Jurnal de târg: proporţii

Un articol de Ştefan Baghiu

Construcţia unde se ţine Târgul Internaţional de Carte în Leipzig este imensă: al doilea târg german ca mărime a avut anul acesta 175000 de vizitatori în patru zile de expoziţie. Cu tot cu evenimentele organizate în alte spaţii, numărul total al vizitatorilor a ajuns la 237000. Şi, de fapt, eterogen şi imens, târgul atrage prin diversitate: tematică Manga, cele mai noi cărţi ale literaturii germane şi internaţionale, evenimente amplasate în spaţii nonconformiste (din care cel mai interesant a fost pentru mine Balkan-Night). Asta peste un interes real public pentru ceea ce înseamnă literatură (adică public de carte – într-un sens real al conceptului). Ministerul Culturii i-a invitat anul acesta în Germania pe Ioan Groşan, Daniel Bănulescu şi subsemnatul.
În hala mare, imensă, cupolă de sticlă, în zilele de târg a fost foarte aglomerat. Unul din cele mai interesante evenimente – cel puţin pentru literatura germană – cred că a fost lansarea romanului Die Lüge („Minciuna“), scris de Uwe Kolbe. Ernest Wichner mi-a prezentat, pe scurt, subiectul: în RDG, un tânăr este turnat la securitate de propriul său tată. Cazul, inspirat chiar din biografia autorului, pare să fi dat în literatura germană a anului 2014 unul din cele mai importante romane. Îl cunoşteam pe autor din poemele sale, traduse în engleză sau română. Aici aştept o traducere în curând pentru piaţa românească de carte. La fel de interesant (deşi apărut acum şase ani) îmi pare cazul lui Uwe Tellkamp, cu romanul său Turnul. Romanul de mai bine de o mie de pagini a luat în 2008 cel mai important premiu german şi, tradus la noi în 2013, a cam luat faţa literaturii române care încearcă să vorbească despre istoria contemporană. Totuşi, păstrând proporţiile, discuţia despre acest roman se duce în două direcţii: una care spune că e un mare roman (şi, ce e drept, critica literară germană a scris despre el – deloc precaut – că ar fi o apariţie de talia unui Muntele vrăjit), alta care propune o decenţă a previziunii; adică faptul că Tellkamp şi-a arogat misiunea de a vorbi despre timpurile sale (adică de a scrie, cu dorinţa exhaustivă, romanul timpurilor sale) este din start suspectă. Important este însă faptul că, traduse în română, aceste cărţi dau o dimensiune în eşantion a literaturii germane. Cred că, după traducerea romanului Singur în Berlin (Fallada, tradus şi Every man dies alone), Turnul lui Tellkamp şi Minciuna lui Kolbe sunt bucăţi esenţiale ale literaturii germane inspirate din istoria secolului XX (al Doilea Război Mondial, implozia RDG etc.). Ceva ce pe piaţa românească de carte aproape că lipseşte la nivel autohton în ultimii ani.
Un alt eveniment despre care mi se pare esenţial să se vorbească într-un articol despre Leipzig şi Târgul de Carte este Balkan-Night. Am fost seara la o lectură într-un vechi teatru german acompaniată (sau, mai bine spus, conectată) cu muzică live. Autorii din Balcani îşi citeau textele (am asistat la lectura Danei Grigorcea, autoare elveţiană născută în Bucureşti), iar în spatele lor, uneori, apăreau imagini dintr-o Europă estică şi săracă. Publicul german (să fi fost 500-1.000 de oameni), extrem de interesat. Astfel, reprezentarea României la târg este realizată şi prin căi auxiliare: dau aici exemplu (pe lângă Dana Grigorcea, a cărei literatură îmi este, din păcate, străină – din cauză că nu ştiu bine limba germană) pe Cătălin Dorian Florescu. La lectura de la Universitatea din Leipzig (invitaţi de catedra de limbi romanice, de Sabine Krause şi Heidi Flagner) l-am văzut discutând despre condiţia sa de autor: atât de rare sunt în România persoanele care, cu o convingere categorică asupra firescului de a fi scriitor, îţi lasă impresia că literatura poate fi, mai mult decât o vocaţie, o meserie. Interesante acolo discuţiile despre condiţia unui tânăr autor în România (mai ales la nivel financiar şi al statutului social). Reţin o idee a lui Daniel Bănulescu, faptul că Germania – prin burse de creaţie – i-a oferit independenţa financiară pe care România nu o poate garanta unui scriitor. Aici, publicul a fost mult mai interesat de situaţia scriitorului decât de literatură în sine.
Lecturile de la târg au fost bine primite: Jan Cornelius şi Ernest Wichner au citit din textele invitaţilor în varianta germană şi au prezentat publicului câteva date despre autori. Treaba foarte bună pe care reuşesc să o facă oamenii tineri din Minister e dublată de atenţia la traducere şi eforturile acestor doi domni. Totuşi, în goana permanentă a celor din jur, în mijlocul unei intersecţii de hală, literatura română era doar una din multe altele lucruri de văzut. Cosmopolit, aglomerat, multicultural, târgul taie orice pretenţie de celebritate. Te gândeşti, de fapt, că o scurtă revenire la realitate nu ar strica nimănui: suntem, la fel ca toate celelalte ţări invitate, într-o zbatere permanentă pentru a întreţine imaginea unei culturi competitive şi originale. Dar nu mai mult: prezenţa la un asemenea târg oferă autorilor posibilitatea de a vorbi cu străini despre literatura lor, însă nu este o lovitură de piaţă sau de imagine. În realitate, esenţială pentru vizibilitatea ţării este chiar participarea constantă.
M-a impresionat situaţia unor mici edituri germane, atât de asemănătoare cu cele din România – lecturi cu public inexistent, în trecerea oamenilor.
Deci, profesionistă şi solidă, participarea României a fost organizată ca o expoziţie de carte cu puncte de lectură. Situaţie identică oricum pentru celelalte ţări. La standul Franţei am căutat să cumpăr romanul Moment d’un couple (Gallimard, 2014) şi nu am reuşit. Oamenii întrebau mereu cât am stat acolo de unde pot cumpăra cărţile şi erau îndrumaţi către site-urile editurilor. Diversitatea, astfel, năucitoare: pentru străini însă aceste târguri sunt importante pentru că aici publicul îşi stabileşte reperele în lecturi. Totuşi, producţia de literatură străină este copleşitoare şi intimidantă.
În tramvai, înapoi spre cazare, Ioan Groşan citea Dilema Veche, la „Die Blaue Sofa“ (în hala de sticlă), Margaret Atwood ţinea un discurs, în teatrul vechi din Leipzig se cânta muzică balcanică. Şi în estul Germaniei tinerii beau pe stradă, în tramvai, oriunde.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper