O expoziţie-eveniment la Muzeul Naţional de Istorie a României

Ştiu că foarte multe lucruri nu merg bine în muzeele româneşti, că banii sunt pe sponci şi că destui salariaţi ai muzeelor muncesc atât cât să nu obosească prea tare. I-am criticat adeseori pe manageri, pe cercetători, pe contabili ăi, mai ales, pe sus-puăii muzeelor… Mi se pare normal însă ca, atunci când ne aflăm în faţa unui eveniment muzeografic, să îl menţionăm ca atare. Este cazul expoziţiei Aurul şi argintul antic al României.
Deschisă anul trecut, la 20 decembrie (de abia aveam un nou ministru al Culturii, de trei zile, care avea să mai rămână pentru încă doar alte două luni!), expoziţia a fost gândită, de la început, ca un adevărat blockbuster românesc. Cele treizeci şi două de muzee participante la expoziţie fac din ea, probabil, cel mai important eveniment de acest fel, de la Comorile timpului. Civilizaţii din epoca pietrei, expoziţie vernisată în martie 2009, tot la Muzeul Naţional de Istorie a României, cu sprijinul a treizeci şi unu de muzee, institute şi universităţi din România şi Elveţia. Şi de această dată, expoziţia a fost organizată în singurul spaţiu care este disponibil, holul central al muzeului – până la finalizarea, mereu amânată, a lucrărilor de consolidare a clădirii (este de sperat că situaţia se va reglementa, măcar din punct de vedere juridic, în 2014 – adică, investiţia va fi reluată).
Expoziţia actuală utilizează o parte din infrastructura construită cu ocazia expoziţiei Comorile Chinei, inaugurată în aprilie 2013 (decizie înţeleaptă, având în vedere şi costurile ridicate ale acelei expoziţii!). De asemenea, trebuie amintit că unele piese au mai fost expuse în 2012, în expoziţia Aurul şi argintul dacic, realizată în cooperare cu Muzeul Ţării Criăurilor. De această dată, însă, amploarea prezentei expoziţii este cu mult mai mare şi, în plus, expunerea este realizată cu mult mai multă atenţie.
Vorbind despre obiectele expuse, trebuie să spun că sunt adunate peste o mie. Numărul, în sine, este impresionant. Cele mai multe provin chiar de la muzeul-gazdă, fiind scoase, temporar, din Tezaurul Istoric. Cele mai vechi piese datează din eneolitic (tezaurul de la Sultana, din a doua jumătate a mileniului al V-lea), dar cele mai recente fac ca titlul expoziţiei să fie puţin inadecvat, pentru că sunt din secolul al VII-lea d. Hr., aşadar, dintr-o perioadă în care nu mai putem discuta despre antichitate, ci, deja, despre începutul Evului Mediu; vorbind despre inadecvarea titlului, rămâne de neînţeles de ce principalul responsabil al expoziţiei, Rodica Oanţă-Marghitu, a ales să nu acorde sintagma „aurul şi argintul“ cu restul titlului (acesta ar fi trebuit să fie Aurul şi argintul antice ale României). Deşi aceste lucruri pot fi reproşate,  ca şi alte foarte mici erori de redactare din catalog, ele nu scad din meritele imense ale expoziţiei. În primul rând, trebuie remarcat faptul că expoziţia adună tot ceea ce este mai semnificativ dintre obiectele realizate din metale nobile, descoperite pe teritoriul României. Cu alte cuvinte, înseamnă, ca valoare şi importanţă, ceva mai mult decât expoziţia permanentă a Tezaurului Istoric de la Muzeul Naţional de Istorie. În al doilea rând, trebuie remarcat un uriaă efort organizatoric, coordonat de responsabilul amintit deja, precum şi de directorul general al Muzeului, Ernest Oberländer–Târnoveanu, pentru a aduce laolaltă piese din atât de multe muzee şi pentru a face o selecţie extrem de riguroasă. Autorii expoziţiei (sunt prea mulţi pentru a-i putea aminti aici, în afară de cei doi coordonatori) au mizat fără îndoială pe spectaculozitatea pieselor (aşa se şi explică „împingerea“ antichităţii târzii până în secolul al VII-lea, pentru a putea „prinde“ în expunere şi câteva obiecte de o mare frumuseţe, cum sunt cele descoperite la Histria, Sucidava sau Iclod, care datează din secolele V – VI; într-adevăr, ar fi fost păcat să nu fie văzute asemenea capodopere, deşi, nici tipologic, nici cronologic, ele nu mai aparţin Antichităţii). În al treilea rând, aă remarca eleganţa expunerii. Experienţa acumulată de arhitectul care asigură, de mulţi ani, design-ul expoziţiilor din Muzeul Naţional de Istorie, arhitectul Virgil Apostol, se face simţită din plin în modul aerat în care sunt aranjate atât de multe obiecte. A fost evitat riscul unei expuneri aglomerate şi îmbâcsite, Virgil Apostol găsind întotdeauna soluţiile potrivite pentru cea mai bună expunere. În al patrulea rând, merită evidenţiat monumentalul catalog al expoziţiei: nu este vorba doar despre descrierea detaliată a pieselor expuse, cu menţionarea surselor bibliografice, ci şi despre studiile scrise de către cei doi coordonatori amintiţi, dar şi de alţi cercetători: Sorin Oanţă–Marghitu, Alexandru Ţârlea, Anca Diana Popescu, George Trohani, Dragoş Măndescu şi Alis Dumitraăcu. Deşi toate studiile sunt interesante, sunt convins că cel care va suscita cele mai multe discuţii va fi acela dedicat „brăţărilor regale“ de aur de la Sarmizegetusa Regia, considerate de autor (chiar directorul general al Muzeului, care s-a implicat foarte mult în activitatea de recuperare a acestora din circuitul de trafic ilegal cu bunuri culturale în care intraseră) drept „apogeul artei metalelor preţioase la daci“. Evident, autorul nu se coboară la nivelul aşa-ziselor argumente ale presei tabloide, care a ţinut isonul, vreme de un deceniu, infractorilor din Munţii Orăştiei. Obiectele sunt descrise şi analizate cu obişnuita rigoare profesională a cercetătorului. Pentru că am vorbit despre catalog, trebuie să remarc faptul că acesta este publicat în condiţii excepţionale: ilustraţii în culori (oriunde a fost posibil), hârtie de calitate, paginare profesionistă etc. Volumul este tipărit la Râmnicu Vâlcea de firma care a asigurat şi layout-ul.
Probabil că cel mai mare merit al acestei expoziţii este că ea va fi itinerată în următorii doi ani. Desigur, se va putea vizita, până la 23 aprilie, la Bucureşti (ăi îi îndemn pe bucureşteni să meargă să o vadă, pentru că le va prilejui o oră de delectare intelectuală şi estetică), dar va fi plimbată apoi prin toată ţara. Prima oprire va avea loc la Timiăoara. Calendarul nu a fost încă riguros stabilit, dar expoziţia va fi găzduită în cel puţin douăsprezece muzee mari ale României. Aceasta înseamnă că expoziţia are şanse reale de a atrage un număr foarte mare de vizitatori, care – mulţi dintre ei – vor avea o ocazie unică de a vedea atâtea valori arheologice la un loc.
Trebuie spus că pentru o expoziţie de asemenea dimensiuni, se munceăte de regulă între doi şi trei ani. Faţă de acest efort, costurile (mari!) care sunt implicate par insignifiante. Este un adevăr care ar trebui foarte bine înţeles de către autorităţi, deoarece profitul cultural al evenimentului este cu mult mai mare decât investiţia financiară şi poate fi unul de durată, pentru o generaţie întreagă de public vizitator.

Un comentariu pentru “O expoziţie-eveniment la Muzeul Naţional de Istorie a României”

  1. aprilie 13, 2014 la 2:20 am

    întradevăr, cele mai multe exponate au fost scoase temporar din muzeul-gazdă; însă nu cele mai importante; printre obiecte realizate din metale nobile, descoperite pe teritoriul României, se află şi documente -nu numai bijuterii; un exemplu: cel mai important obiect al tezaurului descoperit la Pietroasa este PATERA din aur (cu toate acestea au fost „scoase” doar două fibule!?); PATERA din aur este un document întocmit cu ajutorul unor „semne grafice” speciale, motiv pentru care ar putea fi considerat secret (însă nu e greu de „citit”); documentul, datat cu anul 335 e.n., cuprinde (printre altele) date privind întocmirea calendarelor şi clauzele unui tratat special de alianţă a dacilor nord-dunăreni cu imperiul roman; document important pentru istoria noastră, patera din aur este ignorată de specialiştii din domeniu şi, deşi cuprinde simboluri creştine (un peşte, arbori, un rodiu, viţă de vie, brâuri răsucite, etc.) este prezentat ca un obiect de cult păgân (cu toate că în decorul paterei nu sunt înfăţişate zeităţi din mitologie!); care să fie motivul?

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper