De două ori „Silvia“

Un articol de COSTIN POPA

La Opera Naţională Română Timişoara şi la Opera Română Craiova cunoscuta operetă a lui Emmerich Kálmán a văzut recent luminile rampei în două noi producţii, semnate de realizatori maghiari. Mâna expertă a regizorilor din ţara vecină pentru genul operetei este cunoscută şi unanim apreciată. Chiar şi Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian“, actualmente integrat Operei Naţionale Bucureşti, recursese acum câţiva ani la renumitul KERO®, directorul Teatrului de Operetă şi Musical din Budapesta, pentru o nouă montare a aceluiaşi titlu.
Vervă şi inedit
Directorul general al scenei lirice timişorene, Corneliu Murgu, l-a invitat pentru premiera de la începutul lunii mai pe regizorul György Korcsmáros, care i-a avut alături pe conaţionalii Éva Horváth (decoruri) şi Gábor Bakó (coregrafia) şi pe orădeanca Amalia Judea (costume).
A rezultat un spectacol cuceritor, desfăşurat într-un cadraj scenografic potrivit, cu decoruri abundente, tipice pentru „La belle époque“, cu tente de „art nouveau“, poate excesive în primul act (un plus de lumină în scenă ar fi fost benefic), mai echilibrate în cel secund, dar cu o idee inedită, delicioasă în ultima secvenţă, a cărei acţiune a fost transpusă într-o staţiune balneară, pe malul unui lac. De la elegantele costumaţii de cabaret budapestan la cele de salon vienez, iată-ne în plin ambient de vară, de plajă şi sport, nu lipsit de şic, în care dansurile… înotătorilor cu „labe de gâscă“ au fost mai mult decât simpatice. „Spargerea“ atmosferei, care a dus şi la un crescendo de imagine pe parcursul celor trei acte, a fost marea găselniţă a echipei de realizatori, a incitat asistenţa. Combinaţiile de culori, diversitatea, extravaganţa au fost ţelurile dorite şi împlinite de semnatara costumelor.
Korcsmáros a vitalizat platoul, susţinut de excelenţii balerini, maeştri ai ceardaşului, ai cancan-ului şi ai valsului, a lucrat cu toţi interpreţii, conturând personaje care se reţin, de la ţinuta de june-prim a lui Bogdan Roman (Edwin) la comicul lui Cristian Rudic (surprinzător de mobil în Boni, cu toată masivitatea sa), de la pasionala şi frumoasa Narcisa Brumar (Silvia) la atrăgătoarea Gabriella Varvari (Stassi). Nu uit verva lui Mihai Prelipcian (Mişka), a lui Dan Patacă (Feri), morga lui Camil Mara (Leopold Maria, cel cu look à-la-Cézanne, în ultimul act) sau alura rigidă a Gabrielei Toader (Cecilia). Toţi componenţii numeroasei distribuţii s-au achitat cu profesionalism de rolurile care le-au revenit. Tradiţionalele gaguri şi poante nu au lipsit, o altă găselniţă de mare efect fiind corul cântat înadins fals la aniversarea Ceciliei, în actul al III-lea. Nostim moment!
Spectacolele următoare vor mai fluidiza rostirea prozei, eliminând sincopele şi sporind expresivitatea şi penetranţa declamaţiei teatrale. Ca exemplu pozitiv poate fi luat baritonul Dan Patacă, la polul opus situându-se emisia nazală a baritonului Cristian Rudic.
Soprana Narcisa Brumar a impresionat prin strălucirea vocii, îndeosebi în registrele central şi înalt, cel grav rămânând uneori estompat. Partenerul direct, Bogdan Roman, are unul dintre glasurile tenorale de mare perspectivă, recomandat prin timbralitatea plăcut rezonantă, frazarea bine derulată şi acutele care dezvoltă sonorităţi ample, pătrunzătoare. Câteva inconstanţe în proiecţia de sunet pot fi puse pe seama tinereţii şi a lipsei de experienţă, consolidările fiind aşteptate cât de curând. Şi Gabriella Varvari are o voce de frumoasă culoare, cu care a conturat o eroină câteodată severă, diversă faţă de tipologia obişnuită a personajului său. Este drept că spectacolul timişorean a ales o mezzosoprană pentru rolul Stassi, în locul unei subrete.
Cursivitatea muzicală a fost asigurată de dirijorul Peter Oschanitzky, stăpânul tempilor bine cumpăniţi, la pupitrul admirabilei Orchestre a Operei timişorene, cu concursul Corului bine pregătit de Laura Mare.
Prinţesa ceardaşului
După numai două săptămâni, din nou Silvia, de data aceasta la Opera Română Craiova. Directorul Antoniu Zamfir a încredinţat montarea echipei compuse din András Kürthy (regia), craioveanul Răsvan Drăgănescu (costume, decoruri) şi clujeanul Adrian Mureşan (coregrafia). Spiritul lui Kálmán, antrenul, însufleţirea, crearea atmosferei au fost comandamentele pe care s-a sprijinit regizorul, aducând transpuneri veridice printr-un joc de scenă expresiv şi bune relaţionări între personaje. Mobilitatea lor a conferit dinamism tramei.
În primul act decorurile au fost simple, schematice, atemporale, cu oarecari inspiraţii orientale, iar în cel secund au strălucit – la propriu – prin decoraţiuni aurii şi argintii, care din nou au sugerat bogăţia Orientului, deşi picturile aminteau de culorile din „Perioada aurie“ a lui Klimt. Actul ultim a amintit imaginea idilică a unei promenade la lumina felinarelor, încheiată în norii Primului Război Mondial ce avea să înceapă.
Pentru epoca acţiunii costumele au fost corespunzător desenate, cu remarci pentru cele ale Silviei, ale Ceciliei (actul secund) şi ale lui Stázi. (Cititorul va observa ortografierea diferită a unor nume de personaje. Am reprodus-o conform caietelor-program, ce reflectă versiunile traducerii libretului folosite la Timişoara, respectiv Craiova).
Soprana Renata Vari a fost Silvia, adevărată prinţesă a ceardaşului, cu alură de divă, elegantă, senzuală şi plină de patos. A expus un glas cu timbru cald, rotund, sonor aproape pe întregul ambitus, a cântat cu accente nuanţate şi a format un cuplu artistic bine sudat cu experimentatul tenor Cosmin Marcovici (Edvin), care a frazat poetic şi seducător în autentică manieră a valsării vieneze. Asprimea notelor înalte a venit uneori surprinzător.
Foarte tânăra soprană Noemi Modra a fost Stázi, jucăuşă, şarmantă, cu cânt delicat recomandat de o voce proaspătă şi luminoasă. În plus, s-a arătat o desăvârşită dansatoare, alături de un partener pe măsură, Laurenţiu Nicu (Boni), foarte bun diseur, sonor şi convingător în expunerea prozei. În planul rostirii cu naturaleţe de teatru a replicilor, îi mai remarc pe Edith Mag (Cecilia, cu binevenite reminiscenţe ale trecutului de stea de cabaret), Peter Hercz din Ungaria (Miska), dar şi pe Cosmin Vasilescu, într-o excelentă compoziţie a decrepitului Leopold Maria. În antiteză, Adrian Grădinaru (Arhiducele Ferdinand) sau Dan Cornescu (nostalgicul Feri, destul de uzat vocal).
Spectacolul va avea de câştigat odată cu dinamizarea tuturor dialogurilor şi cu eliminarea hiatusurilor dintre unele numere de proză. Accidentalele „bâlbe“ (Silvia, Cecilia, Miska) pot fi puse pe seama emoţiilor premierei.
La pupitrul ansamblurilor Operei Române Craiova dirijorul Gheorghe Stanciu a adus experienţa sa în sensul unei idei coerente de spectacol plin de vivacitate, în faţa unei orchestre deseori firave şi, pe alocuri, neatente la fermitatea atacurilor. Micile decalaje (Miska, Feri, Boni, corul de la începutul ultimului act) au fost rezolvate cu promptitudine.
Spre bucuria melomanilor timişoreni şi craioveni, mari iubitori ai operetei clasice (oare cine nu e?), Silvia de Kálmán şi-a reluat drumul în haine noi. Să fie însoţită în continuare de succesul consfinţit de serile premierelor!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper