Europa îşi recapătă greutatea în viaţa internaţională

Un articol de GEORGE APOSTOIU

A început turneul european al unuia dintre cei mai importanţi lideri mondiali, preşedintele Chinei populare, Xi Jinping. În faţa impetuozităţii Kremlinului, militarii ucraineni au cedat forţelor ruse, fără luptă, bazele militare din Crimeea. Resemnarea pare să devină alternativa la escaladarea conflictului. Se vor resemna şi francezii după victoria extremei drepte în alegerile locale din martie-aprilie? Europa îşi recăpătă brusc greutatea în viaţa internaţională.
O aniversare
Preşedintele François Hollande a folosit prilejul aniversării a 50 de ani de la recunoaşterea Chinei populare de către Franţa generalului de Gaulle şi l-a invitat la Paris pe preşedintele Xi Jinping. Înaltul oaspete a  descins mai întâi la Haga, probabil pentru a lua anticipat pulsul tensiunilor provocate de criza ucraineană. La  26 şi 27 martie, preşedintele chinez a avut convorbiri la Paris cu oficialităţile franceze, a ţinut o conferinţă la UNESCO, după care a vizitat Germania şi Belgia. Contactele cu liderii europeni sunt de cea mai mare importanţă, de aceea vor face obiectul unei cronici separate. Să spunem, deocamdată, că ele nu au ocolit criza ucraineană. The Guardian comenta, în context, că preşedintele Obama este tentat să-l câştige pe omologul lui chinez pentru a izola Rusia lui Putin. Poate, cine ştie? În considerarea acestei supoziţii ar merita să se pornească de la faptul că  Beijingul  nu agreează ofensiva europeană în Ucraina şi nu are motive să plângă pe umerii noilor autorităţi de la Kiev. Rămâne să desluşim, pe cât se va putea, noul interes al Beijingului pentru Europa în condiţiile în care strategia de până acum a Chinei a vizat în exclusivitate Africa. De unde, aşa cum se cunoaşte, a avut mari beneficii economice şi satisfacţii politice pe măsură.
Declaraţii
Timpul scoate progresiv la iveală dificultăţile Uniunii Europene şi ale Statelor Unite pentru imaginarea unei  riposte adecvate la acţiunea militară a Rusiei pentru anexarea Crimeii. S-a confirmat încă o dată că, oricât de mari sunt interesele economice şi strategice, NATO şi Uniunea Europeană nu riscă să intre în conflict cu Moscova pentru salvarea unui stat aflat în dificultate. Zbaterile pentru condamnarea lui Putin la reuniunea Consiliului European (Bruxelles, din 19-21 martie) abia reuşeau să mascheze divergenţele partenerilor pentru adoptarea unor sancţiuni cât de cât consistente. De intervenţii în forţă nu poate fi vorba. În Europa de azi sunt cel puţin două bariere care taie orice poftă de confruntare: arsenalul nuclear şi gradul ridicat de interdependenţă economică în care au intrat statele continentului. De aceea, în ciuda aparenţelor, criza ucraineană va intra treptat în planul secund al vieţii internaţionale. Acesta este tâlcul acoladei preşedintelui Franţei, François Hollande, făcută în plin turnir declarativ la Bruxelles. „L-am invitat pe preşedintele Putin la celebrarea a 70 de ani de la debarcarea, la 6 iunie, în Normandia, şi îmi menţin această invitaţie. Împreună, avem milioane de morţi sau de victime în acel conflict… Trebuie să facem totul pentru ca spiritul de pace să primeze“. Să vedem dacă, după atâtea acuzaţii, invitatul va accepta să debarce pe plajele franceze.
Credibilitatea în politică
Prin ianuarie, pe vremea când în Euromaidan demonstranţii trăiau iluzia democraţiei, jandarmii ucraineni i-au readus cu bâtele pe pământ. După metoda lui Pristanda: „curat violare de domiciliu! Da’ umflă-l!“. Atunci au apărut îngrijorările privind direcţia evenimentelor de la Kiev. Mulţi se întrebau dacă Moscova intervine să potolească zelul ucrainenilor proeuropeni. Purtătorul de cuvânt al lui Putin a încercat să adoarmă spiritele: „Nu considerăm că avem dreptul să intervenim, în nici un fel, în afacerile interne ale Ucrainei“. La mai puţin de o lună, Crimeea a fost alipită, iar declaraţia mesagerului prezidenţial s-a dovedit mai subţire decât pânza de păianjen.
Credibilitatea în politică nu a fost niciodată o virtute a marilor puteri. Să zicem că cineva ar fi dispus să accepte explicaţiile date de Kremlin în privinţa „drepturilor istorice“ asupra Crimeii. Noi, românii, păţiţi cu Basarabia, nu avem nici un motiv să le luăm în serios. Evenimentele demonstrează că Moscova nu a renunţat la practica de încălcare a înţelegerilor şi a acordurilor internaţionale. În aceste condiţii, drepturile istorice ruseşti, dacă le-ar avea, şi-au pierdut orice temei. Rusia a recucerit Crimeea cu încălcarea normelor şi principiilor de drept internaţional şi a acordurilor pe care le semnase drept garanţie pentru respectarea integrităţii statului ucrainean.
Despre sancţiuni şi eficienţa lor
După luarea în calcul a propriilor interese, Statele Unite şi Uniunea Europeană au adoptat unele măsuri punitive împotriva Rusiei. Experţii le consideră fără greutate. Unele sunt ciudate, cazul celor privind privarea de vize a unor apropiaţi ai lui Putin. Dacă nu mai călătoreşte Rogozin în Occident, ce se întâmplă? Consemnat la Moscova, vice-prim-ministrul de azi va fi  mai puţin ostil Occidentului decât pe vremea când era ambasador al Rusiei la NATO? La fel se poate spune şi despre măsurile luate în oglindă de Moscova privind interdicţia de intrare în Rusia a unor demnitari occidentali. Potrivit experţilor, o altă categorie de sancţiuni, anume blocarea conturilor oligarhilor ruşi din băncile occidentale, va avea efecte de bumerang pentru că acestea provin din credite străine, nu din averi ruseşti. Discutabile sunt şi ideile ceva mai „milităreşti“ cum ar fi trimiterea de avioane de luptă în Statele Baltice şi în Polonia. Pe această cale, conflictul din jurul Crimeii ar intra într-o fază militară incompatibilă cu pacea în Europa. Rămâne de văzut şi dacă excluderea Rusiei din G-8 şi anularea summit-ului Rusia-Uniunea Europeană vor afecta Moscova.
Sancţiunile economice şi partea cea mai delicată a acestora, îngheţarea cooperării militare, sunt de luat în calcul pentru a vedea cine şi cât pierde. Un cercetător de la Institutul francez de relaţii internaţionale consideră că „ceea ce ar conta pentru Moscova ar fi îngheţarea cooperării militare. Germania a angajat demersuri pentru suspendarea vânzării unui simulator de luptă, Marea Britanie are în vedere măsuri similare. Dacă Franţa nu acţionează, se va izola. Acţionând, ea va fi stânjenită, desigur, dar nu în aceeaşi măsură ca Germania, a cărei economie depinde considerabil de sursele energetice ruseşti. Sunt mai puţini bani ruseşti în băncile din Paris decât în cele de la Londra. Dependenţa noastră energetică este mai slabă decât cea a ţărilor est-europene. În schimb, este adevărat că noi suntem expuşi cu afacerea Mistral“.  Adică, explică chiar respectivul cercetător: „în caz de conflict militar, cele două nave Mistral vândute Rusiei vor fi în situaţia de a lupta împotriva propriilor noştri aliaţi“.
Dacă nu ar fi bazele militare…
Senatorul republican John McCain a declarat: „Sunt mândru de sancţionarea lui Putin; nu voi înceta niciodată eforturile mele în favoarea libertăţii şi independenţei Ucrainei din care face parte Crimeea“.
Replica ministrului rus de Externe, Lavrov, a venit imediat: „Să nu se îndoiască cineva: oricărui act ostil îi vom răspunde de o manieră adecvată“. Să pornim de la aceste declaraţii şi să cântărim eventualitatea unui „act ostil“. Rusia are baze militare în statele ex-sovietice, cu excepţia Ţărilor Baltice. După anexarea Crimeii, chiar şi slaba  rezistenţă a militarilor ucraineni aflaţi la Sevastopol a fost înăbuşită în forţă. Ce puteau face ucrainenii în condiţiile în care în Crimeea există 25.000 de militari ruşi, artilerie de mare calibru, 132 de blindate şi 22 de avioane? Apoi, în apropiere, în Azerbaidjan, la Gabala, se află o altă bază militară rusească specializată pe sisteme anti-rachete, în Armenia, la Giumri, sunt staţionate cca. 100 de tancuri, 300 de blindate, avioane de luptă Mig-29 şi, ca şi în Abhazia şi Osetia, rachete S-300.
Din toată această vâltoare, Kievul s-a ales cu o singură satisfacţie: semnarea, în sfârşit, a acordului de asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană. În ciuda opiniei cercetătorului francez citat mai sus, suspendarea cooperării militare ruso-franceze nu pică bine la Paris iar sancţiunile economice sunt privite cu mari rezerve la Berlin. De când Napoleon a dat foc Moscovei fără nici un folos iar armata lui Hitler a capotat la Cotul Donului, relaţiile Franţei şi Germaniei cu Rusia nu ţin cont de opinii, chiar şi atunci când ele vin de la experţi. Interesele politice şi relaţiile economice ale Germaniei şi Franţei cu Rusia încă mai ţin Europa în echilibru.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper