Pe balansoarul istoriei

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Ilegal pentru Uniunea Europeană şi Statele Unite, referendumul pentru alipirea Crimeii la Rusia este mai ales ilegitim pentru că a fost organizat în condiţii de ocupaţie militară. În 2008, într-un interviu dat ziarului rusesc Kommersant, preşedintele Putin afirma că Ucraina este un stat artificial în care sunt înglobate pământuri istorice ale Rusiei, Poloniei şi României. Ca valoare istorico-politică, această declaraţie se apropie de cea prin care acelaşi Putin declara  că dezmembrarea URSS este cea mai mare catastrofă a secolului XX. Bucureştiul nu a ştiut să exploateze această surprinzătoare mărturisire, ceea ce dovedeşte că reflexele noastre politice sunt atrofiate.
Ucraina pe balansoarul istoriei
Evenimentele în desfăşurare în acest  „stat artificial“ demonstrează că Moscova a pus imediat în mişcare ideea lui Putin. Iar morala, vorba unui profesor care ne serveşte săptămânal cinci minute de istorie adevărată, este că, astăzi, Rusia ar putea deja să culeagă primele roade. Este greu de spus dacă Ucraina va fi, în final, divizată. Tind să cred că va fi. Prea mari sunt ambiţiile puse în joc. Moscova nu are de gând să renunţe la scenariul pregătit pentru recuperarea „pământurilor istorice“ care ar fi aparţinut Rusiei. De-a lungul secolelor, atâtea ţinuturi au fost cucerite de Rusia încât este greu să mai ştim care i-au aparţinut şi care nu. Rusia, mai mult sau măcar tot atât cât Ucraina, a fost şi este un stat artificial. Crimeea este o nouă „etapă de recuperare“, după cele traversate de Osetia sau Abhazia. Că o va înghiţi imediat sau după o perioadă de „autonomie“ (statut atât de drag în Occident când nu este vorba de statele mărginaşe în care există comunităţi etnice), rămâne să vedem. Se poate constata însă o debusolare a aceluiaşi Occident în faţa situaţiilor în care propriile practici intră pe mâna altora. Să întrebe cineva Bruxelles-ul de ce ţine morţiş la autonomii şi regionalizare şi, vă garantez, birocraţii îl vor căuta din nou pe finlandezul Martti Ahtisaari să rafistoleze principiile dreptului internaţional. Iar înţeleptul din „Ţara celor o mie de lacuri“  va scoate din pălărie un concept pe plac. Ca şi în cazul Kosovo. În Crimeea, Rusia foloseşte „modelul Kosovo“ în toate datele lui. Aşa se face că  Ucraina s-a trezit pe un balansoar hâţânat violent din toate părţile. În acest timp, cartografii stau cu creioanele pe harta Europei pentru a trasa noi frontiere politice peste care va cădea zgomotos, ca în 1946, o nouă Cortină de Fier.
Este din nou frig, domnilor!
Războiul Rece a fost definit drept confruntare ideologică între două sisteme în interiorul căreia erau posibile, concomitent, pacea rece globală şi războiul cald limitat. Deocamdată, domnilor, este din nou doar frig. Interesat de supralicitarea victoriei obţinută prin destrămarea Uniunii Sovietice, Occidentul a întreţinut iluzia că lumea şi-a scos capul de sub ghilotina „echilibrului terorii“. Criza din Ucraina readuce în actualitate competiţia dintre marile puteri poziţionate faţă în faţă. Invazia Rusiei în Crimeea se înscrie în practica intimidării prin acţiuni de forţă. Pretextul, din păcate, a devenit clasic: apărarea interesului naţional sau de stat şi protecţia conaţionalilor sau a minorităţilor aflate dincolo de graniţe. Dacă principiile dreptului internaţional nu ar fi fost ignorate în atâtea rânduri, chemarea la ordine a Moscovei ar fi avut mai multă autoritate. Occidentul are dreptate când contestă legalitatea referendumului pentru că Rusia l-a precedat cu o invazie militară. Stânjenitor rămâne, însă, precedentul Kosovo, după care Moscova şi-a calchiat în bună parte agresiunea.
Imperfecţiunile acordurilor
se plătesc
Liderii occidentali, cancelarul Angela Merkel mai întâi, apoi, preşedinţii Obama şi Hollande, primi-miniştrii britanic Cameron şi ucrainean Iaţeniuk i-au cerut preşedintelui Putin să respecte „Memorandumul de la Budapesta“. Apoi l-au acuzat că l-a încălcat. Memorandumul respectiv a fost semnat, în 1994, de Rusia, Marea Britanie, Statele Unite şi Ucraina şi prevede ansamblul de măsuri de denuclearizare a Ucrainei. Adică: retragerea tuturor armelor nucleare rămase din era sovietică pe teritoriul ucrainean în contrapartidă cu angajamentul statelor semnatare de a recunoaşte şi de a respecta integritatea şi suveranitatea Ucrainei. În art. 2 al Memorandumului, se prevede că nu pot fi desfăşurate  operaţiuni militare în Ucraina, cu atât mai puţin operaţiuni de ocupaţie. Prin intervenţia militară în Crimea, Rusia a încălcat aceste prevederi. Moscova a suportat criticile dar nu şi rigorile acordului întrucât – atenţie! – acesta nu prevede  sancţiuni pentru încălcarea lui! Imperfecţiunile înţelegerii se plătesc.
Ucraina, stat-tampon
Cu câţiva ani în urmă, Hall Gardner, director al centrului de studii internaţionale de pe lângă Universitatea Americană din Paris, observa că extinderea NATO în Estul Europei combinată cu presiunea Rusiei asupra Ucrainei are drept consecinţe ameninţarea unităţii acestui stat ex-sovietic. În analiza lui Gardner intrau datele esenţiale de cooperare economică, tehnologică şi militară a Ucrainei cu Rusia, pe de o parte, cu Occidentul pe de alta. Cooperarea cu Rusia este vitală, cea cu Occidentul este necesară. Nici Rusia, nici Occidentul nu se pot priva de relaţiile cu acest stat mare din Europa. Gardner continuă: „Pentru numeroşi strategi, Ucraina este considerată un stat tampon stabil între NATO şi Rusia şi, de asemenea, cheia de boltă a noului echilibru european de după Războiul Rece. Totuşi, există numeroşi factori interni şi internaţionali care par să se împotrivească pe termen lung ca Ucraina să devină neutră şi independentă. Cu toate acestea, dacă se vor produce schimbări importante în Ucraina, ele vor împinge acest stat mai probabil în direcţia Moscovei decât în aceea a NATO sau a Uniunii Europene. În consecinţă, Uniunii Europene şi Statelor Unite le   revine rolul  de a acţiona concordant pentru a susţine independenţa Kievului fără să încerce de a destabiliza Ucraina“ (Une Géostratégie pour la Paix mondiale).
Într-un moment de slăbiciune – sau de calcul! – al Moscovei, prin partajul intervenit după destrămarea URSS, Crimeea a fost încorporată la Ucraina deşi flota Rusiei din Marea Neagră era adăpostită la Sevastopol. În 1997, Moscova a semnat cu Kievul un contract de închiriere pe 20 de ani a bazei navale din acest port din care Rusia, încă din vremea Ecaterinei a II-a, controla ieşirile spre Mediterana. În martie 2010, după câştigarea alegerilor, Ianukovici s-a arătat dispus să prelungească acest contract până în 2042 în schimbul unui acord economic de livrare de gaze naturale şi a exonerării parţiale a Kievului de datoriile faţă de Moscova. În decembrie 2013, preşedinţii Putin şi Ianukovici semnaseră un pre-acord pentru autorizarea înlocuirii progresive şi modernizării flotei ruse din Marea Neagră. Era prevăzută semnarea, înainte de sfârşitul lui 2014, a unui acord privind drepturile de trecere prin vamă a materialelor militare ruseşti în Ucraina şi, ulterior, a unui alt acord de reglementare a deplasării navelor, avioanelor şi militarilor ruşi în Crimeea. Euromaidanul şi alungarea lui Ianukovici au năruit totul. De unde şi nervozitatea Moscovei, stăpânită pe timpul Olimpiadei de la Soci, dar nu şi după aceasta.
Pe vremea când era preşedinte, la 25 noiembrie 2010, Dmitri Medvedev a avut o întâlnire cu căpeteniile militare ruse la care s-a pus problema modificării strategiei privind păstrarea bazelor militare ale Rusiei din străinătate. A fost preferată ideea bazelor militare mobile, răspândite în apele internaţionale. Iar motivarea existenţei acestora a fost „protejarea intereselor economice ale Rusiei“. Invocarea raţiunilor economice pare logică, bazele militare sunt costisitoare. Rusia a trebuit să închirieze Statelor Unite o bază din Kîrgîstan pentru a mai scăpa de cheltuieli. Tot din motive de cheltuieli, Moscova a desfiinţat bazele din Vietnam şi Cuba. Nu a renunţat, însă, la cele din „vecinătatea imediată“, adică din statele ex-sovietice: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kîrgîstan, R. Moldova-Transnistria, Tadjikistan. Conform Tratatului de partaj cu Kievul, complicat şi acela, Moscova are dreptul să staţioneze în Ucraina maximum 25.000 de militari. Potrivit Agenţiei RIA Novosti, la Sevastopol sunt staţionaţi 13.000. Baza din acest port la Marea Neagră este una dintre cheile strategiei militare a Rusiei de ieri şi de azi.
Din această perspectivă, intervenţia militară a Rusiei în Crimeea era de aşteptat.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper