România lui Viniciu Moroianu

Un articol de Bedros Horasangian

Un recital de muzică de cameră a avut loc pe data de 15 martie 2014 a.D. Ora 19.00. Se poate verifica prin organele abilitate sau citi în programul de sală al Filarmonicii G.Enescu. Concert pus sub genericul „Cei 3 B“ – adică Bach, Beethoven, Brahms, după cum bine ştiu cei care se dedau voluptăţilor muzicii – protagoniştii serii au fost soţii Mioara Moroianu,violonistă, şi Viniciu Moroianu, pianist, cei doi avîndu-l ca invitat pe cornistul Ioan Luca. Un program mai mult decât tentant, aşa am şi ajuns la concert. „Sonata nr.3 în mi bemol major BWV 1016“ – precizăm că nu este un nou tip de maşină Mercedes Benz, automobil care face ravagii pe malurile Dâmboviţei – de J.S.Bach. Şi faimoasa, mult îndrăgita „Sonata (a Primăverii) nr. 5, în fa major, op.24“, pentru pian şi vioară – sonatele acestea, 10 la număr, pentru vioară şi pian,în principiu, au chichirezul lor – de Ludwig van Beethoven. Cei din generaţia lui Iosif Sava mai au prin casă, pititã prin cine ştie ce dulap, caseta cu intregala făcută de Oistrah cu Lev Oborin. Fum. Mergem mai departe. Concertul de la Ateneul Român. Asta, în prima parte. În partea a doua, o splendidă piesă camerală, într-o formulă mai rar audibilă pe podiumurile de concert, vioară, pian şi corn, „Trio în mi bemol major, op.40“ de Johannes Brahms. Care nu e neam şi nu are vreo legătură cu Klaus Johannis de care auzim în ultima vreme dimineaţă, prânz şi seară, ci acela care a compus o simfonie pe care o fredonează multă lume după ce Ingrid Bergmann, Anthony Perkins şi Yves Montand au jucat într-un faimos film, „Vă place, Brahms?“, tras după romanul omonim al lui Françoise Sagan. Concertul a fost minunat, pentru că interpreţii au fost la înălţimea partiturilor. Concertul a fost de mare clasă, pentru că Viniciu Moroianu este un muzician de mare clasă. Concertul a fost un moment emoţionant pentru mine personal, pentru că Sala Ateneului Român nu a gemut de personalităţi şi nume clopoţitoare ale vieţii culturale sau politice. Care altminteri se năpustesc pe la un concert/spectacol sau altul doar dacă e vreun nume greu şi mare pe afiş, pentru că e de bonton. Fără nici o legătură cu muzica, aşa, în sine. Să fie văzuţi şi să socializeze, „Bonsoir!“, „Bonsoir“, „Ce faci, Gogule?“,“ Bine, binişor, cu alegerile europarlamentare, strângem semnături!“ u.s.w. Spre bucuria mea, meloman cu vechi stagii, de peste şase decenii – aveam doar şase  ani cînd am fost la un recital de muzică de cameră la Sala Dalles, ţin minte şi acum culoarea roşie a fotoliilor – un vechi şi constant admirator al lui Viniciu Moroianu, concertul celor trei muzicieni români a fost un moment de graţie. Am fost plăcut surprins – mărturie top secret, altfel nu ştii exact pentru ce anume poţi fi acuzat de ANI, DIICOT sau DNA şi te văd rudele şi apropiaţii la teve înconjurat de mascaţi şi luat pe sus precum Eichmann capturat la Buenos Aires – de numărul mare de tineri care erau în sală. O sală pe jumătate goală, dar asta ar putea fi un succes. Pentru că, în general, la muzică de cameră nu se înghesuie lumea, din păcate, pentru cei care nu vin, din fericire pentru mine, pentru că mă pot delecta fără ca atenţia să-mi fie distrasă de pocnetul unei poşete, vânturăraia unui evantai sau imaginea, cu totul dezagreabilă, a luării unui gât de apă plată. O modă mai nouă aceste secvenţe, când publicul de o anumită factură – influenţa cinematografelor de la mall-uri – nu respectă un anume moment de graţie al marii muzici. Nu totul este distracţie. Sau să ne simţim bine. Despre altceva era vorba. Despre concertul soţilor Moroianu şi al lui Ioan Luca. Toţi trei, angajaţi ai Filarmonicii  George Enescu. Toţi trei, excelenţi profesionişti. Toţi trei, au dovedit-o, iubitori ai muzicii de mare clasă, căci Trio-ul lui Brahms a exprimat elocvent bucuria de a cânta. Ceea ce nu e puţin lucru. Se simte asta în frazarea muzicii, în atenţia acordată fiecărei secvenţe, în buna conlucrare din interpreţi. Emotionally involved, ar zice anglosaxonii, dacă varianta românească nu ar stârni zâmbete superioare. Oare de ce? Nu am răspuns. Nu mai insist asupra bucuriei acelei seri, care, realmente, a fost o mare bucurie pentru cei prezenţi.
Acum. La plecarea de la Ateneul Romîn, pe treptele care îmbracă intrarea faimosului edificiu – mai nou am descoperit pe zidul clădirii o plăcuţă ce precizează că această construcţie face parte din Patrimoniul Universal – dau peste câteva foi volante. Nu era foaia care anunţa concertul extraordinar din zilele următoare cu Valentin şi Roxana Gheorghiu – nu au legătură cu Angela, asta ca să nu creăm confuzii – care sub bagheta lui  Cristian Mandeal urmau să interpreteze un concert pentru două piane de Mozart, ci un cu totul alt anunţ. Ponta te arde cu Pompa, Atenţie cresc preţurile, Partidul Mişcarea Populară strânge semnături împotriva scumpirii benzinei şi motorinei. SEMNEAZĂ ŞI TU!, venea imperativ solicitarea. Am pus anunţul în programul de sală de la Ateneu şi-l am acum pe birou. Citesc cu atenţie pe verso. Semnează şi tu împotriva accizei Ponta! Guvernul etc. indiferent dacă eşti şofer sau nu etc.,
Scumpirea benzinei şi a motorinei va scoate din buzunarul fiecărui român peste 4.000.000 de lei vechi, în fiecare an etc,
Aceşti bani vor ajunge la baronii USL etc, Partidul Mişcarea Populară strânge semnături etc., sunt banii tăi, nu-i lăsa să ţi-i ia!
Semnează împotriva accizei Ponta! Etc.,
PMP.
Asta e tot.
Despre ce e vorba? În aceeaşi zi, de sâmbătă şi de 15 martie, cu concertul de la Ateneul Român de care am pomenit mai la deal, în Piaţa George Enescu – săracul Enescu, mai nou acuzat de a fi fost colaborator al regimului comunist etc. – la ora 12.00 fix a avut loc un miting organizat de noul partid iţit de Preşedintele Traian Băsescu – el nu face politică partizană, Constituţia mult invocată e sfidată cu aceeaşi nonşalanţă şi cu un Hahaha! cu care deja ne-am obişnuit, dacă nu cumva deja resemnat – la care floarea din grădină a fost mult îndrăgita om politic Elena Udrea. Ştie lumea de Viniciu Moroianu? Care Viniciu, care Moroianu ? Dar de Elena Udrea aţi auzit? Daaaa, se aude un sunet mugit, masiv şi plin de forţă al milioanelor de admiratori sau mai puţin, al unei doamne, care, dacă nu e în inimile tuturor, e în atenţia majorităţii populaţiei româneşti. Un miting de protest împotriva accizei – bănuiesc că este un fel de taxă, altfel cuvândul e greu practicabil de multă lume care nu foloseşte inconturnabil sau flamboaiant la tot pasul – dar care s-a vrut ( am văzut secvenţe demne de un film în regia lui Cristian  Mungiu sau Cristi Puiu, „E nasol în România? E caterincă în România? Mai iese de un premiu la Cannes sau Berlin?“, „Răspuns final, DA!“) un moment bine pus în scenă, pentru promovarea pupilei politice prezidenţiale. Am urmărit declaraţiile de la mitingul cu acciza, am urmărit secvenţele cu alergarea Dnei Elena Udrea sur le grand Boulevard de Bucharest, ca o demnă urmaşă a Anei Ipătescu, schimbând bezele cu mulţimea din preajmă şi chibiţii de soi ce o susţin pe noua amazoană a dreptei româneşti. Că veni vorba de bulevard, chiar nu pricep de ce Lascăr Catargi ar fi mai cu moţ în istoria românilor decât această femeie bravă de la 1848, să fi fost considerată comunistă, prea revoluţionară sau prea de stânga, pentru suflul musai de dreapta al societăţii româneşti? Care, altminteri, e aşa cum e, nu cum am vrea să fie. Nici de stânga, nici de dreapta. Cum bate vântul.
Doamna Elena Udrea a avut o zi de glorie în plin centrul Capitalei, mii de oameni aduşi din ţară şi din toate colţurile Bucureştilor, cu steaguri şi pancarte, au aclamat-o. Momente de graţie am putea spune, un succes grandios al noului portdrapel al năzuinţelor populare. Doamne ajută să fie bine şi frumos! Doamne ajută să ne bucurăm de Sf. Paşte care se apropie! Doamne ajută să fie pace şi linişte în toată ţara şi să economisim banii rămaşi la teşcherea dacă Ponta te arde cu Pompa nu se va aplica!
Ce ar fi de reţinut.Totuşi.
Viniciu Moroianu este un mare pianist. Elena Udrea, o politiciană de succes. De unul, ştie toată lumea, de celălalt, mai puţin. Nu mai e nimic de adăugat. Asta e tot, am zis şi eu, nu am dat cu parul. Am mai şi semnat pentru Mircea Diaconu.
Sper să nu mă pomenesc în zilele următoare cu mascaţii la uşa casei.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper