Între aşteptări şi realitate

Un articol de GEORGE APOSTOIU

„Război în Europa“ titra recent pe copertă revista germană Der Spiegel. Confruntările armate din Ucraina seamănă moartea, continentul nu a mai cunoscut un număr atât de mare de victime de la războiul din Iugoslavia. O altă publicaţie germană, Bild am Sonntag, a dezvăluit că 400 de mercenari ar fi coordonat operaţiunile de gherilă împotriva separatiştilor pro-ruşi răsculaţi la Slaviansk. Conflictul care sfâşie Ucraina mocneşte pe vechea divizare geoistorică a populaţiei ucrainene făcută pe rând de Polonia, Germania şi Rusia.
În mai, Bucureştiul a fost vizitat de Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO, şi de Joe Biden, vicepreşedintele Statelor Unite. Astfel de evenimente sunt rare şi ele au devenit necesare în condiţiile complicării situaţiei în jurul României ca efect al crizei din Ucraina. Oaspeţii au repetat şi au confirmat că angajamentele pentru securitatea membrilor Alianţei Nord Atlantice vor fi respectate. Ideal ar fi să nu fie cazul.
Geografia politică
Înaintea acestor vizite, la Bucureşti a fost lansată cartea lui Robert Kaplan Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare şi lupta împotriva destinului. Autorul cunoaşte bine România, Balcanii, Rusia, şi, mai departe, Irakul, Orientul Mijlociu, Africa, Afganistanul. Se spune că una dintre numeroasele lui cărţi, Balkan Ghosts, era în mâinile preşedintelui Bill Clinton în timpul războiului din Iugoslavia. Aşa încât Ucraina nu-i putea scăpa acestui ziarist devenit între timp un analist ascultat. La lansarea cărţii Răzbunarea geografiei el a avut câteva remarci la care merită să ne oprim. Provocările strategice declanşate de criza ucraineană, susţine Kaplan, trebuie să preocupe România şi pe vecinii ei într-o perspectivă de o jumătate de secol. Ruşii concep politica pe termen lung, Kremlinul are acum un lider diferit de funcţionarii de partid de până mai ieri. Putin este puternic şi foarte capabil, gândeşte în termeni geografici şi în hărţi. El foloseşte puterea pentru a submina şi apoi pentru a transforma Centrul şi Estul Europei în zonă-tampon. Geografic, România este într-o situaţie bună, binecuvântată. Adică: are Delta Dunării şi Dunărea care îi asigură legătura cu Europa; are resurse energetice mari, nu este dependentă de Rusia în măsura în care se află alte state, are resurse minerale, hidrocarburi, gaze de şist (un american nu putea scăpa ocazia de a aduce vorba despre gazele de şist!). Aceasta este partea frumoasă a descrierii României de către Kaplan care, ca orice străin, american în plus, ne face şi recomandări: instituţiile de stat să fie întărite şi transformate în instituţii impersonale (înţeleg: depolitizate), eficientizate. Nu sunt noutăţi după cum se vede. Astfel de sfaturi au devenit atât de frecvente la Bucureşti, încât unii au ajuns să le considere normale. Dar să fim optimişti, nu rămânem noi ce suntem azi. Comparând firea românului cu cea a neamţului posomorât care se plângea că „noroc a avut întotdeauna, dar fericit n-a fost niciodată“, Titu Maiorescu spune că suntem înzestraţi cu un cuget mai senin. Românul „poate zice despre tot trecutul său: noroc am avut întotdeauna, dar fericit m-am simţit uneori“. Sfaturile lui Kaplan răsar din opinii devenite, din păcate, locuri comune. Mie mi-a reţinut atenţia intenţia lui Kaplan de a strecura în analiză un pic de poezie. El zice: influenţele din Vestul şi Centrul Europei trec peste fortăreaţa Carpaţilor care nu mai sunt „o graniţă a destinelor (…) nu cred că Munţii Carpaţi mai divizează cu adevărat România“. Depinde la ce condiţie şi moment se referă analistul. Geografic, ca să rămân în logica noii sale cărţi, Munţii Carpaţii nu i-au despărţit pe români, ci i-au ţinut laolaltă. Aşa ştim noi. Există o altă perspectivă? Dar să ne bucurăm de recunoaşterea „binecuvântatei“ poziţii geografice a României despre care a vorbit autorul cărţii Răzbunarea geografiei. De la Papa Ioan Paul al II-lea, care a spus că România este Grădina Maicii Domnului, românii nu au mai auzit vorbe atât de măgulitoare.
Afacerile complică lucrurile
Să pornim de la ideea lui Kaplan privind „tamponul central-est european“ şi să vedem Ucraina prin această prismă. O soluţie politică pentru criza ucraineană nu este simplă. În puţinii ani de independenţă, Ucrainei i-a fost greu să-şi găsească un loc al său ca stat. Renunţarea la semnarea acordurilor de liber-schimb şi asociere cu Uniunea Europeană demonstrează că Kievul nu are puterea să se smulgă din magnetul rusesc şi că nu s-a convins pe deplin de avantajele integrării în Occident. Din păcate, istoria i-a împins pe ucraineni să creadă că numai străinii au datorii faţă de ei. Aflată într-o nouă zonă de seismicitate strategică, Ucraina a intrat într-adevăr în condiţia deloc de invidiat de stat-tampon între Rusia şi NATO. De unde şi dificultatea de a fi găsită – chiar dacă s-ar dori – o soluţie politică de ieşire din criză. Obstacole sunt multe. Să ne oprim la unul dintre acestea, socotit de margine, cel al afacerilor.
În 2011 Franţa a semnat cu Rusia un contract pentru livrarea a două nave militare Mistral, prima până în octombrie 2014, a doua în 2015, ambele destinate flotei militare ruseşti din Marea Neagră. Valoarea contractului: 1,2 miliarde de euro. În contextul sancţiunilor economice adoptate împotriva Rusiei, Statele Unite insistă pentru renunţarea la livrarea celor două nave. Franţa nu găseşte potrivit să suspende contractul şi să piardă o astfel de afacere. Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a promis americanilor că, în ipoteza în care vor fi instituite „noi sancţiuni împotriva Rusiei în domeniile apărării, finanţelor şi energiei“, o decizie în privinţa contractului va fi luată în octombrie. Explicaţia nu a satisfăcut Washingtonul, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a revenit cu sugestia stopării livrării navelor. Preşedintele François Hollande a rămas pe poziţie: pentru moment contractul îşi continuă cursul fiind încheiat cu mult timp înainte de declanşarea crizei ucrainene.
Are dreptate Robert Kaplan să pună preţ pe geografie atunci când se uită pe tabla de şah politic. În Asia Centrală, îndepărtatul Uzbekistan, o altă fostă republică sovietică, încearcă să schimbe cadenţa. Din mai, NATO a deschis la Taşkent o reprezentanţă împuternicită cu asigurarea securităţii retragerii trupelor Alianţei din Afganistan. Se estimează că talibanii vor profita de retragerea trupelor şi vor extinde actele de violenţă dincolo de frontierele afgane, Uzbekistanul fiind una dintre ţinte. Într-un articol publicat în Nezavissimaia Gazeta se susţine că deschiderea Reprezentanţei NATO în Asia Centrală urmăreşte alte scopuri decât cele anunţate public. „Uzbekistanul nu este membru al Alianţei Nord-Atlantice şi nici nu este pregătit să devină; de asemenea, NATO nu-i poate garanta acestui stat nici un fel de garanţie“. Nu este nevoie de prea multă ştiinţă de carte să se observe că acest comentariu conţine un avertisment abia voalat. Ca să năruie credibilitatea Taşkentului, publicaţia Nezavissimaia Gazeta recurge, după o reţetă verificată, la tehnica insinuării: „Speculaţiile politice pe tema securităţii (Uzbekistanului, n.n.) sunt făcute cu scopuri politice interne pentru a-i permite preşedintelui Karimov să-şi întărească autoritarismul“. În privinţa dictatorilor, să recunoaştem, ruşii se pricep bine, iar occidentalii acceptă târziu că se înşală. După caz.
Rămâne de luat în calcul realitatea. Pe vremea lunii de miere dintre Rusia şi NATO, Moscova a închiriat Statelor Unite, în 2001, una dintre bazele sale militare din Kîrgîstan, cea de la Manas, care a devenit placă turnantă a operaţiunilor militare din Afganistan. Acum aceasta este închisă. Pentru retragerea trupelor NATO din Afganistan, Uzbekistanul oferă condiţii logistice potrivite. Oferta Alianţei nu este fără câştig pentru uzbeci, care vor avea posibilitatea să recupereze sau să cumpere armament, muniţii, echipamente militare disponibilizate. Toţi se aşteaptă să câştige: aliaţii din vânzarea armamentului, iar uzbecii din speranţa că s-a ivit un chilipir. Rafik Saifulin, analist uzbek, încearcă să spulbere suspiciunile ruşilor. „Puterea uzbecă cooperează cu NATO pentru a prezerva stabilitatea regională. Nu trebuie căutate conspiraţii şi nici să se aştepte la schimbări de orientare geopolitică a Uzbekistanului, care a avut întotdeauna o politică externă echilibrată“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper