Interbelicul faţă cu prezentul

Un articol de OANA PURICE

La o privire rapida asupra spatiului cultural românesc se observa ca, tot mai mult, proiectele si activitatile de impact vin din zone si finantari private.
Un astfel de exemplu este Alin Muresan, istoric cu studii la Cluj si Bucuresti, care si-a facut, împreuna cu câtiva prieteni, propriul Centru de Studii în Istorie Contemporana si a început sa desfasoare programe care reflecta modul în care întelege el ca trebuie studiata si, mai ales, facuta cunoscuta si altora istoria. De CSIC, cititorii Culturii au mai aflat cu câteva ocazii, fie cu referire la Scoala de vara organizata anul trecut la Pitesti, fie la dezbaterea despre informatorii Securitatii sau despre doua dintre produsele editoriale ale Centrului – primele numere din benzile desenate Fenomenul Pitesti, lansate în ianuarie 2014. De atunci au mai organizat doua evenimente, primul fiind lansarea filmului În spatele cortinei, rezultat al unui proiect desfasurat pe parcursul unui an care a implicat mult efort si, de multe ori, piedici si suspiciuni. Prezentând instaurarea comunismului în România, filmul documentar este regizat de Bogdan Mustata. Dupa premiera de la Muzeul taranului Român, a fost deja proiectat la Pitesti, Cluj-Napoca, Timisoara, Ploiesti si Constanta, urmând sa fie prezentat si în câteva orase europene. Cel de-al doilea eveniment a fost a patra conferinta CSIC, concentrata, de data aceasta, pe România interbelica si miturile din jurul ei.
Ca si dezbaterea precedenta, cea din 27 martie 2014 – „România interbelica. Continuitati si diferente“ – s-a desfasurat la Biblioteca Academiei Române si l-a avut ca moderator pe Sorin Lavric. Unul dintre succesele conferintelor CSIC este acela ca reusesc sa aduca un public variat ca vârsta si interese profesionale, iar acum nu s-a facut exceptie.
Dupa scurta prezentare a lui Alin Muresan despre proiectele Centrului, discutia a fost preluata de Sorin Lavric si condusa, pe rând, catre cei trei invitati: Cristian Troncota (profesor la Academia Nationala de Informatii si autor al unsprezece carti, cele mai multe dezvoltând istoria si functionarea Serviciilor Secrete din România), Adrian Majuru (director al Muzeului Municipiului Bucuresti) si Florin Müller (profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti). Structura tripartita a conferintei a fost si acum respectata, existând trei întrebari la care cei invitati au fost provocati sa raspunda. Un aspect de remarcat este acela ca timpul alocat fiecarei interventii a fost respectat, dând astfel senzatia unei eficiente în comunicare (e drept, însa: concizia invitatilor a fost compensata de lungile discursuri sifonate ale unor patimasi din public care, primind cuvântul adresa o întrebare, si-au asumat roluri de conferentiari).
Interbelicul – apogeu social si economic?
Prima tema propusa – „A fost sau nu perioada interbelica momentul de maxima dezvoltare economica si sociala din istoria României?“ – a primit raspunsuri nuantate si particularizate în diferite privinte, în functie de interesele invitatilor. Primul care a raspuns a fost Cristian Troncota, plecând de la imaginea unei „Românii eterne“, identificabil în fiecare perioada istorica si caracterizata, de multe ori, de doua constante: capacitatea de a naste genii si tendinta de a ceda teritorii fara lupta. Dupa aceasta introducere, a oferit raspunsul invocând un document din februarie 1938, în care Serviciul Secret de Informatii prezinta trei probleme majore ale României. Adresat Statului Major al Armatei, Ministerului Apararii si lui Carol al II-lea, documentul atentiona asupra deficientelor în apararea nationala, în economie si în sistemul de învatamânt. Troncota nu a detaliat, dar, prin compararea situatiei interbelice cu cea actuala, a lasat sa se înteleaga caracterul doar mitologic al bunastarii României dintre razboaie. Atentia lui Adrian Majuru s-a concentrat pe articularea unei societati urbane în interbelicul românesc, o societate capabila sa ajunga (daca momentul 1947 nu ar fi aparut) la nivelul Europei Occidentale. „Recalibrarea mediului urban“ s-a realizat prin migratii interne si externe, centrele citadine devenind aglomerari alogene; iar aceste miscari de populatii au favorizat si dezvoltarea economica. De la sciziunea dintre spatiile rurale si cele urbane a pornit si Florin Müller, accentuând, ca definitorii în modernizare, procesele de industrializare. Desi nu exista o clasa a industriasilor, dezvoltarea României atinsese în interbelic nivelul Italiei, situatie deturnata de „dictatura dezvoltarii“ impusa de comunism, care concentrase în propriile mâini resursele si construise o industrie autarhica; iar efectele, continua Müller, sunt vizibile pâna azi, când România este „în afara industrializarii“.
Barometrul european
Daca prima întrebare nu a obtinut o rezolvare univoca, a doua – „A fost cultura româna din perioada interbelica o cultura de nivel european?“ – a primit raspunsuri mai clare. Mai întâi, au fost pomenite, ca reprezentative pentru întreaga cultura româna, nume interbelice ca Brâncusi, Eliade, Enescu, Coanda si s-a vorbit despre necesitatea unei strategii de aparare si de promovare a patrimoniului cultural românesc (Cristian Troncota). Apoi, s-a adus în discutie creditul european de care se bucurau profesorii interbelici, urmându-i regresul înregistrat odata cu eliminarea intelectualilor de catre fortele comuniste. În prezent creativitatea si inteligenta ajung sa fie marginalizate sau fortate sa emigreze (Adrian Majuru). Daca în prima parte a interventiei sale Florin Müller a întarit pozitiile antevorbitorilor, ulterior a adus în discutie un concept care ar fi necesitat mai multe explicatii, cel al „proletariatului intelectual“; care era, în viziunea profesorului de la Facultatea de Istorie, rezultatul institutiilor de învatamânt interbelice si „fermentul dezvoltarii“.
Concluzia acestei sectiuni a fost unanima: cultura interbelica româneasca era aproape de nivelul european, dar instaurarea comunsimului a compromis evolutia, constiinta europenitatii fiind subminata si pusa la index.
Interbelicul fata cu prezentul
„Ce mai au în comun România de astazi cu România interbelica?“ – a fost ultima întrebare din planul dezbaterii, multe dintre raspunsuri fiind deja date. Cristian Troncota a revenit la constanta „parlamentarismului galagios si gaunos“, dar a subliniat, cu referire la prezent, prea putina atentie acordata comportamentului public (de la atitudine pâna la vestimentatie) si a pus un accent pe reducerea ratei de constructii în România curenta. Adrian Majuru a asezat cele doua imagini în oglinda, propunând o serie de solutii pentru redresarea societatii contemporane (reprofesionalizarea, atunci când piata muncii e suprasaturata într-un domeniu, implicarea activa în viata sociala, dar si în cea privata). Revenindu-i din nou ultimul cuvânt, Florin Müller a vorbit despre fluctuatiile politice prezente atât în interbelic, cât si astazi, si despre implicarea mult mai angajata a intelectualilor în politica interbelica.
Înainte de a le permite si celor din public sa adreseze întrebari sau sa-si exprime nedumeririle, fiecare invitat a tras propriile concluzii. Prima a mers catre importanta plasarii perioadei interbelice în succesiunea tablourilor istorice (lucru pe care l-au ilustrat cu fiecare interventie); a doua, de asemenea împartasita de toti, a vizat necesitatea crearii de proiecte mici, capabile sa se dezvolte, atât la nivelul individului, cât si la nivelul statului, într-altele de mai mare anvergura. Aici, un exemplu lamuritor este însusi Centrul de Studii în Istorie Contemporana, care, asa cum spuneam, a demarat o activitate dinamica, însotita de rezultate demne de a fi duse mai departe.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper