O eroare veche şi persistentă

Un articol de IGNAT FLORIAN BOCIORT

Pedagogul Claparède scria c&â259;, dac&â259; în construc)ia de poduri sau în instan)ele de judecat&â259; s-ar lucra atât de superficial ca în pedagogie, toate podurile s-ar d&â259;râma (i mul)i nevinova)i ar fi trimi(i la spânzur&â259;toare. Litera)ii ar putea medita melancolici la aceast&â259; afirma)ie. Pedagogia este recunoscut&â259; ca o (tiin)&â259;, dar teoria literar&â259; este privit&â259; de litera)ii moderni(ti ca o activitate evanescent&â259;.
Eroarea anun)at&â259; în titlul acestui articol are izvoare istoric-populare, spontane, vechi (i noi, precum (i izvoare savante – ca s&â259; prelu&â259;m o formul&â259; a lexicologiei.
Convingeri (i practici izvorâte spontan dintr-o activitate pur empiric&â259;
Dup&â259; cât am putut observa, izvoarele istoric-populare ale erorii se manifest&â259;, mai ales, prin urm&â259;toarele forme.
– Statutul istoric (i structura unor genuri (i specii literare pot ini)ia deruta.
Genul dramatic trebuie numaidecât scos din cauz&â259;, deoarece, pentru fiecare autor care vrea s&â259; scrie o pies&â259; de teatru, este foarte evident&â259; necesitatea familiariz&â259;rii cu un mare complex de tehnici, proprii genului dramatic. Se (tie c&â259; Shakespeare, Molière sau Caragiale au fost oameni de teatru. În schimb, proza (i poezia alimenteaz&â259; de veacuri ideea c&â259; literatura nu necesit&â259; o preg&â259;tire aparte. Folclorul literar, muzical (i coregrafic a înt&â259;rit aceea(i opinie.
Un text antic spune: „&â354;&â259;ranul vorbe(te despre tauri, soldatul despre lupte, cor&â259;bierul despre furtuni (i to)i vorbesc lucruri care ne sunt de folos”. Utilul a fost primul câ(tig al acestor nara)iuni, care reproduceau fapte reale. S-a n&â259;scut conceptul de mimesis (imitare). &â350;i Aristotel scrie c&â259;, privind (i ascultând, înv&â259;)&â259;m. Mai târziu, fie acela(i narator, fie altul care ducea mai departe nara)iunea, au ad&â259;ugat din fantezie elemente menite a face mai mare primejdia învins&â259;, mai înalte vitejia (i iste)imea eroului, pentru a provoca minunarea din partea ascult&â259;torilor, iar minunarea era prima condi)ie a desf&â259;t&â259;rii. Utilul se îmbina cu pl&â259;cutul, fapt care va r&â259;mâne un principiu al artei majore.
Relatarea unor întâmpl&â259;ri a r&â259;mas o permanent&â259; a genului scurt în proz&â259;, iar formele mai dezvoltate ale nara)iunii – nuvela (i romanul – au urmat, de regul&â259;, un model similar, c&â259;ruia i s-au ad&â259;ugat analiza, descrierea mai ampl&â259;, dialogul (.a.
Nu se poate nega locul în literatur&â259; al nara)iunilor simple, f&â259;r&â259; mari preten)ii artistice. Literatura n-o formeaz&â259; doar capodoperele. Oricine are dreptul s&â259;-(i „descarce sufletul”, s&â259;-(i exprime gândurile (i sentimentele provocate de anume întâmpl&â259;ri pilduitoare. Diarismul contemporan este, în principiu, o literatur&â259; de acela(i tip, dar, din p&â259;cate, unii autori alunec&â259; în banalit&â259;)i cotidiene, f&â259;r&â259; semnifica)ii artistice. &â350;tiin)a contemporan&â259; cere ca întreaga informa)ie, indiferent pe ce cale vine, s&â259; fie nu informa)ie moart&â259;, ci informa)ie produc&â259;toare de informa)ie, ceea ce, pentru literatur&â259;, înseamn&â259; fapte care stimuleaz&â259; gândirea (i sensibilitatea, impun verificarea propriilor idei (i imagini etc. Scrierile neinspirate, pe care ni le propun ast&â259;zi unii autori, pornesc de la ideea c&â259; proza nu necesit&â259; o aten)ie special&â259;, c&â259; cititorul „înghite” orice.

– Atitudinea afectiv&â259; a autorului fa)&â259; de scrierea sa literar&â259;.
Cei ce au r&â259;spuns cândva de Po(ta redac)iei la revistele de cultur&â259; au fost uimi)i cât de mul)i sunt cei ce cred c&â259; au talent literar (i aspir&â259; la faima de scriitor. Unii, chiar agrama)i, invoc&â259; argumentul c&â259; literatura nu este ortografie, c&â259; mul)i scriitori n-au cunoscut ortografia; preopinentul nu în)elegea c&â259; nivelul s&â259;u de preg&â259;tire dovede(te incultur&â259;, iar, f&â259;r&â259; cultur&â259;, nu exist&â259; literatur&â259; autentic&â259; modern&â259;.
Uneori iluzia talentului propriu poate produce drame. O doamn&â259; a fost atât de convins&â259; c&â259; romanul ei o va face celebr&â259; (i foarte bogat&â259;, încât (i-a convins so)ul s&â259; vând&â259; apartamentul ca s&â259; pl&â259;teasc&â259; tip&â259;rirea c&â259;r)ii. A urmat un dezastru. Un profesor universitar a scris o carte pe care a numit-o roman. Cartea cuprindea câteva efuziuni lirice ale unei eleve îndr&â259;gostite de un profesor al ei, apoi, f&â259;r&â259; vreo leg&â259;tur&â259; cu eleva, discu)ii total anoste din cancelaria profesorilor (i de la cantina (colii, totul într-un stil absolut tern; mai con)inea un fapt gratuit (i dezgust&â259;tor: o descriere am&â259;nun)it&â259; a organului genital feminin, f&â259;cut&â259; „pe viu”, c&â259;ci el nu era medic, n-a f&â259;cut disec)ii, dar (tia c&â259; literatura modern&â259; este „pu)in pornografic&â259;”. În finalul c&â259;r)ii, fata, obligat&â259; de p&â259;rin)i s&â259; urmeze Medicina, se sinucide. Autorul era atât de convins de valoarea „romanului” s&â259;u, încât chiar pe prima copert&â259; se adresa cititorilor cu îndemnul de a recomanda aceast&â259; carte cunoscu)ilor, care le vor fi „recunosc&â259;tori”.
Discu)ia cu autorul m-a surprins: De la absolvirea liceului, nu s-a mai preocupat de literatur&â259; în nici un fel. Era indignat c&â259; nimeni nu scrie despre cartea lui. „Ce v&â259; face s&â259; considera)i c&â259; aceast&â259; carte este un roman?”, l-am întrebat. „Faptul c&â259; scrisorile elevei sunt autentice”. Credea c&â259; acest fapt este suficient pentru un roman. Când l-am întrebat de formatul s&â259;u literar, mi-a replicat: „Ce format? Care scriitor din acest ora( are un format literar?”. N-avea nici o idee despre activitatea altor scriitori locali, dar era sigur c&â259; nimeni nu se preocup&â259; de un „format literar”. Am comentat cu un scriitor timi(orean – Ion Marin Alm&â259;jan – acest caz, pe care îl cuno(tea (i el. Am convenit c&â259; faptul trebuie supus unei discu)ii mai largi, pentru c&â259; relev&â259; într-un mod flagrant un fenomen ce se repet&â259; adesea, chiar dac&â259; nu într-un chip atât de izbitor.
Cred c&â259; atitudinea afectiv&â259; a unui autor fa)&â259; de produc)ia sa literar&â259;, pe care o admir&â259; într-un mod exagerat, )ine de un fenomen simbolizat de mitul lui Pygmalion, al regelui-sculptor îndr&â259;gostit de propria crea)ie. Într-o oper&â259;, autorul a pus „tot ce a avut mai bun” (i, neputându-se ridica deasupra acestui nivel, consider&â259; foarte bun&â259; opera sa „a(a cum este”. Pân&â259; la un punct, fenomenul este de în)eles: mul)i privesc cu încântare realiz&â259;rile pe care le-au înf&â259;ptuit. &â350;i p&â259;rin)ii au tendin)a de a exagera calit&â259;)ile copiilor lor, iar, mai departe, se poate observa subiectivitatea cu care oamenii privesc realiz&â259;rile comunit&â259;)ii în care tr&â259;iesc etc. De aci importan)a opiniilor critice, inclusiv a unui riguros autocontrol calificat, pentru evitarea rebuturilor produse de „incultura de specialitate”.

– Ac)ionism în sprijinirea activit&â259;)ii de crea)ie literar&â259;.
Amintim repetat succesul Junimii, dar n-am valorificat suficient experien)a acestui cerc (i n-am dus-o mai departe. Vianu explica meritele Junimii în preg&â259;tirea drumului spre clasicitate în literatura român&â259; prin înalta forma)ie teoretic&â259; a conduc&â259;torilor cercului, aproape to)i cu studii (i doctorate în str&â259;in&â259;tate.
În concordan)&â259; cu ideea pentru care pledez de mult&â259; vreme, de a implementa (tiin)a în activitatea literar&â259;, îndr&â259;znesc s&â259; formulez opinia c&â259;, al&â259;turi de tradi)ionalele cenacluri literare, dintre care câteva se pot mândri cu succese, ar trebui creat, m&â259;car experimental, un Cerc de cultur&â259; literar&â259;, sub îndrumarea Uniunii Scriitorilor. În acest cerc, lecturile membrilor ar putea alterna cu dezbateri pe baza unor referate elaborate ad hoc, în func)ie de o dificultate sau alta în activitatea cercului sau pe baza unor studii importante din lucr&â259;ri de specialitate. Dac&â259; în cenacluri se citesc exclusiv texte pe care autorii nu le-au meditat de pe pozi)ii teoretic-(tiin)ifice, aceste cenacluri devin un fel de „hobby cultural”, în care membrii s-au plafonat (i se bate pasul pe loc. Un cerc de tip superior ar înl&â259;tura multe opinii diletante care circul&â259; în rândul tinerilor scriitori. De exemplu, cineva voia s&â259; argumenteze prin exemple din istoria literar&â259; c&â259; nu este necesar&â259; cultura autorului, spunând c&â259;, în definitiv, au existat scriitori remarcabili, ca Cervantes sau Creang&â259;, care n-au avut nici studii superioare, nici mae(tri, iar unele capodopere s-au scris înainte de apari)ia primelor universit&â259;)i. S&â259; fim totu(i în)ele(i. Cervantes (i Creang&â259; au fost „speciali(ti” în genurile literare pe care le-au promovat, iar, în al doilea rând, (i în parantez&â259; fie spus, o profesoar&â259; din Bucure(ti, venit&â259; la Berlin pentru un Simpozion Eminescu – Creang&â259;, se întreba, în particular, „Cine îl mai cite(te azi pe Creang&â259;?”. S&â259; mai amintim c&â259; Lope de Vega scria c&â259; „Don Quijote” nu poate fi opera unui om cu mintea întreag&â259; (i chiar Cervantes nu considera aceast&â259; carte ca fiind cea mai important&â259; crea)ie a sa. S&â259; nu uit&â259;m c&â259; operele „nepieritoare”, mult l&â259;udate, pu)in citite, au fost scrise pentru al)i oameni, care n-au avut exigen)ele contemporanilor no(tri, iar
E. Lovinescu (i Paul Zarifopol, intelectuali cu vaste lecturi, m&â259;rturiseau, cu o sinceritate nu oricui accesibil&â259;, plictiseala care te cuprinde în fa)a multor pagini din operele nepieritoare. Totu(i, s&â259; nu uit&â259;m c&â259; acestea sunt pentru noi glasuri de alt&â259;dat&â259; (i foarte adesea ne emo)ioneaz&â259;, datorit&â259; invariantelor con(tiin)ei istorice a oamenilor.
Opiniei menite a ap&â259;ra nepreg&â259;tirea scriitorului (i chiar incompatibilitatea dintre cunoa(terea teoretic&â259; (i crea)ia artistic&â259; îi opunem o m&â259;rturie a lui Paul Valéry. În „Crea)ia artistic&â259;”, marele poet se opre(te asupra unei afirma)ii f&â259;cute de Richard Wagner: „Am compus «Tristan (i Isolda» sub imperiul unei mari pasiuni (i dup&â259; mai multe luni de medita)ie teoretic&â259;”. Valéry scrie c&â259; aceast&â259; fraz&â259; r&â259;spundea unor a(tept&â259;ri ale sale, c&â259;ci „nimic nu este mai rar decât coordonarea a dou&â259; moduri de crea)ie, considerate, de regul&â259;, ca independente (i chiar incompatibile”. Ad&â259;ug&â259;m (i o important&â259; m&â259;rturisire a lui Blaga. Marele poet (i filosof spune c&â259;, propunându-(i s&â259; scrie autobiografia „Hronicul (i cântecul vârstelor”, a început prin a studia specificul prozei! Nu ne spune ce a studiat, dar e de presupus c&â259; a regândit câteva capodopere ale prozei (i, filosof de cultur&â259; german&â259;, cuno(tea desigur „Estetica” lui Hegel, unde exist&â259; un capitol „Das poetische Kunstwerk im Unterschied des prosaischen” („Opera poetic&â259; de art&â259; spre deosebire de cea prozastic&â259;”). Informa)ia lui Blaga este important&â259; (i dintr-un alt punct de vedere. Psihologia crea)iei avertizeaz&â259; c&â259; talentul (inteligen)&â259;, fantezie creatoare, cultur&â259;, spirit de observa)ie, capacitate de expresie) nu este un bulg&â259;re de aur, pe care, cine îl posed&â259;, îl poart&â259; în buzunar (i îl aplic&â259; pretutindeni cu acela(i succes, ci este un proces evolutiv de adaptare la exigen)ele superioare ale unui tip preferen)ial de activitate desf&â259;(urat&â259; îndelung, pasional (i cu un permanent autocontrol. Acest fapt explic&â259; de ce un mare poet nu este neap&â259;rat (i un mare prozator sau dramaturg, (i invers.

La nivel mai înalt, al politicii culturale, nu numai a României, ci (i a altor state europene, se manifest&â259; tacit ideea c&â259;, dac&â259; avem un mare num&â259;r de „poe)i” (i „prozatori”, dac&â259; a(adar l&â259;s&â259;m „s&â259; înfloreasc&â259; toate florile”, vor ap&â259;rea spontan, la un moment dat, mari scriitori (i capodopere literare, iar cultura va progresa, poate, în mod exponen)ial.
F&â259;r&â259; îndoial&â259;, faptul de a avea în cât mai multe ora(e reviste de cultur&â259;, în care public&â259; un mare num&â259;r de condeieri locali, este un fapt pozitiv, o contribu)ie la un stil de via)&â259; care cultiv&â259; sentimente alese, gânduri (i valori înalte, într-o lume închinat&â259;, parc&â259; tot mai mult, nepotolitei sete de aur.
Totu(i se pot aduce dou&â259; obiec)ii acestui val imens de literatur&â259;, predominant minor&â259;. Circul&â259; în unele state europene un cuvânt nou, „ac)ionism” (neînregistrat în DEX); sensul depreciativ al cuvântului trimite la o activitate agitat&â259;, exagerat&â259;, dar împr&â259;(tiat&â259;, f&â259;r&â259; o finalitate clar&â259;. Prima obiec)ie este aceea c&â259; un noian de literatur&â259; de nivel sc&â259;zut produce un zgomot informa)ional, care sufoc&â259; marile valori: „poezia (f&â259;r&â259; har) ucide Poezia (mare)”: cine cite(te zece poezii proaste are re)ineri s&â259; mai citeasc&â259; poezie. Pe drept avertiza semioticianul Umberto Eco c&â259; prea mult&â259; informa)ie este zgomot. În al doilea rând, este o eroare a crede c&â259; orice cantitate se transform&â259; automat în calitate. Acestui mod de gândire, regretatul matematician Grigore Moisil i-ar opune exemplul c&â259; este ca (i cum ai crede c&â259;, dac&â259; distan)a de la A la B o parcurgi cu o ma(in&â259; într-o sut&â259; de ore, atunci cu o sut&â259; de ma(ini o parcurgi într-o or&â259;!
Citesc în presa din România c&â259; o singur&â259; editur&â259;, din Scornice(ti, editeaz&â259; o carte pe zi, iar unii autori ne amenin)&â259; c&â259; vor s&â259; scrie romane în zece-cincisprezece volume. Este o nesocotin)&â259;. Când se va în)elege c&â259; nu se poate înlocui prin lungime (i volum ceea ce nu se poate realiza prin profunzime? Un mare scriitor nu este un autor cu romane multe, ci cu romane mari. Cezar Petrescu a scris treizeci de romane, dar nu este un mare scriitor. Din cinci speciali(ti în literatur&â259; francez&â259;, pe care i-am întrebat, niciunul n-a citit toate cele dou&â259;zeci de volume din „Les Rougon-Macquart” al lui Zola. Nici Balzac nu este mare în toate romanele sale.
Este vorba aci de un fapt de politic&â259; cultural&â259;, pentru care nu am c&â259;derea s&â259; propun solu)ii. Cred, totu(i, c&â259; ceva nu este în regul&â259; cu actuala iresponsabilitate a editurilor pentru valoarea c&â259;r)ilor editate (i a sponsorilor pentru valoarea c&â259;r)ilor sponsorizate. Pentru cine se public&â259; anual un munte de c&â259;r)i literare? N-ar fi mai bine, (i pentru autorii cu cel mult o umbr&â259; de talent literar, (i pentru societate, ca ace(ti autori s&â259; fie sf&â259;tui)i s&â259;-(i investeasc&â259; energiile în activit&â259;)i mai productive?
Din izvoarele savante ale erorii
Deruta venit&â259; pe cale savant&â259; în problema noastr&â259; î(i are izvoarele în concep)ii filosofice (i estetice agnostice sau intui)ioniste. A fost promovat&â259;, pe dou&â259; c&â259;i, imposibilitatea înv&â259;)&â259;rii în art&â259;. Mai întâi, a fost pierdut&â259; din vedere dezvoltarea personalit&â259;)ii artistice prin (tiin)&â259; (i cultur&â259;, iar în al doilea rând, din princina perspectivelor neanalitice ale acestor concep)ii, au fost ignorate componentele prin care opera î(i realizeaz&â259; func)iile. În mod firesc, a fost ignorat&â259; necesitatea vastei culturi a scriitorilor (Goethe (i Eminescu, se (tie, au avut o cultur&â259; rar&â259;), precum (i necesitatea „specializ&â259;rii” scriitorului în elaborarea diferitelor componente ale artei. Când critica literar&â259; a identificat, din perspectiva bunului-sim), câteva componente ale operei, teoria a formulat ideea c&â259; unele dintre aceste componente ar fi „extraestetice”, adic&â259; n-au func)ii artistice.
Cu caracter de exemplu vom relua, în cele ce urmeaz&â259;, câteva tipuri de erori savante (i, de fiecare dat&â259;, vom schi)a direc)ia r&â259;spunsului nostru, prezentat in extenso în lucrarea men)ionat&â259; mai sus.

– Toate tratatele de poetic&â259; – antice, medievale, renascentiste (i clasiciste – sunt dogmatice, inutile pentru literatur&â259;.
Teza provine de la (coala lui B. Croce. Exist&â259; îns&â259; un „dogmatism” al (tiin)ei, care te oblig&â259; s&â259; admi)i c&â259; P&â259;mântul se rote(te în jurul Soarelui. Adev&â259;rurile esteticii nu sunt nici imperative, nici universale, nici eterne, dar sunt adev&â259;ruri, nu vorbe în vânt; ele evolueaz&â259; odat&â259; cu societatea, dar nu dispar, pentru c&â259; )in de natura fenomenului artistic (i îl înso)esc de-a lungul existen)ei lui. Tratatele de poetic&â259; esen)ializeaz&â259; experien)e succesuale. C&â259;linescu spunea, pe drept cuvânt: „Preceptele respective trebuie meditate, nu neap&â259;rat urmate”. Dup&â259; Lessing, „Poetica” lui Aristotel are perenitatea „Elementelor” lui Euclid. Cel mai mult i-a sup&â259;rat pe moderni(ti faptul c&â259; Aristotel a ar&â259;tat câte adev&â259;ruri, care fac pl&â259;smuirea mai frumoas&â259;, Homer, fost, probabil, profesor de retoric&â259; în Kios, le-a (tiut mai bine decât al)ii. Este o afirma)ie care sublinia cultura legendarului poet. (Trecem peste incertitudinile privitoare la persoana lui Homer.) Comentatorii au ar&â259;tat c&â259; în epopeile homerice au fost incluse (i produc)ii regionale anterioare, pe care autorul le-a stilizat, le-a adaptat unui moment sau altul din epopeile sale (i astfel le-a încorporat într-o ampl&â259; crea)ie unitar&â259;. Un procedeu similar l-a folosit (i autorul necunoscut al medievalului „Cântec al Nibelungilor”, precum (i, în secolul al XIX-lea, marele înv&â259;)at Elias Lönnrot în „Kalevala” nordic&â259;. Este un procedeu al autorilor cul)i, în stare s&â259; se ridice deasupra fenomenului literar dialectal.
Aristotel laud&â259; (i limba epopeilor, dar nu discut&â259; excelen)a solu)iei lingvistice a lui Homer. &â350;i aceast&â259; solu)ie a fost de tip cult: Homer a apelat la cuvinte (i unit&â259;)i frazeologice din mai multe dialecte grece(ti, ceea ce nu poate face decât un om cu orizont cultural. Aceast&â259; formul&â259; lingvistic&â259; a fost utilizat&â259; mai târziu (i de Dante, în „Divina Comedie”, (i de Luther, în traducerea german&â259; a „Bibliei“, (i de Murnu, în traducerea româneasc&â259; a epopeilor lui Homer.
Literatura major&â259; n-a fost (i nu este o activitate „f&â259;r&â259; noim&â259;”. Crea)ie înseamn&â259; organizare superioar&â259;. Hazardul este dezorganizare, este entropic. Au fost eticheta)i ca dogmatici (i Hegel, (i Maiorescu, primul pentru c&â259; cerea întregii arte Bedeutsamkeit (semnifica)ie), iar cel de al doilea, pentru c&â259; vorbea de dou&â259; condi)ii ale poeziei.

– În literatur&â259;, în art&â259; în genere, nu exist&â259; înv&â259;)are.
Tez&â259; care condamn&â259; pe scriitor la o activitate empiric&â259;, uneori rudimentar&â259;. Etologia afirm&â259; c&â259; toate sistemele vii înva)&â259;; via)a este o aspira)ie spre mai bine. Teoria romantic&â259; a geniului la Kant consider&â259; arta ca produs exclusiv al geniului înn&â259;scut, deci înv&â259;)area nu e necesar&â259;. Cultura modern&â259; a infirmat practic aceast&â259; tez&â259;, prin conservatoare (i prin institutele de art&â259;. Literatura are o situa)ie aparte în sensul c&â259; opera literar&â259; include mii de elemente, care nu pot fi predate în înv&â259;)&â259;mânt. Nu se poate înv&â259;)a arta de a scrie opere literare, nu se poate înv&â259;)a nici modul de a face mari descoperiri (tiin)ifice. Trebuie format&â259;, de fiecare dat&â259;, marea personalitate cultural-(tiin)ific&â259; a creatorului. Contrar unei opinii diletante, poetul nu cânt&â259; doar instinctiv, „ca pas&â259;rea pe creang&â259;”. Ce ar fi fost poezia lui Eminescu, dac&â259; el ar fi r&â259;mas, ca tat&â259;l s&â259;u, c&â259;minar? Talentul f&â259;r&â259; cultur&â259; produce art&â259; naiv&â259;; cu pu)in&â259; cultur&â259;, produce art&â259; epigonic&â259;. Crea)ia literar&â259; valoroas&â259; are dou&â259; niveluri: Nivelul profesional (i nivelul creator. Primul poate fi înv&â259;)at, cel de al doilea, spun informaticienii, este nealgoritmizabil. Cultura transform&â259; pe tinerii talenta)i în profesioni(ti, dar nu d&â259; geniu.

– Sistemele artistice – marii scriitori, operele monumentale – nu admit compara)ii.
Teza Vianu, Hrapcenko (.a. Capituleaz&â259;, în aceste cazuri, compara)ia, opera)ie logic&â259; omniprezent&â259;? Capituleaz&â259; intui)ia, pus&â259; în fa)a unor sisteme prea vaste (i prea complexe. Compara)ia este prezent&â259; în toate ierarhiz&â259;rile istoriei (i ale criticii literare. Compar&â259;m în art&â259; (i în (tiin)&â259; nu personalit&â259;)i, ci modelele de epoc&â259;: modelul comediei latine (i modelul comediei lui Molière etc. Nici o activitate uman&â259; nu este lipsit&â259; de criterii de valoare. (Trecem aci peste faptul c&â259; estetica (i teoria literar&â259; tradi)ional&â259; n-au putut rezolva problema criteriilor de apreciere în literatur&â259;, dar critica literar&â259; a procedat corect, judecând calit&â259;)ile, par)iale, sectoriale, ale solu)iilor artistice dintr-o oper&â259;.)
Dac&â259; operele literare nu admit compara)ia înseamn&â259; c&â259; orice autor se poate considera un creator de prim&â259; m&â259;rime.

– Poezia este doar autoexprimare a individualit&â259;)ii poetului.
Poezia este într-adev&â259;r exprimarea unei individualit&â259;)i poetice, dar aceasta este în slujba unor sentimente înalte (i a idealurilor umane. F&â259;r&â259; o bogat&â259; con(tiin)&â259; filosofic&â259;, etic&â259;, politic&â259;, individualitatea în sine comunic&â259; prea pu)in. E. Lovinescu vedea în trecerea de la epic la liric o caracteristic&â259; a poeziei moderne, cu care avem a ne sincroniza, dar simpla „trecere” nu e suficient&â259;. Nu orice autoexprimare sluje(te scopurile artei. Teza aci în discu)ie a f&â259;cut pe unii tineri s&â259; nu citeasc&â259; pe marii poe)i, ca s&â259; nu-(i piard&â259; „vocea inconfundabil&â259;”. O revist&â259;, mi se pare „Vatra”, a al&â259;turat zece poezii ale unor poe)i „cu voci inconfundabile” (i le-a dovedit perfect confundabile. Vianu avertiza c&â259; epocile în care s-a pus prea mare accent pe individualitatea poetic&â259; n-au fost epoci înfloritoare. Parada personalist&â259; a poetului nu emo)ioneaz&â259;.

– Tematica (i ideatica sunt „extraestetice”.
Tez&â259; care a coborât pân&â259; în manualele (colare. Teoria sistemelor afirm&â259; c&â259;, în sistemele orientate spre scopuri, toate componentele, ale organismelor vii ca (i ale crea)iilor umane, contribuie în mod specific la realizarea func)iilor întregului. Metalele (i alte substan)e anorganice primesc, în organism, func)ii organice. Monumentalitatea picturii „&â350;coala din Atena” a lui Rafael a început cu monumentalitatea temei. Goethe: „Dac&â259; un artist înf&â259;)i(eaz&â259; un câine, ne putem bucura de apari)ia a înc&â259; unui câine, dar nu a unei opere de art&â259;”.
Exist&â259; o estetic&â259; a informa)iei artistice. Fascineaz&â259; inteligen)a autorului, fantezia lui, m&â259;re)ia ideilor (i a idealurilor sale, noble)ea afectelor etc. Lessing: „Un artist gânditor este înc&â259; o dat&â259; pe atât de valoros”. Banalit&â259;)ile informa)ionale anuleaz&â259; valoarea. Ce ar fi Faust f&â259;r&â259; filosofia lui? Dar, spune Blaga, important&â259; nu este filosofia pe care o pui în oper&â259;, ci filosofia pe care o ai. A(adar, nu exist&â259; nimic „extraestetic” în literatur&â259;. Toate momentele operei solicit&â259; creativitatea scriitorului.

– Literatura modern&â259; renun)&â259; la personaj. Personajul pozitiv este un „produs de eprubet&â259;“.
Homo fictus este o mare inven)ie a societ&â259;)ii. Teoria jocurilor strategice sugereaz&â259; c&â259; personajul este, pentru cititor, un vast experiment mental, pe care acesta îl face f&â259;r&â259; riscurile confrunt&â259;rilor reale. Natura (i, în parte, mediul ambiant se comport&â259; fa)&â259; de noi ca un adversar care î(i ascunde strategiile. Personajul ofer&â259; informa)ii pentru medita)ii pe marginea reac)iilor umane posibile. La întreb&â259;ri esen)iale, mergând pân&â259; la politica (i la etica lumii înconjur&â259;toare, personajul literaturii realiste ofer&â259;, prin modele izomorfe cu realul, experien)e elocvente. Personajul pozitiv concretizeaz&â259; frumuse)ea idealurilor, atât de dragi tineretului, iar personajul tragic, „culpabil (i nevinovat”, cum scrie Hegel, îmbog&â259;)e(te sufletele noastre cu omenie (i cu precau)ii în aprecierea semenilor.

– Limba nu are însu(iri estetice.
Idee a stilisticianul francez Jean Marouzeau, a lui Camil Petrescu, a poetului Al. Philippide (.a. Camil Petrescu afirm&â259; c&â259; nu limba este frumoas&â259;, ci con)inutul este, adesea, impresionant. Îl contrazice acela(i text literar tradus o dat&â259; „notarial”, alt&â259; dat&â259; artistic. Întreaga crea)ie uman&â259; are (i dimensiuni estetice. Clasici francezi, germani, ru(i, sârbi, români au elogiat frumuse)ile limbilor lor. Evolu)ia limbii române, a ar&â259;tat Ovid Densusianu, a avut loc (i dup&â259; criteriul estetic. Alecsandri a satirizat, dup&â259; acest criteriu, ciunismele, italienismele, abuzul de neologisme. Limba român&â259; a înlocuit multe cuvinte dizgra)ioase, vechi, prin altele, elegante („pelin” în loc de „limbricari)&â259;”, „sor&â259; medical&â259;” în loc de „spitalagioaic&â259;”) etc. Marii scriitori recomand&â259; tinerilor: alege)i cuvintele, c&â259;ci (i poporul are drept s&â259; creeze rebuturi. Limba nu este înc&â259;rcat&â259; de valori pe tot întinsul ei. Dup&â259; constat&â259;rile noastre, toate sectoarele limbii se grupeaz&â259;, estetic, în trei categorii: cu o conota)ie pozitiv&â259; („frumoase”), cu o conota)ie negativ&â259; („urâte”) (i, cea mai mare parte, cu conota)ie indiscernabil&â259;. Scriitorul care prive(te limba ca pe un fenomen amorf (i lipsit de valori va propune o oper&â259; deficitar&â259; la nivelul cel mai specific pentru literatur&â259;.

– Elementele extraliterare (substandardismele) – arhaismele, regionalismele etc. – pot fi utilizate în stilul beletristic, dar „nu prea multe”
Acest criteriu al „dozei”, propus de Ov. Densusianu (i utilizat, pân&â259; azi, în stilistic&â259; (i critic&â259;, este un criteriu statistic, inoperant din punct de vedere estetic, pentru c&â259; nu )ine seama de calitatea cuvintelor. Teoria recept&â259;rii a avertizat c&â259; un singur cuvânt dizgra)ios distruge farmecul unei poezii. Dup&â259; noi, se impun trei criterii cu func)ii artistice în selectarea acestor elemente: accesibilitatea (un cuvânt neîn)eles nu comunic&â259; nimic), expresivitatea (valorificarea plasticit&â259;)ii, a poeticit&â259;)ii unor cuvinte (i expresii adaug&â259; un farmec suplimentar textului) (i adecvarea la context (cerin)&â259; introdus&â259; de romantici în costuma)ie, în universul obiectual, în limb&â259; etc.). La începutul secolului al XIX-lea a func)ionat în cultura român&â259; (i criteriul originii istorice a cuvintelor – slav ori latino-romanic? S-a impus acesta din urm&â259;, ceea ce a dat modernitate limbii noastre.

– Nu (tim ce este valoarea (i ce este capodopera.
În anii ’40, la cursul de teoria culturii de la Universitatea din Bucure(ti, s-a spus: „Valoarea este un ce inefabil”. Teoria a r&â259;mas la aceast&â259; defini)ie. Profesorul francez de estetic&â259; G. Picon scria c&â259; „sarcina criticii este de a sugera inefabilul”. Ce sarcin&â259; clar&â259;! Principiul euristic al gândirii analogice conduce spre considerarea unor sisteme unde componentele sunt clare, iar concluzia constat&â259;: valoarea este efectul sinergic al func)ionalit&â259;)ii componentelor (i al interrela)iilor lor. Func)iile decid asupra valorii. Înceteaz&â259; func)iile, înceteaz&â259; valoarea. Scriitorul este dirijorul unei vaste orchestre, în care nici o vioar&â259; nu are voie s&â259; cânte cu struna lips&â259;.
Capodopera este opera în care toate componentele sau m&â259;car cele mai multe (i mai importante î(i realizeaz&â259; în mod optim func)iile ce le sunt inerente. În cercetarea valorii unei opere, trebuie relevat&â259; calitatea solu)iilor oferite de autor la nivelul componentelor; acestea se cer apreciate dup&â259; criterii specifice – limba cere alte criterii decât ideatica etc.

– Opera literar&â259; nu poate fi cunoscut&â259;.
Tez&â259; cu origine în eseistica francez&â259; modern&â259;. O nou&â259; „excep)ie” în strategiile naturii? Natura nu face excep)ii. Logicianul Anton Dumitriu preciza: „Afirma)ia c&â259; omenirea nu va cunoa(te niciodat&â259; fa)a neluminat&â259; a Lunii n-a apar)inut gândirii (tiin)ifice; trebuia spus deocamdat&â259; nu cunoa(te…”. &â350;tiin)a a dovedit c&â259; nu exist&â259; fenomene reale principial incognoscibile. Agnosticismul secolului al XVIII-lea a fost, de mult, infirmat. Nu se poate nega valoarea de adev&â259;r a istoriei (i a criticii literare. Structuralismul a analizat toate datele (i rela)iile unor opere literare, iar altceva operele nu con)in. Gândul c&â259; o oper&â259; con)ine (i „mistere” este o str&â259;veche supersti)ie.
Cum poate elabora un scriitor structura unei opere care „nu poate fi cunoscut&â259;”?

– Scriitor este cel care face altfel de cum g&â259;se(te.
Alt&â259; tez&â259; frecvent&â259; (i derutant&â259; a eseisticii franceze („L’écrivain est celui qui fait autrement de ce qu’il a trouvé”). Noul este o valoare numai dac&â259; e superior vechiului. Este regretabil c&â259; unii critici români adopt&â259;, epigonic, cum scria Marino, opinii str&â259;ine superficiale, dar ignor&â259; cuceriri importante autohtone. Se afirm&â259; c&â259; un scriitor, dac&â259; g&â259;se(te structurat&â259; literatura, o destructureaz&â259;, (i invers. Aceasta s&â259; fie func)ia social&â259; a scriitorului? Noi credeam c&â259; el trebuie s&â259; ofere lumii hran&â259; pentru inim&â259; (i minte. Sper&â259;m c&â259; aceasta este (i opinia scriitorilor cu gândul la cititori (i la marii scriitori de azi (i de totdeauna.
O ultim&â259; observa)ie: câte un autor, con(tient de caracterul minor al unei scrieri a sale, încerc&â259; s&â259; se scuze în fa)a cititorilor prin faptul c&â259; „s-a gr&â259;bit”, insinuând c&â259;, dac&â259; nu s-ar fi gr&â259;bit, ehei, ce oper&â259; mare ar fi creat. Dar cine l-a presat? Psihologia crea)iei îl îndemna s&â259; se gr&â259;beasc&â259; încet (i s&â259; nu uite c&â259; natura a avut nevoie de treizeci de ani ca s&â259; fac&â259; un stejar, dar numai de trei luni ca s&â259; fac&â259; un dovleac.
În concluzie
A(adar, perspectiva savant&â259; asupra activit&â259;)ii de crea)ie literar&â259; propune adeseori teze derutante. A sugera talentelor c&â259; nu pot înv&â259;)a nimic în profesia lor înseamn&â259; a le dezarma (i a le condamna la mediocritate.
Se în)elege c&â259; unui talent în formare, c&â259;zut la confluen)a celor dou&â259; izvoare ale unei erori tradi)ionale d&â259;un&â259;toare, nu-i va fi u(or s&â259; priceap&â259; la timp necesitatea de a-(i cultiva, cu în)elepciune, entuziasm (i pasiune, atât ogorul, cât (i s&â259;mân)a. De notat îns&â259; c&â259; marii scriitori au în)eles devreme c&â259; trebuie s&â259; (tie, s&â259; st&â259;ruie îndelung, în medita)ii calificate, asupra valorilor anterioare (i s&â259; lucreze asupra lor în(i(i.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper