În căutarea lumii pierdute

Un articol de CRISTIANA TODERAŞCU

„ţine minte un lucru simplu:
o sã mori. Oricât s-ar zbate,
toŢi mor pânã la urmã“

Sigur că o astfel de introducere în film nu e decât o metodă eficientă de atragere a publicului-spectator. Dacă mai asociezi cuvintelor şi râuri de nori, muzică clasică şi o voce masculină gravă, care-ţi dă impresia că nimic nu mai e de făcut, atunci obţii reţeta perfectă de spargere a gheţii şi de captare vizuală şi auditivă completă a spectatorului melodramatic. Aşa începe The Book Thief, printr-un exerciţiu tipic de captatio benevolentiae, care se repetă pe tot parcursul filmului prin vocea lui Roger Allam interpretând Moartea devenită Narator. Se simte ceva miros de basm contemporan prin formulele folosite, lucru care, desigur, nu e de condamnat. O mare de nori prin care spectatorul înoată şi în adâncul căreia ne întâlnim cu un… tren. Liesel Memimger călătoreşte spre Germania nazistă a anilor 1938. Fratele său nu rezistă voiajului, aşa că este îngropat lângă drum. Singurul lucru pe care Liesel îl păstrează de la el este o carte, Manualul groparului, obiectul care va deveni un soi de punct de pornire în cultivarea fetiţei blonde buclate, neiniţiate în scris şi citit, care ne aminteşte de protagonista din The Reader.
Liesel este adoptată de Hubermanni şi educată parţial în maniere naziste. Realitatea falsificată a perioadei este resimţită şi contracarată în universul interior al lui Liesel. Răzvrătirea face parte din scenariu şi din atitudinea cu care spectatorul va empatiza. De fapt, filmul urmăreşte apropierea mentală şi sentimentală a publicului de conţinutul audio-vizual. Povestea emoţionează şi suscită stări similare celor din film. Cel puţin asta pare că să fie intenţia regizorului Brian Percival. De aici decurg şi motivele pentru care ecranizările au fost atât de urmărite în cinematografele din Capitală.
O fetiţă cu chip angelic abandonată de părinţii comunişti şi adoptată de o familie de germani, care trece printr-o serie de vicisitudini, dar care se regăseşte prin scris şi citit – iată reţeta succesului.  Scene lacrimogene, scene de beatificare derivate din exerciţii muzicale şi
scripturale, scene dure care arată putregaiul Germaniei naziste şi stârnesc dorinţe ascunse de escapism.
Eliberarea de mizeria intelectuală prin arderea cărţilor constituie o tragedie pentru Liesel şi un îndemn pentru salvarea acestora prin furt. Protagonista “împrumută“ cărţi de oriunde şi le memorează, cu atât mai mult cu cât beneficiază şi de un ascultător: Max, evreul ascuns de Hubermani în pivniţa-dicţionar a casei. Liesel îi citeşte lui Max aşa cum Michael îi citeşte Hannei în The Reader. Problematica şi atmosfera par similare în cele două filme, cu atât mai mult cu cât este evocată aceeaşi Germanie a celui de-al Doilea Război Mondial. Poate doar ideea furtului de cărţi, care de altfel a şi dat titlul filmului, este cea care trasează o graniţă fermă între cele două ecranizări.
Furtul reprezintă modalitatea de salvare a obiectelor preţioase. Furtul sau împrumutul de cărţi este metoda de hrănire a minţii şi sufletului tinerei, dar şi debutul investirii imaginative. Hitler este şters din cărţi, iar paginile devin albe pentru Liesel. După ce totul se termină, iar Liesel este salvată de la moarte de către actul scrierii, paginile albe sunt umplute, iar viaţa prinde o altă turnură. Liesel este liantul dintre cele două perioade: cărţile ei stau mărturie pentru tot ceea ce s-a întâmplat.
Moartea apare din nou în peisaj abia după cei nouăzeci de ani de viaţă ai protagonistei, mărturisind că a fost singurul suflet care i-a stârnit curiozitatea de a afla cum se trăieşte. Filmul se încheie cu o aplecare imagistică asupra fotografiei înrămate a fetiţei blonde buclate, sentimentul generat fiind acela al ciclicităţii: vor exista întotdeauna suflete noi care să schimbe o epocă.
The Book Thief este adaptat după romanul cu acelaşi nume al scriitorului Markus Zusak,  publicat în Australia în 2005 şi în restul lumii un an mai târziu. În 2011 apărea şi la noi, sub auspiciile editurii RAO. Ecranizarea din 2013 determină explozia vânzărilor cărţii şi devine sursa principală de promovare a acesteia.
Filmul a fost turnat în Görlitz, Germania, iar Sophie Nélisse a interpretat impecabil rolul lui Liesel, alături de Geoffrey Rush (Hans) şi Emily Watson (Rosa), Nico Liersch (Rudy) şi Ben Schnetzer (Max). Muzica lui John Williams lustruieşte şi rafinează întregul film.
The Book Thief este o dramă a existenţelor captive în sistem şi, totodată, un bildungsfilm, înfăţişând traseul sinuos al devenirii prin scris. Transformarea la nivel individual devine, astfel, prima piesă de puzzle, de la care se porneşte construcţia unei societăţi germane complet diferite.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper