Un librar: Ioan Vlas

Un articol de ION BRAD

Ioan Vlas, Un cititor librar – autografe culese într-o jumătate de secol, Editura Ecou transilvan, 2013

În casa lui Ilie Rad de la Cluj i-am cunoscut pe părinţii soţiei sale, Doina (profesoară şi om de condei): nonagenarul Ioan Vlas şi soţia Ana. Amândoi sănătoşi, cu mintea şi vorbele lor limpezi, de intelectuali şi gospodari ardeleni, care n-au lăsat niciodată timpul să treacă indiferent şi neutru pe lângă vârstele lor îndelungate. Amândoi sunt în prezent animatorii unor locuitori de etatea lor din cartierul Mănăştur, pe care îi antrenează la diverse activităţi cultural-artistice ca să-i salveze de la izolare şi singurătate. Ba mai mult, aceşti zece componenţi ai „Fundaţiei pentru îngrijirea vârstnicului” (pe numele lor: Marcela Băleanu, Alexandru Cucu, Maria Buruian, Iacob Crişan, Letiţia Veronica Giosanu, Natalia Puia, Ana Lia Szabo, Ana Vlas, Ioan Vlas, Fetche Teodor) au alcătuit şi publicat împreună volumul Amintirile unei generaţii, evocări emoţionante, în proză şi versuri, însoţite de fotografiile lor de familie, aduse până în prezent. Printre acestea, excursia colectivă la Casa memorială „Lucian Blaga“ din Lancrăm; spectacolul de colinde şi cadouri pentru copiii bolnavi de cancer de la Institutul oncologic „Prof. dr. I. Chiricuţă” din Cluj; cenaclul literar organizat la 160 de ani de la naşterea lui M. Eminescu; „Eroi au fost, eroi sunt încă”, programul artistic prezentat de Ziua Forţelor Armate ş.a.m.d.
Detaşându-se de colegii şi congenerii săi, Ioan Vlas, librar timp de o jumătate de secol, şi-a adunat amintirile într-o carte din 2007, pentru ca acum să-şi publice (doar) o parte dintre autografele primite de la scriitorii clujeni şi nu numai.
Transcriindu-le dedicaţiile, de o varietate şi coloristică admirabile, Ioan Vlas le schiţează sumar, unora dintre ei, şi datele bio-bibliografice. I-am sugerat ca la viitoarea carte să-şi depene şi amintirile proprii despre atâţia autori…
Aş vrea să mă opresc doar la câţiva dintre cei mai importanţi, în ordinea în care figurează în volum.
Aurel Rău îi scrie următoarea dedicaţie pe volumul de versuri din 1985, Mişcarea de revoluţie: „Domnului şi prietenului scriitorilor Ion Vlas şi doamnei sale o nouă călătorie prin ceruri înstelate (temă dominantă în acest volum) şi un nou prilej de omagiu, de a-mi exprima preţuirea, gratitudinea şi afecţiunea pentru dragostea lor de carte, octombrie, 1985”.
Constantin Cubleşan pe volumul Un anotimp pentru fiecare (1987): „Domnului Ion Vlas, care ştie cu atâta delicateţe să pună în mâna cititorului exact cartea de care are nevoie (şi asta o face cu pasiune de atâţia ani!), un sincer omagiu şi preţuirea lui…”
Dan Rebreanu pe volumul de nuvele Miraj (1986): „Domnului Ioan Vlas care şi-a dăruit întreaga viaţă cărţilor, iubindu-le, suferind pentru ele şi, mai ales, ştiind să le îndrume spre cele mai potrivite mâini. Pentru tandreţea cu care a mângâiat obrajii atâtor mii de «copii» de cuvinte şi hârtie – recunoştinţa şi afecţiunea autorului”.
Eugen Uricaru pe romanul Glorie  (1987): „Domnului Ion Vlas, cu drag din tot sufletul odată cu mulţumirile pentru tot ce face întru creşterea culturii româneşti, această carte”.
Horia Bădescu pe volumul de versuri Apărarea lui Socrate  (1985): „D-lui Ioan Vlas, prieten al nostru, al poeziei noastre, cele mai bune sentimente”.
Ion Cocora pe volumul Privitori ca la teatru III (1982): „Dlui Ioan Vlas mare Hatman mare peste oştirile din Împărăţia Cărţilor, om cu suflet înaripat, plecăciuni până la pământ”.
Ion Mureşan pe volumul de versuri Cartea de iarnă  (1981): „Domnului Ioan Vlas, cu mare preţuire pentru nobleţea sufletului Domniei sale, pentru că doar un suflet cu adevărat nobil poate rămâne o viaţă statornic întru iubirea pentru aceşti magi cu suflet care sunt cărţile. Omagiul lui…”
Ion Pop pe Lecturi fragmentare (1983): „Domnului Ion Vlas, minunată gazdă a Cărţii, aceste lecturi, omagiu cordial”.
Ion Vlad pe volumul Cărţile lui Mihail Sadoveanu (1981): „Domnului Ion Vlas, dăruit om al Cărţii, ocrotitorul Cărţii şi admirabil om, familiei sale, afecţiunea lui…”
Marta Petreu pe volumul Aduceţi verbele (1981): „Domnului Ioan Vlas cu multă preţuire pentru ireproşabilele sale servicii şi aleasa ţinută intelectuală…”
Mircea Popa pe volumul Octavian Goga între colectivitate şi solitudine (1981): „Domnului Ioan Vlas, prietenul de suflet al cărţilor şi scriitorilor, preţuirea şi stima lui…”
Dintre cele trei, dăruite de Vasile Igna am ales-o pe aceea de pe volumul Starea de urgenţă (1981): „Domnului Ion Vlas, marele prieten al literaturii şi al scriitorilor, omul de gust şi de mare onestitate intelectuală, preţuirea sinceră şi afecţiunea din totdeauna a lui…”
În final, pentru mai buna cunoaştere a biografiei acestui venerabil şi venerat prieten al cărţilor şi scriitorilor, reproduc portretul pe care i l-a făcut colegul nostru de la Blaj, Ion Buzaşi, în „Postfaţa” volumului Amintirile unui librar.
„Într-o accepţie larg culturală înseamnă mai mult definiţia dintr-un dicţionar explicativ al limbii române: proprietarul unei librării, negustor de cărţi, iar, prin extensiune, vânzător într-o librărie. Mai ales ultima accepţiune îi nedreptăţeşte pe adevăraţii librari, care sunt oameni de carte, aşa cum arată etimologia cuvântului din lat. libri – carte. Aşadar într-o accepţiune populară şi într-o traducere foarte liberă, librarul este un cărţar. Căci vânzătorul de carte nu este ca orice vânzător din cutare magazin, el este un intermediar între autorul de cărţi (scriitor) şi cititor. Şi această intermediere presupune o informaţie culturală, competenţă în comunicare şi îndatoritoare amabilitate pentru cititorul cumpărător. Asemenea librari sunt rari. Eu am cunoscut doi, în două oraşe transilvane de cultură – pe
dl Georgescu, de la Librăria Şt. O. Iosif din Braşov, şi pe dl Ioan Vlas, de la Librăria Universităţii din Cluj care pe vremea studenţiei mele se numea Cartea Rusă.
Cartea lui Ioan Vlas este un Bildungsroman autobiografic. Autorul îşi povesteşte firesc şi într-un stil de cuceritoare oralitate viaţa şi devenirea sa intelectuală şi umană. Născut în Cluj, într-un cartier muncitoresc, Dâmbul Rotund, pe care l-am cunoscut şi eu în primul an al studenţiei clujene când am fost găzduit pentru o vreme de un consătean, muncitor ceferist, Ioan Vlas a răzbit cu greu în viaţă, luptându-se şi cu greutăţile materiale, dar şi cu istoria vitregă a României interbelice şi postbelice. La început a năzuit să se facă preot, dar notele obţinute la religie îl descurajează. Există însă întâmplări, întâlniri şi oameni providenţiali pe parcursul vieţii noastre, în stare de a ne schimba destinul. Pentru Ioan Vlas, un asemenea moment a fost popasul sibian. Tatăl său – funcţionar la Universitatea clujeană, a fost nevoit în timpul Dictatului de la Viena (1940-1944) să se refugieze, împreună cu familia, la Sibiu, unde Ioan Vlas intră ca ucenic într-o librărie. Este momentul crucial şi auroral al vieţii sale, pentru că acum i se vor fixa definitiv dragostea pentru carte şi dorinţa de a o face cunoscută cititorilor. Se reîntoarce după 1944 şi lucrează tot în reţeaua librarilor, se căsătoreşte, are o viaţă conjugală armonioasă şi propice unei munci liniştite şi plăcute cu cartea, deşi vremurile, vorba cronicarului, «au fost cumplite». Relatarea autobiografică alternează cu pagini ce s-ar putea numi «cronică de epocă»: standuri de cărţi şi vitrine cu evenimente însemnate din istoria partidului unic, prezentări de cărţi în instituţii şi întreprinderi, brigăzi artistice de agitaţie. Iar un moment cum este cel al vizitei unui înalt oficial comunist, ursuz şi posomorât, pentru înfăţişarea unei vitrine a Librăriei Universităţii, nimeni altul decât Miron Constantinescu, este reînviat cu autentic condei scriitoricesc, mai ales că vizita aceasta este urmată de povestirea destinului familial tragic al liderului comunist.
Dintre cei care au vorbit despre librarul Ioan Vlas, iubitori de carte şi cultură, absolut toţi au făcut-o cu preţuire şi recunoştinţă, pentru că în Librăria Universităţii din Cluj au avut loc frumoase, memorabile lansări de carte; cele mai drepte şi mai pregnant caracterizante cuvinte aparţin criticului literar Alex Ştefănescu, sub forma unei dedicaţii pe atât de discutata sa carte Istoria literaturii române contemporane, 1941-2001: «Domnului Ioan Vlas, mândru că această carte a mea ajunge în mâinile sale, prin care, de-a lungul a 60 de ani, a trecut toată literatura română».
Ca unul care am avut în librăria păstorită de domnul Ioan Vlas câteva cărţi, mă asociez aprecierii lui Alex Ştefănescu şi-i urez cu recunoştinţă librarului de excepţie sănătate, bucurie şi senin sufletesc după o viaţă în slujba literaturii române.”
Acum, când vechiul sistem de difuzare a cărţilor şi presei s-a destrămat, nu putem încerca decât un sentiment de profund regret că odată cu el s-au rărit, ca să nu zic au dispărut, oameni precum Ioan Vlas.
Să-i urăm ani mulţi şi noi cărţi cu dedicaţiile şi portretele scriitorilor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper