Dublă premieră la operă

Un articol de COSTIN POPA

Dup&â259; (aizeci de ani
Da, de dou&â259; ori premier&â259;. Mai întâi pentru c&â259; este primul titlu liric asumat integral de noul management al teatrului din Splai: gândit, proiectat (i realizat. Ne amintim c&â259; produc)ia cu „Otello“ prezentat&â259; în precedenta edi)ie a Festivalului Interna)ional „George Enescu“ fusese doar pus&â259; în pagin&â259; de noua conducere care a (i renun)at surprinz&â259;tor la proiectul scenic „Tannhäuser“, preferând versiunea concertant&â259;.
Premier&â259; (i pentru c&â259; este o nou&â259; produc)ie a operei „Rigoletto“, prima dup&â259; (ase decenii, anterioara apar)inând marelui regizor Jean Rânzescu. Alegerea capodoperei verdiene pune în lumin&â259; o prim&â259; idee, important&â259;, a direc)iunii Operei Na)ionale Bucure(ti, aceea de a înlocui vechile mont&â259;ri, mult modificate peste timp (i ajunse într-un avansat stadiu de uzur&â259;, mai ales, fizic&â259;. În privin)a celei morale, se poate discuta, toate spectacolele semnate de Jean Rânzescu fuseser&â259; monumente de coeren)&â259;, echilibru (i rela)ionare cu muzica. Valoarea nu num&â259;r&â259; anii. Iat&â259;, la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, o montare cu „Aida“ a lui José Antonio Guttiérez dateaz&â259; din 1945… Dar timpul a trecut, conceptul de „Regietheater“ ne preseaz&â259;, ne împinge înainte, r&â259;mânând doar s&â259; fie urmat cu modera)ie, f&â259;r&â259; abateri scandaloase de la cooperarea cu compozitorul (i libretistul. Din dou&â259; direc)ii, scenic&â259; (i muzical&â259;. În tot ce înseamn&â259; progres adev&â259;rat.
Idee nu tocmai original&â259;, teatralizare puternic&â259;
Ce s-a întâmplat acum? Produc)ia a fost d&â259;ruit&â259; regizorului britanic de origine australian&â259; Stephen Barlow, care i-a adus drept parteneri pe scenograful Yannis Thavoris, lighting-designer-ul Warren Letton (i coregrafa Victoria Newlyn. Echip&â259; complet&â259;, probabil costisitoare.
Îmi amintesc c&â259; prima montare cu „Rigoletto“ în mijlocul mafio)ilor americani a apar)inut renumitului regizor britanic Jonathan Miller, acum exact treizeci (i doi de ani, la English National Opera. Dup&â259; Tetralogia wagnerian&â259; semnat&â259; Patrice Chéreau – Pierre Boulez la Festivalul Bayreuth 1976, acel „Rigoletto“ fusese considerat în epoc&â259; drept un alt exponent al „teatrului de regie“ în lumea liric&â259;. De mare succes, dar (i controversat. A f&â259;cut îns&â259; (coal&â259;. În fond, toat&â259; lumea se inspir&â259; de peste tot. Ca (i Stephen Barlow, care a plasat ac)iunea tot în lumea interlop&â259; de peste ocean, doar c&â259; în anii prohibi)iei, la Chicago.
Câteva repere. Rigoletto este antreprenor de pompe funebre, în sediul firmei func)ioneaz&â259; un teatru-bar de noapte clandestin, sticlele de whisky sunt aduse în co(ciuge (sumbrul (i profeticul Preludiu al operei). Imediat, atmosfera de chef explodeaz&â259; odat&â259; cu Introducerea orchestral&â259;, este Anul Nou 1929 (i afl&â259;m c&â259; Ducele de Mantua este un fel de „capo di tutti capi“, bineîn)eles afemeiat. Mai târziu, asasinul Sparafucile apare ca patronul unui bordel, ceea ce nu este departe de adev&â259;rul lui Verdi (i al libretistului Piave, doar extrapolat. Restul personajelor î(i p&â259;streaz&â259; subordon&â259;rile, respectiv rela)iile fa)&â259; de cei trei.
Meritul principal al regizorului este c&â259; a redat de minune atmosfera epocii alese, bazându-se pe un decor masiv, minu)ios construit, abundent în detalii. &â350;i… costisitor, constatarea revine. Pare c&â259; nu lipse(te nimic din mobilierul de teatru-bar, din locuin)a mai auster&â259; a lui Rigoletto, din biroul Ducelui sau din casa de toleran)&â259;. În exterioarele stradale, pân&â259; (i celebrele sc&â259;ri de pe fa)ade, construite la Chicago dup&â259; marele incendiu din 1871, sunt la locul lor (i chiar se pot manevra în timpul r&â259;pirii Gildei, care tocmai cântase c&â259;tre stele aria „Caro nume“ (frumos cadru!). În fine, o turnant&â259; amenajat&â259; special permite schimb&â259;ri rapide (i spectaculoase între scene. Cu ceva… zgomot.
Tot ce se vede pe platou are alur&â259; cinematografic&â259; zeffirellian&â259;, nu numai ca decor, dar (i ca populare cu cori(ti, balerini, figuran)i în continu&â259; mi(care, în multele planuri paralele care func)ioneaz&â259;. Nu mai vorbesc de jocul interpre)ilor, cu atitudini detaliat studiate (i expuse, care împlinesc o idee drag&â259; actualului management al Operei, cea de teatralizare. Cu concursul lui Barlow, care nu (i-a dezmin)it (coala britanic&â259;, reu(ita este notabil&â259;. Mai r&â259;mâne viitorul, anume men)inerea fiorului (i între)inerea unei mont&â259;ri atât de preten)ioase ca ac)iune scenic&â259;.
Ca mod de tratare regizoral, dac&â259; epoca ini)ial&â259; a ac)iunii ar fi fost men)inut&â259;, am fi avut o viziune absolut tradi)ional&â259;. Bineîn)eles, dac&â259; s-ar fi renun)at (i la îndr&â259;zneala unor cadre.
Astfel, mizanscena nu este deloc revolu)ionar&â259; (i numai datorit&â259; modific&â259;rii temporale se încadreaz&â259; într-un „Regietheater“ – s&â259;-l apreciez totu(i drept clasic -, tipic pentru concep)iile anilor ’80 din secolul trecut. Provoc&â259;rile (i inova)iile prezentului sunt altele, dar, pentru moment, este bine c&â259; avem acest „Rigoletto“ decât idei regizorale derapante.
Goana dup&â259; g&â259;selni)e
Stephen Barlow se dovede(te a fi, în primul rând, un narator. Poveste(te ac)iunea, o adapteaz&â259; cvasi-corect transl&â259;rii temporale, dar nu o comenteaz&â259;. Ideatica sa este destul de limitat&â259; iar g&â259;selni)ele, ie(irile din context, sunt deseori nepotrivite.
M&â259; gândesc la duetul Gilda-Ducele, în care cei doi nici m&â259;car nu se ating, ca s&â259; nu mai vorbim de îmbr&â259;)i(&â259;ri. R&â259;mâne un dialog conven)ional, sec, în jurul unei mese (lipsesc doar cafeaua, ceaiul!), desc&â259;rcat de sentimentele pe care muzica (i textul le exprim&â259;. Faptul c&â259; Barlow se simte str&â259;in sunetelor se vede (i când Gilda, pe acel furtunos „Allegro assai vivo ed agitato“ din orchestr&â259;, apare indolent&â259; (i static&â259; din camera Ducelui, deloc agitat&â259;. Suntem smul(i (i din tensiunea duetului „Sì, vendetta“, pentru c&â259; aten)ia ne este distras&â259; de Rigoletto, care se repede… s&â259;-i dea telefon lui Sparafucile. Sunt naivit&â259;)i venite din excesul de detaliere a coment&â259;rii tramei, în detrimentul men)inerii atmosferei muzicale.
Pleonastic&â259; a fost sceneta-pantomim&â259; care, vezi Doamne, ne clarific&â259; povestirea corului „Scorrendo uniti remota via“, istoria r&â259;pirii Gildei. Dup&â259; cum, stângace a ap&â259;rut rezolvarea regizoral&â259; a cabaletei „Possente amor mi chiama“ când Ducele st&â259; cu spatele la Gilda legat&â259; la ochi (i imobilizat&â259; într-un scaun, transportat&â259; apoi de curteni, prin fa)a lui, în propriul birou. Iar el cânt&â259; super-eroic, f&â259;r&â259; s&â259; vad&â259; ce se petrece!
Nu mai vorbesc de inven)ia total nelalocul ei (i de-a dreptul inutil&â259; de la sfâr(itul operei. În viziunea regizorului, se pare c&â259; Ducele fusese informat de turn&â259;toarea Maddalena c&â259; Rigoletto îi preg&â259;tise moartea (i (i-a chemat urgent (tot telefonic!) banda de killeri ca s&â259;-l ucid&â259;, dar… s&â259;-i aduc&â259; (i ni(te coroane de flori, în batjocur&â259;. Ceea ce se (i întâmpl&â259; pe ultimele acorduri, f&â259;r&â259; s&â259; fim l&â259;sa)i ca dimensiunea dramatic&â259; a tragicului final s&â259; ne cople(easc&â259; prin muzic&â259;, (i nu prin imagini fals ad&â259;ugate.
Dac&â259; Mr. Barlow r&â259;mânea la povestirea simpl&â259; a subiectului lui Verdi (i Piave, chiar transpus în epoca aleas&â259;, era mult mai bine. În condi)iile în care t&â259;lm&â259;cirea la care a recurs echipa de produc)ie a fost dep&â259;rtat&â259; de simboluri, esen)ializ&â259;ri, stiliz&â259;ri de decoruri etc., nara)iunea seac&â259; era singura modalitate de exprimare. Se (tie, mont&â259;rile cu transla)ie în timp ne oblig&â259; s&â259; accept&â259;m o nou&â259; conven)ie, aceea a lipsei de coresponden)&â259; dintre expresia muzical&â259; plus text versus modul de comportare (i expunere a sentimentelor de c&â259;tre personajele din timpurile propuse de regizor. Eram preg&â259;ti)i s&â259; o recept&â259;m ca atare.
&â350;i pentru c&â259; spuneam c&â259; toat&â259; lumea se inspir&â259; de la toat&â259; lumea, am observat c&â259; (i casa lui Rigoletto, (i bordelul lui Sparafucile seam&â259;n&â259;, prin conceptul supraetajat, cu casa lui Don Magnifico din „Cenu(&â259;reasa“ de Rossini în celebra montare – Milano, Paris, Floren)a, Zürich, München, Chicago etc. – semnat&â259;  ca autor total de marele Jean-Pierre Ponnelle sau cu casa lui Don Pasquale din opera donizettian&â259; în produc)ia de la Scala a lui Jonathan Miller (numele revine!) (i a Isabellei Bywater, scenograf&â259;.
Costumele lui Thavoris sunt potrivit încadrate în epoca american&â259; pre-criz&â259; mondial&â259;. Regret c&â259; frumoasa (i sculpturala interpret&â259; a Maddalenei din seara premierei, mezzosoprana Iva Mrvoš, a avut peruc&â259; (i rochie care nu au avantajat-o. În schimb rela)ia (de statur&â259;!) cu Ducele interpretat de Robert Nagy a fost… delicioas&â259;.
Prima sear&â259;
În rolul titular, a debutat la Bucure(ti baritonul clujean Lucian Petrean. O voce masiv&â259;, bogat colorat&â259;, ampl&â259;, care umple sala cu sonorit&â259;)i pline de armonice. Sigur c&â259; pasajele de for)&â259; i-au venit cel mai mult la îndemân&â259; (i în cheia lor a tratat (i paginile impregnate de lirism expresiv ale primului duet cu Gilda. Marea arie „Cortigiani“ a fost dramatic (i impresionant modelat&â259;. Înmuierile de sunet (i omogenizarea pe extinsul s&â259;u ambitus mai r&â259;mân s&â259;-l preocupe, în sensul fluidiz&â259;rii frazei muzicale.
Delicata sopran&â259; Shoushik Barsoumian, american&â259; de origine armean&â259;, a fost Gilda, dup&â259; cum spuneam, supus&â259; unor ciudate rigori regizorale, care i-au estompat elanul tineresc de sincer&â259; îndr&â259;gostit&â259;. S-a recomandat printr-un glas de agilitate la care se simt limit&â259;rile în registrul supra-acut, îns&â259; a cântat cu sensibilitate (i inflexiuni ce au palpitat emo)ionant în amintitul duet cu Rigoletto („Oh, quanto dolor! quanto dolor!“). Un u(or abuz de portamenti în aria „Caro nome“ (i unele momente în care a pierdut vibra)ia natural&â259; a sunetului (finalul ariei „Tutte le feste“ (i solicitantul duet „Sì, vendetta“, din nou cu Rigoletto) îi pot fi repro(ate.
Robert Nagy poate fi considerat un veteran al rolului Ducelui de Mantua. Dup&â259; ani de carier&â259;, în care a acumulat mult&â259; experien)&â259;, sunt remarcabile focalizarea, penetran)a (i incisivitatea glasului s&â259;u tenoral, la care se adaug&â259; o respira)ie fabuloas&â259; („… d’invidia agl’uomini sarò per te“, desen melodic greu, cu Si bemol acut, executat pe un singur arc de fraz&â259;), ca (i marea u(urin)&â259; în atacul sunetelor înalte. Sigur c&â259; nu a exagerat în preluarea unor supra-acute nescrise, dar tradi)ionale, la fel ca (i soprana. Poate c&â259; (i Ducele mafiot imaginat de Barlow a fost gândit ca un personaj dur (i sever, a(a încât Nagy a p&â259;rut rigid în multe expuneri.
Invitata din Serbia, Iva Mrvoš, a l&â259;sat o bun&â259; impresie (i gra)ie calit&â259;)ii timbrale.
În celelalte roluri au cântat Horia Sandu (Sparafucile cu voce neagr&â259;, metalic&â259;), Marius Bolo( (Monterone cu glas generos (i adresare expresiv&â259;), Andrei Laz&â259;r (i Daniel Pop (excelen)i în Matteo Borsa (i Marullo), Octavian Dumitru (oaspete ie(ean cu voce frumoas&â259;, prea pu)in pus&â259; în valoare de episodicul Conte Ceprano), Adriana Alexandru (Giovanna cu o disperat&â259; exclama)ie „Rumor di passi è fuori“, accentuare mai mult verist&â259; decât romantic&â259;), Elena Dinc&â259; ((i ea invitat&â259; pentru alt personaj episodic, Contesa Ceprano), Claudia Caia (invitat&â259; ca Paj (i nesigur&â259; pe unicele trei replici ale sale), Adrian Strezea (U(ierul).
Conducerea muzical&â259; a spectacolului a fost încredin)at&â259; dirijorului clujean Cristian Sandu. La vârst&â259; înc&â259; tân&â259;r&â259;, se remarc&â259; drept un profesionist serios, cu (tiin)a derul&â259;rii unei partituri în condi)ii de dramaturgie scenic&â259;, chiar dac&â259; anumite sonorit&â259;)i i-au urmat elanul (i au dep&â259;(it raporturile optime cu platoul. Tragicul a explodat înc&â259; din Preludiu, tempii au fost aler)i (i deci(i, bine cump&â259;ni)i, de(i unele accelerando-uri ce au vizat efectul facil s-au mai insinuat pe alocuri, accentele dramatice (introducerea ariei „Cortigiani“) au stabilit starea potrivit&â259; de tensiune. P&â259;cat de decalajul dintre instrumenti(ti (i Duce în recitativul „Ella mi fu rapita!“ ce precede aria „Parmi veder le lagrime“ din actul secund! Orchestra (i Corul (preg&â259;tit exemplar de venerabilul maestru Stelian Olariu, glorie a Operei Na)ionale) au urmat impulsurile baghetei, cu sunet voluminos, dar (i cu suple)e.
Al doilea „cast“…
… a avut componen)a indigen&â259; a rolurilor principale (i mai redus&â259; decât primul, doar cu baritonul clujean Mártin Fülöp, interpretul lui Rigoletto, c&â259;ruia i-a oferit un glas solid, puternic, bine impostat, cu deosebit&â259; penetran)&â259; în sal&â259;. Artistul a ar&â259;tat c&â259; st&â259;pâne(te cu profesionalism fraza verdian&â259;, pe care o valorizeaz&â259; cu vigoare, dar (i cu abord&â259;ri înc&â259;rcate emo)ional, sesizabile în duetul cu Gilda din primul act. Pe alocuri, str&â259;lucirea vocii se diminueaz&â259; mai ales în pasaje din registrul central, în încercarea de a înmuia unele sunete din aria „Cortigiani“.
O Gilda poetic&â259;, la care frumoasa frazare cu care sus)ine melodica este de remarcat, a fost soprana italian&â259; Romina Casucci, (i ea prudent&â259; la supra-acute, (i ea cititoare riguroas&â259; a partiturii f&â259;r&â259; a risca rezolv&â259;rile dificile intrate în tradi)ie. Totu(i, n-a rezistat unui Mi bemol ultra înalt la finele duetului cu Rigoletto din actul al II-lea, „Sì, vendetta“. A ie(it un sunet strident. Pân&â259; atunci, nuan)ase pl&â259;cut tot ceea ce cântase.
Din îndep&â259;rtata Australie a fost invitat pentru rolul Ducelui de Mantua tenorul Paul Tabone, un artist care nu s-a recomandat prin calitatea timbral&â259; deosebit&â259;, asprimile fiind remarcate pe o bun&â259; parte din registrele central (i înalt. A compensat prin lejeritatea abord&â259;rii )es&â259;turii, u(urin)a (i siguran)a atacurilor acute, dar a dezam&â259;git prin desele intona)ii situate sub tonul just, caren)&â259; greu de suportat.
Frumoas&â259; (i sexy, mezzosoprana din Rusia Polina Garaeva, deja o mai veche cuno(tin)&â259; de pe scena bucure(tean&â259;, a expus un glas de pl&â259;cut&â259; culoare în rolul Maddalena.
Cu voce cald&â259; (i inflexiuni subtile, cu bun&â259; concentrare de sunet, basul clujean Petre Burc&â259; l-a interpretat pe Sparafucile, reu(ind profilul unui killer deloc fioros, care ucide cum respir&â259;.
Ace(tia au fost noii interpre)i ai celei de-a doua distribu)ii, pe care i-am v&â259;zut în seara de duminic&â259;.
La pupitru, dirijorul Cristian Sandu a condus pe coordonatele de la premier&â259;, numai c&â259; volumul orchestrei a fost, de data aceasta, considerabil redus, cu rezultant&â259; într-un echilibru ideal între fos&â259; (i scen&â259;.
Gânduri la final
&â350;i pentru c&â259; am vorbit despre ambele distribu)ii cu care a debutat lan)ul primelor patru spectacole, se (tie de pe website-ul Operei Na)ionale c&â259; ele au rezultat în urma unui „casting“. Se pare c&â259; selec)ia a fost f&â259;cut&â259; din vreo o sut&â259; dou&â259;zeci de participan)i, pentru toate (!) rolurile, inclusiv cele minuscule. Dac&â259; principiul în sine este corect (i revolu)ionar, m&â259; gândesc c&â259; un ansamblu stabil, de baz&â259;, ar trebui s&â259; existe la Opera Na)ional&â259; Bucure(ti, tocmai pentru a acoperi rolurile secundare. Sau, poate, tocmai în acest mod se inten)ioneaz&â259; a fi constituit (re-constituit) acum… În „Rigoletto“ aproape jum&â259;tate din comprimari au fost invita)i din afara teatrului. Pe vremuri, pentru personajele care nu rostesc mai mult de dou&â259; vorbe, erau promova)i cânt&â259;re)i din cor.
Poate c&â259; aceste sesiuni de „casting“ ar fi bine s&â259; fie limitate la rolurile principale pentru acoperirea c&â259;rora, în orice caz, trebuie polarizate în primul rând toate for)ele na)ionale, eventualele complet&â259;ri urmând s&â259; revin&â259; invita)ilor din afar&â259;, dup&â259; o selec)ie de mare severitate. La acest „Rigoletto“, procentul celor veni)i din str&â259;in&â259;tate a fost mare fa)&â259; de cona)ionalii no(tri (i, dup&â259; cum s-a v&â259;zut, nivelul calitativ nu a fost deloc omogen.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper