O conştiinţă lucidă şi tandră a literelor române

Un articol de ION BRAD

Irina Petras, Divagari (in)utile – Viata si literatura, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2013

 

Dac&â259; am num&â259;rat bine, acesta ar fi al 39-lea volum original al acestui înzestrat, neobosit (i foarte cultivat spirit creator din literatura român&â259;. Multe dintre aceste volume nu sunt doar alc&â259;tuiri de critic&â259; (i istorie literar&â259;, dar (i vaste sinteze, dic)ionare, antologii (i albume aniversare care dau o distinc)ie aparte personalit&â259;)ii Irinei Petra(. Tot din tabelul bibliografic al acestui volum, putem afla tot pe-atâtea titluri de c&â259;r)i traduse din englez&â259; (i francez&â259;, de o varietate (i originalitate stilistic&â259; neobi(nuit&â259;.
Dar, ca s&â259; în)elegem mai bine titlul, voit echivoc, al proaspetei sale lucr&â259;ri, cred c&â259; e mai bine s&â259;-i citim direct aceste „Preciz&â259;ri“:
„Am ales pentru acest volum câteva dintre lu&â259;rile mele de cuvânt apropo de via)a literar&â259; româneasc&â259; de dup&â259; 1989. Au fost, la vremea lor, r&â259;spunsuri la anchete (i chestionare, interviuri, eseuri independente. Le-am a(ezat într-o oarecare ordine, dar nu le-am redus din temperatura momentului (i nu am ocolit relu&â259;rile par)iale în alte contexte.
Pariind pe provizoriu, pe fragment, pe nuan)&â259;, dezîncântat&â259; (i exuberant&â259; deopotriv&â259;, nu m&â259; simt str&â259;in&â259; în ori exclus&â259; din vremurile de azi, dar nici nu-mi pierd ochiul critic (i îng&â259;duin)a. &â350;i nu uit nici o clip&â259; c&â259; sunt muritoare, de unde (i o oarecare indiferen)&â259; la/distan)&â259; fa)&â259; de «evenimente» (i atitudini care )in efemera pagin&â259; întâi.
Cum am mai spus, fragmentul eseistic se muleaz&â259; cel mai bine pe c&â259;l&â259;toria mea capricioas&â259; (i liber&â259; printre c&â259;r)i, întâmpl&â259;ri (i amintiri. Dar (i pe b&â259;nuiala/ credin)a c&â259; totul se leag&â259; de tot, într-o )es&â259;tur&â259; cu în)elesuri infinite, (i c&â259;, deci, cioburile mele vor rotunji ele singure un în)eles, chiar dac&â259; vor p&â259;rea (i chiar sunt, de multe ori, l&â259;sate în suspendarea lor deschis&â259;.
Titlul trimite la «Divag&â259;rile utile» ale lui George Bacovia ad&â259;ugându-le o incertitudine în plus, c&â259;ci nu sper&â259; s&â259; schimbe lumea. Chiar dac&â259; sun&â259; uneori apodictic, paginile care urmeaz&â259; s-au ivit din bogata nesiguran)&â259; a trecerii prin lume, din eforturi anume al unei situ&â259;ri marginale de unde lucrurile se v&â259;d, adesea, mai bine, f&â259;r&â259; inflam&â259;ri (i entuziasme vane.
Uneori se apropie de text pân&â259; în pragul cronicii literare, dar )in s&â259; r&â259;mân&â259; doar introduceri pentru sec)iunile în literatura postdecembrist&â259; care vor ap&â259;rea curând într-un volum separat.“
Pân&â259; la aceste viitoare sec)iuni în literatura postdecembrist&â259; (printre cele pu)ine (i nu întotdeauna obiective, necontaminate de porniri (i r&â259;zbun&â259;ri politice (i oportunism), e bine s&â259; subliniem câteva dintre aceste popasuri, sub form&â259; de interviuri, declara)ii, conferin)e (i interven)ii publice, menite s&â259; limpezeasc&â259; orient&â259;rile (i gusturile literare ale Irinei Petra(.
Ea ne vorbe(te, cu exemplific&â259;ri, despre „lectura critic&â259;“, „acordul fin (i literatura“, „relativism“ (i „spiritul vremii“, ea )ine s&â259; formuleze, ca un veritabil psiholog (i moralist, aflat înc&â259; în vârtejul evenimentelor istorice:
„Ei bine, tr&â259;gând linie (i adunând, a( spune c&â259; spiritul timpului nostru e oscilant, c&â259; niciodat&â259; n-a fost lumea mai h&â259;ituit&â259; de propriul trecut (i mai obsedat&â259;, la modul depresiv (i haotic, de viitor. Cum bine s-a spus, «nici viitorul nu mai e ce a fost!». Cât despre asumarea spiritului timpului, aici lucrurile au cel pu)in dou&â259; fe)e. Mai întâi, imacularea e cu totul exclus&â259; în rela)ia om/vremi, nu po)i tr&â259;i în afara timpului t&â259;u (i nu po)i sc&â259;pa de urmele sale. Chiar (i izolarea e semn al leg&â259;turii (rupte) cu vremea ta, e un nod, o ran&â259;, o cicatrice expresiv&â259; (i care face sens. Apoi, scriitorul este prin defini)ie, a( zice, deopotriv&â259; vistiernic al fiin)ei, lucrând retrospectiv la portretul întreg al omului (i oracol, c&â259;ci el «vede» dincolo de aparen)e (i, în cazurile fericite, prospectiv. Când e vorba de un mare scriitor, el poate fi agent al schimb&â259;rii prin chiar întâmplarea c&â259; are acces la «cuvintele puterii», cum le numeau egiptenii, la cuvintele potrivite.“
Ca s&â259; nu-i simplific ori chiar s&â259;-i deformez acest curs al ideilor, intrând astfel în conflict nu doar cu autoarea, ci mai ales cu diver(ii critici (i istorici literari, mai vârstnici sau mai tineri, care se ocup&â259; de controversatele (i uneori chinuitoarele probleme postdecembriste, mai abuzez înc&â259; o dat&â259; de textul Irinei Petra(:
„Valurile ismice de dup&â259; Revolu)ia par)ial&â259; (i imperfect&â259; (ca toate revolu)iile – vezi, la noi, pa(opti(tii) nu marcheaz&â259; o ruptur&â259; cu deceniile comuniste decât în aparen)&â259; ori în iluzie. Si tot numai în aparen)&â259; (sau în iluzie) se poate trimite la interbelic, fiindc&â259; diferen)ele de context, situare mondial&â259;, configura)ie social&â259;, orizont existen)ial sunt mai mari decât asem&â259;n&â259;rile. Literatura de azi e a începutului de mileniu (i e configurat&â259; – din nou crizic – func)ie de ni(te realit&â259;)i care include – implacabil, a( zice – jum&â259;tatea de secol comunist. Incertitudinile societ&â259;)ii române(ti de azi sunt de alt gen decât cele suportate de interbelici. Primul r&â259;zboi adusese atunci cu el (i Marea Unire, exuberan)a putea fi, deodat&â259;, na)ional&â259;, cultural&â259; (i existen)ial&â259;, cu R&â259;ul (i Binele lucrând imbricat. Incertitudinile societ&â259;)ii de dup&â259; al Doilea r&â259;zboi mai aveau supapa modelelor bune r&â259;mase dincolo. Incertitudinile de azi s-au globalizat, problema cea mai mare fiind a p&â259;str&â259;rii identit&â259;)ii sub un t&â259;v&â259;lug haotic. Pentru scriitori, literatura e, din nou (i cu alte ingrediente (i chenare, o chestiune de supravie)uire, ca în comunism, nu de tr&â259;ire ca în interbelic.“
Voi încerca s&â259; re)in unele formule definitorii din principalele capitole ale c&â259;r)ii.
Din „Dosariada sau despre p&â259;duri (i cioturi“: „Scurt, m&â259; intereseaz&â259; mult mai tare ce pot/ putem face acum s&â259; ne fie mai bine, decât s&â259; aflu – la ce bun?– dac&â259; mi s-a întocmit vreun dosar ori m-a turnat vreun cunoscut. (…) Cred c&â259; un inventar al lucrurilor câ(tigate (i pierdute de români în perioada postdecembrist&â259; ar da dou&â259; coloane aproximativ egale – dovad&â259; în plus c&â259; «Drumul t&â259;u nu e-n afar&â259; / c&â259;ile-s în tine însu)i»“.
Din capitolul „Despre corectitudinea politic&â259;“: „Orice ideologie pref&â259;cut&â259; (i excesiv&â259; )ine de corectitudinea politic&â259; în sens larg, cea plin&â259; de fixuri (i abera)ii, de interese ascunse (i meschine, punând în pericol adev&â259;rata r&â259;spundere fa)&â259; de preajm&â259;.“
Din „Fragmente despre patriotism“: „Societatea româneasc&â259; trece printr-o stranie criz&â259; identitar&â259;. Stranie, c&â259;ci e greu reperabil&â259; în doze atât de acute (i de a-tipice la vreun alt neam. Na)ional (i patriotic sunt la noi cuvinte de ocolit atunci când nu le ataci cu superioritate, în r&â259;sp&â259;r cu tot ce se întâmpl&â259; azi în lume. Atributele lumii contemporane – mondializare, globalizare, comunizare, masificare, internetizare – depersonalizeaz&â259; periculos, e adev&â259;rat, dar reconsider&â259;ri pa(nice (i fire(ti ale apartenen)ei le )in piept pretutindeni. A(a cum «era comunic&â259;rii» n-a adus cu sine, cum se credea, calde raporturi interumane, (i a sporit singur&â259;t&â259;)ile creând o lume autist&â259; la nivel global, nici Uniunea European&â259; nu înseamn&â259; renun)area la diferen)ele specifice culturale, (i, a( zice, dimpotriv&â259;. Europa func)ioneaz&â259; ca un tot numai privit&â259; de la distan)&â259;. De aproape, diferen)ele au fost mereu puternice (i a(a vor r&â259;mâne o bun&â259; bucat&â259; de vreme. Orice uniform&â259; cre(te pofta de costume personalizate.“
Din capitolul „Despre premii literare“: „Cred în continuare c&â259; înc&â259; nu avem premii mari, care s&â259; umple lumea de încântare (i invidie pozitiv&â259;. Spectacolul e destul de firav. Nici financiar, nici prin cota de popularitate pe care o promit, n-au dobândit reputa)ie (i, deci, nici nu pot s-o dea mai departe. Urm&â259;rile – imediate (i efemere: invidia confra)ilor mai pu)in noroco(i (i iluzia – de scurt&â259; durat&â259; – c&â259; merit&â259; s&â259; faci mai departe ceea ce faci. Premian)ii nu se )in minte decât rareori de la un an la altul, un premiu nu-)i adaug&â259; nici un milimetru la statur&â259;. Premiul literar nu (mai) înseamn&â259; (înc&â259;) mare lucru. Scriitorul nu-(i face cas&â259; nou&â259; dintr-un premiu, nici nu dobânde(te nesmintit prestan)&â259; în breasl&â259; ori cetate.“
Din „Despre revistele literare“: „Am mai spus (i alt&â259;dat&â259;: nu v&â259;d de ce ar trebui s&â259; sus)in&â259; comunitatea pe oricine i se n&â259;zare s&â259; mai scoat&â259; o revist&â259;. De la un punct încolo, nici continuarea/ p&â259;strarea unei tradi)ii nu mi se pare obligatorie cu orice pre), adic&â259; f&â259;când rabat la calitate.“
În capitolul „Despre genera)ii“ Irina Petra( noteaz&â259;: „Pentru mine, sunt la fel de importante micile diferen)e (i asem&â259;n&â259;rile dintre un scris (i alt scris, fiindc&â259; ambele î)i dau dreptul s&â259; conchizi, à la Saint-John Perse, c&â259;ci despre om este vorba când spunem literatur&â259;.“
În „Despre puterile (i sl&â259;biciunile cititorului actual“, autoarea m&â259;rturise(te: „Am b&â259;nuiala c&â259; marile nume ale literaturii române, contestate în ultimii ani cu furie oarb&â259;, au fost mai citite din aceast&â259; pricin&â259;. Clasicitatea se a(terne, uneori, în straturi pr&â259;fuite (i leneve(te lectura. Cititorul, zgând&â259;rit, ia cartea în mân&â259; (i descoper&â259; pe cont propriu ce-i spune (i cât de adânc îl prive(te, dincolo de inventatele pete (i umbre.“
În ce prive(te „Literatura cibernetic&â259;“ consider&â259; c&â259;: „Programul, oricât de inteligent, imit&â259; la rece harul acela indefinibil, dar pe care îl recunoa(tem când ne întâlnim cu el, al scriitorului adev&â259;rat (în toate sensurile!). Oricum, jocurile cu cuvintele sunt vechi de când lumea. Un soi de ma(in&â259; de îmbinat cuvinte imagina Swift în «C&â259;l&â259;toriile lui Gulliver», cu trimitere la arbitraritatea limbajului; tot astfel, cu ne-reguli proprii, dadai(tii, de pild&â259;. Când computerul intr&â259; în joc, literatura e generativ&â259; (i par)ial autonom&â259; de chiar programatorul care a inventat schema.“
Din capitolul „Minte-m&â259;! – sau despre lectura confiden)ial&â259;“ am re)inut: „Pactul cititorului cu scriitorul cere îns&â259; (i o doz&â259; de pref&â259;c&â259;torie, tot mai greu de gestionat pe m&â259;sur&â259; ce moda autofic)iunilor ambigue se întinde.“
Din capitolul „Despre critica tân&â259;r&â259;. O impresie“: „De cele mai multe ori, criticii tineri sunt scrupulo(i, expresivi, ne-contamina)i de prejudec&â259;)i, neatin(i de inflam&â259;ri, echilibra)i, «meseria(i», cu instrumente proaspete (i personalizate, bine articulate, au verv&â259; speculativ&â259; (i capacitate inovatoare, îndr&â259;zneal&â259;, rigoare, sunt b&â259;t&â259;io(i (i ludici, enun)&â259; apodictic (i relativizeaz&â259; cu gra)ie, iar solida arm&â259;tur&â259; a demonstra)iilor e pus&â259; în joc cu dezinvoltur&â259;, fiindc&â259; sunt mobili (i dezinhiba)i, amestecând (tiin)a cu pl&â259;cerea de a scrie. Fiind ei de frunte (i cei mai vizibili, nu doar eu îi descriu în aceste cuvinte!“
Din „Mai bun decât t&â259;cerea“: „În zona har)ei-de-dragul-har)ei, avem o bogat&â259; (i inepuizabil&â259; tradi)ie. Orice subiect e numai bun pentru o lung&â259;, nervos-zburdalnic&â259;, picant-pestri)&â259; «b&â259;taie cu vorbe la (osea». Se (tie de la început c&â259; nu se va ispr&â259;vi nimic, c&â259;ci nu e treab&â259;, ci aflare în treab&â259;. Totul se va încheia brusc, cum a (i început, ca un foc de paie. Nu are un sfâr(it, o încheiere, o concluzie. Nici m&â259;car o moral&â259;. Nu se schimb&â259; (i nici nu se scutur&â259; nimic.“
În „Poveste despre cuvinte“ autoarea  are urm&â259;toarea p&â259;rere: „Chiar dac&â259; e mai greu de realizat azi de un singur om, istoria literaturii e posibil&â259; (i necesar&â259;. Cel pu)in deocamdat&â259;, îns&â259;, nu exist&â259; un critic care s&â259; iubeasc&â259; atât de total literatura român&â259;, încât s-o descrie cu arta cârtitoare a lui C&â259;linescu. Criticul de azi e atât de obsedat s&â259; se delimiteze, încât se limiteaz&â259; la demitiz&â259;ri, zice el, adic&â259; la polemici goale. Literatura român&â259; e doldora de lucruri bune, pre)ioase, care merit&â259; inventariate cu o doz&â259; de p&â259;rtinire venind dinspre apartenen)&â259;. Limba român&â259;, dac&â259; )i-e st&â259;pân&â259;, vorba lui Eminescu, ar trebui s&â259; te ajute s&â259;-i iube(ti performan)ele, nu s&â259;-i cau)i cu orice pre) (i exclusiv nodurile. Nu despre a)ipirea spiritului critic e vorba aici (i nici despre iluzii…“
Interesante sunt (i p&â259;rerile autoarei din  capitolul „Despre moarte, numai de bine“: „Omul e surprins de moarte fiindc&â259; (tiin)a mor)ii (sintagm&â259; din laboratorul eminescian pe care am împrumutat-o ca titlu pentru c&â259;r)ile mele despre înf&â259;)i(&â259;rile mor)ii) nu e înn&â259;scut&â259;, iar societatea nu (i-o ia în sarcin&â259;. Prosperitatea, succesul, progresul se definesc, toate, prin ocultarea finitudinii. Într-o lume fascinat&â259; (i modelat&â259; de comunicare, moartea poate ap&â259;rea ca indecent&â259;, c&â259;ci reteaz&â259; rela)ia. Insuportabil (i d&â259;t&â259;tor de panic&â259;, «f&â259;r&â259;-r&â259;spunsul» ei se cere «mu(amalizat» prin scenarii acceptabile ale muritudinii. Dac&â259; lumea real&â259; e finit&â259; (i duce inevitabil spre moarte, lumea fic)ional&â259; e alt&â259; lume, una care las&â259; întreag&â259; libertatea alegerii, dar (i gândul f&â259;r&â259; limite. Adaptarea la moarte e, în fond, orice crea)ie uman&â259;. Tr&â259;irea agoniei, disperarea, am&â259;nun)irea bolii, obsesia sfâr(itului sunt trepte ale reformei mor)ii. Fa)&â259; în fa)&â259; cu timpul (i cu moartea, ambele ne-reale, adic&â259; de necuprins în formule/forme direct palpabile, dar, totodat&â259;, foarte «reale» consumatoare ale fiin)ei muritoare, omul are doar solu)ia fic)iunilor în lan) care s&â259;-i furnizeze surogate de adev&â259;ruri lini(titoare.“
Din când în când, Irina Petra( trece de la concepte, defini)ii (i aser)iuni de critic&â259;, istorie literar&â259;, evolu)ia ideilor, la m&â259;rturisiri de genul celor care deschid capitolul „Despre noapte“: „Nu sunt pas&â259;re de noapte. Nu lucrez noaptea decât dac&â259; nu am încotro, nu-mi plac nop)ile «pierdute» în nici un fel. E, desigur, chestie de educa)ie – în târgul meu pe jum&â259;tate s&â259;sesc rostul era la mare pre), iar cei care î(i risipeau «aiurea» timpul menit odihnei nu erau deloc bine v&â259;zu)i; dar (i de fire. Sunt dependent&â259; de lumin&â259;, de soare. M&â259; trezesc de cum se lumineaz&â259; de ziu&â259;, nu dorm niciodat&â259; în timpul zilei (decât r&â259;pus&â259; de vreo boal&â259;), toate ritmurile mi se încetinesc de îndat&â259; ce se întunec&â259;. Amurgul e momentul meu de triste)e, de suspendare, de mic&â259; panic&â259; f&â259;r&â259; nume. Seara citesc pân&â259; târziu în col)ul meu, culcu(it&â259; în fotoliu, în cercul ocrotitor al unei l&â259;mpi care las&â259; restul înc&â259;perii în întuneric. Eu, cartea, lampa încropim o mic&â259; zi, amânând intrarea în noapte.“
Capitolul „Fragmente despre traducere“, o îndeletnicire curent&â259; (i pasionant&â259; a Irinei, se încheie astfel: „Nu e vorba doar de contactul direct cu via)a altor limbi, ci (i de sentimentul c&â259; p&â259;trunzi în locuri secrete, în ciudate mansarde necunoscute altora, pline de comori. Traducerea e o scormonire palpitant&â259; din care ie(i întotdeauna îmbog&â259;)it. &â350;i, lucru deloc m&â259;runt – afli minuni despre propria limb&â259;.“
„Despre adev&â259;ratul critic literar“, conduc&â259;toarea filialei clujene a Uniunii Scriitorilor, autoarea atâtor panorame ale trecutului (i prezentului literaturii române, conchide, parc&â259; ironic (i aforistic: „Imagina)ia mea func)ioneaz&â259; mai ales când trebuie s&â259; scoat&â259; mult din nimic, din pu)in. Din «Alb&â259; ca Z&â259;pada», de pild&â259;, îmi pl&â259;cea cel mai tare scena în care mica prin)es&â259; trece la lucru (i preschimb&â259; c&â259;su)a vrai(te a piticilor în ceva frumos (i primitor.“
&â350;i, în sfâr(it, întrerup aceast&â259; cavalcad&â259; de citate, cred revelatorii pentru ceea ce înseamn&â259; un lucid condei critic, ca s&â259; închei cu reliefarea unui patriotism luminat, care înc&â259;lze(te paginile acestei c&â259;r)i, atunci când Irina Petra( d&â259; înc&â259; o replic&â259; unor ignari sau vinova)i detractori ai spiritualit&â259;)ii na)ionale, ai limbii române: „Vreau s&â259; spun c&â259; nu în)eleg defel cum pot vorbi unii, pe un ton patetic, despre «ne(ansa de a scrie în limba român&â259;». Despre cât de mare ar fi fost cutare poet dac&â259; scria în englez&â259; ori francez&â259;. Prima dat&â259; când am citit asta, am crezut c&â259; e glum&â259;. Dar nu! S&â259; nu vezi c&â259;, scriind în alt&â259; limb&â259;, Blaga n-ar mai fost Blaga, ci altcineva, înseamn&â259; s&â259; nu vezi c&â259; m&â259;re)ia (i-a dobândit-o prin limba român&â259;, inegalabil&â259; (i ea, ca toate limbile literaturilor lumii. R&â259;spândirea e cu totul altceva, )ine de alt palier, nu de pu)ine ori manipulat. Exist&â259; proba simpl&â259; a laurea)ilor Premiului Nobel. Nici m&â259;car acel premiu nu i-a salvat de la uitare pe mul)i dintre ei.“
Multe alte fa)ete, ascunzi(uri, taine (i ilumin&â259;ri ale acestei c&â259;r)i ar merita s&â259; intre în aten)ia criticilor (i istoricilor no(tri literari, lectura r&â259;mânând îns&â259; o adev&â259;rat&â259; bucurie pentru ceilal)i scriitori ca (i pentru cititorul obi(nuit.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper