Meseria, în altă parte

Un articol de CORNELIA MARIA SAVU

Ideea mi-a dat-o Zahar Prilepin. Când am recitit Intelighenţia rusă azi, excelenta carte de interviuri semnată de Vasile Ernu apărută la Editura Cartier. Întrebat dacă s-a schimbat ceva la capitolul notorietate şi implicit vânzări, după ce a obţinut SuperNaţ-ul (un foarte râvnit premiu literar – 100.000 de dolari! – laurii pentru cartea deceniului), mult premiatul romancier rus răspunde că a urcat câteva locuri în topul unor librării. Fapt confirmat şi de cei doi editori de la Ad Marginem, casa editorială care a descoperit şi promovat cele mai importante nume ale literaturii ruseşti de azi  (y compris Vladimir Sorokin).
Nu voi face acum o comparaţie între instituţia premiului literar de la ei şi aceea de la noi, pentru că ultima e „sublimă…“, dar ştiţi dumneavoastră continuarea. Altceva m-a pus pe drum(uri) şi m-a făcut să scriu ceea ce urmează.
De regulă, intru în câteva librării bucureştene (măcar) o dată pe săptămână. Şi în cele din provincie, de câte ori se-ntâmplă ca misia de jurnalist sau de scriitor să mă facă să peregrinez în afara Bucureştiului. Afirmaţia lui Zahar Prilepin, dincolo de faptul că el, ca autor, cunoaşte foarte bine tirajele şi suplimentările de tiraje ale cărţilor sale, precum şi situaţia vânzărilor (ambele de necontrolat în România zilelor noastre, cu excepţii rarissime, care ţin de alte poveşti!) m-a făcut knock out. Adică eu, care adăst (destul de) mult în librării, să nu fi văzut undeva topurile cu pricina? Să mă fi furat într-un asemenea mod rafturile pestriţe, mai să se prăbuşească de producţie editorială, încât să nu-mi fi sărit în privire campionii? Situaţia trebuia „reperatã“. Mai bine n-o făceam!
Am trecut întâi pe la rafturile (raftul, mai exact) cu Noutăţi. Aşezate fie la intrare, fie într-un loc mai dosit, Noutăţile  aflate sub eticheta scorojită, gata să se desfolieze, sunt, în mai toate librăriile Capitalei, de mai an. Şi, surprinzător, adună pe raft aceleaşi nume pe care le regăseşti şi la… topuri. Vasăzică, noi, noi, dar se rup din mână, probabil, chiar înainte ca pachetele să fie desfăcute… Dacă nu mă credeţi, mergeţi şi vedeţi la faţa locului. Încercarea mea de a afla cine conduce în aceste topuri de-a valma şi cu câte exemplare vândute per titlu s-a lăsat cu ridicări din umeri, cu indispoziţie bruscă şi, o dată sau de două ori, cu câteva cuvinte zdrobite printre dinţi, care numai de bine nu erau. Atentasem oare la devoalarea unor informaţii top secret?  Într-un colţ al memoriei mi s-a făcut lumină şi mi-am aminte că singura ocazie – în cazul autorilor români, fireşte – când am auzit cifre ale vânzărilor de carte a fost la Bookfest (sau Gaudeamus?) – un total de vreo 500.000 de exemplare (rotunjesc acum!) pe toate ediţiile operelor de până atunci ale unui autor cu nume întâlnit des în presa de toate felurile (şi aclamat, şi negat, după caz), ca exemplu de campion al vânzărilor (?). Aşa că am rămas în „ignoranţă“ şi i-am adresat, în gând, un salut admirativ lui Zahar Prilepin pentru performanţa sa. Să fie el oare un privilegiat? Pentru că e vorba de performanţă, vă recomand să vă testaţi aptitudinile detectivistice căutând cărţile care vă interesează pe rafturile burduşite pe care scrie, simplu, BELETRISTICÃ sau pe acelea în care autorii sunt aşezaţi în ordinea alfabetică a… prenumelor. Pot deveni acestea jocuri de societate dacă vă aduceţi la locurile faptelor şi câţiva amici… Eu am făcut-o şi nu cred că voi mai repeta experienţa. Amuzamentul nostru n-a putut, nici pe departe, să-l concureze pe cel al librarilor strânşi la taclale lângă fereastră, iar când am vrut să plătim cărţile cu greu depistate, am dat peste omul de la Security, care ne-a privit reprobabil minute în şir.
Din 1990 încoace, admitem, cu greu, unii dintre noi, că şi cartea este o marfă. Una culturală însă, a cărei vânzare presupune specializare şi – nu zic vorbă mare – artă. Meserie, cum s-ar zice. Care ar terbui să se reflecte în procentul între 35% şi 45% al comisionului pe care îl percep librăriile. Unde? În ţara în care nu există, nici măcar de formă, o asociaţie de gen. Nu-mi reprim tentaţia să adaug aşa, razant, impactul pe care îl are, în Europa, Premiul Librarilor acordat la Frankfurt, la fiecare ediţie Buchmesse. Cât de râvniţi sunt aceşti lauri acordaţi de meseriaşii care îi aduc în faţă pe scriitori şi pe editorii lor! În ce ne priveşte, vorba – parafrazată – a lui Milan Kundera, meseria e în altă parte.
Înainte să închei aceste rânduri, am văzut în geamul Librăriei Sophia anunţul „Se caută librari!“. Nu ştiu cine îi caută, dar ştiu cine ar trebui să-i caute: editorii, scriitorii, cititorii. Şi să-i găsească repede, pentru a se întregi patrulaterul de familie fără de care industria cãrŢii nu poate funcţiona. Sau funcţionează ca la noi…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper