Brian, paraşutistul erou

Un articol de Daniel Sur

A fost un paraşutist încercat. S-a antrenat din greu pentru a-şi câştiga locul în cadrul Armatei Britanice. A devenit expert în a identifica minele îngropate în pământ sau poziţiile inamice.  Pe câmpul de luptă, a salvat vieţile camarazilor lui de armă – deşi nu toţi s-au mai întors acasă. A fost acolo când aliaţii au eliberat Normandia. În 6 iunie 1944, el a fost paraşutat sub o ploaie de obuze, iar navele cu soldaţi înfruntau un baraj de foc nemilos de pe continent. I-a fost şi frică. Sfârşitul războiului, îl găseşte paraşutat în vestul Germaniei, de unde a mărşăluit către Marea Baltică. Pentru faptele lui de arme a fost distins cu medalia de bronz, pentru „curaj remarcabil“. Dar medalia de bronz nu a fost singurul lucru cu care a fost distins acest soldat special: o replică a acestui erou poate fi văzută la Muzeul din Duxford, la secţiunea dedicată regimentelor de paraşutişti şi trupelor aeropurtate. El este reprodus purtând o paraşută în spate, iar alături medalia de onoare, care poartă menţiunea „pentru curaj“. Dar ce-l face atât de special pe acest soldat erou chiar şi în ochii camarazilor săi? Ei bine, Brian, paraşutistul încercat, a fost un câine, un mixt Alsacian-Collie.

În timpul celui de-al  Doilea Război Mondial, în timp ce pregăteau Operaţiunea Overlord, Batalionul 13 de Paraşutişti din Lancashire a dezvoltat o nouă armă – câinele paraşutist.  Aşa numiţii „paradogs“ (prescurtare de la „parachuting dogs“) au fost anume antrenaţi pentru a efectua misiuni de localizare a minelor, de supraveghere şi  avertizare în legătură cu poziţiile inamice. În plus, erau mascote pentru camarazii lor.
Eroii „orfani“
Andrew Woolhouse, un istoric amator, presupune că primul câine a ajuns în rândul batalionului la începutul anului 1944 deoarece Cpl. Ken Bailey „fusese veterinar“ înainte de război.  Woolhouse a făcut cercetări în legătură cu batalionul timp de cinci ani, a adunat mărturii scrise de la membrii batalionului şi a scris o istorie a acestuia, publicată de curând, pe care a intitulat-o „13 – Lucky for Some: The History of the 13th (Lancashire) Parachute Battalion“.
În acea vreme, Bailey a fost desemnat să conducă „Şcoala de război pentru pregătirea câinilor“ în Hertfordshire.  În anul 1941, în numele eforturilor pentru război, Biroul britanic de război a făcut apel către proprietarii de câini, prin intermediul radioului, pentru a-şi împrumuta patrupedele, fapt ce a dus la formarea unui prim lot numeros de animale la şcoala de formare din Hertfordshire. Au fost obligaţi chiar să construiască un adăpost, în condiţiile în care exista un număr destul de mare de proprietari care încercau să scape de câinii lor. Erau vremuri grele, iar britanicii abia aveau cu ce să se hrănească.
Între aceste animale împrumutate de proprietari era şi un câine de doi ani pe nume Brian. În luna ianuarie 1944, Bailey scria în carneţelul său: „Unul dintre câinii selectaţi de şcoala de instruire din Hertfordshire a fost Bing, un mixt alsacian-collie de doi ani. Bing a fost numit Brian de către proprietarul său civil, Betty Fetch. Arăta mai degrabă ca un pui abia fătat şi din cauza raţionalizării din timpul războiului a fost abandonat“. Bailey a mai selectat la antrenamente încă doi câini: Monty şi Ranee, amândoi alsacieni (cunoscuţi, de asemenea, sub numele de ciobăneşti germani). Aceştia trei se vor număra printre câinii paraşutişti ai Marii Britanii în timpul războiului, iar Ranee a fost singurul câine paraşutist femelă în timpul războiului.
Săritură, aterizare, mâncare
Antrenamentele au debutat cu obişnuirea câinilor cu zgomotele puternice. La baza din Larkhill Garrison, câinii efectuau, împreună cu dresorii, nenumărate ore de zboruri în avioane transportoare cu elice. În paralel, câinii  erau antrenaţi să identifice mirosul de explozibil şi de praf de puşcă sau erau familiarizaţi cu posibile scenarii de luptă – ce trebuia să facă în cazul în care camarazii lor erau capturaţi de inamic, cum să dea de urma soldaţilor inamici şi cum să se comporte în timpul schimburilor de focuri.
Antrenamentul la sol a durat aproximativ douã luni, iar apoi câinii începeau ceea ce nu făcea parte din pregătirea de război a altor câini specializaţi în căutare: manevrele de paraşutare.
Trupurile uşoare ale câinilor s-au dovedit a fi un avantaj, deoarece în timpul săriturilor aceştia puteau să folosească paraşutele special concepute pentru a paraşuta biciclete. În timpul antrenamentelor s-a dovedit că pentru a-i convinge să sară din aeronavă, câinii nu trebuiau, în prealabil, mituiţi cu mâncare sau cu vreo băutură. În data de 2 aprilie 1944, Bailey descrie în detaliu prima săritură cu paraşuta a femelei Ranee. El noteazã că nu a trebuit să apeleze la cele două bucăţi mari de carne pe care le avea asupra lui, deoarece câinele aşezat în urma lui se uita cu nerăbdare cum cei din faţa lui săreau din avion. Când a venit timpul să sară şi ea, deşi părea dezorientată, Ranee nu a dat nici un semn că i-ar fi frică. „Ea era complet relaxată…. Când a atins pământul s-a rostogolit o dată, s-a ridicat în picioare şi s-a uita în jur, aşteptând. Am aterizat la patruzeci de metri de ea, am fugit spre ea, am eliberat-o de paraşută şi am hrănit-o“. Săritură, aterizare, mâncare: cu fiecare săritură de antrenament, câinilor începea să le placă din ce în ce mai mult.
Probleme cu planul
Apoi a venit ziua pentru care câinii s-au antrenat, 6 iunie 2014. Ziua Z. Cele trei avioane care cărau soldaţii Batalionului 13 au decolat la 11.30 p.m. şi se îndreptau spre Franţa. La 1.10 a.m., cu doar o întârziere de treizeci secunde faţă de planul iniţial, avioanele au ajuns în Normandia. În fiecare avion erau douãzeci de bărbaţi şi un câine.
Totul părea că funcţionează conform planului până trapa a fost deschisă. Avioanele au fost întâmpinate cu puternice salve antiaeriene, salve care proiectau lumini galbene în norii gri. Bailey şi Brian zburau în acelaşi avion şi erau ultimii în linie care urmau să sară. Dar după ce Bailey şi câinele s-au apropiat curajoşi de trapă, elevul său cu patru picioare s-a întors şi s-a ascuns în partea din spate a avionului. Cel mai probabil din cauza exploziilor de afară. În înregistrările batalionului se consemnează că dresorul a fost obligat să se deconecteze de la echipamentul său radio, a prins câinele şi l-a aruncat afară din avion. Mai mult, conform relatărilor, săritura lui Brian nu a decurs la fel de bine ca salturile sale de formare: cu puţin înainte de a ateriza în Europa ocupată, paraşuta lui Bing s-a agăţat în ramurile unui copac. Câinele a fost nevoit să aştepte timp de două ore, până când tovarăşii săi l-au găsit şi l-au eliberat. Avea două tăieturi adânci pe faţă, cel mai probabil de la focurile de armă germane.
Eroi şi victime
Aşa cum nota mai târziu un soldat din Batalionul 13, Brian şi ceilalţi câini s-au dovedit foarte folositori pe front, în special în localizarea minelor şi a minelor antipersonal. „Ei le miroseau excitaţi pentru câteva secunde şi apoi se aşezau lângă şi se uitau înapoi spre dresor, iar privirea lor părea un amestec ciudat de îngâmfare şi speranţă“, scria el, notând că pentru asta câinii erau răsplătiţi cu mare bucurie. „De asemenea, prezenţa câinilor era esenţială în misiuni de patrulare, mirosind poziţiile şi personalul inamic, aşadar salvând multe vieţi din trupele Aliate“, a adăugat el.
Cu toate acestea, în afară de a fi salvatori, câinii au fost şi victime. Monty a fost de câteva ori rănit în Ziua Z, în timp ce Ranee a fost separată de batalionul ei, imediat după debarcarea în Normandia şi nu a mai fost văzută de atunci. Cei doi au fost mai târziu înlocuiţi cu doi ciobăneşti germani care vor deveni repede prieteni cu Brian.
Brian a supravieţui războiului şi a fost decorat cu Dicken Medal, cea mai importantă decoraţie acordată de Marea Britanie animalelor care au afişat „curaj remarcabil sau devotament la datorie, în timp ce au servit orice ramură a forţelor armate sau a unităţilor de Apărare Civilă“. Medaliile au fost acordate de The People’s Dispensary for Sick Animals, o asociaţie veterinară de caritate, şi au fost acordate nu numai pentru câini, ci şi pentru porumbei sau cai, dar şi pentru o pisică (ea a scăpat de şobolani o navă de război, cu preţul unor răni severe). Dar nu a fost ultima onoare pentru serviciul militar al lui Brian: la moartea sa în anul 1955, fostul paradog a fost înmormântat în nord-estul Londrei, într-un cimitir de onoare pentru animale. A avut parte de toate onorurile unui erou de război.

 

Spiegel online, 17 decembrie 2013, Britain’s Luftwoofe: The Heroic Paradogs of World War II

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper