată că Andrzej Wajda îi dedică acum un lungmetraj lui Lech Walesa. Pelicula Walesa: Man of Hope va avea premiera în România în 30 mai. Personajul se află la începuturile rezistenţei, pe care şi-o asumă în 1970, după ce reprimarea unui miting de protest al muncitorilor de la Gdansk se lasă cu victime şi arestări. Înainte să devină simbol, Lech e soţ şi tată, răzbeşte greu prin viaţă, are nevoie de sprijinul soţiei sale Danuta. Doi actori remarcabili, Robert Wieckiewicz şi Agnieszka Grochowska, deţin rolurile principale.
Nu ştiu ce vor înţelege tinerii din comunism. Aş dori să înţeleagă însă, măcar ei, că în istorie, trecută sau recentă, nu există oameni providenţiali. Există doar oameni ai speranţei, în care mulţi îşi pun toată nădejdea. În dictatură, dacă ei dezamăgesc, speranţa se stinge. În democraţie, se trece pe un alt canal de televiziune.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper