Un pasionat şi neobosit constructor

Un articol de Ion Brad

Aurel Rău, Scriitori, scris, cărţi, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013

 
Unul dintre cei mai importanţi poeţi ai generaţiei noastre, în personalitatea căruia se înscriu şi cei 45 de ani în care a condus prestigioasa revistă „Steaua” (căreia ar fi meritat să-i rămână „director onorific” pe viaţă; din păcate nu s-a întâmplat aşa după 1989!) ne oferă acum un volum monumental, de peste 550 de pagini. Înainte de a intra în secretele şi capcanele lui, este bine să citim această „Notă asupra ediţiei”, care trece dincolo de canoanele obişnuite unei asemenea explicaţii, înfăţişându-se ca o veritabilă ars poetica, o mărturisire de mare demnitate autobiografică şi stilistică: „Acest volum, vorbind în principal despre cărţi, se naşte dintr-o nostalgie. S-au împlinit peste zece ani de când n-ai mai strâns între aceleaşi coperţi articole literare, tablete, evocări, confesări, eseuri. Cine să le strângă, dintr-o risipire, dacă nu cine le-a scris? Chiar dacă nu sunt o ispravă de critic literar, slujitor la concept, ci una doar de scriitor care îşi pune pe masă – de dimineaţa de când se spală pe ochi, spre a primi lumina zilei, până târziu în noapte, când bate la uşa somnului cu un somnifer, lăsând în grija unui îndărătnic zeu Hypnos să mai scarmene el la cuvinte, să le întoarcă pe toate feţele, să le îmbine şi să le desfacă prin pietrele şi ploile de stele ale unui caleidoscop din vise – un acelaşi suflet confruntat cu lumea, nu numai cea trecută printr-o oglindă, căreia-i este parte.
Cum ai fi ucis în faşă, sau lăsat la jumătate de drum, o tentaţie de a potrivi şi tu o istorie literară în «chipuri şi icoane» (oricine se poate amăgi pentru o amăgire dintr-o joacă de peste noi), sau de a o privi şi tu mai din deaproape în unele din componentele ei, cu texte de impresie, distribuite, când le-ai adunat, editorial, iată prin a doua jumătate a secolului XX, într-o libertate, pe cinci segmente de timp, la români: literatură veche (inclusiv folclor), prima parte a secolului XIX, marii clasici, moderni-modernism, contimporani, în volume botezate Elogii (1968), Efigii (1989) şi Expo ’99 (1999) – convoci acum la unitate prin diversitate o seamă de altfel de potriviri/însemnări critice, mai mari şi mai mici, cândva dintr-un imediat, apărute, majoritatea, în paginile revistei Steaua, de formule nu aceleaşi şi o expresie a unui soliloc, prin vreo douăzeci, dacă nu douăzeci şi vreo cinci de ani plini de schimbări.
Şi o surpriză – textele – care s-au comandat singure într-un post de observaţie, luând, într-un dispecerat pe care nu-l stăpâneşti prin dialectica zilelor (să-ţi aminteşti zisa „hagi rupea din el“), locul unor cheltuiri cu poezii, traduceri, ca într-un algoritm, din lirica universală, şi umblări la modul prozastic (al povestirii) – găsesc în faza pregătirii pentru tipar o construcţie, o structură ca de poem, dintr-odată o consolare, conform cu un cult mai vechi pentru armonii.
Cum Forma ar fi existat înaintea Conţinutului plantei, în ale botanicii.
Dar nu preocuparea de un întreg şi-a adjudecat, discriminatoriu, pe nepregătite, vreo pătrime dintr-un puţin, vreo trei luni, de confruntări cu sine, printr-o jumătate dintr-un alt alt. În nevoia de un elogiu cuvenit unei anumite arte, «dulcea» zăbavă. «Cartea mea-i, fiule, o treaptă», s-a mai spus. Bucuria, întrebarea, certitudinea, iluzia, sărbătoarea, speranţa, de pe drumul spre o ţintă. Situaţiile în care te-ai găsit, te găseşti, sub foc de împărtăşiri. Ori te-ai imaginat?
Prima opţiune de titlu a fost pentru o sintagmă care a rămas, în final, să numească numai unul din grupajele volumului, situat median: «cărţi pe masă». Vizitatori care îţi veneau în casă pe varii drumuri, nu numai spre inimă, şi îi găzduiai o vreme pe o masă a ta «de brad», de unde, după ce intrau în conflict, de la o vreme, cu caietele-ţi de proprii scrijelări, dar şi cu mai vechi proiecte (iar acolo nu moţăiau: pâlpâiau), trebuiau, la o altă vreme, să treacă în rafturi tot mai înalte, ca şi vârstele, care «ies» după un poet şi ne pun pe cap «aureole de cenuşă». Numai că ea, sintagma cu etern, a trebuit să se dea învinsă de un alt gând, dintr-un text aflat în primul grupaj al volumului. Unde o lumină oscilează între ceasul mare al bibliotecii alexandrine şi «momentul scrisului».
Dar, să mai şi citim. Şi să nu uităm: în toate «otrava», şi mai dulce, a vieţii…”
În succesiunea unui asemenea text exemplar, Aurel Rău ne aşază, împreună cu el, la „Masa de scris”, de unde nu s-a mai ridicat din anul 1998, când şi-a aşternut pe hârtie toate neliniştile şi încercările de-a răspunde întrebării: „La ce lucraţi?”, „La ce scrii?”, confundate în lumea de azi cu altele, de genul „La ce bun?” şi „De ce mai scrii?”. Răspunsurile sale sunt amănunţite, demne, uneori dure.
În vasta secţiune „Articole diverse”, venerabilul coleg se opreşte la o mare varietate de teme, de la Cartea şi lectura, Amalgam Liviu Rebreanu, Centenarul „Viaţa Românească“, Ultimul Blaga (poetul la moartea căruia doar lui Aurel Rău i-a fost îngăduit oficial să vorbească), Cărţi din Madrid, până la O carte document literar, (dedicată şi ea lui Lucian Blaga), de către un cunoscut şi un colaborator al său la serviciul din Lisabona. Toate, lecturi atente, cu observaţii esenţiale, de căutare cu vaste orizonturi intelectuale.
La fel ne apar cele din secţiunea Tablete, intitulate Rosard-400, Luceafărul, Stéphane Mallarmé, Drum de cavaler – Federico Garcia Lorca, Poesia rumana, Octavio Paz – Premiul Nobel.
În secţiunea Ediţii, sunt întâmpinate noile volume Vasile Voiculescu, Petru Dumitriu şi A. E. Baconsky în „Opere fundamentale”.
Originale, calde, convingătoare sunt şi cele Câteva profiluri: Ion Th. Ilea, în pagini abundente, Nicu Caranica, un poet al exilului, basarabeanul Grigore Vieru, prieten drag şi regretat de noi toţi, Ion Horea, cu ale sale Mărturii şi rugăciuni, totdeauna memorabile, poetul maghiar Kányádi Sándor, Cezar Ivănescu, Ioan Alexandru (un studiu amplu), ieşeanul Horia Zilieru, “văzut în format academic”. Călător intim prin cărţile şi viaţa acestor colegi, efigii revelatorii şi durabile, de adevărat maestru.
„Cărţi pe masă” este o altă invitaţie la întoarceri memorabile şi consemnări contemporane, ca la un banchet de melancolii vechi şi curiozităţi proaspete, în care sunt aşezate la masă volumele Gheorghe Badea, Octavian Goga – o viaţă, un destin, Poezia poloneză (în tălmăcirea lui Nicolae Mareş), Ion Bălu, Viaţa lui Lucian Blaga, Bruno Rombi, L’arcano universo / Universul de taină, Radu Gyr, Calendarul meu, Pădurea la români, popas justificat la cele cinci volume antologice ale lui Radu Cârneci, Ion Negoiţescu, De la „elanul juvenil“ la „Visatul Euforion“, Serge Fauchereau, Deplasări/ Déplacements, Istoria literaturii japoneze, Psaltirea, Pavel Dan, Literatura populară, Bucur Chiriac, Clopotele Athosului, Georges Astalos, Spectre lirique, Baruţiu T. Arghezi, Întârzieri în noapte. Şi, în final, o nouă sinteză cu Alte cărţi pe masă.
Printre toate acestea, citite şi comentate cu un aer firesc, de parcă n-ar fi presupus un efort bine concertat, Aurel Rău a ţinut să publice şi consemnarea pe care o publicase  în 2002, după apariţia primului volum, Secvenţele începutului, din cele 6 ale ciclului memorialistic Ambasador la Atena. Fireşte că atenţia lui m-a bucurat, mai cu seamă că el mă vizitase de mai multe ori la Atena, fiind unul dintre cei mai familiarizaţi scriitori români cu literatura şi literaţii contemporani ai Greciei. Să nu uităm că el era primul poet român care ne aducea mai aproape opera marilor poeţi Kavafis şi Seferos, şi că publicase, încă în 1978, volumul Grecia, călătorie incompletă, operă de eseist admirabil.
Iată cum începe articolul său: „Un prim volum Secvenţele începutului, dintr-o carte de memorii fluviu (Editura Viitorul Românesc, 2001), promiţând foarte multe registre, concepută ca un roman autobiografic în care «agendele personale, cărţi de protocol, scrisori, însemnări răzleţe, tăieturi din presă, invitaţii, fotografii, dedicaţii», telegrame şi «atâtea hârtii care au ţinut locul unui jurnal», să-şi găsească o împletire cu firele amintirii, pe o durată de aproape zece ani – interval cât poetul ardelean bucureştinizat este în postul cu pricina, din 1973 până în 1982, sau aproape cât războiul Troiei”.
Dincolo de un firesc orgoliu personal, paginile articolului vorbesc despre întâmplări şi evenimente care au trecut dincolo de viaţa mea şi a lui Aurel Rău, ca nişte îngălbenite file de istorie şi relaţii culturale, cărora ne-am dedicat amândoi.
Două drumuri prin timp reprezintă două micro-monografii închinate lui Aron Cotruş şi Lucian Blaga, amândoi mari poeţi şi diplomaţi români ai secolului 20.
Ambele adeveresc, încă o dată, spiritul savant, luciditatea şi tonusul bine temperat cu care Aurel Rău ştie să-şi cinstească marii înaintaşi. În aceste ultime decenii, ale multor „demolatori”, colegul nostru de la Cluj s-a dovedit un pasionat şi neobosit constructor, un model pe care nu toţi foştii lui ucenici de la Steaua au ştiut să-l ia în seamă.
Din lipsă de spaţiu, nu mă mai pot opri şi la secţiunea ultimă Alte diverse, în care este reînviată şi lumea colorată a colegilor de literatură reuniţi, vara, la „Casa scriitorilor din Neptun”, într-o reuniune creatoare, adeseori dificilă, dar cu multe împăcări şi regăsiri fraterne, tineri şi bătrâni de-a valma, din toate azimuturile ţării.
Te aşteptăm, Aurel Rău, să-ţi continui opera ta vastă, de poet, eseist, memorialist şi tălmăcitor de cărţi mari, cu energia ta de totdeauna, pentru a cinsti mai departe literele române.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper