Niccolò Machiavelli, atunci şi acum. 500 de ani de la apariţia „Principelui“

Un articol de AURELIAN GIUGĂL

La 10 şi 11 aprilie Universitatea Europei de Sud-Est Lumina şi Universitatea Bucureşti, având ca parteneri Ambasada Italiei la Bucureşti şi Institutul Cultural Român, au organizat conferinţa internaţională The Exercise of Power: 500 Years after The Prince was Written. În acordurile unei primăveri capricioase, Bucureşti şi Sinaia au fost oraşele-gazdă pentru celebrarea unui eveniment extrem de important în istoria culturală europeană, apariţia Principelui (acum mai bine de 500 de ani). De altfel, acea carte mică de numai 90 de pagini, intitulată iniţial De Principatibus, a fost şi este extrem de influentă în universul cultural şi politic european, devenind una din cele mai citite, citate şi analizate cărţi din istoria intelectuală a bătrânului continent.
Deşi opera lui Machiavelli include scrieri importante precum Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius, Arta războiului sau Istoriile florentine, Principele a jucat rolul unei revoluţii copernicane în ceea ce priveşte înţelegerea vieţii politice, realismul politic, una dintre paradigmele centrale ale domeniului relaţiilor internaţionale, trăgându-şi seva inclusiv din opera lui Machiavelli, epitetul „machiavelic“ şi substantivul comun „machiavelism“ regăsindu-se atât în limbajul comun (nuanţă peiorativă), cât şi în sfera relaţiilor internaţionale sau în psihosociologia modernă.
Beneficiind de o atentă organizare, conferinţa a inclus în rândul participanţilor profesori importanţi din Europa şi din Statele Unite ale Americii, specialişti de seamă în ceea ce priveşte opera gânditorului florentin în particular, istoria intelectuală italiană în general. Mă gândesc aici în primul rând la Enzo Baldini (Universitatea din Torino), William Connell (Seton Hall University), Angelo Chielli (Universitatea „Aldo Moro“ din Bari), Federico Sollazzo (Universitatea din Szeged). Alături de aceşti gânditori importanţi, numeroşi profesori şi cercetători din România, Bulgaria, Serbia şi Polonia au contribuit la ceea ce, în final, a însemnat o conferinţă de un ridicat nivel academic.
Fără a minimaliza în vreun fel contribuţiile participanţilor la lucrările conferinţei, de departe figurile centrale ale manifestării ştiinţifice au fost cele două personalităţi proeminente, William Connell şi Enzo Baldini. Connell, educat la Yale University (B.A.) şi University of California – Berkeley (Ph.D.), este specialist în istoria medievală, istoria intelectuală a Renaşterii şi gândirea politică a lui Niccolò Machiavelli. Autor al unor volume importante precum Florentine Tuscany: Structures and Practices of Power, Society and Individual in Renaissance Florence, Niccolò Machiavelli’s The Prince with Related Documents, profesorul american şi-a axat expunerea, una sobră şi de o mare rigoare academică, pe influenţa religiei în gândirea lui Machiavelli. Tot în cadrul conferinţei, William Connell şi-a lansat volumul Machiavelli şi Renaşterea italiană, tom apărut la Iaşi (Institutul European). Enzo Baldini, eminent profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Torino, l-a adus pe Machiavelli în timpurile moderne, expunerea domniei sale ţintind vremurile noi (secolul al XX-lea), gândirea florentinului fiind fundament pentru derapajele ideologice ale modernităţii – Quando Krishnamurti publico il Preludio al Machiavelli di Mussolini (1924) – un excurs asupra filtrării gândirii lui Machiavelli de către unul dintre radicalii secolului al XX-lea, Benito Mussolini. Giacomo Matteotti, denunţând în Parlamentul italian violenţele fasciştilor, a plătit cu viaţa luxul de a vorbi liber în vremea triumfului ideologiei şi al gândirii totalitare. În contextul unei perioade extrem de turbulente,
Machiavelli a fost luat drept pavăză pentru ceea ce se anunţa a fi triumful omului nou. În logica secolului extremelor (Eric Hobsbawm), nuanţele nu-şi mai aveau rostul, iar de aici până la punerea pe tapet a cinismului de tip „scopul scuză mijloacele“ nu a mai fost decât un singur pas, pas înmugurit sub forma unui Triumf al voinţei (Leni Riefenstahl).
În final, un cuvânt de mulţumire pentru toţi cei care, prin munca lor, şi-au adus contribuţia la realizarea în bune condiţii a acestui eveniment ştiinţific. Să-i enumerăm pe toţi ar fi imposibil, să-i amintim selectiv ar fi nedrept pentru ceilalţi. Totuşi, în tot acest angrenaj organizatoric, doi oameni s-au evidenţiat în mod deosebit: Florin Mitrea, căruia i se datorează munca în ceea ce a fost pregătirea minuţioasă a conferinţei, şi Gheorghe Lencan Stoica, cel căruia în mare parte i se datorează prezenţa profesorilor din Italia şi din Statele Unite la Bucureşti şi la Sinaia.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper