King Arthur din Virginia

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Statura lui Arthur Ashe este una legendara. Pricina este transparenta. Personalitatea sa depaseste cu mult spatiul arondat arenei sportive. Arthur Ashe a devenit un simbol al demnitatii civice si este conotat ca unul dintre importantii eroi ai luptei anti-apartheid. Prin rezultatele, frumusetea jocului si eleganta morala, americanul de culoare a demonstrat ca sportul alb nu reprezinta un privilegiu al albilor si nici nu este un apanaj al celor din high life. Arthur Ashe nu s-a distins doar în calitate de campion al tenisului, ci a fost si un intelectual rasat, un îndragostit de lectura, un orator impresionant si un mare colectionar de arta. Mai presus de toate, el s-a dovedit însa un om adevarat, iar disparitia sa prematura dintre noi a vaduvit istoria sportului alb si miscarea de emancipare a afro-americanilor de un reper de anvergura.
Iata de ce, pe urmele lui Patrick Proisy, jurnalistul francez care a scris superba carte Destinele de necrezut ale eroilor tenisului, voi dedica doua episoade acestui gigant al court-ului de tenis, dar si al taberei civice americane din anii 1970-1980. În opinia mea, Ashe merita cu vârf si îndesat acest elogiu.
El a vazut lumina zilei la Richmond, în statul sudist Virginia. S-a nascut la data de 10 iulie 1943, într-un cartier rau famat numit Brook Field Park, ale carui strazi erau extrem de periculoase. Infractionalitatea era la ea acasa în zona si copiii negrilor nu aveau mai deloc sanse la o viata decenta, sigura, împlinita. Norocul micului Arthur a constat în faptul ca tatal lui, Arthur Sr., era politist, iar mama sa, o femeie echilibrata si cu frica lui Dumnezeu. Educatia primita de baiat a fost una serioasa, realizata în deplin acord cu austera morala protestanta. Arthur era pur si simplu un copil cuminte, timid si serios. Soarta nu i-a fost însa una usoara, caci pe când avea sase ani mama lui, Mattie Ashe, se stinge dupa o grea suferinta. Arthur Sr. este extrem de afectat, moralul i se prabuseste, dar micul Arthur gaseste puterea launtrica de a-si sprijini parintele si de a-l face sa înteleaga ca viata trebuie sa continue, indiferent de piedici si dureri. Pustiul se dovedeste mai tare decât adultul, iar rezilienta lui este una absolut remarcabila.
Si totusi, ce sanse sa fi avut Arthur Jr. pentru a rezista pe strazile imunde din Brook Field Park al conservatorului si rasistului Richmond? Ei bine, una dintre aceste sanse s-a numit Ronald Charity. Jucator de tenis de mare talent, acesta si-a dedicat puterile încropirii unui club deschis în primul rând copiilor de culoare din cartier. Vreme de trei ani Mister Charity îl învata pe micul Arthur abc-ul sportului alb, având convingerea ca în fata lui sta un viitor campion. Doar ca bunul Ronald are limite cât priveste pedagogia. Fiind perfect constient de acest obstacol, el îl recomanda pe pusti lui Robert Walter Johnson. Cine este acesta? Doctor de culoare, absolvent al Lincoln University, el marcheaza o premiera cu valoare de precedent, deoarece este primul ne-alb care activeaza în cadrul Spitalului din Lynchburg, Virginia. Tenismen interesant, om cu avere si respectat nu numai de comunitate, ci si de unii albi mai liberali, Robert Walter Johnson organizeaza pe cheltuiala proprie o baza de tenis aflata în apropierea casei în care traia familia Ashe. Pe vremea când în sudul Statelor Unite terenurile publice de sport nu erau deschise decât albilor, „academia“ Johnson era singurul loc în care copiii afro-americanilor puteau învata si performa tenisul.
Prin urmare, sub o zodie fericita, doctorul Johnson devine antrenorul personal al tânarului Ashe. Robert are argumente foarte serioase pentru a practica aceasta consiliere, caci tot el a descoperit-o si format-o pe marea campioana de culoare Althea Gibson, cea care a câstigat în 1956 Roland Garros-ul, în 1957 Wimbledon-ul si în 1958 Forrest Hills-ul. Relatia între cei doi este foarte buna, Arthur se fortifica mental, jocul lui primeste o amprenta strategica de o inteligenta rara, la care se adauga agilitatea, viteza si ingeniozitatea tipice excelentului atlet care este Ashe Jr. Rezultatele nu întârzie a-si face aparitia. Arthur Ashe devine cel dintâi afro-american care ia startul în cadrul campionatului din Maryland. În 1960 prestigiosul Sport Illustrated îi publica un profil plin de complimente. În 1965 face deja parte din echipa americana de Cupa Davis. În paralel cu activitatea sportiva de performanta, juniorul finalizeaza studii foarte serioase la UCLA, absolvind Facultatea de Comert si Finante si devenind astfel primul posesor de diploma universitara din familia sa.
În 1968 tânarul Arthur absolva celebra Academie militara de la West Point, iar peste câteva luni triumfa în proba de simplu de la Forrest Hills, dominându-l pe talentatul olandez Tom Okker. Premiera are o conotatie istorica, pentru ca Ashe este primul jucator de culoare care câstiga un turneu de Mare Slem si cel dintâi afro-american campion al Internationalelor Americii! Aspect interesant, deoarece Arthur Ashe este amator, el nu poate primi cecul în valoare de 14.000 de dolari, astfel încât banii îi revin învinsului! Se vede treaba ca anul 1968 este unul prodigios pentru cariera lui Arthur, caci alaturi de coechipierii sai câstiga Cupa Davis chiar la Antipozi, deposedând de titlu Australia, neînvinsa de patru editii…
Cum îsi explica ascensiunea sociala si sportiva deja faimosul Mister Ashe? Cu onestitate, el recunoaste: „Daca as fi fost alb, probabil ca nu m-as fi simtit la fel de motivat“. Si, declarând acestea, el punea degetul pe o rana veche si dureroasa – conditia afro-americanilor în propria lor tara, dar si relatia cu radacinile africane din perioada comertului cu sclavi. De altfel, unul dintre telurile explicite ale campionului era de a juca tenis în Africa de Sud, cunoscuta pe-atunci ca tara a apartheid-ului. Tenismenul nazuia astfel sa atraga atentia „fratilor“ lui asupra nevoii de a protesta sistematic. Toate bune si frumoase, numai ca regimul de la Johanesburg i-a respins în 1971 si 1972 accesul în tara pentru a lua startul la importanta competitie profesionista de-acolo. Doar prin intermediul echipei franceze de Cupa Davis Arthur patrunde pe pamânt sud-african, în calitate de sparring partner.
Abia în 1973, gratie eforturilor amicului sau Cliff Drysdale, mare jucator profesionist sud-african, el primeste viza pentru a disputa turneul de la Johanesburg. Prestatia lui este convingatoare, Arthur evolueaza nu atât pentru a câstiga, ci pentru a atrage atentia si a demonstra ceva! Face finala, pe care o pierde în fata lui Jimmy Connors, însa el retraieste o imensa revansa simbolica, asemanatoare cu senzatia pricinuita de disputarea unei partide în Cupa Davis pentru culorile americane pe arena din Richmond, acolo unde, copil fiind, nu avusese voie sa intre… Revine la Johanesburg peste un an, dar pierde din nou la Connors. Nu va duce niciodata pâna la capat revansa, iar rana narcisica nu i se va putea închide decât printr-o deturnare de tipul sublimarii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper