Mugurii speranţei nu au a se teme de îngheţul ideologic

Un articol de AUREL GIUGÃL

Vasile Ernu, Sunt un om de stânga, Chişinãu, Editura Cartier, 2013

 

Asemenea înaintaşilor iluştri, precum Constantin Dobrogeanu-Gherea şi Constantin Stere, Vasile Ernu vine din Est (Născut în URSS) şi se integrează cu mare uşurinţă proiectului stângii intelectuale de la noi. În drumul spre Bucureşti trece pe la Iaşi (licenţă în filosofie) şi Cluj-Napoca (master în acelaşi domeniu). Ajunge pe malurile Dâmboviţei şi devine personaj central pentru principala platformă de stânga, CriticAtac, un laborator de idei deloc pe placul liberalo-libertarienilor postcomunişti. De altfel, din spuma mării învolburate CriticAtac, se naşte ultima producţie Vasile Ernu: Sunt un om de stânga, o colecţie de articole din perioada 2010-2013.
În prefaţa cărţii, eruditul G.M. Tamás începe cu un laudatio: Balcanii (şi România) sunt vii, îndrăzneţi şi repezi, inhalează cu nesaţ ideile de stânga – o fericire! În contrapondere, mai la vest, mult mai bogata Slovacie este anostă din punct de vedere politico-estetico-intelectual. Şi totuşi, atmosfera din ţară pare una irespirabilă, Tamás însă ne măguleşte, ne mângâie blajin şi ne încurajează – stânga există, prin urmare mugurii speranţei nu au a se teme de îngheţul ideologic.
Eseurile lui Ernu sunt structurate în trei capitole: „Gândind prezentul nostru“, „Polemici locale“ şi „Spre Est“. În chiar primul articol al colecţiei, asemenea lui M. Sebastian (Cum am devenit huligan), Vasile Ernu scoate la lumină germenii propriului radicalism (De la gulag la stenograme sau cum am devenit radical): „rezistenţa prin cultură“ şi retragerea din politic ca fundament pentru naşterea monştrilor ceauşişti şi stalinişti. Prin urmare, nu politicul, cu atât mai puţin ideologicul, au creat gulagul, totalitarismul şi dictatorii, ci tocmai lipsa acestora. Hmm. Cu alte cuvinte, este nevoie de un proiect radical, un proiect „care să aibă curajul să chestioneze societatea în care trăim de cu o totul altă manieră“ (p. 18). Cum vine asta? Au nu asta a fost şi intenţia acelora care au generat gulagurile şi totalitarismele de toate soiurile? Nu şi-au dorit aceştia o societate de cu o totul altă manieră? Seminţele radicalismului sunt adânc implantate în solul corpului social, nu (mai) este nevoie de „rezistenţe prin cultură“ şi nici de acei bobo (bourgeois and bohemian) superficiali. Esenţa rezidă nu în imaginarea unor cetăţi ale soarelui aici pe pământ, nici a unor paradisuri terestre, milenarismele sunt aspru criticate de gardienii ideologici. Mai degrabă proiectul, unul radical, trebuie să fie în sensul trezirii conştiinţelor adormite, a spiritului uman căzut în letargie şi manipulat grosolan de tot felul de saltimbanci imorali şi derizorii. Cam asta vrea să ne spună crezul lui Ernu. Pentru că, dacă scrie negru pe alb despre monştrii ceauşişti şi stalinişti, în logica demonstraţiei nu cred că mai poate imagina o nouă Utopie, fie şi una radicală.
O chestie de asimetrie în acest articol-manifest dă notă de caracterul perisabil al evenimentelor zilei: într-un articol scris în octombrie 2010, un efemer mafiot local (Vântu pe numele lui de oligarh eşuat) poate să stea pe aceeaşi pagină cu Autorul-Om, cum îl numeşte Vasile Ernu, Varlam Şalamov, autorul Povestirilor din Kolîma. La scară istorică, asocierea nu ţine, pagina nu (mai) poate suporta această combinaţie dintre un Autor-Om şi o efemeridă politico-financiară. Iată o notă despre natura vremelnică a faptelor de tot soiul.
Revenind la Vasile Ernu şi la al său manifest de stânga, mă voi opri din nou la Tamás şi la prefaţa acestuia. Scrie acolo Tamás despre ce înseamnă astăzi să fii un om de stânga. Oamenii de stânga „suspectează tot ce poartă amprenta dominaţiei, stăpânirii, superiorităţii“ (p. 8), mai mult, sunt împotriva victoriei victorioase şi a triumfului triumfant. Stânga „este duşmanul orînduirii agonistice, al ordinii libertăţii pentru cei puternici, energici şi talentaţi“, aşa încât „stînga urăşte această fericire“ de a fi puternic, energic şi talentat. O viziune a smereniei, ne aflăm în proximitatea moralei extreme. Pe tot parcursul eseurilor sale, Vasile Ernu se exprimă în sensul stângismului entuziasmant propovăduit de G. M. Tamás. În afara clişeelor la modă, în contra gândirii reducţioniste şi malformante, în totală opoziţie cu auto-intitulaţii Guliveri culturali locali. Marele merit al lui Vasile Ernu nu este acela că scrie o colecţie de eseuri critice, meritul rezidă mai ales în faptul că reuşeşte să ţină în viaţă o structură demolant-critică ce schimbă tonul general al pasivităţii ancestrale, influenţând decisiv schimbarea tarelor postcomuniste româneşti. Când se va scrie istoria intelectuală postcomunistă, CriticAtac va reprezenta referinţa pentru ceea ce a însemnat şi înseamnă recuperarea terenului, a echilibrului între o gândire politică fundamentată pe valorile cinismului libertarian şi una ce are ca temelie opoziţia fundamentală faţă de orice formă de putere.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper