Maestrul Chirnoagă

Un articol de MARIN MARIAN-BĂLAŞA

Într-unul din holurile minore ale Teatrului Naţional, expoziţia Marcel Chirnoagă adună rămăşiţe uitate prin atelierul maestrului. Sunt gravuri cu caracter mai mult sau mai puţin finit, aşadar schiţe, exerciţii sau preliminarii, păstrând ştanţată/semnată proprietatea necomerciala („e. a.” – ediţia autorului). Şi mai sunt şi câteva desene în tuş, inclusiv acela mare (şi la propriu, şi la figurat), numit  “Corabia nebunilor”.
Chiar dacă au fost destinate rămânerii în mapa de referinţă personală a artistului – unele, foarte posibil, reţinute după multiplicare, altele reţinute doar de drag sau amintire –, lucrările sunt exemplare. În primul rând, pentru impecabilul sau precizia desenului, liniei, perspectivei, racourciurilor. Sens în care Chirnoagă rămâne materie de studiu eficient pentru orice artist. Abia pe un loc secund aş pune întâlnirea – chiar şi prin lucrări de sertar/lucru/suvenir – cu imagistica inconfundabilă a lui Chirnoagă, cea invitând la libertate fantasmatică absolută.
Sigur, aspectul din urmă frapează la prima vedere. Mai ales dacă ţinem cont de epocă (anii 60-80, exemplari prin limite, comenzi politice, control extrem), Chirnoagă a dat tuturor un exemplu de libertate de spirit, chiar dacă a pornit şi el, inevitabil, de la „realismul social” – lucru evident şi în câteva lucrări expuse acum – şi abia treptat s-a cufundat puternic în Bosch, Bruegel, Goya, Blake. Oricum, originalitatea sa a devenit explozivă, incontestabilă, elocventă. În anii ’80, ciclurile sale danteşti, labirintice şi quijoteşti au constituit un reper major al „libertăţii de conştiinţă” din România. Desigur, geniul Chirnoagă lucra încă cu îngăduinţa securităţii; însă după 1990 şi-a dovedit din plin gestaţia vizionară (năvălind mai ales în celebrele sale „apocaliptice”).
Acum, la TNB, se pot vedea câţiva minotauri – o temă majoră pentru Chirnoagă –, himere, hibrizi şi capete pline de aripi, creieri sau atelaje fantaste. Şi putem observa mai bine tehnica sudurii, prin care gravura lui căpăta aproape tridimensionalitate, volume sau stratificări, afară de un discret albastru sidefiu. Majoritatea lucrărilor de aici expun această sudură (scoasă din atelier proletar şi ridicată în rang de onoare). Dar tehnica desenului migălos, gravura zgârierii nu numai cu răbdare, dar şi cu precizia absolută (a maestrului care face lucrul acesta parcă nonstop, decenii în şir), şi poate abia apoi imagistica sa genială, îl recomandă pe Chirnoagă drept unul din cei mai mari artişti români ai veacului 20. Iată de ce cred că expoziţia de la TNB, chiar şi modestă, e una meritorie, obligatorie, bună.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper