Voyeurist particular. Detectivul nu mai e un lup singuratic, ci molist de duminică

Un articol de DORIN-LIVIU BÎTFOI

Citesc un anunţ de angajare într-o branşă despre care chiar mă întrebam dacă mai există. Resuscitată romantic după ‘89 pe plaiul ciobăneilor ungurean şi vrâncean, meseria de detectiv particular îşi pierdea deja aura câţiva ani mai târziu, firmele de profil se reorientau spre protecţie şi pază şi doar câţiva adulterini mai erau daţi în urmărire. Cam tot pe atunci citeam un interviu cu ultimul detectiv particular (o exagerare de presă, negreşit) filând o consoartă suspectă, spre a descoperi, două săptămâni mai târziu, că o identificase eronat într-o fotografie. Omul, bineînţeles, se lăsase de meserie.

Iată cum arată, în anunţ, detectivul român contemporan. „Candidatul ideal” se alege dintre „băieţi şi fete” cu vârste între 22 şi 28 de ani, absolvenţi de studii superioare: juridice, psihologice, informatice, economice; fără cazier şi apţi medical. Se cer aptitudini de comunicare şi abilitate în mânuirea echipamentelor tehnice, inteligenţă şi capacitate de sinteză, „spirit de observare” şi „putere de memorare”, rezistenţă la efort prelungit, disciplină, seriozitate, „preocupare profesională”, responsabilitate şi atenţie. Nimic extravagant. Poezia nouăzecistă revine odată cu îndemnul la „curiozitate şi imaginaţie” şi la „pasiune pentru această activitate”, virând spre psihanaliză cu „capacitatea de a păstra un secret”, cea „de a face faţă tentaţiilor” şi „puterea de recunoaştere şi control al propriilor porniri” (se fac testări?). Ce nu înţeleg deloc este baremul de înălţime, 1,65-1,75 m (abilitatea de a se pierde în mulţime?), şi obligaţia unui „aspect fizic plăcut” (era Philip Marlowe frumos?).

Nu ştiu cât mai e de interes azi un asemenea anunţ: 173 de candidaţi înscrişi în 6 zile… e mult? Nu găsesc. Condiţia ireductibilă de angajare, aici doar sugerată, o reprezintă, cum altfel, o doză (ne)sănătoasă de voyeurism. Sublimat profesional. Iată, cred, ceea ce şi captiva acum două decenii şi mai bine, îndată după ieşirea dintr-o cultură a hipercenzurii. Or, în prezent există multe posibilităţi de satisfacere în această privinţă şi nu mai e atât de presant să îţi iei o slujbă care cere „rezistenţă la efort prelungit”, „disciplină” şi „seriozitate”. Chiar piaţa gadgeturilor de urmărire, înregistrare şi supraveghere e foarte diversă, performantă şi mai ales la îndemână. Detectivistica s-a democratizat şi nu mai este atât o meserie bine delimitată, cât o funcţie socială fluidă. Detectivul nu mai e lupul singuratic al serilor ploioase, obişnuit să încaseze şi să se lipsească de duş zile ori săptămâni la nevoie, ci molistul de duminică sau cumpărătorul online de echipamente, amuzante şi incitante, livrate la domiciliu. Detectivul particular e azi mai particular ca oricând, nu mai sublimează şi se află în propria soldă.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper